luni, 17 decembrie 2012

România va cere Ucrainei să semneze Protocolul de colaborare în domeniul învățământului


Ministrul român al educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, laForumul Românilor de Pretutindeni, că Bucureștiul urmează să contacteze Kievul în vederea semnării Protocolului de colaborare între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului din Ucraina.
“În ceea ce privește partea română, lucrurile sunt destul de clare. Protocolul este negociat, acesta a fost aprobat de Guvernul României printr-un memorandum și urmează să contactăm partea ucraineană și să încercăm să-l semnăm cât mai repede cu putință. Desigur, aceste demersuri, pe care ar trebui să le întreprindem, nu depind de noi, decât pe jumătate. Dar vom încerca și prin intermediul Ministerului de Externe și prin ambasada noastră de la Kiev să finalizăm procotolul cât mai repede” – a declarat Ecaterina Andronescu, pentru redacția în limba română a postului Radio Ucraina Internațional.
Potrivit declarațiilor doamnei ministru, Bucureștiul va continua să deruleze programe pentru  sprijinirea tinerilor români din regiunile Transcarpatia, Cernăuți și Odesa, cum ar fi școlile de vară sau taberele de cultură și civilizație românească. “În mod categoric, vom continua. Cred că acest lucru reprezintă o șansă pentru copiii din Ucraina și nu trebuie să le anihilăm această șansă, dimpotrivă, pe măsură ce și statul român va putea să-și permită să asigure mai multe burse, cred că ar trebui să creștem numărul lor” – a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul educației a mai subliniat că România va cere Ucrainei să facă toate demersurile pentru recunoașterea diplomelor românești în Ucraina, în condițiile în care, în prezent, o mare parte dintre tinerii etnici români care studiază în România întâmpină probleme în acest sens, iar acest lucru îi determină să nu se mai întoarcă acasă. “Vom spune cât se poate de limpede părții ucrainene că, dacă Ucrana vrea să devină o țară europeană, trebuie să ne racordăm la toate actele normative care există în comunitatea europeană. Dacă noi recunoaștem actele de studii ale statelor din Uniunea Europeană și ale noastre sunt recunoscute acolo, Ucraina trebuie să fie parte din această procedură europeană mai largă” – a declarat ministrul educației, Ecaterina Andronescu, transmițându-le românilor din regiunile Transcarpatia, Cernăuți și Odesa că “România nu îi va uita și că îi ține aproape de suflet”.
Forumul Românilor de Pretutindeni este organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni la București, în perioada 14 – 17 decembrie 2012, reuniunea din acest an având ca temă “Implementarea programelor DRP din perspectiva realităților cu care se confruntă comunitățile românești”. Evenimentul reunește reprezentanți ai comunităților românești din afara granițelor în dorința de a consolida relațiile dintre statul român și românii de peste hotare, precum și de a constitui un format de dialog instituționalizat între autoritățile române și mediul asociativ românesc. Ediția de anul acesta include și o sesiune de formare în managementul proiectelor, cu accent pe procedurile specifice proiectelor finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Sergiu Dan
TOCpress

Niciun comentariu: