Dincolo de Tisa

20 de ani de relații diplomatice între România și Ucraina

2012-02-18T06:12:00.001-08:00

Centrul Cultural şi de Informare din cadrul Ambasadei Ucrainei în România a organizat, vineri, o masă rodundă dedicată împlinirii a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice ucraineano-române. Printre invitații la eveniment, oficiali din Ucraina și din România, s-au numărat Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ucrainei la București, Viorel Kotik, decanul Facultății de Istorie, Studii Politice și Relații Internaționale din cadrul Universității din Cernăuți, Oleksandr Dobrianski, doctorul în economie Igor Zinko, profesor la Universitatea din Lviv, academiacianul Răzvan Theodorescu, profesorul universitar doctor Adrian Cioroianu, consilierul prezidențial Iulian Fota, directorul adjunct al Direcţiei Europa de Est și Asia Centrală a Ministerului Afacerilor Externe al României, Sorin Moldovan.

În discursul de deschidere a evenimentului, reprezentantul Ambasadei Ucrainei la București, Viorel Kotik, a trecut în revistă o serie de aspecte considerate semnificative pentru București și Kiev. “În șirul evenimentelor de importanță bilaterală trebuie menționată semnarea Tratatului de bună vecinătate și a celui privind regimul frontierei de stat. Prin încheierea acestor două documente, fundamentale pentru relațiile interstatale, ambele țări au demonstrat un exemplu de înaltă responsabilitate istorică, atât față de popoarele sale, cât și de procesele de consolidare a arhitecturii regionale și europene de pace, stabilitate și securitate” – a declarat oficialul, subliniind, totodată, că România se numără printre primele țări care au recunoscut independența statului ucrainean. Diplomatul a menționat că interacțiunea româno-ucraineană are un potențial colosal, mai ales ținând cont de fapul că schimburile comerciale dintre România și Ucraina au ajuns în 2011 la peste două miliarde de dolari, spre deosebire de anul 2009, când acestea erau de 800 de milioane de dolari. Vorbind despre viziunea europeană a Ucrainei și României, Viorel Kotik a dat citire unui mesaj transmis de ministrul ucrainean de externe, Kosteantin Hrișcenko, omologului său de la București, Cristian Diaconescu. “Reperele strategice asemănătoare şi posibilităţile vaste de consolidare continuă a relaţiilor dintre Ucraina şi România, în contextul bilateral şi internaţional, ne permit să privim cu optimism spre viitorul relaţiilor dintre statele noastre într-o Europă unită. În prezent, colaborarea ucraineano-română este marcată de o intensificare semnificativă a dialogului politic, precum și de interesul reciproc al statelor noastre în ceea ce privește dezvoltarea pragmatică a interacţiunii în diferite domenii” – se arată în scrisoare.

Însărcinatul cu afaceri ad interim al Kievului la București a subliniat, în încheierea discursului, că între România și Ucraina nu există și nici ar putea exista probleme care să nu poată fi soluționate.

Consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională, Iulian Fota, a declarat că evenimentul dedicat împlinirii a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-ucrainene este oarecum parte a unei serii întregi de acțiuni desfășurate săptămâna aceasta și a unor evenimente care vor avea loc săptămâna viitoare, menționând că partea română lucrează asupra detaliilor vizitei la București a fostului secretar al Consiliului pentru Apărare și Securitate Națională a Ucrainei, Raisa Bohatiriova, numită zilele acestea în funcția de viceprim-ministru al sănătății. “Aceasta demonstrează că între România și Ucraina, relațiile noastre diplomatice, pe toate palierele, merg foarte bine” – a remarcat Iulian Fota, subliniind că Ucraina a fost și continuă să fie un stat foarte important pentru România și că Bucureștiul a sprijinit și va continua să sprijine independența și integritatea teritorială a acestei țări.

Directorul adjunct al Direcţiei Europa de Est și Asia Centrală din cadrul MAE al României, Sorin Moldovan, a declarat, la rândul său, că cele două vizite recente ale miniștrilor de externe român și ucrainean la Kiev și București au pus, practic, bazele unui nou început în relațiile dintre România și Ucraina, amintind în acest sens protocolul de colaborare semnat între cele două ministere de externe.“România, care a susținut dosarul Ucrainei la Bruxelles, va continua să sprijine aspirațiile europene ale statului ucrainean. De asemenea, România și-a manifestat sprijinul privind Acordul de asociere și creare a zonei de liber schimb dintre Ucraina și Uniunea Europeană” – a declarat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe de la București, precizând că negocierile tehnice privind Acordul de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană s-au încheiat și că urmează parafarea documentului.

Articol realizat de Sergiu Dan, pentru Agenția de presă RADOR

Cernăuți: Invitație la Mărțișor

2012-02-02T09:49:00.000-08:00

Societatea „Mihai Eminescu” din Cernăuţi îi invită cu drag pe toți doritorii de să ia parte la tradiţionala Sărbătoare a primăverii „Mărţişor”- ediţia XVIII, pe care o organizează anual .

Manifestarea va avea loc duminică, 4 martie 2012, în sala Palatului Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi (str F. Şchiller, 11), cu începutul la ora 12.00.

Conducătorii colectivelor folclorice care doresc să participe, sunt rugați să anunţe în prealabil organizatorii despre intenția lor, până la 25 februarie 2012, la numerele de telefon (0038) 050627 4156; (0038) 0669155877pentru a concretiza scenariul şi numărul de participanţi. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a reduce programul până la încadrarea în termenul-limită de închiriere a sălii şi utilajelor de sunet.

De asemenea, organizatorii evenimentului se mai adresează tuturor oamenilor de bună credinţă, persoane fizice şi juridice care doresc să sprijine această acţiune sau care doresc să susțină informativ sau publicitar sărbătoarea Mărțișorului.

Conturile bancare: Товариство румунської культури ім. М. Емінеску п/р 26004000254387 в ПАТ Укрсоцбанк, МФО 300023, м. Київ (în grivne) şi 57: /UKRSOTSBANK, KIEV, SWIFT UKRSUAUX, 59:/ 26003010073281 (EUR) TOV Rumunskoyi kultury, Tsentralna ploshcsha 9, CHERNIVTSI, CERNIVTSI REGION. (cu menţiunea – ajutor nerambursabil pentru activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”)

Informaţii suplimentare, sugestii, propuneri de colaborare cu potenţialii sponsori – tel. (0038) 050-627 41 56; e-mail: vasilebycu@gmail.com.

Sunteți așteptați cu drag!

Prezidiul Societăţii de Cultură Română „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuţi

Sursa: InfoPrut

Intervenția senatorului român Viorel Badea pe marginea raportului cu tema: „Funcţionarea instituţiilor democratice în Ucraina”

2012-01-27T23:24:00.000-08:00

Joi, 26 ianuarie a.c., cu ocazia Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc la Strasbourg, în perioada 23-27 ianuarie a.c., senatorul Viorel-Riceard Badea, membru al Delegaţiei române la APCE, a avut o intervenţie în plenul Adunării pe marginea raportului cu tema: „Funcţionarea instituţiilor democratice în Ucraina” (co-raportori: Mailis Reps, Estonia, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi Marietta de Pourbaix-Lundin, Suedia, Grupului Partidului Popular European).

Senatorul Badea a relevat necesitatea unei delimitări nete între responsabilitatea politică și răspunderea de natură juridică, indiferent de forma pe care o îmbracă (penală, civilă sau administrativă), iar incriminarea unor foști membri ai Guvernului pentru deciziile politice pe care le-au luat în timpul exercitării funcțiilor lor de demnitate publică aduce serioase prejudicii funcționării în sine a unui stat democratic, dar presupune și asumarea unui deficit major de imagine din partea autorităților de la Kiev. Parlamentarul român a remarcat de asemenea că durata excesivă a arestului preventiv prevăzut de legislația ucraineană în materie de procedură penală contravine inviolabilității principiului prezumției de nevinovăție.

Senatorul Badea a adăugat de asemenea că funcționarea unei democrații viabile trebuie să aibă în vedere și respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților naționale. În acest context, a evocat situația minorității române din Ucraina ale cărei drepturi nu sunt întotdeauna respectate, prin diminuarea numărului de școli cu predare în limba română din Cernăuți, Odesa și Transcarpatia și transformarea unora dintre acestea în instituții de învățământ în limba majorității, imposibilitatea practică de a fi instalate plăcuțe bilingve în localitățile în care, potrivit legislației ucrainene, acestea ar trebui să existe deoarece minoritatea română reprezintă un procent semnificativ al populației locale sau inexistența mass-media în limba română în Regiunea Odesa. O altă problemă cu care se confruntă etnicii români se raportează la imposibilitatea utilizării limbii române în administrație și justiție, deși, din punct de vedere legal, este prevăzută obligația înscrierii în actele de stare civilă și de identitate a numelor așa cum dorește solicitantul și așa cum se pronunță în limba maternă, fiind înregistrată în acest sens o tendință accentuată de ucrainizare a numelor.

Referindu-se la cadrul democratic și, în particular, la legislația electorală, Preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului a amintit că România a dezvoltat cu succes, în ultimii 20 de ani, instituția reprezentării ex officio a minorităților naționale în parlament, ca parte a unui model de protecție a minorităților foarte apreciat la nivelul Consiliului Europei și al statelor membre şi a propus, în acest context, ca Ucraina să se aplece cu mai multă atenție asupra acestui exemplu și să îl pună în practică în cadrul viitoarei reforme legislative.

Sursa: www.badeaviorel.ro

DRP anunţă deschiderea sesiunii de finanţare pentru anul 2012

2011-12-14T03:25:00.000-08:00

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunţă lansarea sesiunii de finanţare a proiectelor pentru anul 2012. Solicitanţii (asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, instituţiile sau persoanele fizice şi juridice reprezentative aparţinând comunităţilor româneşti de pretutindeni din afara graniţelor) vor trimite, în perioada 15 decembrie 2011 – 31 ianuarie 2012:

Cererea de finanţare pe suport hârtie, împreună cu anexele, prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul DRP, la următoarea adresă:

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Bulevardul Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972, Bucureşti, România.

Cererea de finanţare trebuie să respecte termenul limită de depunere: 31 ianuarie 2012 (data poştei). Cererile trimise după această dată nu vor fi considerate eligibile.

Cererea de finanţare electronică, în format Word, prin e-mail, la următoarea adresă: drp@dprp.gov.ro.

Valoarea maximă solicitată pentru un proiect nu trebuie să depăşească sumele specificate pentru fiecare program:

Cultură – „Constantin Brâncuşi” – maximum 45.000 LEI
Educaţie – „Nicolae Iorga” – maximum 45.000 LEI
Mass-media – "Mihai Eminescu" – maximum 90.000 LEI
Spiritualitate şi tradiţie – „ Andrei Şaguna” – maximum 90.000 LEI

Un solicitant nu poate depune mai mult de un proiect pe an pentru un Program de finanţare (maxim 4 proiecte pe an, câte unul pentru: Cultură – „Constantin Brâncuşi”, Educaţie – „Nicolae Iorga”, Mass-media – „Mihai Eminescu”, Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna”).

Beneficiarii finanţărilor nerambursabile DRP vor fi anunţaţi după data de 15 martie 2012.

Sursa: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Maramureșenii din dreapta Tisei care ne-au unit

2011-12-14T00:28:00.000-08:00

Sfârșitul săptămânii care a trecut mi-a adus bucuria de a revedea o mulțime de oameni pe care îi cunosc demult. Și care ar fi putut fi prilejul ce mai potrivit, dacă nu o seară tradițională cu muzică, dansuri și, desigur, de-ale gurii multe și de toate, toate servite cu mai multe feluri de tării serioase, dar și șugubețe?

Am redescoperit cu ocazia asta că dansurile maramureșene sunt la fel de frumoase jucate în Sighet, precum sunt și în centrul Bucureștiului, iar săriturile la fel de zgomotoase pe podea de casă de țară, precum sunt și pe podea de monument arhitectural de oraș. Şi țuica, fie pe iarbă, fie la masă, tot cea mai bună tărie rămâne. Şi nu-mi mai trebuiesc încă 100 de ani nici vodka rușilor, nici whiskey-ul scoțienilor și nici sake-ul japonezilor. Noi să fim sănătoși.

N-ar fi pentru prima dată când ne adunăm cu toții la asemenea acțiuni, chiar dacă au loc mult prea rar. Pentru prima dată, însă, am participat la o reuniune a românilor organizată de niște maramureșeni falnici din dreapta Tisei, mai precis de Clubul Maramureșenilor din Dreapta Tisei.

Ne-am pomenit, așadar, pentru mai multe ore de-a rândul, câteva zeci de români "de la Nistru pân’dincolo de Tisa", sub același clop de Maramu, bucurându-ne de toate cele enunțate mai sus, iar pe de-asupra de o grămadă de amintiri și, mai presus de toate, cu o droaie de planuri. Cine mai crede că românii maramureșeni, moldoveni, olteni, ardeleni, munteni, dobrogeni și așa mai departe, au mai multe de împărțit decât de împărtășit, ar fi trebuit să participe și el la seara maramureșeană organizată de prieteni noștri din nord-vestul Țării. Atunci când fiecare dintre noi știe și de președintele neales, și de pericolul venirii în fruntea statului a unei mancurte iresponsabile, de schemele regenerative ale unui sistem numit comunist, iar acum democrat, dar și de criza identitară, economică, constituțională și de alte feluri, nu prea mai contează ce grai al limbii române vorbești și ce fel de relief ți-a împrejmuit casa părintească. Dar asta nu vor s-o vadă toți. Unii se tem, iar pentru a nu se mai teme, trebuie să cunoască, să ne cunoască și să se cunoască.

Avem atâtea planuri și acțiuni de inițiat și de dus la bun sfârșit, încât vrem-nu-vrem, tot împreună vom ajunge să ne vedem de treburi. Așa se face și se face bine.

Tudor Cojocariu

Sursa: www.tudorcojocari.wordpress.com

Românii din Ucraina au adus Maramureșul în inima Bucureștiului

2011-12-12T12:12:00.000-08:00

Clubul Maramureșenilor din dreapta Tisei a organizat, sâmbătă, 10 decembrie, o nouă ediție a Serii Maramureșene, eveniment care a adunat la sediul Asociației 21 decembrie 1989 peste 100 de persoane, prieteni mai vechi sau mai noi de-ai Clubului sau oameni curioși să vadă ce se se întâmplă la o seară organizată de maramureșeni originari din Ucraina.

Ajunsă la a X-a ediție, Seara Maramureșeană a fost și anul acesta un succes, invitații fiind uimiți de bucatele preparate de moroșencele noastre, de pălinca adusă tocmai de peste Tisa și de învârtitele și horile specifice zonei Maramureșului. Strada Batiștei din București a devenit astfel o uliță dintr-un sat maramureșean, unde, pe vremuri, lumea se aduna să se veselească.

Clubul Maramureșenilor din dreapta Tisei a demonstrat încă o dată că tradițiile poporului român reprezintă un ele ment important care ne unește, ne face să fim mândri de originea noastră și să nu uităm d e unde venim. Ediția de anul acesta a fost dedicată unei comunități de români despre care se cunosc foarte puține lucruri. Este vorba despre "volohii" din Transcarpatia, aproape 2.000 de suflete care vorbesc o limbă română arhaică şi nu ştiu aproape nimic despre România. Aceștia locuiesc în localitatea Poroșcovo, la 200 de kilometri de orășelul românesc Slatina din dreapta Tisei. Ne dorim să găsim soluții pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, care sunt marginalizați și trăiesc în condiții greu de imaginat. Mai multe detalii despre această comunitate pot fi găsite AICI.

Ne-am bucurat să vedem la Seara Maramureșeană persoane care nu au mai fost și la edițiile anterioare și, de asemenea, ne-a încântat să descoperim oameni care țin la tradițiile și obiceiurile românești, fie ele din Maramureș, Moldova sau Oltenia. Ne propune să organizăm cât mai multe astfel de evenimente, să arătăm că românii sunt uniți, că ne pasă de viitorul poporului nostru și că nu vom renunța niciodată la limba, tradițiile și cultura neamului românesc. Vom fi întotdeauna alături de cei care contribuie la promovarea valorilor românești și la păstrarea identității noastre, oriunde în lume.

Sergiu Dan

Un reportaj mai amplu despre cea de-a X-a ediție a Serii Maramureșene, realizat de Liliana Simionescu, pentru RFI

Foto: Christian Căpinaru

Seara maramureşenilor din dreapta Tisei la Bucureşti

2011-12-12T07:37:00.000-08:00

În Bucureşti, există o comunitate de maramureşeni de pe celălalt mal al Tisei, din Ucraina, care au format Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei. De zece ani, tinerii românii din Ucraina se strâng şi organizează “Seara Maramureşeană”, cu bucate tradiţionale, pălincă şi dansuri moroşene. Departe de casă, maramureşenii încearcă să menţină vii tradiţiile, dar şi să facă cunoscută situaţia comunităţilor româneşti din Ucraina care au pierdut contactul cu România.

Corespondentul RFI Liliana Simionescu a participat la întâlnirea maramureşenilor:

La intrare, oaspeţii sunt întâmpinaţi cu pâine şi pălincă, iar în piept li se pune câte o fundiţă tricoloră. Muzica specifică maramureşeană umple încăperea. Unii tineri dansează, alţii fac fotografii, alţii pregătesc masa. De zece ani, ei se întâlnesc sub numele de Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei. Abia anul acesta au reuşit să devină un ONG care îşi propune să apere interesele românilor maramureşeni din Ucraina şi să promoveze tradiţiile româneşti în localităţile de dincolo de Tisa.

Preşedintele Clubului maramureşenilor, Vasile Cerbanic, a prezentat ultimele realizări de anul acesta:„Am început prin a sprijini studenţii care vin în România, am organizat seri maramureşene în fiecare an în Bucureşti pentru a ne face cunoscuţi celor din România, am organizat spectacole de colinde în Ucraina în limba română, anul acesta am reuşit să facem şi o carte de vizită online. Avem două bloguri care funcţionează cu ştiri din Maramureşul istoric şi nu numai”, spune Vasile Cerbanic.

Pe lângă întâlnirile pe care le fac, maramureşenii din dreapta Tisei vor să tragă şi un semnal de alarmă privind situaţia comunităţilor de români din Ucraina, uitate de multe ori de autorităţile de la Bucureşti. La seara maramureşeană, ei au prezentat şi un reportaj de televiziune despre aşa numiţii „volohi”, o comunitate de români despre care nu se ştia nimic până acum câţiva ani. „Volohii” din Transcarpatia vorbesc o limbă română arhaică şi nu ştiu mai nimic despre România, cum probabil că nici România nu ştie nimic despre ei. Cei 2000 de volohi români, dintre care 1300 sunt copii, trăiesc în sărăcie şi sunt marginalizaţi.

Unul dintre obiectivele Clubului Maramureşenilor din dreapta Tisei este să se facă ceva pentru aceşti români, spune vicepreşedintele organizaţiei, Gheorghe Marina. „Sunt două întrebări: ce am putea să facem ca să îi ajutăm pe aceşti români care deja nici măcar nu mai ştiu că sunt români, şi ce putem să facem cu ceilalţi români din afara graniţelor, să preîntâmpinăm, să nu se ajungă la fel? România este singura ţară care este înconjurată de jur împrejur de români, unii dintre ei mai mult sau mai puţin pot să îşi păstreze datinile, obiceiurile şi graiul. Ar fi binevenită o implicare a românilor din România”, spune Gheorghe Marina.

De la serile maramureşene pe care le fac tinerii nu lipsesc bucatele, voia bună şi dansul moroşan. Mâncarea este pregătită chiar de membrele clubului. Studente la facultăţile din Bucureşti, maramureşencele nu au uitat tradiţia şi au arătat cât de bune gospodine sunt pregătind mai multe feluri de sarmale, gogoşi, platouri cu slană, brânză, ceapă roşie şi chifteluţe la care se adaugă şi pălinca timisă de acasă din Maramureş.

De zece ani, aceste întâlniri se ţin fără niciun ajutor financiar din partea nimănui, oamenii pun mână de la mână, iar spaţiul în care se întâlnesc este oferit de Asociaţia 21 Decembrie.

„Tot ce se face la Seara Maramureşeană e făcut din dragoste pentru România”, spune secretarul general al Clubului Maramureşenilor din dreapta Tisei, Sergiu Dan. „E uşor dacă vrei, dacă simţi româneşte, dacă simţi maramureşeneşte, pentru că spiritul de maramureşan oricând a fost unul dintre cele mai puternice din România şi chiar dacă noi venim din Maramureşul de dincolo de Tisa, din Ucraina, uneori poate că simţim mai româneşte decât cei care se află în cadrul graniţelor statului român. Fiind la cea de a zecea ediţie, m-a surprins să văd şi anul acesta aşa de multă lume, mai multă decât anul trecut. Eu cred că aceste evenimente contează pentru că oamenii s-au săturat de problemele pe care le văd zilnic la televizor şi se mai relaxează cu o muzică maramureşană, cu o pălincă. Încercăm să facem în fiecare an aceste seri maramureşene şi scopul nostru este să sprijinim românii din dreapta Tisei, să le apărăm interesele, bineînțeles, respectând legile Ucrainei și României. Încercăm să îi facem să îşi dorească să îşi păstreze tradiţiile româneşti, de exemplu acolo încep să nu se mai poarte costumul tradiţional maramureşan. Prin astfel de evenimente, cred că reuşim să îi adunăm pe toţi la un loc şi să le arătăm că România încă e vie, chiar şi acolo peste Tisa”, spune Sergiu Dan.

Seara maramureşeană s-a încheiat cu dansurile moroşene, cu învârtitele ameţitoare, cu bătuta şi strigăturile moroşenilor din dreapta Tisei care nu şi-au uitat tradiţiile, chiar dacă sunt departe de casă.

Sursa: Radio France Internationale

Ucrainenii din România, o minoritate cu drepturi depline

2011-12-09T05:46:00.000-08:00

În ultimul timp, se constată o îmbunătăţire a relaţiilor dintre România şi Ucraina, cel puţin la nivel diplomatic. Vizita din luna noiembrie a ministrul ucrainean al afacerilor externe, Kosteantin Hrişcenko, la Bucureşti, a dat startul reluării dialogului între cele două state. La scurt timp, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, a efectuat, la rândul său, o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii conducerii ucrainene, dar şi cu liderii românilor din ţara vecină. În cadrul vizitei în capitala ucraineană, ministrul Teodor Baconschi a declarat că Bucureştiul ar dori ca Ucraina să se apropie de standardele europene, asigurând dreptul minorităţii române de a-şi păstra identitatea, limba şi tradiţiile, aşa cum se întâmplă cu minoritatea ucraineană din România. Potrivit declaraţiilor şefului diplomaţiei române, situaţia românilor din Ucraina şi ucrainenilor din România reprezintă un element important al dialogului dintre Bucureşti şi Kiev. Şeful Ministerului Afacerilor Externe al României a mai declarat, într-un interviu acordat ziarului ucrainean "Den", că Bucureştiul a oferit minorităţii ucrainene dreptul de a fi reprezentată în mod automat în Parlament, prin Uniunea Ucrainenilor din România şi că activităţile ucrainenilor de la noi din ţară sunt finanţate din bugetul public. Pe de altă parte, mai mulţi oficiali ucraineni au declarat în repetate rânduri că Bucureştiul nu respectă drepturile minorităţii ucrainene. În urmă cu câţiva ani, de exemplu, Consiliul regional Cernăuţi a cerut Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev să se adreseze structurilor europene şi române în vederea iniţierii unei dezbateri referitoare la "situaţia catastrofală a drepturilor ucrainenilor din România".

Pentru a cunoaşte mai bine situaţia acestei minorităţi, am stat de vorbă cu scriitorul român de etnie ucraineană Mihai Traistă, autor al mai multor cărţi în limba ucraineană şi, mai nou, al unui volum în limba română. De asemenea, Mihai Traistă este membru al Uniunii Ucrainenilor din România.

Reporter: Domnule Mihai Traistă, câţi ucraineni există în România, conform datelor penultimului recensământ, desfăşurat în 2002?

Mihai Traistă: Luând în considerare faptul că datele recensământului de anul acesta nu au fost încă făcute publice, din datele recensământului din 2002, ştim că în România există aproximativ 65.000 de ucraineni, aceştia locuind în Maramureş, Bucovina, Banat şi Dobrogea. Cei din Banat, de exemplu, care au venit din Ucraina, au sărbătorit recent 100 de ani de la strămutarea lor din regiunea ucraineană Zakarpatia (Transcarpatia, n.red).

R: Comunitatea ucraineană este reprezentată în Parlamentul de la Bucureşti de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), care are deschise filiale în mai multe localităţi. Ţinând cont de faptul că reprezentaţi o asociaţie a etnicilor ucraineni, mai exact Asociaţia cultural-creştină Taras Şevcenko, al cărei preşedinte sunteţi, aţi putea să ne spuneţi câte astfel de asociaţii ale ucrainenilor există în România?

M.T: Sunt câteva asociaţii care figurează în cadrul UUR. În Maramureş, de exemplu, există Asociaţia Ivan Krevan, Asociaţia Dascălilor Ucraineni şi Asociaţia Huţulilor Ucraineni. Aceasta din urmă, dar şi Asociaţia cultural-creştină Taras Şevcenko nu fac parte din UUR. Mai există Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România, cu sediul la Suceava.

R: Românii din Ucraina, de exemplu, realizează diferite proiecte culturale, turistice, religioase, împreună cu organizaţii similare atât româneşti, cât şi ucrainene. Se întâmplă lucrul acesta şi în rândul ucrainenilor din România, există asociaţii sau filiale ale UUR care să se ocupe de astfel de proiecte?

M.T: Nu ştiu de ce, dar, deşi a realizat două astfel de proiecte, din păcate, UUR nu mai este interesată de aşa ceva, în condiţiile în care bugetul alocat anul acesta de Guvernul român comunităţii ucrainene - aproximativ 1 milion de dolari - permite realizarea a tot felul de programe. Cu toate acestea, ştiu că Asociaţia Ivan Krevan, din Maramureş, câştigă foarte multe proiecte, la fel ca şi Asociaţia Dascălilor Ucraineni. Chiar şi huţulii, prin asociaţia lor, au reuşit să câştige un proiect.

R: Ce se întâmplă, totuşi, cu banii alocaţi UUR de Guvernul României? Unde este direcţionat acel milion de dolari?

M.T: Se construiesc foarte multe clădiri, UUR devenind astfel un fel de firmă de construcţii. Cumpărăm sedii, ridicăm clădiri impunătoare. La Timişoara, de exemplu, a fost construită casa culturală a ucrainenilor, la Sighetu Marmaţiei, la fel. De asemenea, se organizează multe festivaluri, în fiecare sat unde trăiesc ucraineni, o dată pe an având loc câte un eveniment cultural. Se mai alocă bani pentru editarea celor cinci publicaţii ale ucrainenilor din România, dintre care patru sunt în limba ucraineană - Naş Holos, Volne Slovo, Ukrainski Visnik, Dzvonik - şi una în română - Curierul Ucrainean. Se editează foarte multe cărţi, chiar şi 30 de titluri pe an.

R: În timpul vizitei la Bucureşti a ministrului ucrainean de externe, Kosteantin Hrişcenko, dar şi în cadrul recentei vizite la Kiev a omologului său român, Teodor Baconschi, partea ucraineană a accentuat că în România nu prea există şcoli cu predare în limba ucraineană. Ţinând cont de faptul că minorităţii ucrainene de la noi din ţară i se alocă, iată, un milion de dolari pe an, din care s-ar putea construi şi instituţii de învăţământ, aţi putea să-mi spuneţi de ce nu se întâmplă acest lucru? De ce ucrainenii din România nu au şcoli cu predare în limba lor maternă? Câte şcoli ucrainene există pe teritoriul României?

M.T: Cred că nu mai sunt astfel de şcoli, iar aceasta se întâplă nu din vina statului român, ci din cauza faptului că nu se ocupă nimeni de această problemă.

R: Există cereri din partea părinţilor privind deschiderea de şcoli cu predare în limba uraineană?

M.T: Nu există. Chiar părinţii sunt cei care nu doresc acest lucru şi nu pot să-mi explic de ce. Pe timpul lui Ceauşescu, de exemplu, făceam toate materiile în limba ucraineană, iar limba română era trecută drept „limbă modernă”. Avem, totuşi, Liceul ucrainean Taras şevcenko, de la Sighet, Liceul Laţcu-Vodă din Suceava, unde există o secţie ucraineană, mai este Liceul Iulia Haşdeu din Lugoj, care are o secţie ucraineană. Pe urmă, avem o secţie de ucraineană în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, una la Cluj-Napoca şi una la Bucureşti. La secţia ucraineană de la Universitatea din Bucureşti, sunt extrem de puţini ucraineni, mai mulţi sunt români.

R: De ce nu ocupă tinerii ucraineni aceste locuri?

M.T: Nu ştiu. A scăzut interesul. Părerea mea este că şi conducerea UUR ar trebui să se implice mai mult în această direcţie, în loc să construiască nişte clădiri în care, peste câţiva ani, nu va mai fi nimeni, cum este, de fapt, şi în prezent – acestea sunt goale, nu se întâmplă mare lucru în ele. Condiţii există şi ar putea face câte face ceva. Le-ar putea explica părinţilor că vin românii şi învaţă ucraineana pentru că au ce face cu această limbă. Există atâtea firme care au nevoie de cunoscători de limba ucraineană. În Maramureş, de exemplu, mai exact la Bocicoiu Mare, copiii ucraineni învaţă în limba maghiară pentru că primesc câte 40 de lei pe lună din partea unei organizaţii maghiare. Fiind săraci, elevii preferă ca, decât să înveţe ucraineana, că tot e facultativă, mai bine primesc 40 de lei şi învaţă în limba maghiară. Ar trebui, totuşi, ca aceşti copii să fie încurajaţi, chiar şi din punct de vedere financiar, să înveţe ucraineana.

R: Poate că o parte din milionul de dolari primit de UUR ar putea rezolva cumva şi această problemă.

M.T: Sigur că se poate, însă, sunt multe dispute legate de aceşti bani. Nu există transparenţă şi, puteţi vedea şi pe Internet, ucrainenii se plâng că nu ştiu unde se duc banii respectivi.

R: Românii din Ucraina, de exemplu, nu primesc fonduri din partea statului ucrainean, decât foarte puţine, la nivel regional şi nu sunt folosite pentru proiecte concrete. În plus, în unele regiuni ale Ucrainei, se inchid şcoli sau clase cu predare în limba maternă a celor care fac parte dintr-o minoritate sau alta. Iar românii de acolo nu sunt ocoliţi de această problemă. Prin urmare, aceştia se află într-o situaţie cu totul diferită de cea a ucrainenilor din România, deoarece vor să înveţe în limba română, dar încep să nu mai aibă unde. În România, în schimb, ucrainenii sunt cei care nu cer să li se construiască şcoli unde să poată învăâa în limba maternă.

M.T: În România nu există şcoli ucrainene, decât destul de rar, poate în vreo comună. Şi asta nu de mult timp, de vreo şase ani.

R: Este bine, totuşi, că se mai organizează acele festivaluri despre care aţi amintit mai devreme. Participă ucrainenii la astfel de evenimente? Sunt mulţumiţi de condiţiile pe care le au în România? Simt că le sunt respectate drepturile?

M.T: Sigur că da. Vorba lui Mircea Dinescu: "În ţara asta este mai bine să fii minoritar". Avem foarte multe drepturi, însă, din păcate, profită doar unii de ele. Alţii, probabil, pe la sate, nici nu ştiu de aceste drepturi, nu-i interesează. Din păcate, au loc prea multe festivaluri şi nu se fac mese rotunde, dezbateri, în urma cărora oamenii să rămână cu ceva întipărit în minte. Avem, totuşi, un festival de poezie ucraineană la Sighet, care a devenit între timp internaţional.

R: Îşi sprijină Ucraina minoritatea pe care o are aici? Stim că organizaţiile româneşti din afara ţării au dreptul să depună proiecte pentru finanţare la diferite instituţii din România, există această posibilitate şi în cazul minorităţii ucrainene de la noi din ţară, primesc sprijin financiar din partea Ucrainei?

M.T: Nu, nu primesc. Este destul de dureros să vezi că alte minorităţi primesc sprijin de la ţările-mamă. Ucraina nu face astfel de gesturi. Personal, am fost la multe conferinţe pe teme literare organizate în Ucraina, numai că de fiecare dată a trebuit să-mi plătesc drumul, cazarea, dar şi o taxă de participare la eveniment. Adică te invită, dar, dacă vrei să ţii un discurs, îţi cer 20 de dolari. Dacă vrei să ţi se publice materialul, mai dai o sumă de bani. Din această cauză, nu m-am mai dus.

R: În ce relaţii sunt ucrainenii din România cu Ambasada Ucrainei la Bucureşti? Există pe lângă ambasadă un centru cultural al ucrainenilor, colaboraţi cu instituţia respectivă?

M.T: Bineînţeles că există interes pentru colaborare, dar oricând se doreşte ca UUR să vină cu partea financiară. Am făcut, totuşi, câteva evenimente acolo, sunt amabili, ne sprijină cu fonduri de carte, ambasada de la Bucureşti dotând aproape fiecare şcoală din satele ucrainene cu aparatură, cărţi, ediţii de lux, albume despre Ucraina.

R: Ultima carte pe care aţi lansat-o, "Ibovnice cu ochi de Maramureş", prima, de altfel, în limba română, a beneficiat de sprijinul vreunei asociaţii ucrainene?

M.T: Da, a apărut cu sprijinul UUR.

R: Prin publicarea acestei cărţi, aţi devenit şi autorul piesei de teatru "Ibovnice cu ochi de Maramureş", care s-a jucat deja pe scena teatrului din Slatina, Olt. Cum a primit publicul această piesă maramureşeană, dacă pot să-i spun aşa, jucată de actori olteni?

M.T: Publicul a fost foarte încântat, au avut loc deja mai multe reprezentaţii şi vrem să mergem cu acest proiect şi în Maramureş. De asemenea, piesa va fi pusă în scenă şi la Bucureşti, de trupa de teatru InDArt.

Interviu realizat de Sergiu Dan, pentru Agenţia de presă RADOR

Foto: blogul scriitorului Mihai Traist ă

Mihai Pavel, fost protopop al Slatinei

2011-12-04T14:11:00.000-08:00

Mihai Pavel s-a născut la 6 septembrie 1827 în comuna Recea, judeţul Maramureş, aproape de Baia Mare, din părinţi de origine nobilă.

Cinci clase gimnaziale le-a urmat la călugării Minoriţi din Baia Mare, iar cele două de liceu sau filosofia în Satu Mare şi Caşovia. A fost trimis de către episcopul Muncaciului – de care ţinea atunci Recea – la Institutul “Sf. Barbara” din Viena, pe care în 1848, din cauza revoluţiei, a trebuit să-l părăsească înainte de terminarea studiilor. A absolvit teologia la Seminarul din Ungvar (Ujgorod, azi Ucraina), în 1851. După absolvire, încă în acelaşi an, a voit să se căsătorească. Însă, murindu-i logodnica înaite de cununie, s-a decis pentru celibat. A fost hirotonit preot de episcopul Muncaciului, Baziliu Popovici. După hirotonire a fost numit notar consistorial la Episcopia Muncaciului şi referent pentru credincioşii români din acea eparhie. În anul 1852 a fost trimis paroh în parohia românească Apşa de Jos (azi Ucraina). Luând fiinţă episcopia Gherlei, la care au trecut o parte din parohiile româneşti din eparhia ruteană a Muncaciului, Mihail Pavel a fost chemat în 1856 la Gherla şi numit notar consistorial, în 1860, protopop al Slatinei (azi Ucraina), iar în 1862, vicar al Maramureşului. În 1870, călătorind la Roma, a reuşit, cu ajutorul Mitropolitului Ioan Vancea, care era la Roma cu ocazia Conciliului ecumenic Vatican I, să obţină dezmembrarea parohiei române unite Sighetu Marmaţiei de la eparhia ruteană a Muncaciului şi anexarea ei la eparhia Gherlei. Confirmarea trecerii parohiei de la Muncaci la Gherla făcându-se prin decretul Nunţiaturii Apostolice din Viena abia la 18 aprilie 1881, arată cu câtă greutate s-a putut face acest transfer.

Episcop la Gherla (1873-1879). La 1 septembrie 1872, după transferul episcopului Ioan Vancea de la Gherla ca mitropolit la Blaj, Mihai Pavel a fost numit episcop al Gherlei. A fost confirmat de către Papa Pius IX la 23 decembrie şi hirotonit în catedrala din Blaj la 29 ianuarie 1873 prin Mitropolitul Ioan Vancea, iar la 23 februarie 1873 a fost instalat în scaunul episcopal al Gherlei. Ca episcop al Gherlei, fiind un bun organizator şi versat în administraţia bisericească, a pus rânduială în problemele cancelariei diecezane, împunând protopopilor şi preoţilor să înainteze regulat, periodic, statistici de informare, pentru a se cunosşte în orice moment starea eparhiei sub toate aspectele, inclusiv al învăţământului din dieceză.

Episcop la Oradea. Numai după cinci ani de păstorire rodnică la Gherla, la 29 ianuarie 1879, a fost numit episcop la Oradea, transfer confirmat de Sfântul Scaun la 15 mai acelaşi an şi instalat la 8 iunie. Activitatea sa pastorală la Oradea e remarcată cu deosebire în viaţa spirituală, la care a stăruit nu numai prin grai viu şi îndemnuri ci şi prin exemplul său, cerându-le preoţilor să fie şi ei pildă vie pentru credincioşii lor. Continuând, ca şi la Gherla, cu introducerea disciplinei în administraţia bisericească, pe lângă publicarea decretelor Conciliului provincial, ţinut la Blaj în 1872, prin care s-au adus importante hotărîri, a întocmit personal statute şi regulamente pentru toate ramurile administraţiei bisericeşti. În anul 1899, pe lângă toată opunerea unor membri capitulari, a înfiinţat oficiul administrativ al fondurilor şi fundaţiilor diecezane, ale cărui statute au fost completate şi redactate din nou în anul 1926.

La Beiuş a deschis în 1887 internatul de băieţi, iar în 1896 a înfiinţat şcoala civilă (sau medie) de fete împreună cu internat. A ridicat o casă parohială.

La Oradea a renovat catedrala, a zidit o şcoală de aplicaţie, a zidit cinci case pentru canonici, a creat Fundaţiunea subsidiară Paveliană prin care să fie completate fondurile de pensie ale profesorilor din Beiuş, de ajutorare cu îmbrăcăminte a elevilor săraci şi îndeosebi a fetelor orfane, fiice de preot din internatul şcolii de fete din Beiuş.

Episcopul Mihail Pavel a avut de suferit mult, uneori chiar de la conaţionalii săi. Presa maghiară, mai ales cea orădeană, l-a atacat cu toată furia. În vara anului 1892, după prezentarea Memorandului la Viena, în seara zilei de 28 iulie, şovini maghiari, incitând şi studenţimea de la Academia de Drept şi “canaliile străzilor”, vociferând şi urlând la adresa episcopului Mihail Pavel, “Jos cu mizerabilul valah, puturos, opincar, trădător de patrie, belciug în nasul lui”, i-au zdrobit ferestrele cu bolovani de câte 3-4 kg fiecare, obloanele, uşile …

Dar toate aceste răutăţi le vor compensa clipe de mângâiere ce i se vor oferi, cu deosebire la 29 ianuarie 1898, la împlinirea a 25 de ani de la consacrarea ca episcop.

La 1 iunie 1902 s-a stins subit din viaţă la băile din Slatina (azi Ucraina). Acolo a fost aşezat în cripta bisericii parohiale, zidită pe cheltuiala sa.

Sursa: Biserica Română Unită cu Roma

O „cupă de şampanie” pentru România şi românii de pretutindeni

2011-12-02T13:46:00.000-08:00

Ziua Naţională a României, marcată în fiecare an la 1 decembrie, mai înseamnă şi Ziua Naţională a Românilor de Pretutindeni. Cu acest prilej la Cernăuţi, dar şi în celelalte regiuni ale Ucrainei, locuite compact de români au fost organizate diferite manifestări culturale.

Acum câteva zile în localitatea Slatina, din regiunea Transcarpatică cu acordul oficialităţilor locale au fost dezvelite două busturi, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu, activităţi care s-au înscris pe agenda manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Acţiunile culturale prilejuite zilei de 1 decembrie au început la Cernăuţi cu depunerea coroanelor şi jerbelor de flori la Monumentul Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu din centrul regional, unde au participat membrii corpului diplomatic de la Consulatul General al României la Cernăuţi, împreună cu doamna consul general Tatiana Popa, reprezentanţi ai autorităţilor regionale de stat, deputaţi în consiliul regional, lideri ai asociaţiilor naţional-culturale româneşti, oameni de bună credinţă pentru care ziua de 1 decembrie este cu adevărat o zi de suflet, de sărbătoare.

Manifestările au continuat la Sediul Consulatului General al României la Cernăuţi, unde gazdele au ţinut să-i felicite pe toţi românii cu prilejul acestei sărbători naţionale. Doamna Consul general a citit mesajul de felicitare al domnului Baconschi, Ministrul de externe al României. La acea întâlnire s-a discutat despre frumoasele relaţii care există între Ucraina şi România, despre recenta întâlnire de la Kiev a miniştrilor ucrainean şi român de externe, dar şi despre unele proiecte europene, transfrontaliere, care nu fac altceva decât să apropie şi mai mult ţările noastre.

Asupra acestor proiecte s-a referit în discursul său, dar şi în mesajul de felicitare din partea şefului Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Myhailo Papiev, vice guvernatorul regiunii Mihai Gainiceru. Monumentul Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu din centrul regional, unde au participat membrii corpului diplomatic de la Consulatul General al României la Cernăuţi, împreună cu doamna consul general Tatiana Popa, reprezentanţi ai autorităţilor regionale de stat, deputaţi în consiliul regional, lideri ai asociaţiilor naţional-culturale româneşti, oameni de bună credinţă pentru care ziua de 1 decembrie este cu adevărat o zi de suflet, de sărbătoare.

În asemenea zile de sărbătoare, e şi firesc că cei prezenţi au servit o cupă de şampanie pentru România, p

entru românii de pretutindeni, pentru bunele relaţii care există între ţările noastre, între Ucraina şi România.

Sursa: UNION

30 noiembrie, Ziua Românilor de pretutindeni

2011-11-30T01:03:00.000-08:00

În fiecare an, la data de 30 de noiembrie, de ziua Sf. Andrei, Apostolul românilor, se sărbătoreşte Ziua Românilor de pretutindeni, instituită prin Legea 299/2007, Art.9.

Amintim că aceeaşi lege prevede la Art. 10 înfiinţarea şi funcţionarea unui Muzeu al Românilor de pretutindeni, decizie legislativă care încă nu a fost concretizată.
Legea nr.299/2007 grupează şi recunoaşte o serie de facilităţi românilor aflaţi astăzi în afara frontierelor statului român, în cea mai mare parte oferite şi în trecut prin alte acte normative.

Sursa: InfoPrut

Foto: Joc Secund

Maramureșenii din Ucraina s-au prins în Hora Unirii, în centrul orașului Slatina

2011-11-28T15:14:00.000-08:00

Primele manifestări din acest an dedicate Zilei Naţionale a României şi împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire au fost organizate duminică, 27 noiembrie, de comunitatea românească din regiunea Transcarpatia, în Ucraina. În cadrul evenimentului, în localitatea Slatina, a fost dezvelit bustul marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt dar şi bustul poetului Mihai Eminescu. Au participat numeroase oficialităţi ucrainene, primari din localităţile româneşti, preşedinţi de asociaţii culturale şi invitaţi din Maramureş. „Am putea spune că sevele pământului românesc şi ale poporului român sunt adunate de veacuri şi şi-au unit energiile pentru a ni-l da pe Eminescu şi pe Ştefan cel Mare, personalităţi care au devenit expresia sublimată a fiinţei noastre naţionale“, a spus Consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa. Cu acordul autoritătilor ucrainene, evenimentul organizat în localitatea Slatina din Transcarpatia, de Ziua Naţională a României, reprezintă un pas important în relansarea relaţiilor de bună vecinătate între România şi Ucraina. Seara s-a încheiat cu un spectacol de cântece istorice şi folclor românesc, iar în centrul oraşului, românii s-au prins în Hora Unirii.

Sursa: Radio Iași

Foto: MaraMedia

Busturile lui Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu, inaugurate în Maramureșul de peste Tisa

2011-11-27T09:49:00.001-08:00

Românii din Maramureșul Istoric din dreapta Tisei (Transcarpatia, Ucraina) au participat, duminică, la Slatina (Solotvino), la dezvelirea busturilor domnitorului român Ștefan cel Mare și Sfânt și al poetului Mihai Eminescu. La eveniment au participat maramureșeni din toate localitățile românești din dreapta Tisei, primari, profesori și reprezentanți ai mai multor asociații. Opt preoți, atât catolici, cât și ortodocși, din România și din Ucraina, au oficiat un serviciu divin dedicat acestui eveniment, care are o însemnătate deosebită pentru românii din Ucraina. Dezvelirea busturilor celor două simboluri ale poporului român a avut loc în preyenţa mai multor reprezentanți ai statului ucrainean, din partea direcției de cultură din raionul Teaciv (Teceu), dar și ai celui român, printre care senatorul Gheorghe Bârlea și consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, care a venit la Slatina cu întreg personalul Consulatului României de la Cernăuți.

Românii din Transcarpatia susțin că, după inaugurarea, în 2008, a bustului lui Mihai Eminescu, comunitatea românească din această zonă a simțit nevoia prezenței marilor nume ale poporului român și peste Tisa. "Prezența busturilor lui Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare în dreapta Tisei are o însemnătate deosebită pentru toată suflarea românească de aici, iar acesta este doar începutul. După dezvelirea, în anul 2008, a monumentului lui Eminescu la Biserica Albă, dar și a celor două busturi de la Slatina, urmează ca și în alte localități cu populație românească de la noi să fie amplasate monumente dedicate marilor nume românești. Prin intermediul unor astfel de inițiative, noi, românii de peste Tisa, sperăm şi dorim să contribuim la îmbunătățirea relațiilor dintre Ucraina și România" - susține Ion Botoș, președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia "DACIA".

Evenimentul de sâmbătă a avut o dublă semnificație pentru maramureșenii din Ucraina, deoarece, la 27 noiembrie 1918, românii din dreapta Tisei și-au desemnat, la Slatina, reprezentanții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Astfel, prin acţiunea de sâmbătă, românii de peste Tisa au sărbătorit anticipat și Ziua Națională a României. Potrivit lui Ion Botoș, 26 de maramureșeni din Ucraina vor merge și anul acesta la Alba Iulia, pentru a participa la evenimentele dedicate Marii Uniri.

Aderarea la UE, dezbătută de oficiali moldoveni şi europeni, tineri jurnalişti şi experţi

2011-11-27T01:07:00.000-08:00

În perioada 25-27 noiembrie, la Chişinău, s-au desfăşurat o serie de activităţi în cadrul Modulului pentru Jurnalişti al programului UE vine la tine acasă!, implementat de Asociaţia pentru Integrare Europeană cu susţinerea Asociaţiei „Convergenţe Europene” de la Bucureşti.

Modului a constat din 2 componente, respectiv dezbaterea publică desfăşurată vineri şi training-ul pentru tineri jurnalişti desfăşurat sâmbătă şi duminică, la Casa Cunoştinţelor (Maison de Savoir).

Dezbaterea a reunit peste 30 de participanţi, dintre care oficiali, experţi, tineri jurnalişti, membri ai Eurocluburilor şi studenţi. Discuţiile s-au axat pe activitatea instituţiilor moldoveneşti în contextul procesului de aderare, pe interesele şi poziţia UE, pe situaţia din regiunea transnistreană şi rolul acesteia, dar şi pe avantajele şi dezavantajele aderării R. Moldova la Uniunea Europeană. Participanţii au avut oportunitatea de a interacţiona cu Hubert Duhot, atachee şi manager de proiect în cadrul Delegaţiei UE, Corina Fusu, co-preşedintele Comitetului pentru Cooperare Parlamentară UE-RM, Eugen Caras, directorul-adjunct al Departamentului Integrare Europeană din cadrul MAEIE şi cu experţii Radu Vrabie şi Eugen Revenco de la APE.

Astfel, Corina Fusu a prezentat obiectivele şi viziunea Comitetului pe care îl co-prezidează, menţionând că progresele înregistrate de republică sunt înalt apreciate atât de Europa oficială, cât şi de membrii Comitetului. Deputatul moldovean a vorbit şi despre un şir de puncte pe care ar urma să le propună spre includere în Rezoluţia finală a Reuniunii a XIV-a a CCP, cu referire la necesitatea intensificării colaborării cu România privind dezvoltarea şi cooperarea regională, ale transferului de know-how în implementarea proiectelor europene, ale expertizei româneşti în domeniul juridic, instituţional, administrativ şi nu numai.

Hubert Duhot s-a referit la proiectele derulate cu participarea RM şi a Uniunii, menţionând că în general, colaborarea este una pozitivă, dar cu şanse mari de a se intensifica în cazul alegerii unui preşedinte de stat, reversul fiind şi el valabil.

La rândul său, Eugen Caras a vorbit despre progresele imense înregistrate de republică în perioada 2009-2011 în negocierile cu Uniunea Europeană, obiectivele principale fiind semnarea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv prin semnarea Acordului privind regimul liberalizat de vize şi crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. În acest context, Caras a remarcat ritmul cu care s-a negociat şi semnat Acordul privind Spaţiul Comun Aerian UE-RM, de către dipomaţia noastră şi Ministerul Transportului pe de o parte şi UE, pe de alta. De asemenea, acesta a accentuat faptul că recent în cadrul summit-ului Parteneriatului Estic, pentru prima dată s-a vorbit despre o perspectivă europeană clară a RM privind integrarea europeană într-o rezoluţie a Parlamentului European. Totuşi, la fel de important ar fi ca să reuşim să aducem UE la noi acasă, făcând referire la genericul evenimentului, prin produse, servicii şi mentalitate.

Expertul reprezentând Asociaţia pentru Politică Externă, Radu Vrabie, a atras atenţia asupra eforturilor susţinute ale diplomaţiei moldoveneşti din 2009 încoace, răstimp în care s-au desfăşurat 8 runde de negocieri privind aderarea, cifră foarte bună. Pe de altă parte, acesta a remarcat capacitatea instituţiilor moldoveneşti de a se regenera, prin aceasta scăzând probabilitatea ca schimbări bruşte în procesul de aderare să aibă loc.

Către finalul dezbaterii, Radu Vrabie, director de program în cadrul aceleeaşi Asociaţii pentru Politică Externă, a făcut o incursiune în realitatea imediată din regiunea transnistreană, cu accent pe fenomenele sociale de acolo, de multe ori anecdotice, dar comportând semnificaţii tragice pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

Dezbaterea a fost urmată de o sesiune de training ţinut de experţii români Angela Avram şi Gabriel Giurgiu, specialişti în domeniul jurnalismului european, al realizării emisiunilor despre UE, precum şi al afacerilor europene. Astfel, participanţii au beneficiat de pe urma împărtăşirii experienţei celor doi realizatori de la Televiziunea Română pe subiecte precum mecanismele de funcţionare ale instituţiilor europene, triunghiul editorial, tehnici de abordare, facilităţi oferite de instituţiile europene, documentarea online despre instituţiile europene, studii de caz etc.

Sesiunea s-a bazat pe o dinamică interactivă dintre participanţi şi pe simularea unor exerciţii jurnalistice specifice. De pe urma training-ului au beneficiat tineri jurnalişti din media online (Unimedia.md, Arena.md, Moldavie.fr, Civic.md, Publika.md), scrisă (Sport-Plus, Basarabia Literară), Tele-Radio (Prime TV, Radio Moldova), de la ONG-uri specializate (Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova, Media Point, Next Media).

Departamentul de Comunicare al Asociaţiei pentru Integrare Europeană

În România crește interesul pentru tot ce este legat de cultura ucraineanã

2011-11-25T10:17:00.000-08:00

Într-un articol dedicat recensământului de anul acesta din România, Ion Robciuc, redactor șef al Curierului Ucrainean, ziar care apare sub egida Uniunii Ucrainenilor din România, prezintă situația minorității ucrainene de la noi din țară. Redau mai jos câteva pasaje din articolul lui Ion Robciuc, publicat înainte de plebiscit, pentru a putea face o comparație între situația ucrainenilor din România, care se bucură de toate drepturile, și românii din Ucraina, despre care nu putem spune același lucru.

"Pe pãmântul patriei lor, România, trãiesc, în prezent, 61.353 de ucraineni, reprezentând 0.3% din totalul populației. Au fost, înaintea celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, neoficial, aproape un milion. Au prins zorii comunismului românesc, conform recensãmântului din 1977, aproximativ 55.000. Dupã Revoluția din Decembrie, în 1992, ucrainenii numãrau 67.000 de persoane pentru ca apoi, în 2002, numãrul lor sã scadã din nou.

Dinamica demograficã a ucrainenilor din România, variabilã de la o etapã la alta, trimite la un nex de „cauze“ pe care nu dorim sã le discutãm acum. Vrem doar sã remarcãm faptul cã de-a lungul timpului ei au încercat o integrare onestã și sârguincioasã în realitãțile țãrii, fiind nevoiți, uneori, sã facã concesii politice.

Schimbarea de regim produsã de cãderea comunismului a determinat ieșirea multor oameni din anonimat care pânã atunci, din diverse motive, au preferat sã-și ascundã identitatea etnicã. Oare acest lucru înseamnã cã ucrainenii din România au vreun viitor? Este greu sã rãspunzi fãrã ezitare la aceastã întrebare. Mulți copii și nepoți care ar trebui sã asigure dãinuirea noastrã au parte doar de învãțãmânt în limba românã. Nu este mai puțin adevãrat cã și tinerii etnici ucraineni, doritori de orizonturi noi, nu mai sunt interesați în foarte mare mãsurã sã-și studieze limba maternã. În plus, în multe cazuri, numai subzistã, în zilele noastre, un dialog autentic între generații, experiențe de viațã. Și atunci ne întrebãm câți ucraineni cu o etnicitate asumatã real vor mai fi, aici, peste 20, 30 sau 50 de ani?

Dar de când România a devenit o țarã democraticã, a crescut interesul pentru tot ce este legat de cultura ucraineanã. Cu sprijinul finaciar al Guvernului României, UUR editeazã cu regularitate patru reviste în limba ucraineanã și una în limba românã. În fiecare an, apar, în medie, zece cãrți consacrate beletristicii, criticii literare, folclorului, lingvisticii, istoriei, muzicii, relațiilor româno-ucrainene. Au loc simpozioane, conferințe, mese rotunde, festivaluri, unele dintre ele devenite tradiționale. Poți sã ai senzația cã pe mãsurã ce ucrainenii sunt în descreștere demograficã în România, interesul pentru ei este tot mai mare, fenomen strâns legat de redescoperirea de cãtre români a istoriei multiseculare, comune cu a ucrainenilor, istorie despre care nu s-a vorbit în timpul regimului comunist. Am spune cã trebuie sã muncim și sã depunem eforturi pentru ca, în pas cu vremurile, cu globalizarea și democratizarea lumii, sã ne manifestãm identitatea etnicã în toatã complexitatea sa, sã dezvoltãm viața comunitarã, dialogul între generații, sã acționãm pentru menținerea pe termen lung a vieții ucrainene în România. Sã colaborãm și sã ne aflãm mereu aproape de toți ucrainenii din țara noastrã.

Credem cã nu greșim afirmând cã rezultatele viitorului recensãmânt, cele referitoare la structura pe naționalitãți a populației, constituie punctul de interes central pentru ucrainenii din România. Aceasta deoarece ultimele recensãminte nu au reflectat numãrul exact al ucrainenilor din țara noastrã care, în realitate, este mult mai mare. În sprijinul afirmației fãcute, dorim sã arãtãm cã mulți respondenți ai noștri nu fac deosebire între cetãțenie și naționalitate, deși în dreptul românesc distincția între aceste douã noțiuni este clarã: cetãțenia exprimã apartenența la o țarã, fiind automat românã, în timp ce naționalitatea se referã la un grup etnic, fãrã legãturã neapãratã cu cetãțenia. Așadar, fãrã a uita țara în care s-au nãscut, România, ucrainenii sunt o naționalitate aparte, caracterizându-se prin limbã, obiceiuri, culturã, mentalitate specifice.

În altã ordine de idei, se observã cã, așa cum îi prezintã informațiile ultimelor recensãminte, ucrainenii sunt de fapt fragmentați sub numele de ucraineni, ruteni și ruși, ceea ce face ca numãrul lor sã fie mai mic. Trebuie precizat însã cã rutenii nu sunt o naționalitate aparte, cum se afirmã, ci aparțin aceluiași neam ucrainean. Limba vorbitã de ei, de exemplu, nu conține nicio trãsãturã caracteristicã strãinã ucrainenei. Prin urmare, termenul rutean (nume dat ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie dupã vechea denumire latineascã Rutheni pentru rusini, adicã ucraineni) nu are nici un suport în vreo realitate având numai o semnificație istoricã. El se cere, deci, abandonat în favoarea sinonimului ucrainean. Tot așa, prin termenul rus, la noi, trebuie sã se înþeleagã uneori (ca la cronicari, în textele populare sau în unele graiuri românești) ucrainean. Așa se explicã de ce în unele localitãți cu populație neaoșã ucraineanã apar și reprezentanți de naționalitate rusã (rusy, ruski). Termenul rus pentru ucrainean se justificã istoric. Îl mai pãstreazã o mare parte din vorbitorii de limbã ucraineanã încã din perioada de comunitate a slavilor estici (secolele VIII-XII), când poporul slav de rãsãrit se numea rus, iar limba vorbitã de el era rusa.

În ultimii 20 de ani, am obținut rezultate importante în domeniul asigurãrii drepturilor minoritãților naționale, dar exercitarea acestor drepturi depinde în mare mãsurã de procentul etnic al ucrainenilor din diferite localitãți ale României."

Ion Robciuc, redactor-șef Curierul Ucrainean, revistă a Uniunii Ucrainenilor din România

Sursa: Curierul Ucrainean

Maramureșenii de dincolo de Tisa inaugurează primul monument al unui domnitor român în Ucraina

2011-11-24T14:44:00.000-08:00

Sarbatoare mare pentru romanii din Transcarpatia. Sute de cetateni ucraineni care locuiesc in apropierea malului drept al Tisei si care se considera maramureseni sunt asteptati sambata, 26 noiembrie, in centrul localitatii Slatina, unde va fi inaugurata prima statuie a unui domnitor roman din Ucraina. Personajul care a fost turnat in bronz este Stefan cel Mare. El va trona in fata unui magazin denumit “Maramuresul” iar la doar cativa kilometri distanta va fi dezvelit un alt bust care reprezinta o personalita importanta pentru comunitatea romaneasca - cel al poetului national Mihai Eminescu. Evenimentul de sambata vrea sa ii apropie spiritual pe romanii din Ucraina, Moldova si pe cei din Romania. Maramuresenii de dincolo de Tisa il asteapta cu emotie pentru ca rar se intampla ca un numar mare dintre ei sa aiba posibilitatea sa se reuneasca pentru a vorbi despre tara si limba materna. “Avem peste 150 de invitati, la care se vor adauga foarte multi oameni din partea locului. Sunt chemati sa participe oficiali ai Consulatului de la Cernauti, ambasadorul de la Kiev, precum si numerosi membri ai asociatiilor din dreapta Tisei. Avem si invitati din Maramures – de la Consiliul Judetean si de la Prefectura, precum si parlamentari”, a declarat pentru eMaramures unul dintre organizatorii evenimentului,Daniel Modarca - vicepresedinte al Asociatiei Maramuresul.
Practic, comunitatea romaneasca din Transcarpatia va inaugura sambata doua statui - cea al lui Stefan cel Mare, despre care se spune ca a trecut pe vremuri prin regiune, si cea a poetului Mihai Eminescu, care va fi pus la loc de cinste in fata scolii cu predare in limba romana din Slatina. “Manifestarile vor incepe la ora 13.00 si vor fi organizate cu sprijinul asociatiei Florile Izei. Este primul monument dedicat unui domnitor roman care este ridicat in Ucraina”, a explicat vicepresedintele Modarca. Ambele statui au fost realizate la Chisinau, de catre artistul plastic Leonid Popescu, nascut in Slatina, dar stabilit in Republica Moldova. Constructia celor doua monumente a fost sprijinita de catre Institutia Prefectului Maramures, care a facut lobby pentru gasirea unor sponsori. “Busturile vor fi sfintite de un sobor de la Parohia Slatina, dar vom avea prezenti si preoti din Sighetu Marmatiei, Botiza si de la Episcopia Maramuresului”, a mai aratat organizatorul. In cadrul evenimentului de la Slatina sunt programate si momente artistice dedicate Zilei Unirii, pe care maramuresenii din Ucraina o vor sarbatori in avans.

Sursa: eMaramureș

foto: Opinia Teleormanului

Dezbatere cu genericul ”UE vine la tine acasă!”, organizată la Chişinău

2011-11-24T01:00:00.000-08:00

În perioada 25-27 noiembrie, Asociaţia pentru Integrare Europeană va organiza o nouă acţiune din cadrul programului U

E vine la tine acasă!, constând din 2 componente, respectiv o dezbatere publică privind aderarea R. Moldova la UE şi un training pentru tinerii jurnalişti moldoveni.

Dezbaterea va avea loc la Casa Cunoştinelor (Maison de Savoir) din Chişinău (str. Căpriana, nr. 50, Bloc C, ASEM), începând cu ora 10:00 şi va reuni experţi în integrare europeană, relaţii internaţionale, precum şi oficiali reprezentând R. Moldova şi Delegaţia Uniunii Europene.

Sunt ateptaţi mai mulţi participanţi la dezbatere, inclusiv jurnalişti, ONG-işti şi studenţi.

Training-ul va fi susţinut de către 2 experţi în jurnalism de la Televiziunea Română în zilele de 26 şi 27 noiembrie. În cadrul activităţilor, participanţii vor putea beneficia de pe urma transferului de know-how a jurnaliştilor din statul vecin privind jurnalismul european, triunghiul editorial, tehnici de abordare, facilităţile oferite de instituţiile europene, documentarea online despre instituţiile europene şi altele.

Scopul proiectului constă în sporirea capacităţilor tinerilor jurnalişti în domeniul jurnalismului european, precum şi promovarea valorilor europene şi ale democraţiei, înţelegerea procesului de integrare europeană şi a locului R. Moldova în politica europeană de vecinătate.

Proiectul este implementat de către Asociaţia pentru Integrare Europeană, cu susţinerea Asociaţiei „Convergenţe Europene” din România şi reprezintă modulul pentru jurnalişti din cadrul Programului „UE vine la tine acasă!”.

Sursa: Blogul lui Tudor Cojocariu

Perfecționarea accesului la informare și educație în județul Suceava și regiunea Cernăuți

2011-11-21T12:53:00.000-08:00

Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava, în parteneriat cu Biblioteca Ştiinţifică Universală Regională ,,M. Ivasiuc” Cernăuţi, Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, a demarat începând cu data de 7 mai 2011 implementarea proiectului „Bibliotecile – Porţi Deschise spre cunoaştere”, având o valoare totală de 97.000 Euro (echivalentul a 395.857 lei, curs InforEuro luna mai 2011).

Prin acest proiect sunt urmărite obiective ce se referă la întărirea cooperării româno-ucrainene, în vederea dezvoltării celor două ţinuturi de graniţă, judeţul Suceava şi Regiunea Cernăuţi, în domeniul cultural şi educaţional, respectiv intensificarea cooperării între instituţiile publice, societăţi culturale, scriitori, bibliotecari, pentru o mai bună cunoaştere a moştenirii culturale şi spirituale din această zonă transfrontalieră.

În acest scop, instituţiile partenere vor derula în perioada următoare, în asociere cu IREX România, o serie de activităţi puse sub genericul «Perfecţionarea accesului la informare şi educaţie prin dezvoltarea serviciilor noi în biblioteci».

Astfel, pe 24 noiembrie, la sediul Bibliotecii Bucovinei, Sala de Artă „Elena Greculesi”, va fi organizat Workshop-ul „Biblionet - lumea in biblioteca mea”, în cadrul căruia vor avea loc prezentări şi dezbateri pe tema BIBLIONET – BIBLIOMIST, cele două programe naţionale finanţate de către Fundaţia Bill&Melinda Gates din SUA şi implementate în România, respectiv Ucraina, de către IREX. A doua zi, pe 25 noiembrie, se va desfăşura partea practică a întâlnirii, prin cunoaşterea la faţa locului a unor modele de bune practici, bibliotecarii cernăuţeni urmând a se deplasa la Centrele Biblionet cu acces la Internet din bibliotecile publice Fălticeni, Gura Humorului, Solca, Rădăuţi şi Calafindeşti.

În acelaşi timp, pe 7 decembrie, dar de această dată la sediul Bibliotecii Regionale din Cernăuţi, Centrul Internet, va avea loc Conferinţa internaţională cu tema „Bibliotecile publice contemporane şi potenţialul informaţional – probleme, discuţii, perspective”, urmând ca pe 8 decembrie bibliotecarii suceveni să viziteze şi să aibă discuţii cu bibliotecarii din centrele raionale de informare de la Herţa, Oprişeni, Tereblecea, Crasna şi Storojineţ.

Prin aceste activităţi, al căror obiectiv este intensificarea cooperării transfrontaliere dintre cele două biblioteci prin transferul de bune practici şi schimburi de experienţă, se urmăreşte punerea în dezbatere într-un cadru profesional adecvat a diversificării serviciilor în bibliotecile publice şi consolidarea relaţiilor de cooperare transfrontalieră, grupul ţintă fiind format din 40 de bibliotecari din judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi.

Informaţii suplimentare despre proiect şi despre evenimentele organizate pot fi oferite atât la sediul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, cât şi la tel 0230/530798, de Gheorghe-Gabriel Cărăbuş, Lăcrămioara Cocuz sau Bogdan Murgoci.

Sursa: ecomunicate.ro

Teatrul Naţional din Cernăuţi, de la entuziasm la nepăsare

2011-11-20T13:57:00.000-08:00

Teatrul Naţional din Cernăuţi s‑a născut din dorinţa şi entuziasmul unor tineri intelectuali bucovineni, convinşi de faptul că progresul acestui ţinut nu putea să aibă loc decât printr‑o renaştere culturală. Înfiinţat în decembrie 1921, şi‑a luat titulatura de teatru naţional, dar fără să fi avut acest statut. După patru ani şi câteva luni, teatrul cernăuţean a devenit cu adevărat Teatru Naţional, cu acte în regulă şi cu director numit prin decret regal. Născut ca pruncul „tras cu forcepsul“, acest teatru a avut însă o existenţă scurtă, pentru că la 1 aprilie 1935, guvernul condus de Gheorghe Tătărescu „l‑a omorât“, căci nu avea cu ce să‑l mai „hrănească“.

Povestea teatrului românesc în ţinutul bucovinean îşi are începuturile pe la 1862, când un grup de tineri boieri români, în frunte cu cei din familia Hurmuzachi, înfiinţează societatea Reuniunea română de leptură din Cernăuţi, cu scopul de a promova cultura română. Aceiaşi tineri aduc la Cernăuţi şi primele trupe de teatru româneşti, conduse de mari artişti ca: Fany Tardini, Matei Millo, Mihai Pascaly, Constantin Nottara, Petre Liciu. Trupele de teatru române aveau dreptul de a juca pe teritoriul bucovinean în intervale limitate de timp şi cu un anumit număr de spectacole. Adesea, cererile lor, cu rugăminţile de a li se permite să joace, le‑au fost respinse de Guvernământul ţinutului. Acest fapt a determinat pe intelectualii bucovineni să lupte pentru înfiinţarea unui teatru românesc permanent.

Revolta studenţilor bucovineni

Unirea Bucovinei cu România, la 1918, a creat cadrul propice pentru realizarea acestui deziderat. Trebuie menţionat faptul că la Cernăuţi exista, din 1905, una dintre cele mai frumoase clădiri europene destinate teatrului. Fusese proiectată de renumiţii arhitecţi H. Helmer şi F. Felner într‑o perioadă când ţinutul Bucovinei de Nord se afla sub stăpânire habsburgică. Era firesc ca pe acea scenă prioritatea să o aibă trupele nemţeşti. Dar, după unirea Bucovinei cu România situaţia se schimbase. De‑acum românii puteau să‑şi impună propriile legi.

Cei care au grăbit crearea unui teatru de limbă română au fost studenţii bucovineni. Ei s‑au revoltat în decembrie 1921 împotriva lui W. Popp, directorul trupei germane „staţionate“ în clădirea teatrului din Cernăuţi. Acesta închiriase, la 1 septembrie 1920, de la Primăria din Cernăuţi clădirea teatrului comunal pentru trupa pe care o conducea. Contractul avea valabilitatea până la 1 septembrie 1923 şi avea toate şansele de a se prelungi, dacă studenţii români nu le‑ar fi zădărnicit planurile.

Tot ei au fost cei care au „împins“ dorinţa lor Ministerului Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor din România, în fruntea căruia se afla Octavian Goga, spre a lua hotărârea de a semna o decizie de subvenţionare a unui teatru românesc. La 11 ianuarie 1922, teatrul din Cernăuţi „a fost deocamdată recunoscut Teatru Naţional, alcătuindu‑se un comitet provizoriu care să rânduiască ordinea spectacolelor ce se vor da.“ Totodată, s‑a stabilit să se deschidă stagiunea română la 1 februarie 1922 de către Naţionalul ieşean, cu spectacolul „Vlaicu‑Vodă“ de Alexandru Davila. Director interimar al teatrului fusese numit prof. univ. Constantin Berariu.

Potrivit contractului dintre Ministrul Artelor şi directorul trupei germane, scena teatrului cernăuţean nu mai putea fi disponibilă trupelor „străine“. S‑a făcut o singură concesie pentru trupa germană, căreia i s‑a acordat dreptul de a mai juca încă trei luni. Potrivit art. 10 din Legea teatrelor, pe scena teatrelor naţionale din România, spectacolele trebuiau să aibă loc numai în limba română. Deşi se făcea uz de acest articol, în fapt, această nouă instituţie românească nu avea statutul unui teatru naţional.

Conform convenţiei încheiate în 28 ianuarie 1922, drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de închiriere ‑ dintre W. Popp şi Primăria din Cernăuţi ‑ au fost cedate Ministerului Cultelor şi Artelor. Astfel, acest minister a devenit chiriaşul edificiului teatral, care se afla în proprietatea Primăriei din Cernăuţi.

Idealuri măreţe, greu de atins

Scopul acestei instituţii era, în primul rând, acela de a‑i aduce pe români la te

atru, indiferent de condiţia lor socială. Autorităţile române înfiinţaseră instituţii de învăţământ şi cultură în noua provincie cu un ţel precis, acela de a fixa limba română într‑un spaţiu cosmopolit, în care românii nu erau majoritari. Prin spectacolele care urmau să se prezinte se urmărea impunerea artei româneşti în acest ţinut şi învăţarea unei limbi române curate. Ele trebuiau să atragă prin joc şi „forţa lor distractivă“ populaţia de origine română, dar... şi de alte naţionalităţi.

În plus, teatrul românesc trebuia să devină superior, din punct de vedere artistic, celui de altă etnie. Idealuri măreţe, dar greu de înfăptuit. Inspectorul Artelor pentru Bucovina, Grigori Pantasi, într‑un memoriu adresat în 1924 ministrului Artelor, spunea: „Publicul teatrului român constă din funcţionari şi e aşa de restrâns şi mic că nu poate susţine un teatru român, mai ales că, în timpul scumpetei actuale, funcţionarii cu leafa lor mică nu sunt în stare să frecventeze des reprezentările teatrale“. Din studiul făcut de Pantasi rez

ulta că publicul cernăuţean era 90% evreiesc, iar din restul de 10%, majoritatea erau nemţi. Aşadar, trebuiau găsite pârghiile prin care spectacolele româneşti să fie puncte de atracţie pentru celelalte naţionalităţi.

Începând cu data de 22 septembrie 1922, Constantin Berariu a fost numit director onorific al teatrului cernăuţean. Grea misie a avut acest om! Timp de trei ani a făcut numeroase memorii către ministerul de resort prin care cerea să se stabilească statutul de teatru naţional, să se angajeze o trupă permanentă, iar administraţia statului să preia acest edificiu de la Primăria din Cernăuţi. Autorităţile de la Bucureşti erau însă fie depăşite de situaţie, fie, pur şi simplu, dezinteresate. Altfel nu se poate explica faptul că a lăsat acest lăcaş de cultură timp de aproape cinci ani fără un statut clar.

Prima stagiune de teatru românesc a fost inaugurată la 20 septembrie 1922 de Compania Lirică Română „Leonard“. Această trupă a susţinut, până la sfârşitul anului, 34 de spectacole. Succesul obţinut l‑a determinat pe Nicolae Leonard să prelungească stagiunea până în luna aprilie 1923. Cei care înfiinţaseră acest teatru românesc considerau însă opereta un gen minor. Ei tindeau către marile opere ale dramaturgiei universale. Gândul acesta era demn de toată admiraţia, dar greu de pus în aplicare în condiţiile în care nu exista o trupă de teatru permanentă, iar publicul român era cel mai puţin numeros dintre toate naţionalităţile existente la Cernăuţi.

Trupă proprie de teatru,din 1925

Pentru a asigura o stagiune românească de teatru, Constantin Berariu a încheiat contracte cu trupe din Bucureşti şi Iaşi: Compania Bulandra‑Manolescu‑Storin, două trupe ale Naţionalului bucureştean în frunte cu Ion Brezeanu şi Maria Filotti, şi Teatrul Naţional din Iaşi. Era sfârşitul lui 1924, iar teatrul din Cernăuţi nu avea încă o trupă proprie. Numirea lui Petre Sturdza, la 1 august 1925, în funcţia de director artistic al teatrului şi prim actor, a dus la crearea primei trupe permanente de teatru.

Din rândurile acesteia au făcut parte: Nae Bulandra, Gina Sandri, Lily Bu

landra, Petre Bulandra, Alice Sturdza, Ecaterina Ionescu, Jeni Ioanin; şi câţiva elevi ai Conservatorului local: Jules Cazaban, Nicolae Sireteanu, Laurenţiu Mărgineanu. Stagiunea 1925‑1926 s‑a deschis cu spectacolul „Chemarea codrului“ de George Diamandy. În urma unor neînţelegeri cu Petre Sturdza, Const. Berariu şi‑a dat demisia, iar la 15 februarie 1926, Ministerul Cultelor şi Artelor l‑a numit director pe Dragoş Protopopescu.

După un scurt bilanţ s‑a ajuns la concluzia că stagiunea anului 1925 nu s‑a ridicat, din punct de vedere estetic, la un nivel artistic superior. S‑a insistat din nou pe ideea transformării teatrului într‑unul naţional, pentru a intra sub directa supraveghere a ministerului.

Era nouă la teatrul din Cernăuţi

La 26 martie 1926, teatrul din Cernăuţi a primit, într‑un sfârşit, titulatura de Teatr

u Naţional. Decizia a fost semnată de Consiliul de Miniştri şi publicată în „Monitorul Oficial“, iar Dragoş Protopopescu a fost numit director prin decret regal.

Om de o rafinată cultură, el a adus o serie de schimbări în planul organizatoric şi reperto

rial al teatrului. O primă măsură pe care a luat‑o a fost dizolvarea vechii trupe şi crearea uneia mai performante. Pentru început a colaborat cu doi directori de scenă renumiţi: Victor Bumbeşti şi Victor Ion Popa, care au montat câteva spectacole cu înaltă ţinută artistică. Dar teatrul avea nevoie de un regizor şi un scenograf cu angajament permanent, aşa că Dragoş Protopopescu a reuşit să aducă doi oameni tineri şi talentaţi: directorul de scenă Aurel Ion Maican şi scenograful George Löwendal.

Cu venirea acestor doi artişti, la Teatrul Naţional din Cernăuţi a început o eră nouă. Ideile novatoare propuse de Maican şi Löwendal s‑au materializat treptat. S‑a instalat o scenă rotativă, s‑a constru

it un prosceniu (n.r. – parte a teatrului care cuprinde scena şi avanscena), s‑au schimbat arlechinii, s‑au aşternut covoare în sală pentru a înăbuşi zgomotul făcut de paşii spectatorilor, s‑a achiziţionat un sistem nou de iluminat. La nivel scenografic, s‑a înregistrat o adevărată izbândă prin construirea de decoruri tridimensionale. În plus, cei doi artişti au folosit materiale din vechile decoruri pictate la Viena, adaptându‑le fiecărui spectacol.

Directoratul lui Victor Ion Popa

După încheierea stagiunii 1926‑1927, Dragoş Protopopescu a demisionat. La conducerea teatrului a revenit, pentru un scurt interimat, Constantin Berariu. Apoi, la 22 octombrie 1927, la direcţia Teatrului Naţional din Cernăuţi a fost numit Victor Ion Popa. Admirabilul om de teatru s‑a străduit, timp de două stagiuni, ca micul buget alocat pentru această instituţie, să fie folosit cât se poate de judicios. Înt

re regizorul Maican şi V.I. Popa s‑au stabilit repede afinităţi spirituale.

Aveau un ţel comun: reteatralizarea teatrului. Acest concept cucerise întreaga generaţie de regizori şi scenografi români din cel de‑al doilea deceniu al secolului al XX‑lea. Sosise momentul înlăturării conservatorismului şi stilului academizant din teatrul românesc. V.I. Popa făcea parte din această generaţie reformatoare şi teatrul cernăuţean îi oferise prilejul de a‑şi pune în aplicare noile idei. A adus schimbări esenţiale în acest teatru: a înzestrat scena cu aparatură performantă, a fost deschis la experimentele regizorale şi scenografice, a luptat pentru răspândirea acestei arte în tot ţinutul Bucovinei ‑ creând teatrul pentru copii şi teatrul de cartier – şi a înfiinţat revista

„Spectatorul“, document de o imensă însemnătate pentru istoria teatrului românesc.

Cu toate formidabilele sale reforme, s‑au găsit însă oameni care nu l‑au mai dorit la cârma acestei instituţii. I‑au adus acuze de fraudă, de incapacitate de a cârmui teatrul, determinându‑l să părăsească instituţia.

În stagiunile de sub direcţia lui Victor Ion Popa s‑au prezentat o serie de spectacole valoroase: „Viforul“ de B. Şt. Delavrancea, „Teatrul în castel“ de Franz Molnár, „Avarul“ de Molière, „R.U.R (Raţional‑Universal‑Robot)“ de Karel Cˇapek – în regia lui A. I. Maican; sau „Unchiul Vanea“ de Cehov, „Azilul de noapte“ de Gorki,

„Taras Bulba“ după Gogol, „Phedra“ de Racine, „Jedermann“ de Hugo Hoffmansthal, „Clopotul scufundat“ de Hauptmann, „Andreocles şi leul“ şi „Pygmalion“ de Bernard Shaw, „Omul cu mârţoaga“ de George Ciprian, în regia lui V. I. Popa.

Scandaluri interminabile

După numai patru stagiuni, în 1930, Teatrul Naţional din Cernăuţi se afla într‑un adevărat impas. Noul director, prof. univ. Alexandru Procopovici, a fost pus în situaţia să caute artişti pentru completarea trupei. Printre noii angajaţi s‑au numărat Mişu Fotino, Annie Capustin, Jeni Irimescu, Dumitru Moruzan. La scurt timp, la direcţia teatrului a fost numit Eugen Bădărău, care a încercat să aducă public prin prezentarea unor comedii spumoase. Protagonistul acestor spectacole era Mişu Fotino, care, de altfel, era şi principalul director de

scenă. Dar succesul nu se grăbea să apară. Teatrul se „tăvălea“ într‑o deznădejde cumplită. Ziarele nu consemnau în paginile lor decât scandalurile interminabile sau desele schimbări de la direcţia acestui teatru. La cârma lui au mai fost de câteva ori Mişu Fotino, apoi, Lecca Morariu. Dar nici unul nu a propus un program viabil prin care să‑l salveze.

Un salt mortal şi ...teatrul a dispărut!

Ceea ce pionierii teatrului cernăuţean construiseră cu mare trudă, au reuşit să dărâme urmaşii într‑un timp record şi fără remuşcări. Încă din 1933 circulau zvonuri că teatrul va fi desfiinţat, dat fiind că de la plecarea lui V.I. Popa nimeni nu s‑a preocupat să‑l salveze. Politicienilor, dezinteresaţi şi depăşiţi de situaţie, le‑a fost mult mai uşor să „lichideze“ această instituţie. Odată cu aplicarea noului buget, la 1 aprilie 1935, Ministrul Cultelor şi Artelor, Alexandru Lapedatu, a suspendat activitatea Teatrului Naţional din Cernăuţi, alături de cele din Chişinău şi Craiova. Zadarnice au fost interpelările din Parlament, zadarnice au fost articolele scrise în presa vremii.

„Luminatele“ minţi n‑au văzut decât o singură soluţie: desfiinţarea.

În privinţa desfiinţării celor trei teatre naţionale şi a situaţiei personalului artistic, guvernul condus de Gheorghe Tătărescu hotărâse: „Personalul artistic, faţă de care ministerul are obligaţiuni legale, va fi utilizat la celelalte teatre naţionale. Artiştii de la toate teatrele naţionale care au limita de vârstă, vor fi scoşi la pensie. Oraşele Craiova, Chişinău şi Cernăuţi, în tot timpul stagiunii teatrale, vor fi deservite regulat (2‑3 spectacole pe

săptămână) de trupele celorlalte Teatre Naţionale cu repertoriu, artişti şi decoruri. Primăriile respective vor pune la dispoziţia Ministerului Artelor sălile de spectacol, încălzitul, luminatul şi personalul de serviciu. Publicul va fi avizat din timp de zilele în care se vor da spectacole şi ce artişti vor juca.“ (Desfiinţarea teatrelor naţionale din Craiova, Chişinău şi Cernăuţi, în „Rampa“, anul 18, nr. 5058, 22 martie 1935.)

Procese intentate de actori

În urma lichidării celor trei teatre s‑au deschis o serie de procese între stat şi actori. Arhivele Naţionale ale României adăpostesc documente care atestă faptul că în 1938, încă mai aveau loc procese prin care actorii fostului Teatru Naţional din Cernăuţi îşi cereau salariile neplătite. Deşi guvernul garantase angajarea tuturor actorilor la alte teatre naţionale, lucru acesta a fost irealizabil Se punea întrebarea: despre ce fel de economie la buget era vorba, dacă actorii acestor teatre urmau să fie tot bugetari?

Sarcina căzută în spatele celor trei teatre naţionale rămase ‑ adică Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional din Iaşi şi Teatrul Naţional din Cluj ‑, de a juca la Cernăuţi, Chişinău şi Craiova, a fost irealizabilă. Teatrului Naţional din Iaşi, spre exemplu, îi căzuse în spate o misiune extrem de grea. Aşezarea geografică obliga trupa ieşeană să meargă de câte „2‑3 ori pe săptămână“ la Cernăuţi şi Chişinău. Ne putem imagina cum echipe de actori alergau, cu trenul încărcat cu decoruri, două‑trei zile la Cernăuţi, două‑trei zile la Chişinău şi, apoi, dacă mai puteau, la sediul lor. Primăriile locale, care aveau datoria să asigure iluminatul, căldura şi personalul de serviciu, erau tot instituţii bugetare. Aşadar, mari economii la buget nu s‑au făcut. Astfel se încheie povestea unui teatru naţional născut din entuziasmul unor tineri intelectuali bucovineni şi mort din indiferenţa unor politicieni nepricepuţi.

„Bucovina protestează cu toată hotărârea“

(„Monitorul Oficial“ Nr. 61, Camera Deputaţilor, Şedinţa din 21 martie 1935)

„Dl. G. Fotino, vicepreşedinte: …dl.deputat Aurel Morariu are cuvântul.
Dl. Aurel Morariu: În preajma alcătuirii bugetului general al Statului, Bucovina este ameninţată de o serie de lichidări şi desfiinţări în vederea realizării unor economii pe seama acestui buget. Ministerul Cultelor şi Artelor pare a fi în fruntea acestei acţiuni de amputare şi de reducere a instituţiunilor de stat existente în cuprinsul Bucovinei. Într‑adevăr, de mai mult timp persistă ştirea că e vorba ca la Cernăuţi să fie desfiinţat Teatrul Naţional, şi tot astfel Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.

Prin rostul meu, Bucovina protestează cu toată hotărârea împotriva acestor intenţiuni de a desfiinţa ami

ntitele instituţii de cultură ale Cernăuţului şi în cele ce urmează îmi permit a arăta d‑lui Ministru al Cultelor şi Artelor, că în afară de prejudiciul material şi moral ce s‑ar pricinui astfel Moldovei de Nord, aproape nici o economie bugetară nu se va putea realiza şi prin urmare, nimic din ceea ce este pretextul măsurilor proiectate nu va putea fi pus în fiinţă.

Teatrul Naţional din Cernăuţi, de la înfiinţarea lui, a fost permanent o cetate a culturii româneşti şi în tot timpul activităţii sale a slujit aceste interese cu grijă şi cu sârguinţă, pe cât au permis mijloacele materiale, totdeauna modeste, de care a putut dispune. În timpul din urmă, acest Teatru Naţional al nostru, moştenind de la guvernarea Naţional Ţărănistă o situaţiune materială destul de precară, a izbutit totuşi să pună ordine în toată gospodăria sa şi, beneficiind de o modestă subvenţiune de 2.400.000 lei, acordată de Ministerul Artelor şi Cultelor, să‑şi îndeplinească înaltul rol de cultură ce‑l are în oraşul cel mai important al Bucovinei.

Din informaţiile ce deţinem, vedem că preocuparea d‑lui Ministru al Cultelor şi Artelor, în legătură cu desfiinţar

ea Teatrului Naţional din Cernăuţi, este ca să economisească pe seama bugetului acestui minister suma de 2.400.000 lei anual. Iluziile ce şi le face dl. ministru al Cultelor şi Artelor relativ la aceste economii, când în comunicările ce ni se fac chiar pe cale oficială, e vorba ca Cernăuţi, acest Teatru Naţional desfiinţat să fie deservit de echipe de teatru volante, sunt evidente.

Nici o echipă teatrală volantă nu‑ţi va veni la Cernăuţi, fără ca direcţiunea generală a teatrelor să nu o subvenţioneze aşa cum ştim că se subvenţionează asemenea întreprinderi întotdeauna. Prin urmare, fără exageraţiune, putem pronostica chiar de pe acuma că aceste subvenţiuni acordate pe viitor echipelor de te

atru volante vor fi foarte considerabile şi raportate în totalitatea lor anuală la modesta subvenţiune de 2.400.000 lei anual, acordată actualmente Teatrului Naţional din Cernăuţi, se vor prezenta mult mai mari şi mult mai oneroase pentru bugetul Ministerului de Culte şi Arte.

Afară de aceasta, mi‑aş permite să atrag atenţiunea d‑lui Ministru al Cultelor şi Artelor asupra faptului că având la Cernăuţi un stat de artişti în număr de cam 25 inşi, plătiţi bugetari cu toţii laolalată cu o sumă aproximativă de 160.000 lunar, înseamnă că aceşti aproape 1.900.000 lei vor fi în sarcina Ministerului de Culte şi Arte şi în caz de suprimare din bugetul ministerului a Teatrului Naţional din Cernăuţi. Căci majoritatea covârşitoare a artiştilor Teatrului Naţional din Cernăuţi, având drepturi câştigate, vor trebui repartizaţi pe la alte teatre şi oricum plătiţi cu salariile la care au dreptul potrivit gradului şi vechimea lor.

În ipoteza cea mai favorabilă, deci pentru teza desfiinţării Teatrului Naţional din Cernăuţi, ar putea fi vorba de o eventuală economie anuală de cam 400.000‑500.000 lei anual. Şi deci îmi permit, să întreb pe dl. Ministrul al Cultelor şi al Artelor, dacă această problematică şi derizorie economie bugetară legitimează lovitura ce, sub raport românesc şi cultural, urmează să dea Cernăuţilor şi Bucovinei prin desfiinţarea acestui Teatru Naţional.

Nu mai puţin alarmată este Bucovina românească şi de ştirea că, din iniţiativa aceluiaşi minister al Cultelor şi Artelor, urmează ca şi Conservatorul de muzică şi Artă Dramatică să fie desfiinţat. Aceleaşi motive de pretinse economii bugetare ar fi să legitimeze şi această suprimare a unui înalt aşezământ de cultură. Protestăm şi împotriva acestei tentative“.

Sursa: Historia

Petru Şchiopu, eroul din sudul Basarabiei

2011-11-19T00:48:00.000-08:00

Petru Şchiopu: „A te declara român în regiunea Odesa este un act de eroism”

Despre Petru Şchiopu, preşedintele Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina, deşi l-am cunoscut în momentul realizării acestui interviu, putem spune cu certitudine că este un om al acţiunii. Rezolvă problemele cu care se confruntă tranşant şi rapid, după cum conduce şi maşina. Deţine secretul înfloririi „mugurilor conservaţi” ai românismului în sudul Basarabiei şi luptă din răsputeri, în pofida intimidărilor la care este supus şi a vizitelor frecvente pe care i le fac agenţii serviciului de securitate al Ucrainei, pentru a schimba atitudinea locuitorilor din Babele faţă de România, atitudine inoculată de sovietici, prin a-i apropia de români. Şi acest lucru îi reuşeşte.

+ Stimate dle Şchiopu, cum explicaţi faptul că la 20 de ani de la căderea URSS comunitatea românească din Ucraina rămâne dezbinată. Cei din nordul Bucovinei se declară români, iar cei din sudul Basarabiei – moldoveni, deşi vorbesc o limbă românească neaoşă?

E rezultatul muncii organelor de stat şi de partid din perioada de după război încoace. A existat un program special de stat pentru a ne dezbina şi a ne conduce.

– Există vreo legătură sufletească între cele două comunităţi românofone? Ce face Alianţa Creştin-Democrată a Românilor din Ucraina pentru a încheia un dialog mai strâns între ele?

Ea există şi e foarte puternică. În acelaşi timp, oamenii de aici ştiu că a te declara român în regiunea Odesa este un act de eroism. Statul ucrainean îşi dă foarte bine seama că dacă ne vom uni sub acelaşi steag, vom fi o forţă foarte puternică. Dar dacă vom fi dezbinaţi, vom fi manipulaţi mai uşor. În urma vizitei pe care am făcut-o la Kiev, unde am avut o întrevedere cu dl Baconschi, ministrul Afacerilor Externe al României, cu Ion Popescu, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, am ajuns la concluzia că pentru Ucraina nu mai este astăzi convenabil de a diviza comunitatea românească, situaţie determinată de aspiraţiile Ucrainei de a se integra în UE. Atât timp cât în R. Moldova în Constituţie va fi limba moldovenească, dar în instituţiile de învăţământ se va vorbi despre limba română, şi noi vom fi divizaţi în români şi moldoveni. Legitimarea limbii române la Chişinău are o importanţă deosebită în unificarea românilor din Ucraina.

– Până la începutul anilor 2000, elevii din sudul Basarabiei erau asiguraţi cu manuale din Republica Moldova. Când a început procesul de ucrainizare a şcolilor din sudul Basarabiei?

În primul rând, problemele şcolii le ştiu mai bine profesorii. Noi aducem aici cărţi cu ţârâita. Chiar dacă reuşim să trecem vamele, după ce le donăm şcolilor, grădiniţelor, ele sunt luate. De exemplu, la şcoala din Orlovka (Cartal), raionul Reni, a venit dna Larisa Fetescu, metodista responsabilă de această regiune, şi a confiscat toate dicţionarele.

– Este vorba de Fetescu, autoarea manualului de limba moldovenească?

Ea este o învăţătoare de biologie, angajată a Institutului de perfecţionare din Odesa. E metodistă. Ea, împreună cu dna Chiosea de la Satu-Nou, a elaborat un manual de limba moldovenească. Manual, după cum spun profesorii, de o calitate foarte proastă şi deloc la locul lui. Însă a fost emis ordinul şi totul a fost executat fără crâcnire.

– Am fost trataţi cu suspiciune chiar de când am intrat în Babele. Cum explicaţi această atitudine a autorităţilor locale faţă de românii care vizitează Babele?

Această atitudine este determinată de starea de spirit pe care o creează serviciul de securitate al Ucrainei. Suntem vizitaţi de zeci de ori de către ofiţerii acestui serviciu. Ne întreabă cine a vizitat şcoala sau altă instituţie, cu ce scop, dacă elevii au participat la vreo manifestare. Dacă da, atunci la care, despre ce s-a vorbit acolo etc. Oamenii sunt intimidaţi prin aceste vizite.

– Cât de prezent este Averescu în memoria celor de la Babele?

Există muguri în formă activă şi muguri în conservare. Mugurii aceştia încolţesc în decursul anilor în funcţie de condiţiile în care se formează. Dacă vom vorbi de mugurii aflaţi în formă activă, astăzi sunt puţini care cred că e necesară instalarea bustului lui Averescu, există teama ca acesta va crea multe probleme, majoritatea face ceea ce i se spune. Nu se vorbeşte deschis despre asta.

– Dvs. sunteţi iniţiatorul instalării bustului Alexandru Averescu la Babele. Cum s-a încheiat demersul dvs.?

S-a încheiat tragic. De fapt, consider că această acţiune încă nu s-a încheiat. În baza informaţiei pe care am primit-o recent, am înţeles că mai avem şanse să instalăm bustul. A fost o istorie neplăcută, deşi am început-o foarte bine.

Averescu, confundat cu Antonescu

– Cine s-a opus instalării bustului?

Foarte simplu. L-au confundat pe Averescu cu Antonescu. S-a argumentat că Averescu a fost aliatul lui Hitler şi al lui Mussolini. Chipurile, un asemenea fascist nu ar merita un bust la Babele. Chiar Fetescu a spus că instalarea unui monument al lui Averescu la Babele ar fi ca instalarea unui monument al lui Guderian la Stalingrad.

– Cine este acest domn Fetescu?

Dumitru Fetescu este omul statului. O parte din oameni se consideră moldoveni, alta – români. Doar cei care se declară moldoveni au acces la Radio, TV, presa scrisă. La Odesa există un ziar „Luceafărul”, în care la fiecare pas se menţionează limba moldovenească. În timp ce noi, cei care ne declarăm români, nu avem voie să publicăm un articol.

– Am înţeles că acest ziar este redactat de aceeaşi doamnă Fetescu…

În acest ziar se publică doar materialele care trec cenzura. Acolo are acces Vasile Stati cu dicţionarul său. Odată, în cadrul unei întrevederi cu guvernatorul regiunii Odesa, Greneveţki, am propus să fie comparat dicţionarul moldo-ucrainean cu dicţionarul româno-ucrainean, publicat la Cernăuţi, adus de noi, să mă scuzaţi, prin păpuşoi, ilegal, că altfel nu se putea. Şi i le-am dăruit lui Greneveţki, ca să le compare, în acelaşi timp, i-am cerut să-mi dea un dicţionar român-moldovenesc. Şi uite că peste puţin timp a apărut şi dicţionarul lui Stati.

„Nu se vrea să se ştie despre o asociaţie românească”

– Credeţi că dicţionarul lui Stati este o diversiune concertată?

Evident, totul este bine organizat şi finanţat. De exemplu, prin anul 2000, eram pe atunci primar. În preajma sărbătorilor de iarnă, când se organizează la Ismail festivalul obiceiurilor de iarnă, am aflat că urma să vină şi consulul României. Voiam să discut cu domnia sa pentru a ne consilia cum să acţionăm căci totul se prăpădeşte. Când am ajuns acolo, a apărut şi dl Fetescu, a venit cu cadouri. El era organizatorul festivalului, dar eu ştiam că organizatorul festivalului e Maria Catanoi de la Reni. Doamna e o sufletistă extraordinară, ea se ocupa întotdeauna de organizarea acestui festival. Şi uite că acolo a apărut şi Fetescu, şi eu am reacţionat. De ce a fost adus acest Fetescu tocmai de la Odesa, dacă eu sunt preşedinte aici?! Până la urmă, au acceptat să vorbesc ca preşedinte al Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina, dar au avut de tras cei care au admis ca eu să vorbesc ca reprezentant al românilor.

– Nu se voia să se ştie despre existenţa unei organizaţii româneşti în Ucraina…

Nu se dorea acest lucru.

– Simţiţi sprijinul autorităţilor de la Bucureşti?

Sunt mulţumit de sprijinul pe care ni-l acordă autorităţile de la Bucureşti, dar s-ar putea şi mai bine. Noi îl avem acolo pe dl Tomac, elevul soţiei mele, secretarul de stat al Departamentului Românilor de Pretutindeni. Ar fi logic ca noi să fim privilegiaţi acolo, realitatea este însă cu totul alta. El îşi dă seama că în cazul în care ne va acorda un ajutor mai consistent va fi criticat că îi ajută pe cei de acasă, însă pe ceilalţi, nu. Drept rezultat, suntem lăsaţi pe planul doi sau trei. Sper totuşi că această atitudine se va schimba. În curând, 200 de români din regiune vor vizita România în cadrul programului „Cunoaşteţi România”. Am reuşit prin astfel de vizite să schimb atitudinea unor consăteni faţă de România.

– Credeţi că printr-un contact mai intens s-ar putea schimba opinia inoculată de către autorităţile sovietice despre români?…

Problema s-ar rezolva foarte uşor dacă s-ar deschide o trecere directă din Ucraina în România. Am în vedere punctul de trecere Isaccea-Orlovka. De ani de zile se vorbeşte la toate nivelurile, însă nu se face nimic. Se tergiversează special deschiderea acestui punct de trecere. Când s-a deschis frontiera dintre România şi Ucraina, exista un vapor care circula între Ismail şi Tulcea. În jumătate de an sau mai bine, la Ismail a început să se vorbească româneşte. Învăţau româna ca să vândă sau să cumpere ceva. Relaţiile directe ar rezolva multe probleme.

Interviu realizat de Ilie Gulca, pentru Jurnal de Chişinău

Interviu cu Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei „Basarabia” din regiunea Odesa, Ucraina

2011-11-18T01:24:00.000-08:00

Reporter: Domnule Anatol Popescu, alături de alţi lideri de opinie din comunităţile româneşti din Ucraina, aţi avut o întrevedere cu Ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, în timpul vizitei Excelenţei Sale la Kiev. Care a
u fost aspectele abordate de partea română şi, respectiv, de reprezentanţii comunităţii româneşti din Ucraina?

Anatol Popescu: Dialogul româno-român din 10 noiembrie 2011 de la Kiev a avut o importanţă deosebită mai ales pentru delegaţiile din provinciile istorice româneşti aflate azi în componenţa Ucrainei. Ministrul român de externe, Excelenţa Sa Teodor Baconschi, a acordat un spaţiu considerabil din timp pentru o întrunire cu delegaţia românilor din Ucraina, în ziua în care a avut întrevederi la cel mai înalt

nivel cu ministrul ucrainean de externe, preşedintele parlamentului de la Kiev, primul ministru şi preşedintele Ucrainei, dl Ianukovici.

Printre principalele subiecte de discuţii, abordate de ambele părţi, în interesul comunităţilor româneşti din Ucraina, s-au enumerat:

*încheierea de către guvernele celor două state a acordului privind micul trafic de frontieră;
*deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei, lucru care ar înlesni considerabil circulaţia transfrontalieră a populaţiei (inclusiv a celei româneşti din Ucraina şi a minoritarilor ucraineni din România) din judeţele/regiunile limitrofe;
deschiderea Institutului Cultural Român de la Cernăuţi, ca o replică a Centrului Cultural de Informare a Ambasadei Ucrainei din Bucureşti inaugurat acum câţiva ani de preşedintele Iuşcenko;
*unele aspecte privind regimul de recunoaştere a diplomelor de studii obţinute în România de către Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina, în sensul debirocratizării procedurii de legalizare a diplomelor, etc.

R: Atât Teodor Baconschi, cât şi omologul său ucrainean, Konstantin Grişcenko, au declarat că relaţiile dintre România şi Ucraina s-au îmbunătăţit semnificativ. Se resimte această apropiere?
A.P: Deocamdată, din observaţiile mele personale – a mai dispărut din mass-media celor două state (adică nu s-au mai publicat recent…) articolele de acuzare reciprocă asupra diverselor relaţii politice, social-economice, culturale şi istorice. Foarte probabil că acest lucru nu este deloc întâmplător, şi aceste subiecte vor recidiva cu ocazia primului eşec de dialog. Prea devreme pentru a resimţi un adevărat “dezgheţ”. Foarte probabil ca relaţiile româno-ucrainene să se amelioreze cumva “natural” – spre primăvara 2012.

R: Teodor Baconschi a mai declarat într-un interviu că minoritatea românească din Ucraina ar trebui să fie loială faţă de Kiev. V-a explicat Ministrul de Externe acest punct de vedere? Nu sunteţi destul de loiali la ora actuală?
A.P: Timp de 20 de ani comunităţile româneşti din Ucraina, divizate artificial prin instrumente politice (cum este factorul-cheie al “moldovenismului” din regiunea Odesa), dar şi prin situarea geografică neprielnică din punct de vedere al comunicării dintre cele trei mari comunităţi din Maramureşul Istoric, regiunea Cernăuţi şi Sudul Basarabiei, au dat dovadă de un veritabil exces de loialitate faţă de statul ucrainean, precum şi de o deschidere spre dialog cu autorităţile statului nostru de cetăţenie.

R: România a declarat constant că susţine aspiraţiile europene ale Guvernului de la Kiev. Este pregătită Ucraina să adere la marea familie europeană din punctul de vedere al respectării drepturilor minorităţilor naţionale?

A.P: La acest capitol, tânărul stat ucrainean mai are încă foarte multe de învăţat şi de implementat, chiar şi în comparaţie cu unele foste “republici-surori”. Personal sunt foarte sceptic în ce priveşte viitorul european al Ucrainei. În acest sens, oportunităţile pentru moment nu coincid cu interesele anumitor factori politici de decizie. Conglomeratul de factori intrinseci şi externi sfâşie, de ani de zile, orice iniţiativă în acest sens. Cu siguranţă, problematica respectării efective a drepturilor minorităţilor naţionale nu poate fi trecută cu vederea, la acest capitol existând dezbateri frecvente cu implicarea celor mai mari grupuri minoritare din Ucraina – comunităţile rusă, română şi maghiară.

R: Teodor Baconschi a mai declarat la Kiev că o eventuală şedinţă a Comisiei interguvernamentale privind situaţia etnicilor români-ucraineni din Ucraina şi România va oferi posibilitatea de a stabili câteva obiective clare pe o agendă comună. Care sunt priorităţile evocate de românii din regiunea Odesa?
A.P: Fundamentul comunităţilor românofone locale din regiunea Odesa a fost din toate timpurile şcoala şi biserica. Dacă în perioada sovietică (1944-1991) numărul şcolilor cu predare în limba română (zisă “moldovenească” tot de sovietici) s-a diminuat de trei ori (!!!), atunci perioada de independenţă de 20 de ani ai Ucrainei o putem egala cu “reuşita” comuniştilor, întrucât din cele 18 şcoli cu predare în limba română care au existat în perioada 1991-1997 în anul 2011 azi mai avem doar 6 şcoli cu predare integrală în limba “moldovenească”. Redenumirea, pentru a câta oară a limbii române în moldovenească, pentru regiunea Odesa, a avut loc imediat după semnarea… tratatului de bună vecinătate dintre România şi Ucraina din 1997… Obiectivul principal al comunităţii româneşti din regiunea Odesa îl consituie uniformizarea şi unificarea programului de învăţământ pentru românii şi moldovenii din Ucraina – un măr al discordiei pentru noi, şi un punct ochit pentru neprietenii neamului nostru. Despre celelalte obiective s-a discutat enorm de mult şi sunt destul de bine mediatizate.

R: Care este relaţia actuală a comunităţii româneşti din sudul Basarabiei cu Consulatul General al României la Odesa? Există un alt gen de activitate comună, pe lângă solicitarea şi oferirea vizei?
A.P: Mediul asociativ românesc din regiunea Odesa apelează frecvent la serviciile consulare oferite de misiunea diplomatică română de la Odesa. La acest capitol suntem de fiecare dată ajutaţi şi sprijiniţi, întrucât puţinele asociaţii româneşti din regiune derulează frecvent câteva programe cu implicare transfrontalieră. Adesea diplomaţii români răspund invitaţiilor ONG-urilor româneşti, fiind prezenţi la manifestările din sânul comunităţilor locale.

R: Credeţi că aderarea României la spaţiul Schengen va complica procedura de obţinere a vizei de către cetăţenii ucraineni, printre care şi etnici români din Ucraina?
A.P: Posibil să nu fie neapărat o complicare, ci mai degrabă acordarea mai severă a vizelor şi selecţia mai dură a solicitanţilor de viză. Fapt care împiedică vădit debirocratizarea procedurii de obţinere a vizei pentru spaţiul european.

R: La Forumul Românilor de Pretutindeni, organizat în septembrie la Bucureşti, autorităţile române i-au chemat la solidaritate pe etnicii români din afară ţării şi să contribuie la îmbunătăţirea imaginii României, care este deteriorată în plan extern la ora actuală. Pot şi românii din Ucraina să contribuie în acest sens? Dacă da, atunci cum?
A.P: Simplu – să fie buni români.

R: Jurnaliştii de la Cernăuţi trec o perioadă complicată, pentru că periodicele în limba română riscă să nu mai fie editate într-o bună zi. Situaţia este mai tragică în sudul Basarabiei, unde nu există un ziar românesc. Aveţi o soluţie în acest sens?
A.P: Pentru Sudul Basarabiei ar trebui să vorbim de lipsa oricăror mijloace de informare în masă în limba română, cu excepţia emisiunilor recepţionate pe alocuri de pe frecvenţele Radio România, TVR sau RadioMoldova. De câţiva ani buni Asociaţia “Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar editează propriul buletin informativ, difuzat în sânul celor două comunităţi rurale – Borisăuca şi Eschipolos. Un proiect asemăntor va fi derulat şi de asociaţia noastră începând cu anul 2012.

R: Cum aţi caracteriza relaţiile dintre cele peste 20 de asociaţii româneşti din cadrul Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU)? Există, la modul practic, o solidaritate şi un dialog continuu sau fiecare regiune este pe cont propriu?
A.P: Aş opta pentru ambele calificative, întrucât există şi dialog continuu, şi solidaritate, însă, datorită factorilor de natură geografică, în primul rând, suntem nevoiţi să activăm mai mult pe zonele istorice din care provenim. Întrunirile factorilor de decizie în cadrul UICRU se desfăşoară pe întreg arealul românesc din Ucraina. Astfel, în ultimii 3 ani de activitate am avut ocazia să ne vizităm reciproc confraţii din Transcarpatia, regiunea Cernăuţi, Basarabia Istorică, Republica Autonomă Crimeea, precum şi din oraşul Kiev. Mai mult – Asociaţia “Basarabia” a derulat proiecte de promovare a folclorului românesc din Sudul Basarabiei în Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. În acest sens lucrurile dobândesc o stare de normalitate, în pofida factorilor cointeresaţi în dezbinarea românilor din Ucraina.

R: Care sunt provocările pe care le aveţi în faţă în calitate de lider al Asociaţiei „Basarabia”?
A.P: Aş prefera să abordăm aceste provocări din perspectiva unor proiecte realizate în viitorul apropiat, fără a intra în detalii.

R: Cum vedeţi perspectiva comunităţii româneşti din regiunea Odesa?
A.P: Probabil cea mai importantă şi cea mai dificilă întrebare. Cu vreo 15 ani în urmă, ar fi fost o adevărată provocare. În condiţiile impuse de perioada de independenţă a statului ucrainean, dacă va mai urma acest curs de deznaţionalizare a comunităţii românofone din Ucraina – comunitatea românească din regiunea Odesa va fi pur şi simplu lipsită de perspectivă. Pentru moment, ni se vehiculează ideea că învăţământul în limba vreunei minorităţi naţionale este lipsit de orice perspectivă. Dispar cu paşi alarmanţi clasele cu predare integrală în limba maternă – respectiv nu mai e mult şi nu vom mai avea şcolile în care au învăţat străbunii dulcele grai strămoşesc… Este interzisă (neoficial, desigur) arborarea însemnelor naţionale, intimidat sentimentul, identitatea naţională. Ne sunt, de generaţii întregi, slavizate numele, toponimele geografice, sunt ruinate mormintele şi lăcaşele de cult. Dunărea e o adevărată cortină de fier şi pentru a merge din Ţara de Jos în Ţara de Sus avem nevoie de paşaport şi viză. Aflându-ne la un pas de izvorul tămăduitor, multiplele insule ale latinităţii, reprezentate de satele româneşti ale Bugeacului, par să cedeze fluxului continuu al mării slave.
Istoric, Bugeacul a fost dintotdeauna o provincie şi o zonă nesigură pentru investiţii statale pe termen lung, indiferent din care unghi al geopoliticii am privi. Zic adesea românii din Maramureşul Istoric, asemeni confraţilor sud-basarabeni, că, timp de sute de ani, nu apucau bine să înveţe limba unei ţări şi deja se schimba ţara… Românii (care-şi mai spun în Bugeac moldoveni) sunt pentru moment unicul popor care se învredniceşte să se numească băştinaş în Basarabia Istorică, şi precum spune un bun român de lângă Valul lui Traian – noi am venit primii aici, şi, foarte probabil, vom pleca ultimii.

Tatiana Bernevec, pentru publicaţia Intersecţii

Masă rotundă pe tema limbii române, la Cernăuţi

2011-11-17T11:48:00.000-08:00

Facultatea de Litere a Universității din Bucureşti şi Consulatul General al României la Cernăuţi organizează o masă rotundă la Cernăuţi, având ca teme probleme actuale ale limbii române. Manifestarea va avea loc vineri şi sâmbătă, 25-26 noiembrie 2011, în incinta Gimnaziului nr. 6 din Cernăuţi, str. Şeptiţki, nr. 19, între orele 10.00 – 16.00. Sunt invitaţi ziarişti şi profesori de limba română, transmite Romanian Global News, citând organizatorii.

Moderator va fi d-na prof.univ.dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. Se vor aborda următoarele teme:

1. Probleme actuale de morfologie şi ortografie română. Limbajul presei contemporane (lector univ. dr. Helga Bogdan Oprea, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti).
2. Dicţionarul ortoepic, ortografic şi morfologic al limbii române: Dezbateri. (Asist. univ. drd. Helga Bogdan Oprea, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti)
3. Literatura română din Cernăuţi astăzi în viziunea poetului Ilie T. Zegrea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Cernăuţi şi a poetului şi traducătorului Mircea Lutic.
4. Lansări de carte: Helga Bogdan Oprea: Relatinizarea limbii romane, Bucuresti, Ed. Universitatii din Bucuresti, 2011;
5. Propunerea de Lansare a Portalului/Forum-ului de consultanta: intreaba si noi raspundem, pe aspecte de cultura si civilizatie romaneasca, lingvistica, literatura contemporana, istorie, bibliografii pentru lucrari de licenta, de masterat, de doctorat, aparitii editoriale, etc. Forumul se adreseaza jurnalistilor, profesorilor din mediul preuniversitar, cadrelor didactice si oricaror doritori de informatii din aceste domenii.

Sursa: Romanian Global News

Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, le cere românilor din Ucraina loialitate totală faţă de Kiev

2011-11-15T03:51:00.000-08:00

Bucureştiul percepe comunitatea românească din Ucraina ca pe o punte între cele două ţări. Membrii acestei comunităţi trebuie să îşi manifeste în viaţa de zi cu zi loialitatea totală faţă de Ucraina, ca stat independent, susţine Teodor Baconschi, într-un interviu acordat ziarului ucrainean День (Ziua), preluat de Agerpres. ‘Cu toate acestea, ne-am dori să vedem că Ucraina se apropie de standardele europene, de cadrul legal şi de recomandările Consiliului Europei, protejând dreptul minorităţii române de a-şi păstra identitatea, limba şi tradiţiile, aşa cum se întâmplă cu minoritatea ucraineană din România. Prin urmare, situaţia minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România reprezintă un element foarte important al dialogului nostru. În prezent, suntem nerăbdători să reluăm sesiunile de lucru ale Comisiei interguvernamentale care se ocupă de problemele minorităţilor”, a declarat Teodor Baconschi.

“Am oferit minorităţii ucrainene din România dreptul de a fi reprezentată în mod automat în Parlament. Activităţile lor sunt finanţate din bugetul public şi există şcoli ucrainene. Putem îmbunătăţi unele aspecte punctual, însă există foarte multă bunăvoinţă şi deschidere. Încă o dată, ar trebui să vedem cele două comunităţi ca pe o punte de legătură între ţările noastre”, a subliniat Baconschi.

România şi Ucraina trebuie să profite de voinţa politică manifestată de ambele părţi pentru a normaliza şi a dezvolta în continuare relaţiile bilaterale, a declarat ministrul român de Externe, în interviul menţionat.

“România face parte din UE şi NATO şi este vecin direct al Ucrainei. Avem, prin urmare, de realizat o mulţime de proiecte pe termen lung, scurt şi mediu. Avem nevoie de dialog politic, de consultări politice pe probleme europene şi de proiecte economice transfrontaliere. Avem nevoie ca societăţile noastre să se deschidă una faţă de alta, să stimulăm contactele interumane, investiţiile şi interconectivitatea reţelelor energetice. De asemenea, aşteptăm cu nerăbdare să utilizăm fondurile europene pentru proiecte trilaterale între România, Ucraina şi Republica Moldova”, a explicat oficialul român.

“Avem instrumentele necesare pentru a rezolva orice dificultate în relaţiile bilaterale. Trebuie să dăm dovadă de mai multă ambiţie şi creativitate, pentru a putea angrena cele două ţări într-un nou capitol al istoriei. Nu putem schimba geografia, nu putem schimba trecutul, însă putem modela împreună un viitor comun în această regiune”, a subliniat oficialul român.

Sursa: Ziua Veche

Aderarea la Uniunea Europeană, dezideratul suprem al Republicii Moldova

2011-11-14T01:07:00.000-08:00

Republica Moldova trece printr-o criză politică ce durează de mai bine de doi ani, însă mulți speră ca aceasta să se încheie odată cu alegerea președintelui țării, programată să aibă loc pe data de 18 noiembrie 2011. Deși viitorul basarabenilor se află în mâinile politicienilor de la Chișinău, acest lucru nu înseamnă că cetățenii nu se implică în viața socială și politică. După înfrângerea comuniștilor la alegerile parlamentare din 2009, implicarea tinerilor este tot mai frecventă în Republica Moldova, atât în ceea ce privește conștientizarea importanței participării lor la deciziile care se iau pe plan politic, cât și informarea societății referitor la aspecte ce țin de integrare europeană. Pentru a afla mai multe despre ceea ce se întâmplă în prezent în stânga Prutului, am discutat cu Tudor Cojocariu, coordonator de proiecte al Asociației pentru Integrare Europeană, fost consultant în Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media din Republica Moldova. Tudor poate fi considerat unul dintre reprezentanții tinerei generații de basarabeni care se implică activ și cu succes în acțiuni ce vizează dezvoltarea capacității cetățeanului de a înțelege corect angajamentele și efectele integrării europene a Republicii Moldova.

Reporter: Tudor, cum ai descrie situația actuală din Republica Moldova?

Tudor Cojocariu: Mi se pare că, în general, situația este stabilă, în sensul că drumul este cel bun, chiar dacă fenomenele pe care le observăm în prezent sunt unele care pot fi calificate drept intrigi mărunte și lupte pentru putere și tot ce înseamnă resurse în Republica Moldova. Drumul este cel bun, mai ales că și în opinia societății integrarea europeană este un deziderat suprem, nu există alte obiective majore care să reunească cetățenii statului mai mult decât o face dorința de a adera la Uniunea Europeană. Mai rămâne, practic, „fericirea absolută” ca oamenii să își dorească și aderarea la NATO, ceea ce este mult mai greu, dar și explicabil, într-o oarecare măsură. Ceea ce observăm este faptul că toate partidele din Republica Moldova, cu excepția unora marginale, care sunt, în general șovine și rusești, au adoptat un discurs pro-european. Ținând cont de cele menționate, pot spune că direcția este una bună. În același timp, pe plan demografic, observăm că oamenii cu studiile cele mai bune și aflați la o vârstă productivă sunt plecați în străinătate, aduc bani în țară, prin diverse metode, legale și ilegale, deschid afaceri, susținând în acest mod economia Republicii Moldova. Aceștia nu dispar nicăieri și nu mai trebuie să considerăm că dacă un ceatățean pleacă din țară înseamnă că el a dispărut pentru totdeauna din viața comunității de unde a plecat.

Ar mai fi de menționat tinerii, deschiderea pe care aceștia o au și experiența pe care o capătă fie prin programe de dezvoltare profesională, internship-uri la anumite corporații și instituții străine. Internetul, mass-media, accesul la informație reprezintă, de asemenea, o chestie care stimulează cel mai mult dezvoltarea tinerei generații. Toate acestea ne fac să vedem situația un pic altfel și cred că vom continua să facem lucrurile altfel decât într-un mod comunist, cum eram obișnuiți.

R: Ținând cont de faptul că evenimentele din Republica Moldova se văd diferit la București și Chișinău, cred că ești mai în măsură decât mulți alții de aici să ne vorbești despre schimbările care au avut loc în ultimii doi ani în stânga Prutului. Simte omul de rând că trăiește mai bine, că drumul ales este unul corect?

T.C.:Noi am moștenit sistemul acela sovietic, în care totul se concentrează în capitala țării, așa cum se întâmplă, de altfel, și în România. Din fericire, în România, s-a trecut deja la descentralizare, la consolidarea administrațiilor publice locale. Același lucru trebuie să se întâmple și în Republica Moldova. Anumite partide susțin această inițiativă, iar altele se abțin, deoarece, așa cum am mai spus, aproape toate partidele au adoptat un discurs european, inclusiv comuniștii, care, în aceste condiții, nu pot să se împotrivească descentralizării.
Prin urmare, având această zestre comunistă, vorbim despre două lumi paralele: cea de la oraș, unde includem în principal Chișinăul, și cea de la țară. Există, totuși, orașe, cum ar fi Cahul și Cantemir, ai căror locuitori beneficiază de pe urma extinderii corporațiilor, a agenților economici prestatori de servicii pentru cetățenii de rând. Drept urmare, singura diferență între Chișinău și aceste orașe o reprezintă dimensiunile, lipsa instituțiilor centrale, care sunt în Capitală, și infrastructura, iarăși o problemă pentru toată Republica Moldova. Din fericire, în Chișinău, datorită primarului se mai fac unele lucruri bune. În țară, de asemenea, se fac unele demersuri, cum ar fi lărgirea drumurilor, un obiectiv al Ministerului Transporturilor, însă, din păcate, toate lucrurile se mișcă foarte greu, deoarece este vorba despre un proces birocratic. Bineînțeles, există localități care sunt rupte de civilizație, singura lor grijă fiind cum să supraviețuiască și să-și distribuie resursele primite de la cei plecați la muncă în afara țării. Din păcate, încrederea în instituțiile statului și în politicieni este foarte mică. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe, de exemplu, condus de Iurie Leancă, a știut foarte bine cum să-și gestioneze imaginea, funcționând, în același timp, ca un fel de departament de PR al Guvernului, încercând să convingă cetățenii că situația din țară s-a îmbunătățit, hrănindu-i astfel cu speranțe.

R: Luând în considerare faptul că Republica Moldova mai are multe etape de parcurs pentru o apropiere mai mare de Uniunea Europeană, cum vezi viitorul țării tale peste 10 ani?

T.C.: Având în vedere că în urmă cu un an Ministerul Afacerilor Externe a spus că în noiembrie 2011 ar trebui să avem deja un regim liberalizat de vize, cred că cei zece ani ar trebui transformați, de fapt, în minim 15 până la aderare. În același timp, trebuie să recunoaștem că toate acestea se întâmplă și din cauza faptului că, din 2009, în Republica Moldova nu există stabilitate politică. Însă, așa cum spunea și profesorul Dan Dungaciu, Voronin (Vladimir Voronin, fost președinte al RM) oferă stabilitate, dar o stabilitate de cimitir. Ei bine, noi am avut o stabilitate de cimitir. Din 2009, însă, avem instabilitate politică, dar, de data aceasta, este vorba de una pozitivă. Bineînțeles, nu atât de pozitivă încât să atragă încrederea partenerilor europeni, care, se pare că după aprobarea aderării Croației la UE, nu cred că vor accepta prea curând aderarea unei noi țări. Să zicem că Serbia va primi statutul de stat candidat până în primăvară, dar aderarea propriu-zisă nu cred că se va întâmpla foarte curând. Să sperăm, deci, că Republica Moldova va fi următoarea după Serbia. Sigur că totul depinde de ce se întâmplă pe plan politic, dar, observând evoluțiile recente, inclusiv plecarea celor trei din Partidul Comuniștilor (Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Veronica Abramciuc), pot spune că direcția este una bună, încet, încet, PCRM se sfărâmă și toată lumea își dă seama că drumul, obiectivul nostru este Uniunea Europeană. Suntem pe cale de a demonstra partenerilor europeni că populația Republicii Moldova chiar își dorește acest lucru.

R: Am observat în ultimul timp că tot mai mulți tineri se implică în viața politică din Republica Moldova, se întâmplă același lucru și în ceea ce privește promovarea, tot de către tineri, a proiectelor europene?

T.C.:La noi, ca și în oricare alt stat din estul Europei cu aspirații europene sau deja membru al UE, este o modă ca în orice program sau obiectiv pe care vrei să-l faci public, să incluzi chestiuni referitoare la democratizare sau europenizare. Unii fac acest lucru cu bună credință, alții doar pentru că dă bine. Cert este că tinerii își propun acest obiectiv și cred mai mult decât cei în vârstă în aderarea europeană și în oportunitățile pe care aceasta le oferă. În același timp, proiecte de succes există destul de puține. Pot să menționez aici proiectul Pro-Europa, lansat în urmă cu câțiva ani la Cahul și extins ulterior în Chișinău și Bălți, care desfășoară acțiuni de analiză și informare, este un fel de Think tank. Există, bineînțeles, și altele, care se ocupă cu proiecte legate de apărarea drepturilor omului, participarea civică, dezvoltarea personală.

R: Știu că ai organizat, în calitate de coordonator de proiecte al Asociației pentru Integrare Europeană, o serie de activități în cadrul programului “Uniunea Europeană vine la tine acasă!”, ce ne poți spune despre acest program?

T.C.: Am început cu o lansare reușită a programului la Chișinău, cu funcționari din Primărie în calitate de beneficiari ai proiectului, propunându-ne să îmbunătățim capacităţile funcţionarilor din cadrul administraţiei publice locale de concepere şi scriere de proiecte europene. Toamna aceasta am făcut un prim training de scriere de proiecte cu un grup restrâns de funcționari din Primăria Municipiului Chișinău, o parte din Cabinetul primarului și o alta din direcțiile de profil, responsabili cu elaborarea programelor pentru atragerea fondurilor. Pe 16 și 17 noiembrie, urmează să organizăm a doua serie de traininguri, unde vom trece la simulări de scrieri de proiecte concrete pentru anumite necesități. În prima fază, doar am identificat nevoile comunității, cum ar fi amenajarea spațiilor verzi, a albiei râurilor, izolarea termică a blocurilor, construcția mansardelor, atragerea fondurilor pentru drumuri, parteneriatele cu ONG-uri.

Vom aduce la Chișinău consultanți de la Asociația Municipiilor din România și vom încerca să facem în așa fel încât funcționarii implicați în program să capete încredere în capacitățile lor și să-și dea seama că scrierea proiectelor nu este atât de complicată precum pare și că există niște pași tehnici pe care dacă îi parcurgi și ești responsabil, nu ai cum să dai greș. De asemenea, urmează ca, la sfârșitul acestei luni, să avem un nou modul, pentru jurnaliști, cu aceleași obiective, însă, cu un alt grup țintă și cu alți experți. Este vorba de doi experți de la Televiziunea Română, cu experiență încă din anii ’90 în tot ce înseamnă afaceri externe în Vest, instituții, proces decizional, activitatea jurnaliștilor care transmit de la Bruxelles și modul în care aceștia atrag atenția publicului prin materialele jurnalistice pe care le realizează. Mai avem printre obiective traininguri pe leadership, ideologie politică și dezvoltare personală a tineretului din cadrul partidelor politice din Republica Moldova. Bineînțeles că ne așteptăm ca Partidul Comuniștilor să refuze să participe la acest program, deoarece este vorba despre transferarea experienței României în Republica Moldova. La ora actuală, avem acordul de principiu al organizațiilor de tineret ale partidelor din Alianța pentru Integrare Europeană (PD, PL și PLDM) și ar fi un lucru bun dacă am avea un grup de beneficiari ai proiectului care să conțină membri din toate cele trei partide ale AIE, indiferent dacă aceasta va continua să existe sau nu. Obiectivul nostru este ca beneficiarii proiectului să înțeleagă ce înseamnă UE, prin informații și experiență benefică și argumentată.

R: Se observă unele rezultate ale acțiunilor deja derulate, la care au participat funcționari din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău?

T.C.: Sigur că există rezultate și acestea au putut fi observate imediat după încheierea primei etape a programului. Beneficiind de materiale despre oportunități de finanțare, sinteze și rezumate a tot ce înseamnă mecanism de finanțare și dezvoltare a unor proiecte, participanții la activități au putut simula conceperea unor proiecte în echipă, au învățat să vorbească limbajul finanțatorului, ceea ce este foarte important atunci când vorbim de funcționari din UE, care percep în mod diferit Republica Moldova și care nu înțeleg nevoile locale. În ceea ce privește activitățile programului care îi vizează pe jurnaliști, noi mizăm pe faptul că, atunci când vor folosi anumite concepte sau se vor referi la unele acțiuni ale actorilor politici din UE, participanții la programul nostru vor ști ce semnifică acestea, dincolo de declarații, de culise sau speculații observate la colegi de la alte instituții de presă. Ne propunem ca jurnaliștii respectivi să știe să mânuiască corect concepte, terminologii europene, să știe care este locul Republicii Moldova în toată această schemă, să cunoască informații exacte despre Parteneriatul Estic, pașii care trebuie făcuți până la aderare și să discearnă propaganda politică de chestiunile tehnice și pragmatice.

R: Există tineri care vor să se implice în astfel de proiecte?

T.C.: Bineînțeles că sunt și tineri care doresc să se implice. De exemplu, în cadrul activităților destinate funcționarilor din Primărie, am colaborat cu mulți tineri, o parte dintre aceștia fiind consilieri ai primarului Dorin Chirtoacă și persoane cu experiență în tot ce înseamnă ONG-uri. Pentru trainingul care vizează jurnaliștii, de asemenea, am apelat la o studentă la jurnalism, care face voluntariat pentru unul dintre portalurile civice din Republica Moldova (www.civic.md). Ea mă ajută la identificarea beneficiarilor și tot ce ține de buna desfășurare a unor astfel de acțiuni.

R: V-ați gândit să derulați astfel de proiecte și în alte orașe din Republica Moldova, nu doar în Chișinău?

T.C.: Având în vedere cheltuielile de logistică, întreținerea unui sediu, am decis ca, cel puțin pentru o perioadă, până ne extindem echipa, să activăm cu sediul în Chișinău și să avem activități, dacă va mai fi cazul, cum s-a întâmplat la Băți și Cahul, în parteneriat cu alte ONG-uri locale.

R: Ce planuri de viitor mai are Asociația pentru Integrare Europeană, după programul “UE vine la tine acasă!”?

T.C.: Pentru noi, ar fi suficient ca, pe parcursul unui an, să ne îndeplinim obiectivele din cadrul programului în curs de desfășurare. Obiectivele sunt multe, însă totul depinde de sprijin, de finanțare, de deschiderea din partea instituțiilor din Republica Moldova. Programul acesta va putea fi continuat atâta timp cât va fi nevoie.

Foto: Arena.md

Teodor Baconschi: "România nu are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina"

2011-11-10T03:18:00.000-08:00

Ministrul roman de externe, Teodor Baconschi, si premierul ucrainean, Mikola Azarov

Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, la Kiev, că România nu are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, relatează Interfax Ucraina, citată de Kyiv Post, în ediţia electronică.

"Vreau să ofer un răspuns clar la această întrebare. România este un susţinător al principiului inviolabilităţii graniţelor. Noi nu avem nici o pretenţie faţă de integritatea teritorială a altor ţări", a declarat Teodor Baconschi, răspunzând întrebării unui reporter al agenţiei Interfax Ucraina.

Baconschi se află, de miercuri, într-o vizită oficială la Kiev, la invitaţia omologului ucrainean Konstantin Grişcenko.

Conform MAE român, şeful diplomaţiei române va fi primit de către preşedintele Viktor Ianukovici, premierul Mikola Azarov şi va avea convorbiri cu preşedintele Radei Supreme, Volodimir Litvin.

Cu prilejul vizitei, ministrul român de Externe se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ucraina.

Convorbirile vor aborda perspectivele cooperării bilaterale şi regionale, teme europene de interes comun, în special perspectiva europeană a Ucrainei, subiecte precum problematica de securitate, inclusiv cea energetică, precum şi aspecte care ţin de protecţia minoritǎţilor naţionale.

De asemenea, vor fi semnate Acordul de cooperare între Ministerul Justiţiei al României şi Ministerul Justiţiei al Ucrainei şi Protocolul de colaborare dintre MAE al României şi MAE al Ucrainei în domeniul integrării europene.

Sursa: MEDIAFAX

Teodor Baconschi: România şi Ucraina s-au angajat să construiască o bună vecinătate autentică

2011-11-09T11:31:00.000-08:00

Ministrul român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, a declarat miercuri, într-un interviu pentru AGERPRES, că România şi Ucraina s-au angajat să construiască o bună vecinătate autentică şi să rezolve, prin cooperare, problemele bilaterale moştenite sau apărute în timp.

Şeful diplomaţiei române a afirmat că Bucureştiul şi Kievul trebuie să aibă dorinţa reală de a impulsiona relaţiile bilaterale. Ministrul Baconschi a vorbit despre modul în care proiectul Bâstroe afectează relaţia dintre cele două state şi a propus soluţii la problemele cu care se confruntă minorităţile română şi ucraineană din cele două ţări.

Totodată, referindu-se la situaţia politică de la Kiev, ministrul Baconschi şi-a exprimat speranţa că autorităţile ucrainene vor implementa rapid acele măsuri care să restabilească încrederea partenerilor din UE în capacitatea Ucrainei de a consolida statul de drept.

Agerpres: Cu prilejul ultimelor contacte bilaterale dintre părţile română şi cea ucraineană, Bucureştiul a reliefat necesitatea creării unei atmosfere de încredere între cele două state. Poate România relansa relaţia cu Ucraina? Ce ar trebui făcut pentru aceasta, atât la Bucureşti, cât şi la Kiev?
Teodor Baconschi: Tratatul politic de bază din anul 1997 fixează ca elemente definitorii ale relaţiilor dintre România şi Ucraina buna vecinătate şi cooperarea. România şi Ucraina s-au angajat să acţioneze pentru construirea unei bune vecinătăţi autentice, pentru soluţionarea problemelor bilaterale, moştenite sau apărute în timp, folosind ca metodă cooperarea. România se pronunţă constant pentru dezvoltarea cooperării şi parteneriatului cu Ucraina nu numai în plan bilateral, ci şi în afaceri europene, regionale şi globale. Realizarea aspiraţiilor europene ale Ucrainei este o platformă pe care relaţiile bilaterale româno-ucrainene pot atinge o treaptă superioară. Este o concluzie care s-a degajat inclusiv din convorbirile de la Bucureşti cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Konstantin Grişcenko, în luna mai. Cred că ar trebui ca şi în România, şi în Ucraina, să existe dorinţa reală de a impulsiona relaţia bilaterală în două direcţii: de sus în jos, adică de la nivelul autorităţilor centrale către cele locale, dar şi de jos în sus, adică de la nivelul societăţii către nivelul central. Este genul de abordare pe care România l-a testat cu succes în trecut, în alte situaţii.

Agerpres: Au rămas câteva dosare nesoluţionate în relaţiile româno-ucrainene. Unul dintre ele este CIM Krivoi-Rog. Există paşi de răspuns ai părţii ucrainene?
Teodor Baconschi: România a investit foarte mult în acest proiect. Ne menţinem interesul pentru identificarea, prin consultări şi negocieri, a unei soluţii concrete, acceptabile, de recuperare a acestei investiţii. Suntem deschişi să studiem alternative. Soluţia care se va contura în final trebuie stabilită de comun acord, prin negocieri între statele interesate, deoarece investiţiile şi lucrările la CIM Krivoi Rog s-au realizat în baza unor acorduri interguvernamentale.

Agerpres: Cum afectează relaţia bilaterală proiectul Bâstroe?
Teodor Baconschi: Proiectul Canalului de navigaţie de mare adâncime în sectorul ucrainean al Deltei Dunării pe estuarul Bâstroe creează o serie de probleme legate de protecţia mediului, semnalate şi reţinute de structurile create în baza unor convenţii internaţionale la care România şi Ucraina sunt părţi. Noi cerem vecinilor noştri ucraineni să respecte obligaţiile ce le revin ca parte la aceste acorduri internaţionale.

Agerpres: Aţi putea puncta care sunt principalele probleme ale minorităţilor - a celei române în Ucraina şi a celei ucrainene în România?
Teodor Baconschi: Problemă care se regăseşte constant pe agenda întâlnirilor dintre România şi Ucraina, la toate nivelurile. Principiul urmărit şi pe care îl dorim consacrat şi în cooperarea cu Ucraina este acela ca minoritatea română din Ucraina şi minoritatea ucraineană din România să se bucure de drepturile specifice în conformitate cu normele europene şi internaţionale, la aceleaşi standarde. În acest sens, România se pronunţă pentru analizarea fără prejudecăţi a modalităţilor prin care poate fi îmbunătăţită situaţia minorităţilor română şi ucraineană, în scopul sprijinirii acţiunilor ce vizează păstrarea şi afirmarea identităţii lor culturale, lingvistice şi religioase. Există un format mixt de cooperare între România şi Ucraina în problematica minorităţilor - Comisia Mixtă - care trebuie utilizat mai bine, cu bună credinţă şi deschidere.
România si-a asumat încă din perioada anilor 90 promovarea politicilor de sprijinire a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de pe teritoriul său, precum şi instituţionalizarea cadrului legislativ în domeniu conform standardelor europene. Constituţia României asigură, din oficiu, un loc de deputat pentru fiecare minoritate naţională, inclusiv pentru cea ucraineană. În structura Guvernului României funcţionează un departament - Departamentul pentru Relaţii Interetnice - care gestionează problematica minorităţilor naţionale. Minorităţile naţionale beneficiază de fonduri importante din bugetul de stat pentru realizarea proiectelor lor identitare. În abordarea chestiunii minorităţilor naţionale, noi plecăm de la premisa că aceste comunităţi care convieţuiesc în România constituie o bogăţie culturală şi socială, chiar şi economică. Respectându-le drepturile acestor concetăţeni, ne respectăm pe noi înşine şi, în final, devenim mai puternici şi mai emancipaţi. Suntem gata oricând să le împărtăşim vecinilor şi prietenilor ucraineni tot ceea doresc în acest domeniu.
Spun aceasta pentru că suntem la curent cu problemele cu care se confruntă cetăţenii ucraineni de origine română din Ucraina, fie că este vorba de accesul neîngrădit la învăţământul în limba maternă, utilizarea oficială a limbii române în administraţie şi în justiţie, finanţarea corespunzătoare a activităţilor culturale, precum şi a mass-media în limba română, păstrarea identităţii religioase, lipsa reprezentării parlamentare, sau de retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut organizaţiilor comunităţii româneşti. Ne preocupă în particular practicile sistematice de influenţare a etnicilor români din unele zone ale Ucrainei de a se declara 'moldoveni'.

Agerpres: Kievul vorbeşte despre problema acordării în masă a cetăţeniei române locuitorilor din nordul Bucovinei. Care sunt dimensiunile reale ale acestui fenomen, câte mii de paşapoarte au fost acordate?
Teodor Baconschi: Cetăţenia română se acordă şi se redobândeşte pe baze juridice transparente, integral aliniate legislaţiei europene şi internaţionale, cum ar fi Convenţia europeană privind naţionalitatea (6 noiembrie 1997). Principiile pe care se bazează procesul sunt abordarea individuală, la cerere şi solid motivată şi nediferenţierea etnică sau pe criterii geografice.
Statistic, din 1991, nu au fost aprobate mai mult de 170.000 de cereri de redobândire a cetăţeniei române, solicitate dintr-un număr semnificativ de state. Cele mai multe solicitări de redobândire a cetăţeniei române au venit din Republica Moldova, dar şi din Israel sau din alte state occidentale. Numărul solicitărilor primite de la cetăţeni ucraineni pentru redobândirea cetăţeniei române în baza procedurii simplificate amintite nu justifică importanţa şi conotaţiile acordate acestui subiect în Ucraina, inclusiv în mass-media ucrainene.
Statisticile Eurostat (din 2008) relevă că România este printre statele UE care acordă cele mai puţine cetăţenii raportat la populaţia ţării.

Agerpres: Când şi în ce modalitate va fi finalizat dialogul privind micul trafic la frontieră?
Teodor Baconschi: Acordul interguvernamental privind micul trafic la frontieră între România şi Ucraina este în negociere din iulie 2008. Ultima rundă de negocieri s-a desfăşurat la Kiev, la 12 mai 2011, în ajunul vizitei oficiale în România a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Konstantin Grişcenko, care a avut loc la 18 mai 2011. Documentul este practic negociat. În discuţie au rămas două probleme asupra cărora părţile nu au ajuns încă la compromis, dar lucrăm împreună pentru identificarea unei soluţii cât mai favorabile cetăţenilor ucraineni, principalii beneficiari ai acordului.

Agerpres: Dumneavoastră urmăriţi, cu siguranţă, situaţia politică de la Kiev. Cum influenţează aceasta perspectiva europeană a Ucrainei?
Teodor Baconschi: România este un susţinător constant al aspiraţiilor europene ale Ucrainei şi va acţiona ca un partener constructiv în obţinerea de progrese în ceea ce priveşte finalizarea negocierilor la Acordul de Asociere UE-Ucraina, inclusiv Acordul Cuprinzător şi Aprofundat de Liber Schimb, precum şi pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii ucraineni, cu condiţia ca autorităţile ucrainene să îndeplinească angajamentele asumate. Recent, situaţia internă din Ucraina a generat unele preocupări la mai mulţi parteneri din UE şi nu numai. Acordarea statutului de asociat la UE presupune existenţa unui set de valori comune. România consideră că promovarea valorilor europene trebuie să se facă şi în sens pozitiv, adică prin sprijinirea efectivă a eforturilor Ucrainei de consolidare a stabilităţii politice interne, de continuare a reformelor democratice şi economice, de modernizare a statului în ansamblu. Sper sincer că autorităţile de la Kiev vor implementa rapid acele măsuri care să restabilească încrederea partenerilor din UE în capacitatea Ucrainei de a consolida statul de drept.

Sursa: AGERPRES

Ministrul ucrainean de externe: `Relaţiile cu România s-au îmbunătăţit semnificativ`

2011-11-09T10:56:00.000-08:00

Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Konstantin Hrişcenko, constată o îmbunătăţire semnificativă a relaţiilor dintre Ucraina şi România. "Cred că, în toată această perioadă de timp, am realizat o serie de paşi care ne permit să vorbim despre faptul că, în principiu, există o tendinţă spre îmbunătăţirea semnificativă a relaţiilor dintre ţările noastre", a spus Hrişcenko, în timpul unei conferinţe de presă la Kiev. Ministrul a adăugat că între Kiev şi Bucureşti mai rămân o serie de probleme nerezolvate, legate de activitatea unor organizaţii publice din Romania, care fac declaraţii "incompatibile cu relaţiile adevărate de prietenie dintre cele două ţări".

Konstantin Hrişcenko a mai spus că în perioada 9-10 noiembrie va avea loc o serie de convorbiri cu colegul său român, Teodor Baconschi, care va întreprinde o vizită oficială la Kiev. După cum se ştie deja, în ultimii ani, a fost ridicată periodic problema privind traseul liniei frontierei de stat dintre Ucraina şi România.

Timp de peste 40 de ani, Ucraina şi România aveau pretenţii concurente la suprafeţe de platou continental şi zone economice exclusive, zona disputată fiind de peste 12.000 de kilometri pătraţi în Marea Neagră. În cele din urmă, Bucureştiul a iniţiat un proces în acest sens la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga , cerând CIJ să delimiteze spaţiile maritime ce aparţin României şi Ucrainei în Marea Neagră, mai exact frontiera deja convenită bilateral în jurul Insulei Şerpilor.

După lungi analize, dezbateri şi audieri, la data de 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie a pronunţat decizia favorabilă României în procesul privind delimitarea maritimă în Marea Neagră. Prin urmare, România a obţinut 79,3% din zona de peste 12.000 de kilometri pătraţi aflată în dispută cu Ucraina. Majoritatea politicienilor ucraineni consideră că prin decizia sa, CIJ nu a făcut altceva decât să arate că "este de partea Bucureştiului".

Sursa: RADOR

Slatina de dincolo de Tisa

2011-11-05T08:08:00.000-07:00

Slatina este un orăşel românesc situat pe malul drept al Tisei, la 160 km de centrul regional Ujgorod, la 27 km de centrul raional Teaciv şi la doar 1 km de centrul municipiului Sighetu Marmaţiei. Prima menţiune documentară sub denumirea actuală este în 1359, cu toate că locul de dobândire a sării, descris de unele cronici poloneze, este amintit încă la 1237. Pe teritoriul Slatinei s-au găsit o mulţime de urme ale aşezărilor oamenilor din diferite perioade istorice, cea mai importantă fiind din Hallstatt şi La Tene, adică locul numit aici de către localnici „Între Cetăţi”. Aici a existat o puternică aşezare dacică, cu începere, circa, din sec 9 î. de Cr., continuând până în sec 4 d. Cr.

Principala bogăţie a Slatinei, sarea, a atras pe aceste locuri o mulţime de etnii, dar populaţia de bază au format-o şi o formează etnicii români, de fapt continuatorii simbiozei daco-romane... Aici, din vremuri greu de anticipat istoric, au existat diferite săpături, atât la suprafaţă, cât şi în subteran, care vizau sarea de bucătărie, foarte scumpă în Evul Mediu, mai ales în perioada Regatului Maghiar, până la 1526. Erau cunoscute aşa-numitele „Gropi ale Dracului”, la care munceau, de obicei, ocnaşi aduşi din diferite părţi ale regatului, din perioada în care principatul transilvan a fost vasală Turciei Otomane.

În prezent, salina de la Slatina nu mai dobândeşte sare de bucătărie, iar cei 130 de mineri se ocupă doar cu reparaţii şi sunt în aşteptarea altor timpuri. Sunt 8 gatere care pregătesc cheresteaua pentru întrebuinţare locală şi pentru export. Lucrează la ele circa 100 de persoane... A reapărut o minifabrică de panificaţie, la care se preconizează să lucreze nu mai mult de 10 persoane. Multe persoane lucrează la cele 5 PECO-uri şi la o staţie de alimentare a populaţiei cu gaz metan. A înflorit mult, însă, domeniul turistic: 39 de firme oficiale, care primesc sezonieri turişti şi suferinzi de boli alergice, la care se cazează zeci de mii de oameni în decurs de 3-4 luni calendaristice.

Dintre instituţiile cele mai importante pot fi numite mai multe şcoli, grădiniţe de copii şi anume: Şcolile medii cu predare în limbile română, rusă, ucraineană, maghiară. Sunt deschise şi clase româneşti de liceu, în incinta Şcolii Nr. 2. Există o mare şcoală-internat pentru copii cu deficienţe. La şcoli lucrează circa 250 de cadre didactice, educatoare şi oameni de serviciu. Slatina dispune de 3 grădiniţe de copii la care se educă sute de copilaşi în trei limbi: ucraineană, română şi maghiară... Aici lucrează circa 50 de educatoare.

Localitatea dispune de 2 biserici ortoxe române, 2 biserici greco-catolice, dintre care 1 română şi 1 ucrainenă, 1 biserică romano-catolică frecventată mai ales de maghiari, 1 biserică baptistă frecventată în special de români... Există câteva case de rugăciune pentru Martorii lui Iehova, reformaţi etc. Majoritatea românilor sunt ortodocşi, ungurii romano- catolici şi reformaţi, ucrainenii sunt divizaţi în greco- catolici şi ortodocşi care nu dispun de o biserică aparte, frecventând biserica românească, de aceea o parte din slujbele religioase sunt bilingve, deranjând enoriașii de etnie română... Mulţi români şi ucraineni au devenit între timp Martori a lui Iehova, care a devenit un proces greu de prevenit...

Viaţa culturală este alcătuită mai ales din entuziaştii de la două asociaţii social-culturale, adică „Nadia - Speranţa” şi „Florile Tisei”, care participă şi pregătesc copii pentru diferite activităţi culturale, mai ales dintre etnicii români. Există şi o şcoală de muzică, cândva foarte prestigioasă, cunoscută actualmente mai ales datorită corului „Bel canto”, aici învaţă muzică copii de diferite naţionalităţi.
Anual, la Slatina au loc manifestări culturale dedicate marelui poet român Mihai Eminescu, poetului maghiar Şandor Petofi, poetului ucrainean Taras Şevcenko, de zilele naţionale ale Ucrainei, României şi Ungariei, dedicate marilor sărbători religioase... Prin rotaţie, odată la 6 ani, slătinenii-români paticipă foarte activ la Fesivalul etno-folcloric regional al românilor. Cu părere de rău, din câteva case de cultură de odinioară, practic, nu mai există niciuna.

Asistenţa socială, la Slatina, este într-o stare ce lasă de dorit, pensiile sunt mici, foile de odihnă gratuite sunt aproape inexistente, ajutoarele la fel. Numărul de pensionari trece de 3.000 şi tendinţa de creştere este galopantă. Numărul şomerilor la Slatina este imposibil de aflat, căci aproape nimeni dintre cei ce nu lucrează, mai ales dintre români, nu se înscriu la instituţia pentru ocuparea forţei de muncă, socotind că nu are rost să se milogească... Oricum, numărul este de ordinul miilor, mai ales în rândul femeilor.

După anul 1991, Slatina a început să colaboreze cu mai multe localităţi din afara graniţelor, unele de ordin turistic, urmând şi înfrăţiri directe. De obicei, societăţile româneşti şi cele maghiare, prin primăria Slatina, se străduie să aibă localităţi cu care să se înfrăţească. De aceea, prima localitate cu care s-a înfrăţit Slatina a fost Municipiul Slatina - Olt, înfrăţire realizată în anii ´90, urmând oraşele din Ungaria Topolţ şi Hodmezovasahely, tot în anii ´90. Recent, au apărut proiecte comune între Slatina, Sighetu Marmaţiei, Săpânţa, Botiza, Negreşti Oaş şi Satu Mare.

Pr. Ion Huzău, Slatina, Transcarpatia, Ucraina

Buletinul Românilor din Ucraina

Cu gândul la românii din Ceahor

2011-11-03T13:52:00.000-07:00

Satul Ceahor se numără printre cele mai tinere localităţi din actualul raion Hliboca. El a fost fondat pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea pe terenurile virane dinspre partea de sud a Cernăuţiului, în apropierea drumului internaţional care duce spre Suceava.

Rezultatele primelor recensăminte arată că majoritatea absolută a locuitorilor lui erau etnici români, însă, pe parcursul câtorva decenii, în urma politicii de deznaţionalizare a românilor, promovată de autorităţile austro-ungare prin sprijinirea invaziei galiţiene în „dulcea Bucovină” eminesciană, populaţia satului a devenit mixtă. Zeci de familii de ruteni s-au aşezat aici cu traiul, făcându-şi propriile gospodăriile, obţinând ca, pentru copiii lor, în cadrul şcolii locale, să fie deschis un despărţământ cu predarea materiilor în limba ucraineană.

Dar, după cum arată datele statistice ale recensămintelor din acea perioadă, numărul copiilor ucraineni era foarte mic. Dintr-o corespondenţă publicată, la 29 octombrie 1908, în prima pagină a ziarului „Românul”, de exemplu, aflăm că „La începutul anului şcolar s-au înscris, din copiii apţi de şcoală în clasa 1 românească, 81 de copii, iar în clasa 1 ruteană – 6, ceea ce e cu cale, fiind Ceahorul o comună românească”.

Tot din aceeaşi corespondenţă, cu titlu foarte sugestiv, „Rutenizarea Ceahorului cu forţa”, aflăm că această stare de lucruri n-a convenit autorităţilor districtuale proucrainene, în special Consiliului şcolar districtual, care a creat atunci o comisie ce s-a deplasat la Ceahor unde, în baza faptului că unii dintre preşcolari cunoşteau cât de cât şi ruteana, au hotărât ca 19 copii de români să fie şcolarizaţi „cu forţa şi în contra voinţei părinţilor în despărţământul ucrainean al şcolii”.

Acelaşi cronicar scrie că toţi părinţii s-au opus acestei decizii samovolnice a autorităţilor, făcând „întrebuinţare de dreptul lor părintesc şi legal de a-şi înscrie copiii în acea despărţitură la care voiesc ei” şi că protestele lor n-au fost luate în considerare, deoarece „dreptul şi dorinţa lor nu află respectare în consiliul şcolar districtual”. Cu toate acestea, în pofida politicii de deznaţionalizare, Ceahorul a continuat să fie un sat de români vrednici, care au căutat să-şi păstreze credinţa şi limba română. Deşi şcoala lor a fost transformată odată cu venirea sovieticilor în şcoală ucraineană. Acum aici nu mai există clase româneşti, deşi la începutul anilor `90 localnicii îşi puneau nădejdea ca în noul stat ucrainean vor reuşi să revină la adevăr şi dreptate, că vor avea posibilitatea să studieze în limba maternă a bunicilor şi strămoşilor lor. Dar lucrurile au rămas pe vechi. Doar credinţa strămoşească, sădită în sufletele lor de preoţii care i-au păstorit de-a lungul anilor, printre care s-au numărat şi Samuil Morariu-Andrievici (1843 - 1862), ajuns mai târziu Mitropolit al Bucovinei, ginerele acestuia, arhimandritul Artemie Berariu- Irimievici, care i-a îndrumat pe calea dreptei credinţe timp de 21 de ani (din 1862 până în 1883) şi pe alţi preoţi adevăraţi.

În această localitate s-au născut renumitul medic Traian Berariu, autor a peste 200 de lucrări ştiinţifice, membru marcant al mai multor Societăţi Europene de Urologie de la Paris, Istambul, Padova, actorul Aurel Berariu, scriitorul, ziaristul, dramaturgul şi traducătorul Constantin Berariu, compozitorul Adrian Berariu, Viorel Cotic, doctor în ştiinţe, lucrător în MAE al Ucrainei, şi multe alte personalităţi de seamă ale culturii şi ştiinţei româneşti din Bucovina. În perioada sovietică de după cel de-al Doilea Război Mondial, când a fost închisă şcoala românească din Ceahor, tot biserica sătească cu hramul Sfântul Dumitru, sfinţită în anul 1884, a fost acea instituţie care, prin vrednicii ei slujitori ai altarului, a menţinut spiritul românesc în sufletele şi în conştiinţa ceahorenilor. Aici ar trebui să-l amintim cu un cuvânt de bine şi pe răposatul preot Vladimir Borcea.

Şi acum în Ceahor locuiesc zeci de familii în sufletele cărora bat inimi de români vrednici, continuatori ai vechilor tradiţii şi obiceiuri, ai portului popular şi apărători demni ai limbii române. Printre ei se numără şi distinsa familie a Pridienilor, vrednici gospodari români, membrii căreia cântă în corul bisericesc, precum şi în renumitul cor popular „Dragoş Vodă”, ce activează pe lângă Societatea pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, care se bucură de respectul întregului sat. Similare acestora, mai există altele zeci, care prin tot ce fac demonstrează că neamul românesc nu piere, în pofida tuturor vitregiilor sorţii.

Mircea Pilat, Buletinul Românilor din Ucraina
Fotografii: www.1ua.com.ua

Cernăuți: Expoziție ucraineano-română de costume populare

2011-11-02T13:23:00.000-07:00

La Muzeul de artã din Cernãuți a fost inauguratã recent expoziția de costume naționale tradiționale din Nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți) și din județul Suceava. Expoziția a fost organizatã în cadrul Proiectului comun ucraineano-român, care a fost inițiat în luna martie a acestui an și va continua pânã în luna iulie a anului viitor. Proiectul, realizat în câteva etape, se va concretiza prin editarea unei monografii consacrate ucrainenilor din județul Suceava și românilor din regiunea Cernãuți. Acțiunea este derulată în cadrul Programului Ucraina-România-Republica Moldova și are drept scop stabilirea unor relații mai strânse între pãrți. În cadrul expoziței au fost prezentate circa 50 de exponate, reprezentând costumele naționale caracteristice bãrbaților și femeilor din județul Suceava și din unele raioane ale regiunii Cernãuți. Câteva dintre exponatele prezentate la Muzeul de artã fac parte din colecția personală a artistului emerit al Ucrainei în domeniul artelor Mikola Șkribleak, din Cernãuți. Printre exponatele părții române se numără costume ale renumitului Ansamblu “Ciprian Porumbescu”.

Specialistul șef al Direcției Cultură din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernãuți, Igor Sorokumov, a declarat cã aceste exponate sunt de mare valoare spiritualã, reprezentând cultura a douã popoare. Șeful Secției Relații Externe și Activitate Economicã Externã a ARS Cernãuți, Serhii Kurenoi, a accentuat cã prezenta expoziție confirmã faptul cã numai relațiile tolerante, pãstrarea obiceiurilor și tradiþiilor, a valorilor culturale poate duce societatea ucraineană pe calea integrãrii europene. Reprezentantul Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Juravli, a mulțumit pentru susținerea și ajutorul acordat la realizarea acestui proiect, care face parte din colaborarea în domeniul culturii dintre regiunea Cernãuți și județul Suceava. Menționăm că în cadrul acestui program, a avut loc realizarea unui CD cu participarea unor artiști din raioanele Herța, Hliboca și Storojineț și din județul Suceava. De asemenea, colective artistice din regiunea Cernăuți au evoluat recent la iarmarocul organizat la Suceava.

Sursa: Libertatea Cuvântului, Cernăuți
Fotografii: Bucovina.net

“Voluntari fără frontiere” – o mână întinsă pentru salvarea unor vieţi tinere

2011-11-02T03:53:00.000-07:00

Oare ne-am întrebat vreo dată cine sunt tinerii zilelor noastre? Ce îşi doresc ei cu adevărat de la această viaţă? Nu ştiu dacă cea mai mare parte dintre ei sunt conştienţi de viaţa lor şi de schimbările societăţii în care trăiesc, însă este cunoscut faptul că numărul celor care-şi pun viaţa în pericol şi îşi leagă soarta şi destinul de consumul drogurilor este în continuă creştere. S-a întrebat cineva unde dispar tulpinele de mac din gradinile noastre, de ce circulă zvonuri că prin satele româneşti din regiunea Cernăuţi tinerii umblă ca râmele în căutarea drogurilor? Este o problemă destul de gravă, dacă exemplul tinerilor de la oraşe l-au preluat deja şi oamenii de la ţară. Şi dacă nu vom pune capăt acestor fărădelegi acum, mâine ar putea fi prea târziu.

De aceea, atunci când Liga Tineretului Român “Junimea” din regiunea Cernăuţi (Ucraina) a răspuns pozitiv propunerii iniţiate de Fundaţia de Caritate şi Întrajutorare “Ana” din Suceava (România) de a derula împreună cu Asociaţia internaţională a businessului mic şi mijlociu “Small Euro Business” din Bălţi (Republica Moldova) un proiect internaţional intitulat “Voluntari fără frontiere”, cu toţii s-au gândit probabil la soarta şi destinul tinerilor din cele trei ţări. Şi iată că deja de jumătate de an, acest proiect se desfăşoară cu succes atât în România, cât şi în Ucraina şi Republica Moldova. În cadrul acţiunilor de informare a elevilor şi studenţilor din 16 instituţii de învăţământ din oraşul Cernăuţi, tinerii voluntari au distribuit fluturaşi explicându-le semenilor lor la ce poate să ducă dependenţa de droguri şi cât de periculoase sunt stupifiantele pentru sănătatea omului.

În urma rezultatelor unor chestionare completate de către tinerii din cele 16 şcoli şi din centrul universitar din Cernăuţi, au fost selectaţi zece tineri care au avut posibilitatea să participe vara aceasta, timp de şapte zile, la cursuri de voluntariat, organizate la Suceava. Printre cei zece cernăuţeni s-au numărat şi zece tineri basarabeni, care, împreună cu cei 40 de tineri suceveni, au fost repartizaţi în trei grupuri, pentru a participa la diferite cursuri. Pe lângă faptul că tinerii s-au cunoscut între ei, au comunicat şi au acumulat din experienţa unor cadre specializate, avându-i formatori pe inspectorii de poliţie Alin Botezatu şi Ionuţ Iepureanu, dar şi pe alţi formatori din Bucureşti şi Suceava, viitorii voluntari din cele trei ţări au urmărit cum îşi desfăşoară activitatea poliţia suceveană, făcând o excursie la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, unde au aflat lucruri interesante din activitatea angajaţilor acestei instituţii, dar şi cum se poate sfârşi viaţa unui consumator de droguri, băuturi alcoolice sau a unui amator de bunuri străine.

La sfârşitul săptămânii trecute, Caravana informativă a ajuns şi la Cernăuţi, unde o maşină specială a circulat pe străzile oraşului difuzând un spot publicitar despre consumul de droguri, traficul de fiinţe umane şi rolul pe care îl au voluntarii în societate. Sâmbătă, 29 octombrie în piaţa Teatrului din Cernăuţi a fost instalat un pavilion, de unde tinerii voluntari cernăuţeni au distribuit materiale informative celor care au dorit să afle mai multe lucruri despre voluntariat, stupifiante şi traficul cu fiinţe umane. Duminică, participanţii la acest proiect au organizat o conferinţă de presă în incinta Palatului “Tineretul Bucovinei”, în sala de conferinţe de la etajul trei, au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai mass-media din Cernăuţi, ai Departamentului Ministerului ucrainean de interne în această regiune, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava şi ai Direcţiei de Poliţie Bălţi. Toţi cei prezenţi au făcut un prim bilanţ al activităţii proiectului internaţional “Voluntari fără frontiere”. In perioada 11-13 noiembrie, Caravana informativa va poposi la Balti.

Proiectul “Voluntari fără frontiere” este implimentat de Fundaţia de Caritate şi Întrajutorare “Ana” din Suceava în parteneriat cu Liga Tineretului Român “Junimea” din regiunea Cernăuţi şi Asociaţia internaţională a businessului mic şi mijlociu “Smal Euro Business” din Bălţi şi este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de bună vecinătate România-Ucraina-Republica Moldova.

Material realizat de Vitalie ZÂGREA, apărut în ziarul “Libertatea Cuvântului” din Cernăuţi
Fotografii de Vitalie ZÂGREA şi Marian ANDRONIC

Român din Timoc :"Pentru prima oară, presa sârbă vorbeşte despre români, nu despre vlahi"

2011-11-01T13:00:00.000-07:00

Românii din Valea Timocului îşi pun mari speranţe că situaţia se va schimba după vizita preşedintelui Traian Băsescu în zonă ( miercuri, 2 noiembrie ). Într-un interviu pentru RFI, preşedintele Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin, Dusan Pârvulovic, spune că o schimbare se simte deja. Presa de la Belgrad vorbeşte, în premieră, despre "românii din Timoc" şi nu îi numeşte "vlahi", explică el. Dusan Pârvulovic mai vorbeşte şi despre problemele comunităţii de români din valea Timocului: "nu avem şcoli, nu avem presă şi alte drepturi".

Dusan Pârvulovic: "Avem aşteptări foarte mari. Putem să spunem că este o vizită istorică în zona Serbiei de Nord-Est, pentru că nu este numai Valea Timocului, ci mai multe zone unde locuiesc români.

Este o zonă foarte mare cu 18 comunităţi unde sunt cinci judeţe cu 154 de localităţi curate româneşti cu peste 350 de mii de români. Nişte rezultate au apărut înainte ca domnul preşedinte să ajungă în Serbia.

Comunicatul de presă al Preşedinţiei a dat foarte mari rezultate. Luni, în toată presa sârbă se scria despre vizita preşedintelui Băsescu la românii din Timoc. Este pentru prima dată când vedem în presa sârbă că vorbeşte cineva despre românii din Timoc şi nu despre vlahi."

Rep: Cine sunt românii din Timoc şi cam ce număr au ei în această regiune?

Dusan Pârvulovic: "Toţi românii vorbesc limba arhaică română aşa cum se vorbeşte acasă. Din păcate aici nu sunt şcoli în limba maternă unde să se poată învăţa gramatica şi vorbirea literară. Vorbesc aşa cum vorbesc şi eu acum.

Eu nu am fost la şcoală în România, vorbesc cum am învăţat de la părinţii mei. Există şi români care au terminat şcoli în România, conduc nişte organizaţii din Timoc, ei vorbesc şi limba literară. Din păcate, noi avem un popor cu două minorităţi în Serbia.

În provincia Voivodina este un grup mai mic de români - un grup care are toate drepturile - şi un grup mai mare de peste 350.000 de români, aici la sudul Dunării unde sint mai mult cunoscuti prin termenii de vlahi. Iar unii vor sa se spună că este o diferenţă între vlahi şi români. Cu vizita această eu cred că punem punct acestor declaraţii şi astfel o să ieşim şi în faţa presei sârbe să se afle că aici suntem români şi că dacă se vorbeşte de vlahi este doar un sinonim şi nimic altceva."

Rep: Spuneaţi că există o diferenţiere între românii din Voivodina şi cei din Valea Timocului, cum ar putea România să îi ajute pe românii din Serbia, chiar şi cu aceste difereţieri?

Dusan Pârvulovic: "Până acum la toate întâlnirile bilaterale despre drepturile românilor din Serbia, partea sârbească spunea că românii în Voivodia au toate drepturile aşa cum au sârbii în România. Dacă cineva din partea românească vorbea despre Timoc ei răspundeau că aceia nu sunt români, ci vlahi şi au organizaţiile lor. Ceea ce nu este adevărat, întotdeauna au fost organizaţii şi lideri români şi în Timoc care au luptat pentru drepturile lor şi credem că acum şi strategia de la Bucureşti să fie puţin mai tare şi să rezolve şi problema celor din Timoc, nu numai a celor din Voivodina."

Rep: Practic ar fi nevoie de şcoli de limba română, care sunt nevoile specifice ale românilor din Serbia?

Dusan Pârvulovic: "Noi putem să spunem că noi nu avem nicio problemă. Nu avem problemă cu şcolile, cu mass-media pentru că ele nu există. Nu putem să spunem că avem probleme cu şcoala când noi nu avem scoală. Avem probleme pentru că nu avem şcoli, nu avem presă şi alte drepturi. Problema este că aici nu este o deschidere pentru aşa ceva.

Legea sârbă spune că trebuie ca fiecare minoritate să aibă în limba ei educaţia, obiceiurile, tradiţia, cultura şi să folosească limba maternă acolo unde e în procent de 15%. Oficial, noi românii avem în mai multe locuri peste 15 procente în zona Timocului, neoficial avem mai mult în mai multe oraşe."

Liliana Simionescu, RFI

Spectacolul „Natură moartă cu nepot obez", pe scena teatrului din Cernăuți

2011-10-31T14:55:00.000-07:00

În perioada 21-30 octombrie, pe scena impresionantului Teatru muzical dramatic academic „Olga Kobylianska” din Cernăuţi, s-a desfăşurat cel de-al VII-lea Festival de comedie „Aplauzele de aur ale Bucovinei”. Oaspete şi participant al festivalului a fost Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, prezent la Cernăuţi cu spectacolul modern semnat de Ion Sapdaru „Natură moartă cu nepot obez”. Este o poveste tragicomică despre o iubire imposibilă dintre Pompiliu ‒ un bărbat supraponderal care devine principalul erou într-o tabără matriarhală şi care, în urma unor intrigi pe care le organizează mătuşile sale, suferă un fiasco – și o prostituată, care îi aduce în scenă pe: Volin Costin, Irina Răduţu Codreanu, Georgeta Burdujan, Anne Marie Chertic, Catinca Tudose.

După spectacol, pe canapelele roșii ale Teatrului din Cernăuți, a avut loc, într-o atmosferă neformală, o discuție între spectatori și jurnaliști cu regizorul, membrii juriului și actorii Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași.
Actorul Volin Costin, care l-a jucat pe Pompiliu – băiatul obez, ne-a împărtășit emoțiile trăite pe scena Teatrului din Cernăuți. „În primul rând este o emoție specială pe care o am față de Cernăuți ca istorie. În al doilea rând, am emoția întâlnirii cu publicul românesc din această zonă și evident că emoția mea este dublă pentru că spectatorii de aici pentru mine sunt foarte scumpi când joc. Ceea ce s-a întâmplat în seara aceasta, emoția în ochii lor a fost mult-mult mai mare. E o emoție mai specială, sinceră!” – a relatat el. Volin Costin joacă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, dar reprezintă un teatru care se află mai aproape de Cernăuți – Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. În acest spirit, direcția Teatrului muzical dramatic regional academic „Olga Kobylianska” din Cernăuţi și-a arătat disponibilitatea de a invita cu spectacole Teatrul din Botoșani, iar Teatrul din Cernăuți, de asemenea, va avea posibilitatea să joace pe scena Teatrului din Botoșani.

Liderul Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, Vasile Bâcu, a ținut să mulțumească regizorului spectacolului pentru scenariul bine conceput – „Mulțumesc autorului scenariului pentru filosofia poveștii tragicomice bazată pe eclectică, pe contrast, pusă într-un spațiu foarte restrâns și care atinge foarte multe probleme sociale, de fapt, această tragicomedie este la fel ca viața noastră” - a spus el. Într-adevăr, regizorul spectacolului, Ion Sapdaru, a ridicat două probleme sociale chiar foarte serioase și importante: în primul rând, viața persoanelor supraponderale, care nu se bucură întotdeauna de o susținere din partea celorlalți și de posibilitatea de a se realiza. Cea de-a doua constă în grija exagerată, în implicarea părinților în viața copiilor, ceea ce influențează grav viața acestora și îi face să devină infantili în viitor. Datorită acestui moment, spectacolul are și o morală extaordinar de mare pentru părinți.

Piesa Natură moartă cu nepot obez a fost analizată și de Galina Kanarskaia, cronicar teatral, redactor-șef la revista „Convorbiri teatrale”, care a opinat: „Este o piesă dureroasă și este prima la acest festival, în care nu prea contează textul, ci mai mult ceea ce se întâmplă acolo, pe scenă, în general. Pentru mine, conținutul piesei este o poveste dureroasă în care se arată cum poți să distrugi viața omului prin abuz de iubire. Mi-a plăcut foarte mult faptul că regizorul a arătat cu atâta străduință această ‘lume’, începând cu scenografia, pentru că este redată toată istoria acestei familii. Este nu numai povestea lui Pompiliu, ci povestea întregii familii, a mătușilor lui, cu speranța lor de a iubi, cu dragostea lor pe care n-au avut-o și, de accea au ‘prăbușit’ toată iubirea lor pe el. Mulțumesc regizorului pentru puritatea și curățenia gustului, deoarece toate personajele, chiar și prostituata în spectacol nu au impurități. Este o poveste despre durerea din viața oamenilor simpli, despre care teatrul, din păcate, vorbește tot mai rar. Este un spectacol bine articulat și frumos. Îmi pare bine că de fiecare dată acest teatru aduce cвte un spectacol deosebit ca formă sau ca propunere”.

Președintele juriului la Festival, regizorul Teatrului Național „Maria Zankovețka” din Lviv, Vadim Sikorskii, a relatat: „Într-o oarecare măsură, am abosit de formele exagerate, de prea multe forme, și cred că teatrul, totuși, începe să se întoarcă la esență. Mă închin în fața actorilor de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi pentru că sunt adevărați profesioniști. Eu n-aș simplifica sensul specatacolului doar la diferențele exterioare dintre oameni, fiindcă problema este mult mai complexă și prevede atât umanitatea, cât și relațiile dintre oameni. Recunoștință pentru faptul că regizorul a provocat publicul să vină la această piesă, că ei n-au rămas acasă în singurătatea lor, cum are loc în spectacol cu eroul pincipal – Pompiliu. Are un mare merit teatrul de la Iași prin faptul că provoacă publicul să-l admire”.
Spectatorii români din Nordul Bucovinei și-au exprimat dorința ca anul viitor Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi să vină cu o pieasă clasică, de exemplu de Alecsandri sau Cargiale. Această solicitare poate fi argumentată prin faptul că la spectacol erau foarte mulți copii, care nu au posibilitatea să vină la un teatru în limba română. Ei sunt născuți aici, încă mai studiază în școlile românești și au o mare nevoie de așa ceva.

Adi Carauleanu, actor, director artistic al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, pe marginea cerințelor spectatorilor cernăuțeni a ținut să menționeze: „Mă simt extraordinar de bine aici, am câștigat premii de fiecare dată, ceea ce este un lucru foarte important. Din discuțiile din seara asta au rezultat niște idei pe care unii oameni le-au înțeles, iar alții nu. De ce zic asta? Pentru că nu alegem în mod special repertoriul Teatrului din Iași pentru a ne deplasa la un festival. Din repertoriul pe care-l facem, noi fiind bugetari și subordonați Ministerului Culturii din România, din ceea ce facem pentru țară alegem texte, românești evident, să venim aici. Este foarte adevărat că întotdeauna am adus ca structură dramatică, ca structură regizorală texte pe spectacole diferite”.

Mai mult decât atât, domnul Carauleanu a împărtășit câte ceva și din planurile Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi: „Cred că e un anunț important, cel puțin pentru noi, cei din Iași, este un lucru extraordinar că am reușit să punem la cale un festival, care se vrea în timp cel mai mare festival din Europa de Est, cu titlul provizoriu ‚Europa – Est de tot’. Este ideea directorului general al Teatrului Național ‚Vasile Alecsandri’’, regizorul Hagi Culea. Am primit finanțare de la Ministerul Culturii din România pentru prima ediție, la care vor fi invitate trupe de teatru din Bălți, Chișinău (Republica Moldova), Cernăuți (Ucraina), Piatra-Neamț, Botoșani, Galați (România)”. Denumirea festivalului va fi „Europa – Est de tot”, de ce anume „Est de tot”? „Pentru că, geografic vorbind, este granița Uniunii Europene, dar noi vrem să deschidem această graniță prin cultură, prin teatru și să ajungem până la Moscova, Sankt-Petersburg”, – a comunicat el.

Ion Sapdaru, regizorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a relatat că după piesele jucate pe scenele teatrelor din oraşele ucrainene Cerkasi, Lviv sau Kiev, a observat că trupa Tearului din Cernăuți joacă extraordinar de bine atât în limba ucraineană, cât și în rusă. Ar fi genial dacă pe lângă Teatrul „Olga Kobylianska” din Cernăuți ar fi creată o trupă românească. Mai ales că actorii de origne română de la Teatrul „Olga Kobylianska” din Cernăuți vorbesc absolut senzațional limba română.

Limba română rostită de actorii de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi pe scena teatrului din Cernăuți a ridicat sala în picioare, cei patru actori ieșeni reuşind să îi impresioneze pe sutele de români care au venit special pentru o seară desprinsă, parcă, din literatura română. De pe scenă, actorii români au reuşit să vadă ceea ce numai dincolo de graniţele ţării se întâmplă – spectatorii cernăuțeni trăiau, alături de ei lmba română, creând o punte de suflet între Cernăuți și Iași, aducându-se aminte de rădăcinile lor strămoşeşti.

Material realizat de George BODNARAȘ, apărut în ziarul Libertatea Cuvântului din Cernăuți, Nr.43 (450), 2011
Fotografii de Nicolae HAUCA

Manifestări jubiliare la Târnauca

2011-10-31T04:39:00.000-07:00

E sfârşit de octombrie, rodul muncii unui an e deja în hambare şi în multe din satele noastre, după cum e primit din moşi-strămoşi, încep hramurile. Iar odată cu ele – diverse manifestări culturale, sărbătorirea unor date importante din istoria comunităţilor, unele din ele devenind tradiţie, ca, de exemplu, la Târnauca (raionul Herța, regiunea Cernăuți), unde au fost marcate aniversările a 426 de ani de la prima atestare documentară a satului şi 200 de ani ai Bisericii Sfântul Dumitru din localitate.

Miercuri, 26 octombrie, de Ziua Sfântului Dumitru, serviciul divin de sărbătoare a fost oficiat de un sobor de şapte preoţi, veniţi la invitaţia părintelui Dumitru Balan, parohul sfântului lăcaş.
Iar în după amiaza zilei de joi, 27 octombrie, începând cu ora 14.00, Casa de cultură i-a adunat pe târnăuceni la momentul festiv, devenit tradiţie datorită energicului primar Ion Pantea, ce s-a desfăşurat cu participarea Ansamblului de cântece şi dansuri „Mugurelul” din cadrul asociaţiei cu acelaşi nume şi Clubului Copiilor şi Elevilor Dorohoi (România), renumit colectiv condus de dl profesor Marcel Dupu.

Din partea conducerii raionului cuvinte de felicitare au rostit domnii Ion Ciornei, preşedintele Consiliului Raional, şi Vasile Ivanescu, prim-locţiitor al şefului Administraţiei Raionale de Stat. Dl Iacob Posteucă, directorul şcolii, a vorbit despre personalităţile marcante ale satului, în special despre preotul Nicolae Sandovici, numele lui fiind păstrat şi acum, peste multe decenii după trecerea în eternitate, deoarece a fost un adevărat model de slujire Bunului Dumnezeu şi oamenilor. Cu momente din istoria Bisericii Sfântul Dumitru a venit tânărul preot Vasile Molodeanu, şi dumnealui fiu al satului, iar dl primar Ion Pantea le-a mulţumit tuturor celor care contribuie după posibilităţi la prosperarea vetrei natale, întreprinzătorilor locali, care şi-au asumat şi ei rolul de gazdă primitoare.
În continuare firul sărbătorii a fost preluat de oaspeţi. Tinerii artişti din Dorohoi au ieşit în scenă cu cel mai frumos dar – talentele lor adunate într-un splendid buchet sub genericul "Cânt şi joc în plai de dor”, răsplătit generos cu aplauzele târnăucenilor încântaţi.

Autor: Vasile BÂCU

Sursa: Gazeta de Herța

Consulul general al României la Cernăuţi, despre românii din Transcarpatia

2011-10-27T12:43:00.000-07:00

Zeci de jurnalişti din România şi din ţările vecine au discutat, săptămâna trecută, la Cernăuţi, despre problemele cu care se confruntă etnicii români din ţări precum Ucraina, Serbia sau Republica Moldova, propunând soluţii şi idei de proiecte pentru comunităţile româneşti din afara ţării. Dezbaterile au avut loc în perioada 20-23 octombrie, în cadrul celui de-al treilea Congres Internaţional al Jurnaliştilor Români, organizat de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, prezentă la eveniment, a declarat, în discursul susţinut în Sala Roşie a fostei reşedinţe a Mitropoliei Bucovinei, că şi-ar dori ca presa din România să se aplece mai mult asupra problemelor românilor din Ucraina. “Lucrez de 20 de ani în diplomaţie, dar trebuie să recunosc că, în ultimii doi ani, de când ocup acest post, mi-ar fi placut să fiu căutată mai mult de reprezentanţii presei. Aici, puteţi cunoaşte români care vă pot spune o adevarată istorie, români care vă vor interesa” – a afirmat doâmna consul.
Deşi destul de puţin, presa din România a abordat de-a lungul timpului problemele românilor din regiunile Cernăuţi şi Odesa, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre comunitatea românească din Maramureşul Istoric (Transcarpatia), care, coform ultimului recensământ din Ucraina, desfăşurat în 2001, este alcătuită din 32.152 de persoane, adică 2,6 % din populaţia regiunii. Am discutat despre românii din această zonă cu doamna consul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, care ne-a mărturisit că este foarte ataşată de maramureşenii din dreapta Tisei.

Reporter: Doamna consul general, vă aflaţi de mai bine de doi ani la conducerea Consulatului României la Cernăuţi. Ce ne puteţi spune despre activitatea dumneavoastră în toată această perioadă, dar şi despre românii din Maramureşul Istoric (Transcarpatia), care trebuie să parcurgă o distanţă destul de mare pentru a veni la Consulatul de la Cernăuţi?

Tatiana Popa: Mi-am început activitatea în 2009, în calitate de consul general al României la Cernăuţi şi activitatea tehnică concretă, ca să zic aşa, m-a reţinut destul de mult în Cernăuţi, dar aceasta nu înseamnă că nu am dat curs invitaţiilor multiple pe care românii din Transcarpatia mi le-au adresat şi vă mărturisesc că de fiecare dată, emoţia simţită în Transcarpatia parcă este cu mult mai intensă decât ceea ce am întâlnit la Cernăuţi. Aş enumera printre activităţile care mi-au rămas înscrise în suflet şi în inimă deschiderea unei şcoli în localitatea Bouţu Mic, în care, copii de la trei-patru ani, îmbrăcaţi în costume maramureşene, cântau cântece româneşti, în cea mai frumoasă şi mai curată limbă – limba română. Am încercat în activitatea mea să acord în egală măsură atenţie şi comunităţii româneşti din Transcarpatia, chiar dacă ea numeric este mai mică decât cea din regiunea Cernăuţi, cunosc problemele cu care se confruntă etnicii noştri din această regiune, una din ele, cea mai dureroasă, fiind faptul că, pentru obţinerea vizei de România, ei trebuie să se deplaseze la Consulatul General al României de la Cernăuţi. Ceea ce vă pot spune este că, în mod constant, din anul 2006, autorităţile române, la toate întâlnirile pe care le-au avut cu reprezentanţii Ucrainei, au solicitat părţii ucrainene acordul pentru deschiderea unui consulat general al României în Transcarpatia sau a unui birou consular, tocmai din dorinţa noastră de a facilita acestor oameni obţinerea vizelor pentru România. În ceea ce mă priveşte, am încercat să soluţionez această problemă a comunităţii româneşti din Transcarpatia prin aceea că am încercat să acordăm vizele celor care vin din această regiune pe cât posibil în aceeaşi zi, tocmai pentru a nu-i mai obliga să vină la un interval de timp pentru ridicarea paşapoartelor, mă refer în special la persoanele mai în vârstă, pentru care acest drum, din Apşa, din Slatina până la Cernăuţi, este totuşi o greutate. Evident, discutăm de acordarea vizelor în condiţii depline de legalitate şi în care aceste persoane prezintă toate documentele necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru acordarea vizei. Sperăm ca această problemă să se deblocheze şi ca în viitoarele întâlniri pe care partea română le va avea cu partea ucraineană, să se soluţioneze şi această veche dorinţă a comunităţii româneşti din Transcarpatia, de înfiinţare a unui birou consular, fie la Teacevo (Teceu), fie la Slatina. Acest lucru ar uşura mult în viaţa acestor oameni.

Reporter: Ţinând cont de faptul că acest demers depinde şi de partea ucraineană, care a fost poziţia acesteia în timpul consultărilor, de ce durează atât de mult acest proces, cine refuză să dea acceptul pentru deschiderea unui birou consular în Transcarpatia?

Tatiana Popa: Nu am participat personal la consultări şi nu este vorba de o eventuală invocare a unui motiv, ci mai mult de o tragere de timp în a da un răspuns tranşant. Uneori, se invocă principiul reciprocităţii, al parităţii, iar partea română a fost întotdeauna deschisă în ceea ce priveşte posibilitatea deschiderii şi a altor misiuni diplomatice pe teritoriul României, dacă partea ucraineană va dori acest lucru. Această problematică se rezolvă de regulă în conformitate deplină cu prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice şi consulare. Repet, sper ca această problemă să se soluţioneze pe viitor. Am intrat şi într-o criză economică, ţările noastre se confruntă cu aceleaşi dificultăţi din punct de vedere economic şi s-ar putea ca şi criteriul economic să fi stat puţin la baza acestei temporizări a deciziei de înfiinţare a unui birou consular în Transcarpatia. Sperăm să se rezolve.

Reporter: La Forumul Românilor de Pretutindeni, desfăşurat cu câteva săptămâni în urmă la Bucureşti, deşi nu a fost prezent niciun reprezentant al Transcarpatiei, s-a discutat despre posibilitatea înfiinţării unui consulat itinerant la Slatina. Ce părere aveţi faţă de această alternativă?

Tatiana Popa: Convenţia privind relaţiile diplomatice şi consulare ne permite şi această variantă, de consulat itinerant. Partea română este deschisă pentru orice variantă care poate fi acceptată şi care ar putea să ne faciliteze soluţionarea acestei probleme. Există şi această posibilitate şi menţionez că, în ceea ce ne priveşte, am încercat ca în aceşti doi ani de zile să facilităm obţinerea vizelor, în sensul acordării în regim de urgenţă şi în condiţii de deplină legalitate a trata prioritar toată populaţia din Transcarpatia care ni se adresează pentru aceste servicii consulare, tocmai din dorinţa de a diminua efortul pe care ei îl fac venind la Cernăuţi, la această distanţă de câteva sute de kilometri, pentru a obţine viza românească.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre Comisia mixtă româno-ucraineană? Nu există informaţii privind reluarea discuţiilor.
Tatiana Popa: În discuţiile oficialilor români, la nivelul secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României cu omologul său ucrainean, precum şi la toate viitoarele întâlniri preconizate la nivelul Ministerelor de Externe, aceste probleme vor fi clarificate şi, fără îndoială, va fi analizat tot spectrul de probleme care vizează relaţiile bilaterale.

Reporter: Să revenim la comunitatea românească din Transcarpatia, regiune unde, în afară de etnicii români declaraţi şi recunoscuţi oficial, mai există câteva mii de români, care îşi spun volohi şi despre care nu se cunosc foarte multe lucruri. Ce ne puteţi spune despre aceşti oameni?
Tatiana Popa: Vă mărturisesc cu sinceritate că nu am vizitat comunitatea respectivă, dar mi-am dorit foarte mult să fac acest lucru. Cred, însă, că în viitorul apropiat, cu sprijinul domnului Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, voi face o vizită acolo, la Poroşcovo. De altfel, în discursul pe care l-a susţinut la Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români de la Cernăuţi, domnul Botoş a făcut o referire la această comunitate românească. Promit să merg să-i vizitez, pentru că sunt nişte probleme şi realităţi care trebuie cunoscute şi pe care mă bucur că presa din România le-a semnalat şi a atras atenţia asupra necesităţii ca autorităţile române să se îndrepte în a cunoaşte, în primul rând, şi în a încerca să soluţioneze şi problemele acestei comunităţi de volohi din zona Transcarpatiei.

Interviu realizat de Sergiu Dan pentru Agenţia de presă RADOR

Tineri români din Ucraina, participanți la programul „VATRA TOLERANŢEI”

2011-10-27T07:20:00.000-07:00

Tinerii români din regiunea Cernăuţi, membri ai Ligii tineretului român „Junimea”, împreună cu etnici maghiari, polonezi, ruşi, tătari, armeni, evrei, greci şi ucraineni, au participat, pe data de 24 octombrie 2011, la Cernăuţi, la o conferinţă de presă în cadrul căreia organizaţia publică „Mişcarea Tinerilor” din Ucraina a făcut un bilanţ al proiectelor derulate în vederea dezvoltării unei societăţi tolerante în spirit european pe teritoriul ucrainean. Evenimentul, organizat în cadrul unui proiect sprijinit de Fundaţia Internaţională „Vidrodjennia”, a reunit experţi remarcabili în domeniul toleranţei şi psihologiei.

În cele patru zile ale cursurilor desfășurate în cadrul programului „VATRA TOLERANŢEI”, au fost desfăşurate următoarele acţiuni: „Fă un pas înainte în întâmpinarea toleranţei” – training moderat de Olga Paraşciuk; „Vindecarea trecutului: dialogul istoriilor sovietice” – lecţie realizată de coordonatoarea programului internaţional „Ucraina activă: vindecarea trecutului”, Olga Gudz-Sakuma; „Stereotipurile şi imaginile duşmanului” – training moderat de preşedintele organizaţiei obşteşti „Tihi Dim” (Rusia) pentru adaptarea socială a femeilor refugiate, psihologul Natalia Nelidova; „Limbajul duşmanilor: Crearea materialelor informative evitând „limbajul duşmanilor” – lecţie realizată de coordonatoarea proiectului „Vatra toleranţei”, jurnalistă la Biroul pentru Investigații Jurnalistice „Svidomo”, Hrystyna Zanyk, precum şi jocuri interactive „PRO” - „CONTRA”.

La prima dezbatere interactivă, participanților le-au fost adresate mai multe întrebări, cum ar fi: „Toleranţa”, atât „inter-etnică”, cât şi cea „generală” - ce înseamnă acest concept pentru dumneavoastră? Coordonatoarea acestui proiect, Hristina Zanik, consideră că „noţiunea de „toleranţă” nu prevede neapărat convingerea că o altă persoană este corectă în proporţie de sută la sută. Toleranţa prevede acceptarea opiniei altei persoane, incontestabilitatea egalităţii tuturor oamenilor şi o atitudine indulgentă cu privire la poziţia luată de o altă persoană. Cred că în Ucraina nu mai trebuie să-i convingi pe oameni de ceva anume, pur şi simplu trebuie de avut o atitudine tolerantă faţă de alte culturi şi naţionalităţi. Am decis să invităm aici 50 de persoane, care reprezintă cele mai numeroase minorităţi naţionale din diferite regiuni ale Ucrainei, cu scopul de a iniţia o colaborare fructuoasă fără a ţine cont de originea lor naţională, precum şi pentru a elimina barierele şi graniţele culturale, de a demonstra că toţi suntem cetăţeni ucraineni şi avem un scop comun – dezvoltare şi prosperitate pentru tineri. Deci, scopul acestei tabere este unirea acestor tineri printr-o idee comună, să le demonstrăm că diversitatea existentă între culturile noastre este un avantaj şi nu un obstacol. Proiectul îşi propune să depăşească stereotipurile şi prejudecăţile în domeniul relaţiilor inter-etnice”. Într-adevăr, la acest proiect s-au prezentat multe etnii din Ucraina, însă, cu toate acestea, nu au participat reprezentanţii tuturor minorităţilor naţionale. Hristina Zanik: „Scopul nostru nu a fost de a invita la tabără reprezentanţi ai tuturor minorităţilor naţionale din Ucraina, ci doar cele mai numeroase şi cele care şi-au exprimat dorinţa de a participa la un astfel de proiect. Deci tocmai 10 minorităţi naţionale au fost de acord să-și trimită reprezentanţii la această acţiune inter-culturală. Şi cred că este suficient”.

Organizaţia Publică „Mişcarea Tinerilor” din Ucraina, cu sprijinul instituţiei National Endowment for Democracy (NED), a mai organizat seminarii cu genericul „Toleranţa tinerilor din Ucraina – o premisă pentru democraţie” în trei oraşe ucrainene: Kolomia (regiunea Ivano-Frankivsk), Berdicev (regiunea Jitomir), Luhansk şi în regiunea Herson. Obiectivele acestei acţiuni sunt promovarea dezvoltării calităţilor de lider a tinerilor de diferite etnii din societatea ucraineană, formarea valorilor, principiilor democratice şi dezvoltarea societăţii civile în Ucraina, căutarea adevărului şi compromisului în problemele istorice şi social-politice cu ajutorul cărora politicienii încearcă să împartă societatea ucraineană în două tabere (limba, Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni, NATO, etc). De asemenea, un scop important este armonizarea relaţiei dintre comunităţile etno-lingvistice din diferite zone ale Ucrainei, toleranţa şi compromisul cu privire la aspectele controversate ale patrimoniului istoric şi realizarea politicii publice în ţară. În special, un istoric celebru, academicianul Volodimir Serghiiciuk, a participat la toate proiectele derulate de această organizaţie şi a avut ocazia de a le spune participanţilor despre foametea din 1932-1933 din Ucraina şi din istoria Armatei Insurecționale Ucrainene, bazându-se pe documente din arhivă şi fapte istorice. În plus faţă de aceste subiecte, organizatorii au implicat experţi locali în domeniul integrării europene şi euro-atlantice. Participanţii au avut ocazia de a discuta despre filmul “Viața celorlalți” (The Lives of Others), care se referă la experienţa unificării Germaniei în jurul valorilor umane într-o țară integrată.

Realizarea proiectelor a fost susținută de Academia Naţională de Administraţie Publică din Ucraina, Liga politologilor internaţionali „Corpul Diplomatic”, Institutul pentru Educaţie Politică, Centrul Tătarilor din Crimeea, Liga Tineretului Român „Junimea” din Cernăuţi, Uniunea Ucrainenilor din Polonia şi organizaţia KLANZA.

Experții au făcut schimb de idei privind dezvoltarea în continuare a unei societăţi tolerante în Ucraina şi și-au îmbunătăţit, de asemenea, cunoştinţele de management pentru elaborarea unor proiecte de importanţă socială. În timpul prezentării oraşelor şi regiunilor lor de origine, participanţii au avut posibilitatea să se prezinte nu numai ca oameni activi, toleranţi şi ambiţioşi, dar, de asemenea, ca nişte persoane creative. Manageruul de proiect Liubomyr Hriţak este convins că această tabără comună i-a permis să-și găsească prieteni în vestul, estul, nordul şi sudul Ucrainei. „În cadrul seminarului am realizat o prezentare a oraşului meu natal” – spune el. „Fiecare dintre participanţi au avut de spus ceva despre meleagurile în care s-au născut, să prezinte cultura lor naţională. Este îmbucurător faptul că proiectul nostru a devenit un fel de platformă de unitate în Ucraina.

Din păcate, statul ucrainean se antrenează mai puţin în proiectele care au ca scop interacţiunea inter-etnică, deşi este evident că societatea ucraineană este o societate pluralistă, eterogenă şi compusă din grupuri atât cultural-religioase, cât şi etno-naţionale. Societăţile pluraliste se legitimează prin participarea civică, printr-o reciprocitate între orgnizaţii publice, partide şi opinia publică. Este greu să realizezi şi să menţii o guvernare democratică stabilă într-o astfel de societate. Funcţionarea unei societăţi pluraliste, cum este societatea ucraineană, depinde în mare măsură de activitatea şi dezvoltarea grupurilor etno-naţionale şi de integrarea acestora într-o societate tolerantă şi dezvoltată, adică de existenţa societăţii civile. Societatea civilă în Ucraina poate fi dezvoltată prin elaborarea unei Strategii naţionale pentru dezvoltare, cum se întâmplă în alte state europene, elaborată cu participarea minorităţilor naţionale, inclusiv cu comunitatea românească din Ucraina.

Putem să evidenţiem două direcţii în dezvoltarea acestor proiecte. Prima este organizarea unor întâlniri asemanatoare cu reprezentanţii altor minorităţi naţionale din Ucraina, sau chiar şi perfecţionarea proiectului „VATRA TOLERANŢEI”, adică a metodelor de realizarea a training-ului şi a dezbaterilor interactive. O altă direcţie este intensificarea colaborării între participanţii la aceste proiecte, elaborarea unor exerciţii mai complicate şi, de ce nu, extinderea spaţiului de realizare a acestui proiect.

George BODNARAŞ, Radio Ucraina-Internaţional, Cernăuți

Crasna, satul din timpul domnitorului Alexandru cel Bun

2011-10-26T14:13:00.000-07:00

Orășelul Crasna este situat într-o zonă deosebit de pitorească din nordul Bucovinei, la o distanță de 40 de kilometri de fosta capitală a Bucovinei istorice – Cernăuți și la 8 kilometri de granița Ucrainei cu România. Crasna se numără printre cele mai mari și mândre localități de la poalele Carpaților.

Prima atestare documentară are loc într-un document al domnitorului Alexandru cel Bun din 15 iunie 1431. Dar, după cum remarca renumitul etnograf și antropolog cultural român Henri H. Stahl, reprezentant de frunte al Școlii monografice, autor prestigios în sociologia rurală, istorie socială, teorie etnografică și memorialistică, majoritatea dintre cele 755 de sate menționate în documentele de până la anul 1449, printre care și Crasna, au hotare străvechi de dinainte de întemeierea Principatului Moldovei.

De remarcat este și faptul că, potrivit unui document din 15 ianuarie 1488, , pe la Crasna Putnei a trecut domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în anul 1871, aici a poposit marele nostru poet Mihai Eminescu, în drumurile lui legate de pregătirea sărbătorii de la Putna din același an. În perioada intrării localității în componența Imperiului Habsburgic, potrivit actelor de evidență ale Oficiului Cadastral cezaro-crăiesc, mai bine de jumătate din satul Crasna a aparținut mănăstirii Putna.

După unirea Bucovinei cu România, la 27 noiembrie 1918, satele Crasna-Ilschi și Crasna Putnei au făcut parte din Plasa Flondoreni a județului Storojineț, România, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, din regiunea Cernăuți, Ucraina. În 1968, aceste două sate sunt comasate, obțin statutul de orășel cu denumirea de Crasnoilsc.

În prezent, populația de aici numără peste 10.000 de locuitori, dintre care majoritatea sunt români. Aceștia au trei biserici, dintre care una este mănăstire, patru școli, o casă de cultură, un muzeu al satului, un combinat de prelucrare a lemnului, diverse instituții de deservire socială, magazine, restaurante.

În Crasna funcționează patru școli, una cu predare în limba ucraineană și trei în limba română, dintre care două sunt medii incomplete, iar cea de-a treia are statut de gimnaziu. Cea mai bine dotată dintre ele este școala din centru, adică gimnaziul, care a fost construit cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, dar și al Consiliului județean Suceava.

Școala românească din Crasna și-a început activitatea în anul 1904 cu doar patru clase. Astăzi, gimnaziul, de exemplu, are 28 de clase și 618 elevi. În comună sunt 1.500 de copii de vârstă școlară.

Cu credința strămoșească-n suflet

După destrămarea Imperiului Roșu, crăsnenii, oameni harnici și evlavioși, și-au îndeplinit visul nutrit de mai mulți ani – de a construi o biserică nouă, mare, pe măsura vredniciei lor. Și fără a tărăgăna lucrurile, și-au suflecat mânecile și, într-un termen restrâns, în 18 luni, au ridicat în centrul satului o adevărată catedrală, în imediata apropiere a vechii biserici construite în 1792. La sfințirea ei, pe 14 octombrie 1991, au participat câteva mii de enoriași sosiți din satele învecinate, din România și din Republica Moldova. Lucrările s-au desfășurat sub conducerea vrednicului paroh, părintele Vasile Paulencu, cel care știe să păstorească spre adevărata credință.

Sursa: Românii din Ucraina, buletin al comunității românești din Ucraina

Cernăuți: Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români şi-a încheiat lucrările

2011-10-24T01:34:00.000-07:00

Cea de-a III-a ediţie a Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, care a avut loc în perioada 20-23 octombrie, la Cernăuţi, şi-a încheiat lucrările, cu propuneri de proiecte şi posibile soluţii la problemele cu care se confruntă românii din străinătate.

Evenimentul, care a reunit în capitala Bucovinei de Nord aproximativ o sută de reprezentanţi ai presei de limba română şi ai societăţii civile din România şi din statele vecine, cum ar fi Ucraina, Serbia sau Republica Moldova, a fost organizat de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Congresul s-a desfăşurat sub genericul “Identitate – Cultură – Mass-Media” şi a oferit participanţilor posibilitatea să dezbată probleme precum finanţarea presei de limba română din ţările vecine României, accesul tinerilor la învăţământul în limba română şi respectarea drepturilor etnicilor români. Lucrările au fost deschise de preşedintele FIJR, Romeo Couţi, şi de Vasile Tărâţeanu, redactor-şef al publicaţiei cernăuţene "Arcaşul", care au subliniat importanţa desfăşurării Congresului la Cernăuţi. Din partea autorităţilor locale, la deschiderea evenimentului a participat viceprimarul oraşului Cernăuţi, Petru Rotari, care a salutat ziariştii prezenţi în Sala Roşie a Universităţii Iuri Fedkovici din Cernăuţi, fosta reşedinţă a Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei, iar din partea statului român, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.

În discursul susţinut în faţa participanţilor la Congres, oficialul român a declarat că DRP va depune eforturi pentru ca românii din jurul graniţelor şi publicaţiile lor să poată exista şi funcţiona în condiţii civilizate. Secretarul de stat a reiterat că presa de limba română reprezintă o prioritate pentru DRP şi că instituţia îşi va respecta angajamentele în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă etnicii români. “Sunt unul dintre românii născuţi în regiunea Odesa şi cunosc foarte bine realităţile din Ucraina. Experienţa scurtă pe care am avut-o aici (în Ucraina, n.red) mă ajută enorm pentru a înţelege mult mai bine realităţile de astăzi şi pentru a lua deciziile cele mai corecte şi mai potrivite în relaţia cu românii, nu numai din Ucraina, dar şi din alte comunităţi” – a menţionat Eugen Tomac, subliniind necesitatea existenţei unui dialog între ziariştii de limbă română din ţară şi din străinătate. “De foarte multe ori, întâlnim cazuri în care există excese, inclusiv în ceea ce priveşte terminologia. Noi ştim foarte bine cine sunt românii şi unde se află aceştia. Suntem conştienţi că procesul recunoaşterii şi al regăsirii identităţii este unul de durată. Nu este o perioadă uşoară, a traversat această etapă inclusiv populaţia majoritară din Ucraina, care a trecut prin momente dificile, prin perioade de asimilare” – a adăugat secretarul de stat.
Consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, prezentă, de asemenea, la eveniment, a declarat că şi-ar dori ca ziariştii din România să se aplece mai mult asupra problemelor românilor din Ucraina: “Lucrez de 20 de ani în diplomaţie, dar trebuie să recunosc că, în ultimii doi ani, de când ocup acest post, mi-ar fi placut să fiu căutată mai mult de reprezentanţii presei. Aici, la Cernăuţi, puteţi cunoaşte români care vă pot spune o adevarată istorie, români care vă vor interesa” – a declarat doamna consul.

Printre invitaţii la Congres s-a numărat şi ziaristul Val Butnaru, preşedintele Jurnal Trust Media din Republica Moldova, care a anunţat că la 1 decembrie 2011, va avea loc lansarea portalului de ştiri pan-românesc www.union.md, o platformă în care ziarişti români din întreaga lume vor putea discuta despre problemele cu care se confruntă. “Portalul va oferi informaţii multimedia şi, în plus, va avea o reţea de socializare, un fel de Facebook romanesc” – a explicat Val Butnaru.

Una dintre temele abordate la lucrările Congresului a fost presa pentru minorităţi în spaţiul Uniunii Europene, participanţii analizând situaţia României. Raico Cornea, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, ca reprezentant al minorităţilor naţionale (altele decât cea maghiară), a subliniat că minorităţile naţionale din România nu numai că nu sunt discriminate, “ba chiar se poate spune ca sunt discriminate pozitiv”. “În prezent, TVR realizează peste 700 de ore de emisie pe an pentru minorităţile naţionale. Toate minorităţile din România care pot realiza aceste programe, cu sprijinul logistic al TVR, au asemenea emisiuni” – a afirmat Cornea.

În ceea ce priveşte problemele comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României, o problemă specială a fost sesizată de Dusan Prvulovic, directorul Agenţiei Timoc Press. Acesta a atras atenţia că în Serbia nu mai există o comunitate românească unită şi că, în ciuda iniţativelor de înfiinţare a şcolilor particulare sau de ridicare a bisericilor, lipsa presei este un lucru cumplit pentru românii din Serbia. “Dacă cei de la mine de acasă nu vor citi cu toţii despre acest congres, atunci putem spune că el nici nu a existat” – a remarcat Dusan Prvulovic.
Alexandrina Cernov din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române, a declarat, la rândul său, că, spre deosebire de comunitatea românească din Serbia, situaţia românilor din Ucraina este mai bună, însă a subliniat că există încă multe neajunsuri. “Avem şcoli în limba română, catedră de filologie la Cernăuţi, dar toate acestea sunt doar cifre. Prin şcoli putem fi ucrainizaţi foarte uşor. În realitate, chiar şi cei care vor să devină studenţi ai catedrei de filologie română trebuie să dea dictare în limba ucraineană. Presa de aici (din Cernăuţi, n.red) a scris foarte puţin despre acest fenomen. Peste tot se spune că există secţii de limba română, însă la aceste secţii se vorbeşte şi se învaţă în limba ucraineană. Problema în şcoli este una foarte gravă, dar la fel de gravă este şi situaţia generată de cei care se declară moldoveni şi care rup din procentul necesar unei minorităţi pentru a intra sub incidenţa legii ce le permite să înveţe în limba maternă. Mai mult decât atât, la recensământul din 2012, există pericolul introducerii unei întrebări care ar putea induce oamenii în eroare: ’Care este limba pe care o folosiţi?’ în loc de ’Care este limba dumneavoastră maternă?’. Trebuie să fim foarte atenţi la toate aceste detalii” - a subliniat Alexandrina Cernov.

În cadrul dezbaterilor, au fost propuse o serie de proiecte pentru românii din afara ţării, precum stabilirea unor parteneriate între instituţiile de presă din România şi mass-media de limba română de peste hotare, desfăşurarea unor cursuri de perfecţionare şi pregătire a tinerilor jurnalişti din comunităţile româneşti, stabilirea unor relaţii între organizaţiile nonvernamentale din România şi cele din afara ei. S-a decis, printre altele, crearea unui site pentru ziarul cernăuţean Zorile Bucovinei şi înfiinţarea unei filiale a Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români la Cernăuţi. Participanţii la eveniment au stabilit că următorul Congres Internaţional al Jurnaliştilor Români se va desfăşura anul viitor, la Jula, în Ungaria.

Articol realizat de Sergiu Dan pentru Agenţia de presă RADOR

Vasile Dan din Apşa de Mijloc, diacul care transformă viaţa omului în poveste versificată

2011-10-15T15:34:00.000-07:00

Vasile Dan este diac la biserica din Apşa de Mijloc din 1956. Pe vremea când prietenii de o vârstă cu el îşi căutau locuri de muncă pe cât posibil ‘corecte politic’, tânărul de atunci s-a lăsat îndemnat de părinţi şi s-a îndreptat spre biserică. Era biserica pentru care bunica sa făcea prescuri şi căreia, în anul 1948, într-o bună duminică, i se trimisese în locul bătrânului preot greco-catolic local un paroh ortodox.

Apşenii pare să fi avut mai mult noroc decât românii din satele vecine, unde preoţilor uniţi li s-au întins cele mai perfide curse: după edictul de interzicere a bisericilor greco-catolice, preoţii au fost prigoniţi, li s-au inventat vini şi li s-au intentat procese politice ori de drept comun, au fost deposedaţi de bunuri şi deportaţi în Siberia, iar apoi, în locurile lor, au fost aduşi slujbaşi ai Domnului de departe şi de altă credinţă. La Apşa de Jos, bunăoară, în satul vecin, a apărut, într-o bună zi, în biserică, un popă rus despre care s-a aflat doar că se numea Cernejka. După ce a slujit vreo câteva duminici mai mult de unul singur decât în faţa obştei, Cernejka şi-a ras barba şi s-a înfăţişat celor câţiva credincioşi care nu abandonaseră biserica în haine civile, anunţându-le — ca într-o scenă demnă de marea literatură sovietică şi mai ales post-sovietică — decizia sa de a se face activist de partid.

La Apşa de Mijloc nu au stat lucrurile chiar atâtde rău... Ori cel puţin aşa ne face să credm povestea de la 2008 a diacului Vasile, trecut, împreună cu întreaga familie, la ortodoxism, până după 1990. Părintele ortodox era doar din satul vecin, de la Slatina, iar oamenii, printre care şi familia diacului, s-au decis că e mai cumpănit să accepte ideea că Dumnezeu e acelaşi dacă ştii să i te rogi... Iar biserica de care îngrijiseră atâţia din neamul lor nu trebuia lăsată singură ori abandonată pe mâinile ticăloşilor.

Astăzi, diacul Vasile e cunoscut în Apşa de Mijloc, dar şi în celelalte sate româneşti din Transcarpatia pentru talentul său excepţional de a transforma viaţa omului în poveste versificată. Diacul Vasile scrie verşuri, are harul de a potrivi cuvintele astfel încât cei care îl ascultă să se înduioşeze de soarta tristă a mortului, dar şi să admire harul şi inteligenţa celui care a pus-o în forma memorabilă a textului care este actualizat la înmormântări.

Vasile de la Apşa de Mijloc e atât de talentat, încât diecii din satele vecine îl roagă să le împrumute caietele sale cu texte şi tipare pentru a potrivi şi ei, la morţii din parohiile lor, ce se poate pornind de la aceste modele care subînţeleg că reprezintă tocmai canonul de redactare a speciei. Ca un adevărat şef de şcoală, diacul de la Apşa de Mijloc lasă textele sale să circule, fiind convins că ascultătorii ştiu să deosebească originalul de copie şi expresia bine simţită de cea pur şi simplu potrivită. Recunoaşterea diacului Vasile este, în prezent, una indiscutabilă. Într-o regiune în care frecuşurile între ortodocşi şi uniţi nu sunt puţine, Vasile face verşuri şi pentru unii şi pentru alţii, slujind deopotrivă cu preoţii greco-catolici şi cu cei ortodocşi, printr-un gen de ecumenism naiv şi oportun, însă numai în cazul înmormântărilor.

De vreo câteva ori a fost solicitat şi la înmormântări din România... Familia îndoliată a venit, a dat datele importante ale poveştii şi, apoi, lăsându-i diacului o noapte de creaţie la dispoziţie, l-a luat cu maşina şi l-a dus acolo unde era nevoie de el. Ajunsă aici, povestea lui Vasile nu face, de fapt, decât să funcţioneze ca o explicaţie a întâmplărilor noastre din drumul spre casa sa. Puţin încurcate că din tot ce aflasem trebuia să trecem un poduleţ, iar la un moment dat se deschideau două direcţii, ambele pe pod, am deschis portiera maşinii şi am pus întrebări. Da, diacul Vasile locuia în direcţia aceea, ni s-a specificat. Iar apoi, la mulţumirile noastre călduroase: Cine a murit? Cineva de la voi, din România?

În vara lui 2008, când l-am cunoscut, Vasile Dan, diacul din Apşa de Mijloc mi s-a părut a fi unul dintre cei mai atenţi tezaurizatori ai memoriei locale. În zecile de caiete pe care le păstrează e consemnată nu doar povestea elogioasă, aceea care se cuvine să fie rostită în public, a fiecăruia dintre oamenii care au trăit în ultimele decenii în aceste ţinuturi, ci şi principalele repere de viaţă locală. Ce e demn de a fi povestit şi ce anume, neapărând niciodată, rezultă că e lipsit de valoare, care sunt traiectele de succes şi care sunt vieţile socotite risipite, cine nu trebuie decât pomenit pentru ca viaţa sa să se încadreze exact în verşul destinat unei anumite categorii de persoane şi care sunt vieţile a căror punere în text necesită trudă, căci ele scapă mereu modelelor prestabilite — toate aceste lucruri sunt clasificate în caietele de verş de cocon, de bătrân, ori de verş destinat unei personalităţi anume, ţinute frumos, pro memoria, de diac.

Sursa: Populații istorice românești astăzi

Mărie a lu’ Toader, horitoarea românilor din Slatina

2011-10-14T16:01:00.000-07:00

Maria Belea sau Mărie a lu’ Toader, cum i se zice de către cei care o cunosc, este o horitoare cunoscută în Slatina (Ucraina, Transcarpatia). Interlocutoare interesantă, Maria Belea ştia să cânte şi să strige la nunţi, după cum cunoştea şi „strigăturile găinii de la nuntă”.

Ne-a condus spre casa ei, într-o zi de septembrie, Mărioara Deiac, iar acest drum a fost şi un bun prilej pentru a vedea peisajul Slatinei. Mărioara ne-a permis să descoperim o lume care îşi spunea încă povestea trecutului, inserată în cea prezentă. Am ascultat povestea unor clădiri din Slatina, multe case obişnuite, dar şi clădiri care au aparţinut comunităţii evreieşti şi care sunt adevărate locuri ale memoriei suferinţelor din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Am înţeles semnificaţia unor expresii care ni s-au părut ciudate, de exemplu, Vine ploaia de la Iapa!, satul care se vede dincolo de Tisa. Am privit Sighetul de dincolo de Tisa şi am ascultat poveşti dramatice sau vesele, oricum, exemplare, ale comunicării peste graniţă.

Pe Maria Belea ─ tanti Mărie ─ nu am găsit-o acasă. Era plecată în vecini, dar Marioara Deiac ştia unde să o strige. Ni s-a arătat o femeie de 75 de ani, dar care nu îşi trăda, în nici un caz, această vârstă. Era mică de statură şi cu o privire tânără, care dădea o expresivitate aparte feţei. A fost măgulită de ideea noastră de a o fotografia, dar a devenit repede neliniştită că este îmbrăcată în hainele de casă. Aşadar a fugit repede în camera alăturată pentru a se schimba, ca să poată fi pingălită (fotografiată).

Maria Belea era o persoană activă, implicată în viaţa comunităţii (mulţi ani a fost dirijoare la corul bisericii, învăţându-i pe corişti diverse cântece: pricesne, dar şi colinde sau chiar romanţe). De asemenea, ne-a mărturisit că a creat şi poezii şi ne-a recitat repede una dintre acestea, apreciată în mod deosebit la un concurs de obiceiuri şi tradiţii desfăşurat în România, în urmă cu câţiva ani.

În urma discuţiilor, am descoperit o palpitantă poveste de viaţă, nelipsită de temele recurente în cazul tuturor familiilor din sat: războiul şi Tisa care a despărţit familia – fratele Mariei a rămas de cealaltă parte a râului, când acesta s-a transformat în graniţă.
Maria şi-a amintit că, în perioada când s-a stabilit graniţa pe Tisa, după al Doilea Război Mondial, mama sa, care săpa într-o grădină la capătul căreia se afla Tisa, se prefăcea că prăşea, iar în timpul acela cânta pentru a-şi înştiinţa fiul, aflat pe celălalt mal al râului, într-un tufiş, unde i-a trimis hainele. Ce se putea face în condiţiile în care graniţa era păzită straşnic, „de nu trecea nici pasărea”? Tot de mama ei îi amintea şi unul din obiectele preţioase din casă, un obiect moştenit: o Biblie învelită într-o copertă de carte pe care scria Stalin. Mama sa învelise Biblia cu acea copertă pentru a nu se şti ce conţinea, citirea de texte religioase fiind deplin interzisă pe vremea „soiuzului”.

Am văzut şi noi Biblia, iar Maria ne-a mărturisit că o păstrează şi astăzi la fel, însă din motive diferite, pentru că a devenit pentru ea un obiect care îi aminteşte de epoca dominaţiei ruseşti.
Maria Belea nu ne-a cântat şi nu ne-a chiuit ca la nuntă. Discuţia cu ea rămâne, însă, una memorabilă tocmai pentru că a participat la reliefarea principalelor teme în jurul cărora se ţes povestirile comunităţii sale.

Sursa: Populații istorice românești astăzi

Românii din Serbia, optimiști în privința recensământului populației

2011-10-03T13:38:00.001-07:00

În Serbia a început sâmbătă recensământul populației, înregistrare statistică ce va dura 15 zile. Rezultatele recensământului sunt importante nu numai pentru Belgrad, ci și pentru România, deoarece în Serbia există o minoritatea românească importantă. Prezent la deschiderea Forumului Românilor de Pretutindeni, care s-a desfășurat în perioada 30 septembrie – 1 octombrie la București, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a declarat că România este foarte atentă la recensămintele care se organizează în Serbia, Bulgaria sau Ungaria, pentru că aceste țări au comunități românești mari. Potrivit declarațiilor ministrului Baconschi, Bucureștiul nu admite ca un guvern străin să aplice măsuri de descurajare a identității românești. Pentru a afla mai multe despre românii din Serbia, am stat de vorbă cu Zavișa Jurj, președintele Asociației pentru cultură a Românilor-Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, prezent și el la Forum, eveniment organizat de Camera Deputaților și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

R: Ce așteptări aveți de la recensământul demarat recent în Serbia?
Zavișa Jurj: Timp de zece ani de zile, am desfășurat o campanie care includea și acțiuni legate de recensământ. Prin urmare, cred că situația românilor din Serbia s-a schimbat în bine, în sensul că, pentru prima dată în istorie, suntem mai organizați, există activități ale organizațiilor neguvernamentale, iar un partid politic înființat în 2004 a avut un început chiar bun la ultimele alegeri. Așa că tind să cred că membrii comunității noastre se vor identifica drept români. Cu toate acestea, din păcate, după cum bine știți, în limba sârbă “român” se traduce “vlah”, iar oamenii sunt obișnuiți să-și spună și vlahi. În ultimele câteva luni, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, am realizat o campanie axată pe ambele denumiri: vlah și român, deoarece, în momentul de față, este ireal să facem schimbări pentru a ajunge la un număr mare al celor care se declară români. La recensământul din 2002, din zona Timocului, la Sud de Dunăre, dintr-o populație care trăiește în 154 de sate în totalitate românești și 48 de localități mixte, 40.000 s-au declarat vlahi și 4.000 români. Calcule matematice simple ne arată că, în prezent, se poate ajunge la un număr de aproximativ 300.000 de români. Așteptăm ca, în urma acestui recensământ, să se dubleze atât numărul românilor, cât și al vlahilor. Pentru noi, este important ca oamenii să nu se declare sârbi.

R: Ce anume a presupus această campanie de informare a românilor din zona dumneavoastră?
Zavișa Jurj: Vrem ca, prin toate convorbirile pe care le avem cu statul și pe care Serbia le are cu țara-mamă, România, cu instituțiile europene, să se știe că aici (în Serbia - n.red) există o minoritate românească și că “vlah” este un termen istoric. Am avut mai multe evenimente, discursuri ținute la tribune oficiale, am împărțit fluturași, afișe, am realizat un spot video în care apar copii care spun: "Eu sunt român!", sau copii care spun: “Și eu, și eu sunt român!”.

R: Unde ați difuzat acest spot video?
Zavișa Jurj: Din păcate, în Serbia, unde trăim noi, nu există un post de televiziune atât de puternic, dar în orașe există mai multe televiziuni locale mici și am apelat la șapte astfel de posturi, cum ar fi cel din Bor, Kladovo, Kucevo sau Petrovac. Cu sprijinul Institutului Cultural Român, am organizat evenimente mari în cinci orașe, printre care Bolevac, Negotin sau Kladovo, constând în festivaluri cu sute de participanți și spectatori.

R: La aceste evenimente vin și sârbi?
Zavișa Jurj: Da. Chiar recent am avut la Bor Festivalul de Cultură Românească “Serbia - 2011”, care a fost difuzat de televiziunea locală și la care am avut și spectatori sârbi. Pot să vă spun că toți profesorii de la Școala de Muzică, majoritatea sârbi, au fost impresionați de concertul susținut de Orchestra Națională Radio a Societății Române de Radiodifuziune. Repet, nu sunt mulțumit de situația în care se află românii din Serbia, dar dacă facem o comparație între anii 2002 și 2011, constatăm că în prezent este mai bine. Sigur că depinde foarte mult de noi și de acțiunile pe care le va întreprinde țara-mamă în relația cu Serbia. Am înțeles că putem conta pe o vizită oficială a președintelui Traian Băsescu în Timoc, care ar putea avea loc la sfârșitul acestui an. Este foarte important pentru noi, deoarece, pentru prima dată în istorie, Guvernul și oficialii de la București trimit spre Belgrad semnale clare că Serbia nu va fi acceptată în Uniunea Europeană dacă autoritățile sârbe nu vor respecta drepturile minorității române. Sperăm să avem un viitor mai bun.

R: Cred că sunteți la curent cu problemele comunității românești din Ucraina, care este divizată între români și moldoveni, și că aceștia din urmă nu au o părere tocmai bună despre tot ce înseamnă identitate românească. Există această problemă și în rândul minorității românești din Serbia? Cum consideră vlahii România?
Zavișa Jurj: Românii din Serbia - țară care a făcut parte din fosta Iugoslavie, destul de puternică, poate cea mai bogată și mai puternică din Balcani - nu au avut ocazia să cunoască România, Bucureștiul sau oameni din istoria și cultura românească. Prin DRP, am lansat proiectul “Descoperă România”, pentru 150 de români din Serbia, dintre care aproape două treimi au venit pentru prima dată în România și 90% au vizitat prima prima dată Bucureștiul. Nu le-a venit să creadă ce au văzut în România, în capitala țării. Cred că dacă i-am fi legat la ochi când i-am dus să viziteze Palatul Parlamentului, ar fi spus că sunt undeva în Occident, la Londra sau Paris. Ei nu cunosc România, pentru că nu au avut de unde să afle informații despre ea. În presa din Serbia nu există nimic care să facă referire la România. Există reportaje despre toate statele, în timp ce despre România nu scrie nimeni nimic. Un singur anunț a făcut referire la România, când s-a scris despre Forumul Românilor de Pretutindeni, despre care s-a menționat că “are loc în a doua cea mai mare clădire din lume” - Palatul Parlamentului. Pot spune că acesta a fost un text pozitiv. În rest, tot ce auzim despre români și despre România sunt informații din sport.

R: Tinerii români din Serbia vor să vină la studii în România? Care este numărul celor care aleg să-și continue studiile aici și ce fac după terminarea lor, se întorc în Serbia?
Zavișa Jurj: Dintre tinerii care studiază în România, cei mai mulți rămân aici sau pleacă în alte state, însă o bună parte se întorc acasă. În funcție de numărul de locuri pe care ni-l oferă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, număr care în ultimii zece ani a rămas neschimbat, trimitem la studii în România aproximativ 50 de tineri pe an. Anul acesta, am reușit să înființăm Asociația Studenților Timoceni din Craiova, și avem câțiva tineri la Timișoara și București cu care suntem în negocieri privind înființarea unor filiale ale acestei asociații. Avem tineri care participă la tabere organizate la mare prin diferihttp://www.blogger.com/img/blank.gifte programe ale Bucureștiului, copii cărora nu le vine să creadă ce le este dat să vadă în România. Mă refer aici la tradiții, folclor, chiar și muzică pop. Lucrurile se schimbă în bine, însă, din păcate, deși comunitatea românească din Serbia este foarte mare, nu prea are legături cu cei din țară.

R: Există în comunitatea dumneavoastră persoane care și-ar dori să obțină cetățenia română?
Zavișa Jurj: Deși nu am făcut niciodată parte din statul român, avem oameni care vor să devină cetățeni ai României. Sunt depuse câteva zeci de astfel de cereri și vom face o listă cu câteva sute de cereri de dobândire a cetățeniei române. Eu, personal, voi depune o asemenea cerere și nu mă gândesc că pot să folosesc cetățenia română pentru a munci în străinătate, ci vreau să fiu român cu acte în regulă.

Interviu realizat de Sergiu Dan, pentru Agenția de presă RADOR

Concluziile Forumului Românilor de Pretutindeni, desfăşurat la Bucureşti

2011-10-02T10:48:00.000-07:00

Palatul Parlamentului din Bucureşti a găzduit, sâmbătă, lucrările ultimei zile a Forumului Românilor de Pretutindeni, eveniment organizat, în perioada 30 septembrie-1 octombrie, de Camera Deputaţilor şi Guvernul României prin Departamentul pentru Românilor de Pretutindeni. Printre cei care au luat cuvântul la evenimentul care a reunit peste 200 de reprezentanţi ai diasporei române şi reprezentanţi ai românilor care locuiesc în zonele istorice din jurul României, s-au numărat şi ministrul muncii, Sulfina Barbu, ministrul educaţiei, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), András István Demeter, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul Romaniei, Viorel Badea, preşedintele Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, William Brânză, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Nicoleta Eucarie.

Pe agenda zilei a doua a Forumului, un loc important l-au ocupat discuţiile privind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării, imaginea românilor în străinătate şi modelarea strategiilor privind comunităţile româneşti de peste hotare. În discursul său, ministrul muncii, Sulfina Barbu, a declarat că instituţia pe care o conduce intenţionează ca, în aproximativ o lună, să publice ghiduri care vor conţine drepturile pe care le au cetăţenii români în domeniul muncii în ţările membre ale Uniunii Europene. Potrivit doamnei ministru, prioritatea Ministerului Muncii este aceea de a elabora ghiduri pentru fiecare ţară. "Vom avea formulare pentru fiecare ţară, în limbile respective. Aceste ghiduri trebuie sa prevadă exact drepturile pe care le au cetăţenii de acolo în domeniul muncii, în special acolo unde există restricţii din partea statelor membre" – a precizat Sulfina Barbu. De asemenea, doamna Barbu a declarat că are în vedere stabilirea unui calendar de întâlniri cu miniştrii omologi, pentru prevenirea situaţiilor dificile şi a încălcării drepturilor cetăţenilor români care muncesc în tările UE. La rândul său, secretatul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, a vorbit despre cazurile de furturi comise de români în străinătate, care afectează imaginea României. Potrivit oficialului român, atunci când aleg să muncească în străinătate, românii trebuie să-şi cunoască drepturile, obligaţiile şi riscurile. “Românii trebuie să fie mai activi în relaţia cu structurile statului, trebuie să stimuleze statul să încheie acorduri de cooperare cu ţările în care se află” – a mai declarat Ioan Dascălu.

Referindu-se la noii cetăţeni români, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANR), Nicoleta Eucarie, a declarat că persoanele care dobândesc sau redobândesc cetăţenia română trebuie să ţină cont de faptul că au atât îndatoriri, cât şi drepturi. “Noii cetăţeni români au posibilitatea să-şi probeze identitatea românească” – a subliniat Nicoleta Eucarie. Potrivit declaraţiilor sale, ANR acţionează în vederea reducerii drastice a birocraţiei şi a eficientizării întregului proces de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române. Totodată, Nicoleta Eucarie a menţionat că noii cetăţeni români trebuie să fie sprijiniţi de comunitate să se integreze şi să îşi găsească un loc de muncă.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a menţionat vizitele efectuate în comunităţile de români din străinătate, mai ales în regiunile ucrainene Cernăuţi şi Transcarpatia şi, de asemenea, a vorbit şi despre situaţia degradantă a cimitirelor din nordul Bucovinei, unde sunt îngropaţi foarte mulţi români. Potrivit lui Titus Corlăţean, chiar dacă mai există probleme în rândul românilor din Ucraina, “odată cu venirea noii conduceri la Kiev, situaţia comunităţii româneşti din această ţară s-a îmbunătăţit”. “Lucrurile se schimbă în bine şi în Republica Moldova” – a subliniat domnul Corlăţean, adăugând că Bucureştiul va continua să susţină integrarea europeană a acestei ţări.
În ce priveşte strategia de informare corectă a cetăţenilor Republicii Moldova, preşedintele-director general al radioului public, András István Demeter, a confirmat declaraţia făcută vineri de premierul Emil Boc, potrivit căruia SRR va deschide un post de radio la Chişinău. Domnul András István Demeter a precizat că noul post, Radio Chişinău, va fi lansat la 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României.

Adresându-se participanţilor la lucrările ultimei zile a Forumului Românilor de Pretutindeni, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, a subliniat necesitatea modelării strategiilor privind comunităţile româneşti din străinătate, menţionând în acest sens decizia de suplimentare a numărului de burse pentru tinerii etnici români care vor să studieze în România. Potrivit lui Daniel Funeriu, “Ministerul Educaţiei are drept obiectiv păstrarea limbii române, oriunde se află aceasta”.

Sergiu DAN

Peste 200 de români din străinătate, reuniţi la Bucureşti în cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni

2011-09-30T23:00:00.000-07:00

Palatul Parlamentului de la Bucureşti găzduieşte, între 30 septembrie şi 1 octombrie, prima ediţie a Forumul Românilor de Pretutindeni, eveniment care reuneşte peste 200 de reprezentanţi ai românilor din diaspora şi ai celor din zonele istorice româneşti situate în vecinătatea imediată a României. Forumul, organizat de Camera Deputaţilor şi Guvernul României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), îşi propune dezbaterea proiectelor statului pentru românii din străinătate şi a unor teme precum identitatea românească în context european şi internaţional, imaginea românilor în străinătate, modelarea strategiilor care îi vizează pe românii de peste hotare, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care trăiesc în afara ţării. La deschiderea lucrărilor au participat premierul Emil Boc, preşedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, şi preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc. Printre cei prezenţi la deschidere s-au mai numărat preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, Viorel Badea, preşedintele Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, William Brânză, şi preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române, actorul Ion Caramitru.

Într-un discurs despre imaginea României în străinătate şi situaţia românilor din afara ţării, preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a declarat că "ţara noastră se află într-o etapă de maturitate, iar românii din ţările Uniunii Europene, care se află acolo din voinţă proprie, şi etnicii români care, din cauza unor catastrofe istorice - modificarea graniţelor -, au rămas în afara frontierelor româneşti, trebuie să constituie un obiect de politică specială". Domnul Patapievici a mai spus că ICR contribuie la păstrarea identităţii româneşti în afara ţării printr-o serie de acţiuni culturale: traducerea a peste 300 de titluri româneşti în străinătate, participarea României, în calitate de invitat de onoare, la Târgul Internaţional de Carte LIBER 2011 de la Madrid şi editarea unor reviste în limba română la Chişinău şi Cernăuţi. Referindu-se la Ucraina, Horia-Roman Patapievici a declarat că, "din păcate, România nu are un institut cultural în această ţară, iar acest lucru nu depinde numai de partea românească."

"Din păcate, nu avem un Institut Cultural Român în Ucraina, însă datoria noastră este să deschidem un institut la Kiev, cu o sucursală la Cernăuţi. Din motive care ţin de relaţia dintre state, nu am reuşit până în acest moment să avem un institut la Cernăuţi. Intenţia noastră este de a obţine acest lucru, dar, cum vedeţi, sunt la capătul celui de-al doilea mandat la conducerea ICR, demersurile în acest sens au început la sfârşitul anului 2005 şi, din păcate, nu am reuşit acest lucru” – a explicat Horia-Roman Patapievici, menţionând, totodată, că unul dintre succesele instituţiei pe care o conduce este înfiinţarea ICR "Mihai Eminescu" la Chişinău.

Printre cei care au luat cuvântul în cadrul lucrărilor Forumului, s-a numărat şi preotul Iulian Budescu, reprezentant al Mitropoliei Basarabiei, care a transmis conducerii DRP că "ÎPS Petru, Episcop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei, este recunoscător instituţiei de la Bucureşti pentru implicarea în viaţa socială şi culturală a basarabenilor."

Dacă situaţia din Republica Moldova a devenit semnificativ mai bună decât în anii precedenţi, mai ales în ceea ce priveşte afirmarea românească a celor de peste Prut, nu acelaşi lucru se poate spune despre minoritatea românească din Ucraina, în special din regiunea Odesa. Problemele românilor din această zonă au fost confirmate de Vasile Iordăchescu, epitropul primei biserici româneşti din Ucraina aflată în subordinea Mitropoliei Basarabiei, sfinţită vara aceasta în localitatea Hagi-Curda (Kamîşovka). Domnul Iordăchescu relatează că, după destrămarea URSS, localnicii au cerut construirea unei noi biserici româneşti pe locul celei demolate de autorităţi în anul 1979, însă, de fiecare dată s-au lovit de piedicile puse de reprezentanţii statului, atât la nivel local, cât şi la nivel central. "Românii din regiunea Odesa nu beneficiază de toate drepturile garantate de lege, însă, în ciuda tuturor dificultăţilor, am decis să construim o biserică. Nu a fost posibil să ridicăm construcţia pe locul celei vechi şi, cum terenul pe care ni l-au propus autorităţile era lângă o groapă de gunoi, am hotărât să cumpăr personal un teren, pe care, cu sprijinul DRP şi a Consiliului Mondial Român, am construit ulterior această biserică" – a declarat Vasile Iordăchescu, adăugând că ziua sfinţirii bisericii din Hagi-Curda nu a trecut fără probleme. Pe data de 16 iulie 2011, localitatea a fost împânzită de reprezentanţi ai miliţiei ucrainene şi ai Direcţiei regionale a Serviciului de Securitate al Ucrainei, "pentru a asigura buna desfăşurare a ceremoniei de sfinţire a bisericii".

O situaţie similară, de data aceasta a românilor din regiunea Cernăuţi, a fost prezentată la reuniunea de la Palatul Parlamentului de Nicolae Toma, redactor-şef al publicaţiei "Zorile Bucovinei". Jurnalistul a povestit că minoritatea românească din Bucovina de Nord, la fel ca şi cea din Bugeac sau Timoc, este divizată între români şi moldoveni, iar la această divizare contribuie atât autorităţile, cât şi unii lideri de asociaţii moldoveneşti. Printre problemele cu care se confruntă românii din Ucraina se mai numără şi reducerea semnificativă a numărului de copii care frecventează şcoli cu predare în limba română. "Ni se spune că tinerii noştri nu vor avea acces pe piaţa muncii dacă nu cunosc limba ucraineană şi că, în aceste condiţii, şcoala cu predare în limba română nu-şi mai are rostul. Prin urmare, părinţii decid să-şi trimită copiii la şcoli cu predare în limba ucraineană" – a explicat Nicolae Toma.http://www.blogger.com/img/blank.gif

În ce priveşte situaţia românilor din diaspora, mai ales din ţările UE, reprezentanţii acestora au declarat la Forum că se confruntă cu probleme legate de permisele de muncă în unele ţări europene, unde eliberarea lor durează şi câte şase luni. De asemenea, reprezentanţii diasporei au subliniat că nici biserica română nu se implică suficient în activităţile asociaţiilor româneşti din unele părţi ale Europei şi lipseşte de multe ori sprijinul bisericilor şi al statului român, necesar asociaţiilor şi organizaţiilor diasporei româneşti.

Sursa: RADOR

Vizită arhierească la românii din dreapta Tisei

2011-09-27T13:48:00.000-07:00

Credincioşii români de pe malul drept al Tisei, din Apşa de Mijloc, Regiunea Transcarpatia-Ucraina, l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, informează TRINITAS TV.

Preasfinţia Sa a oficiat, duminica, 25 septembrie, cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Marc, Arhiepiscop al Hustului şi Vinogradovului şi Preasfinţitul Părinte Metodie, fost episcop al aceleiaşi eparhii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în prezenţa a peste 1000 de credincioşi.

Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a declarat: „Am slujit împreună Sfânta Liturghie, înconjuraţi de mulţi preoţi din stânga şi din dreapta Tisei şi de o mare mulţime de credincioşi. Este o mare bucurie şi o mare binecuvântare, ca aici în dreapta Tisei, să putem constanta că românii ortodocşi maramureşeni îşi păstrează limba, credinţa, cultura, tradiţiile şi obiceiurile pe care le au din moşi-strămoşi. De asemenea, de câte ori venim, transmitem din partea Bisericii Ortodoxe Române, a Întâistătătorului Bisericii noastre, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel mesajul de binecuvântare, întărire şi apreciere”.

La Liturghie au participat autorităţi locale, precum şi reprezentanţi ai Statului Român.

La finalul Sfintei Liturghii au fost oferite diplome de apreciere pentru preotul paroh şi binefăcători. De asemenea, din partea Ministerului român al Culturii şi Patrimoniului naţional, Preasfinţitul Părinte Metodie şi parohul bisericii au primit diplome de apreciere.

După Sfânta Liturghie ierarhii, alături de credincioşi, au înconjurat de trei ori biserica, fiind oficiată şi o slujbă de binecuvântare a fântânii din curtea lăcaşului de cult.

Sursa: BASILICA

Români în Cernăuți

2011-08-25T03:14:00.000-07:00

Cernăuțiul este un tărâm tulburat. Peste el au trecut secole zbuciumate, care l-au aruncat de colo colo, lăsându-l plin de mistere și zdruncinându-i identitatea.

Centru al unei Bucovine de Nord care a aparținut pe rând voievodatului Moldovei, Imperiului Habsburgic, României Mari, URSS-ului și mai apoi Ucrainei, Cernăuțiul își poartă hainele cosmopolite parcă fără să-i pese de ochii lumii. Această nepăsare aparentă, în fapt rezultat direct al politicii de mână-forte comuniste, face uitate pe nedrept vremurile în care pe clădirile marcante ale orașului nu tronau drapele ucrainene.

Astăzi, din cei 230.000 de locuitori ai Cernăuțiului, 190.000 sunt ucraineni, 27.000 sunt ruși și numai 10.000 sunt români. Alții, 3.000 la număr, se declară moldoveni. Românii de acolo spun că niciun recensământ nu a fost făcut corect în ultimele decenii, cât Bucovina de Nord a fost sub ruși sau sub extremiștii ucraineni. Dacă acestea sunt speculații, un fapt istoric însă este exodul românilor din 1940, când regiunea a fost ocupată de trupele sovietice. În locul românilor refugiați în Basarabia și România, regiunea a fost populată cu ruși aduși din toate colțurile imperiului. Astfel peisajul demografic s-a schimbat cu totul în Bucovina de Nord față de recensământul din 1776, de exemplu, care concluziona că 85% dintre locuitorii săi erau români, 11% slavi și restul de alte etnii.

Românii sunt tot mai puțini în Cernăuți. Îi auzi din când în când pe stradă, când vorbesc la telefon sau sunt în grupuri mici. Cu o farmacistă am dialogat în ucraineană, printr-un translator, până ne-am dat seama fiecare că celălalt e român. Ucraineana, ca limbă dar și ca simțire, îi cuprinde tot mai mult pe cei din familiile românești. A-i trimite pe copii la o școală în limba română pare pentru mulți părinți un efort inutil, din moment ce nu în română își vor trăi cei din urmă viața.

Ajunși în Cernăuți, prima oprire am făcut-o la Consulatul Român, dorind să cerem indicații și recomandări pentru vizita noastră. Soldații de la poartă mi-au spus că nu vorbesc româna. Supărat (deși nu întrutotul îndreptățit: în fond, soldații de la poartă nu țin de consultat, ci de autoritățile ucrainene care îi deleagă acolo), nici n-am mai intrat. Am pornit la pas pe străzile Cernăuțiului, lăsându-mă să fiu surprins de tot ce avea să-mi vină în cale.

În timp ce mergeam pe vechea Stradă Domnească, un domn cu pletele încă negre, așezat la umbră pe o bancă, și-a ridicat privirea din revista pe care o citea. „Bună ziua, frați români!” Îl recunoscuse pe tata, un poet fără preocupări de marketing, dar apreciat în cercurile literare ale Moldovei. Strada Domnească poartă acum numele Olgăi Kobyleanska, o scriitoare modernistă născută la Gura Humorului, și este un bulevard pietonal de toată frumusețea, înțesat de cafenele și restaurante.

Domnul cu plete negre s-a recomandat ca fiind un poet auto-didact, autor de pamflete. După ce ne-a povestit ce mai e nou în viața culturală a românilor din actuala Ucraină s-a oferit să ne conducă la casa lui Aron Pumnul, pe care n-am fi găsit-o ușor fără ajutorul lui. Tata era încântat ca un copil de ziua lui. Pentru el și pentru mulți alții, casa Pumnul e un sanctuar al spiritului românesc pentru că i-a adăpostit pe Eminescu și pe dascălul său. Această locuință, boierească în epocă și umilă în zilele noastre, adăpostea vestita bibliotecă a lui Aron Pumnul, în care atâția elevi, între care și Mihai Eminovici, au cunoscut dragostea pentru poezie și pentru tot ce e românesc.

Am găsit casa lui Aron Pumnul abandonată. Descuiată, nepăzită. Grădina în care odinioară stătea Eminescu lipind cuvinte și idei unele de altele e astăzi, în 2011, năpădită de buruieni. Numai statuia marelui poet, din mijlocul curții, mai semnalizează că locuința nu e una oarecare. Dacă aș fi convins că cernăuțenii știu cine e Mihai Eminescu mi-ar fi teamă pentru integritatea casei dascălului său, în care oricine poate intra la orice oră din zi și din noapte.

Am aflat că ultimii chiriași ai casei au refuzat ani de-a rândul să o părăsească. Acum, că au abandonat-o, fără îndoială că „cineva o va lua în primire”, ne-a spus însoțitorul nostru. Nu știu ce-ar fi mai rău: să o preia statul ucrainean, care s-a priceput atât de bine întotdeauna să stingă scânteile românești, sau să o preia statul român, care e atât de iresponsabil încât a lăsat casa Pumnul să se transforme într-o ruină.

Am ajuns apoi în fața Teatrului Național. Construit de austrieci, el a devenit teatru românesc după Primul Război Mondial. Cu jumătate de secol înainte, la invitația familiei Hurmuzachi și a altor oameni iubitori de cultură românească, primele trupe de teatru românești aveau deja turnee periodice la Cernăuți (între ele și cea a lui Constantin Nottara). Când am ajuns acolo, câteva zeci de tineri demonstrau pașnic în fața teatrului, cu drapele roș-galben-albastre în mâini. „Rumunski?”, ne întreabă o trecătoare, indicându-ne cu privirea steagurile tinerilor. N-am răspuns. În parte, pentru că nu știam cum. Dar mai ales pentru că mi-aș fi dorit să fiu parte dintr-o întâmplare extraordinară: să fiu alături de românii din Cernăuți când își fac vocea auzită. Am aflat însă repede că manifestanții nu erau români, ci ucraineni – aripa tânără a partidului fostului premier Iulia Timoshenko. Demonstrau împotriva tratamentului la care este Timoshenko supusă în prezent de autoritățile ucrainene.

Până atunci aceasta fusese singura noastră întâlnire cu tricolorul românesc la Cernăuți. Pe toate clădirile marcante ale orașului flutură drapelul Ucrainei. Ca un moldovean idealist, patriot și iute ce sunt, recunosc că plimbările prin Cernăuți mi-au dat furnicături în palme. Sub steagurile ucrainene am auzit vorbindu-se româna, am citit mențiuni în chirilice vorbind despre istoria românilor, am găsit urme ale lui Eminescu și Ciprian Porumbescu pe străzi cu nume rusești, am aflat că locul în care Iancu Flondor a citit în 1918 proclamația unirii Bucovinei cu România poartă azi numele unui patriot ucrainean.

Simțeam că vreau să mă urc pe vreo statuie în centrul Cernăuțiului și să flutur tricolorul nostru. M-am lămurit însă repede că nu e cazul când m-am regăsit în caracterizarea pe care Vasile Bâcu a făcut-o unor români din Cernăuți, neștiind că vorbește și despre mine: „sunt unii care se bat cu pumnul în piept, dar nu fac decât să agite apele”. „Lupta noastră e să păstrăm spiritul românesc viu, să construim școli în limba română, să-i convingem pe părinți că nu e inutil să-i învețe româna pe copiii lor, să avem presă și edituri în limba română, să ne putem sărbători valorile naționale, asta e lupta noastră. De restul nu se pot ocupa decât șefii de stat, când o fi momentul”. Vasile Bâcu e președintele Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți. El ne-a însoțit o parte din călătorie și ne-a povestit ce greu le-a fost românilor din Ucraina în vremea sovietelor și cât de multe drepturi și-au câștigat ei în ultimii 20 de ani. Câte școli și câte edituri românești sunt acum în Bucovina de Nord, câte ziare sunt acum scrise în limba română și câte colaborări cu Basarabia și cu România au loc în fiecare an.

„Eminescu ne unește pe toți”, spunea cu o altă ocazie domnul Bâcu. Îl citez și acum, pentru că are dreptate.

Mai multe imagini din Cernăuți aici
Sursa: Laptopiseţul

Limba română, sărbătorită şi la Cernăuţi

2011-08-25T03:05:00.000-07:00

Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi va organiza la 11 septembrie 2011 cea de-a XXII-a ediţie a Sărbătorii naţionale „Limba noastră cea română”.

Organizatorii anunţă că în cadrul programului sunt incluse întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură, expoziţii de carte apărută în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011 (sediul Societăţii, Piaţa Centrală,9, de la ora 10:00), depuneri de flori la monumentul Luceafărului din centrul oraşului Cernăuţi (de la ora 11:30), precum şi reprezentaţii ale artiştilor amatori şi profesionişti din regiunea Cernăuţi, România şi Republica Moldova ( Palatul Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi – str F. Şchiller, 11 -de la ora 12:00).

Cu acest prilej, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” lansează un apel către toate persoanele juridice şi fizice interesate de acest eveniment de a contribui după posibilităţi la organizarea manifestării. Sumele de bani pot fi depuse în contul bancar: 57: /UKRSOTSBANK, KIEV, SWIFT UKRSUAUX, 59:/ 26003010073281 (EUR) TOV Rumunskoyi kultury, Tsentralna ploshcsha 9, CHERNIVTSI, CERNIVTSI REGION (cu menţiunea – ajutor nerambursabil pentru activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”).

Pentru informaţii suplimentare, sugestii, propuneri de colaborare cu potenţialii sponsori, reprezentanţii Societăţii ,,Mihai Eminescu” pot fi contactaţi la – tel. (0038) 050-627 41 56; 0038-0372 -52-42-85 (în zilele de lucru, între 10.00 – 14.00), e-mail: vasilebycu@gmai.com

Sursa: InfoPrut

Tineri români la un festival interregional din Kiev

2011-08-14T08:22:00.000-07:00

In perioada 2-7 august 2011, prin intermediul Federaţiei YMCA Romania, 37 de tineri români au participat la un festival interregional în Kiev, Ucraina, organizat de YMCA Europe. Acest festival se desfăşoară din doi în doi ani şi până în anul acesta era destinat doar ţărilor balcanice; din acest an, i s-a dat o nouă dimensiune, de festival de programe, tinerii participanţi fiind din 20 de ţări europene.

Tinerii români din Baia Mare, Timişoara şi Constanţa au împărtăşit tuturor celor prezenţi cunoştinţele lor, coordonând workshopurile de TenSing (program de leadership prin muzică, dans şi teatru: coordonator Adela Lakatos), arte marţiale (AIKIDO: coordonator sensei Ion State) şi arta şi pictură (ceramică, vitralii, pictură pe sticlă, origami, brăţări: coordonatori - Alina Coman, Roxana Paşcan). Prezentatorul festivalului a fost vicepreşedintele YMCA România, Dan Carpov.

Tinerii din TenSing România (George Ciurdaş, Sorin Vanciu, Alexandru Erdei, Iulia Grebleş, Balint Botond, Hilda Marton, Roxana Mureşan, Lusine Margaryan, Erdost Alkan, Marco Barcarolo, Amalia Pop, Mihai Dragomir, Adela Lakatos) au făcut senzaţie atât prin atitudinea de pe scenă, prin repertoriul ales, dar mai ales prin spiritul de echipă şi cooperarea dintre ei.

La concursul Y factor – toţi cei prezenţi putându-se înscrie indiferent de talentul lor – juriul format din Szekely Szilard (vocal şi chitară Ultimu` Nivel -România), Kita Boncheva (solistă de operetă – Bulgaria) şi Jan Krizan (vocal şi chitară Lude Krawe - Serbia) au acordat premiul III lui Marco Barcarolo (voluntar EVS al YMCA Baia Mare - România pentru jonglerie), premiul II revenind unei voci remarcabile - George Ciurdaş (YMCA România TenSing).

Concertele formaţiei Ultimu` Nivel au ridicat auditoriul în picioare, băieţii făcând cunoscut tuturor celor 250 de tineri prezenţi la festival atât cel mai recent videoclip - “Alexandra”, cât şi hituri precum: “Sabia lui Zorro”, “Sunt adevărat”, “Minerul”, “Fata care linge îngheţată”, “Ioana”, “Şoapte”, “Janu` Valjanu” etc.

Băieţii de la Ultimu` Nivel (România), alături de formatia agro-punk Lude Krawe (Serbia) au reprezentat punctele de atracţie ale serilor de concerte, punându-se astfel bazele unei colaborări fructuoase între cele două trupe.

A fost o experienţă inedită pentru întreaga echipă a YMCA Romania, care aşteaptă cu interes anul 2013 când, în luna august, în Praga, va avea loc festivalul organizat de YMCA Europe - “Love 2 live” - cu o prezenţă de peste 10.000 de tineri din întreaga Europa şi nu numai.