luni, 12 noiembrie 2012

Domnișoara Lucia Mihaly de Apșa, fetița care a brodat Tricolorul Unirii

Domnișoara Lucia Mihaly, la aniversarea a 96 ani
Am avut șansa, în perioada petrecutã la Sighetu Marmației, ca elevã și apoi ca profesoarã, sã întâlnesc oameni care și-au legat numele de mari evenimente istorice care ne-au marcat destinul național pânã în ziua de astãzi. Preocupatã de istoria ținutului – cu certitudine și sub generoasa sfãtuire a profesorului Ion Vancea – am cãutat sã îmi apropii timpul trecut prin mãrturii directe necontestabile. Șansa mea a fost sã o cunosc pe Domnișoara Lucia Mihaly de Apșa, moștenitoarea familiei care a demonstrat demnitate naționalã în vreme ce eram încã sub stãpânire strãinã.

Cum sã nu tresari și sã transmiți elevilor înalta emanație cuprinsã la începutul Apelului Sfatului Național Român Provizor al Comitatului Maramureș: „Frați români maramureșeni, au cãzut lanțurile robiei de veacuri. A sosit ceasul mãreț al eliberãrii. O lume nouã își ia astãzi ființa din ruinele trecutului și soarele dreptãții a rãsãrit biruitor pe ceriul nostru…”.


Era 11 noiembrie 1918. În preajma zilei de 1 Decembrie,era un ritual sã trec cu elevii pragul Casei Mihaly de Apșa din Sighet, însoțitã de profesorul Gheorghe Todincã (actualul director al muzeului) ori de prietena mea Maria Mariș. Ne întâmpina Domnișoara Lucia, reînviind de fiecare datã un timp aparent scufundat. Pentru a ajunge în celebra casã treceam printr-un coridor scurt dând în curtea interioarã. Scãri de lemn care au patina vremii urcã pânã la etaj. Un pridvor larg care vara era împodobit de flori, iarna pãstra autenticitatea anotimpului. Aici ne întâmpina Domnișoara Lucia. Micã de staturã, puțin aplecatã, deschidea brațele ei în semn de bun venit pentru liceeni. Ochii albaștri, neastâmpãrați însoțeau o energie de invidiat.

Cu o memorie bunã, Domnișoara Lucia începea povestea Casei care adãpostea mãrturii de ținut minte, cele mai multe dintre ele cu referire la Marea Unire din 1918, dar și la evenimente importante din așezarea dintre ape care au pregãtit aceastã rãscruce de istorie românească. De asemenea, ne punea în temã cu istoria familiei Mihaly de Apșa, care se împletește cu istoria Maramureșului și a Transilvaniei. Originarã din Apșa de Mijloc, o localitate din dreapta Tisei, membrii ei s-au format în tradiția româneascã a luminãrii poporului. Cel mai cunoscut, Ioan Mihaly de Apșa, tatãl Domnișoarei Lucia a fost avocat, istoric și arheolog. În 1900, publicã celebrele Diplome maramureșene, pentru care obține premiul Academiei Române, devenind
Surorile Mihaly, în casa familiei din Sighetu Marmației
tot odatã și membru al acestei instituții. Un portret în rame aurii ni-l înfãțișa pe ilustrul ei tatã. Dincolo, pe alt perete, unchiul Domnișoarei, Victor Mihaly de Apșa, care a fost mitropolit de Alba Iulia și Fãgãraș și membru de onoare al Academiei Române. Victor Mihaly de Apșa a ținut sã se facã un covor pe care preoții tineri sã jure cã nu-și vor trãda niciodatã credința și neamul. Covorul a fost țesut de mama Domnișoarei Mihaly. Ne arãta distincțiile tatãlui ei, printre care și Steaua României. Apoi, stema familiei, moștenitã, care atesta vița nobliarã. Alte fotografii: strãbunica și strãbunicul veniți din Apșa. Aici este familia în grãdinã. Tabloul lui Popa Lupu, învingãtorul tãtarilor la Borșa. Apoi, fotografii ale lui Bela Bartok, Tiberiu Brediceanu și Ion Bârlea. Îmi amintesc cã Domnișoara o evoca pe mama ei cu multã blândețe. O femeie harnicã și credincioasã, care avea un mic altar la care se ruga și icoana Madonei din Lourdes, pe care academicianul i-a fãcut-o cadou.

Momentul de vârf al unei vizite la Domnișoara Lucia era când ne spunea povestea drapelului tricolor. Simțeam cu toții emoție, mândrie, recunoștințã și chiar o legãturã foarte apropiatã cu trecutul. Domnișoara Lucia parcã ne-a fost trimisã sã depunã mãrturie. Era vorba de drapelul pe care s-a depus jurãmântul de cãtre Consiliul Național Român. A fost trimis de la Cluj de cãtre Iuliu Maniu, la Casa Mihaly, prin Longin Mihaly, fratele Domnișoarei. Ne spunea cum, împreunã cu sora ei mai mică Adriana, l-au brodat la mijloc, pe culoarea galbenã, cu mãtase roșie. Au brodat Stema României, iar delegația maramureșeanã trebuia sã-l ducã la Alba Iulia. În fruntea delegației era dr. Vasile Chindriș, deoarece era fecior, nu era însurat, iar dacã se întâmpla ceva rãu nu lãsa în urmã copii și nevastã - ne spune Domnișoara. Țin minte și acum vocea tremurândã: „L-am brodat cu Adriana, sora mea care era pianistã în orchestra ASTREI. Am luat drapelul și l-am pus pe spate și l-am dus în piațã, unde avea loc ceremonia depunerii jurãmântului”. La vremea aceea, Domnișoara încã nu avea 15 ani.

Drapelul a fost dus apoi în balconul Casei Mihaly. Dupã amiazã, s-a primit o scrisoare anonimã, prin care se anunța cã tricolorul românesc va fi sfârtecat în opt fâșii cu care vor fi spânzurate cele opt fete ale academicianului. Din fericire, nu s-a întâmplat. Pe acest drapel a depus jurãmântul primul prefect român al Maramureșului, Vasile Chiroiu, prin care s-a consfințit încorporarea Maramureșului la România Mare. Atunci, învãțãtorul Ioan Bilțiu Dãncuș aexclamat: „Suntem români - fii ai României libere și independente”.

Domnișoara Lucia s-a stins din viațã în anul 1999. Era lecția de istorie pe care ne-o preda dascãlilor și elevilor ca un martor la multe evenimente din istoria Maramureșului. Era femeia discretã care strãlucea într-un fel aparte. Poate pentru cã purta cu ea adevãrul unui timp care a marcat istoria.

Familia Română

Niciun comentariu: