marți, 9 octombrie 2012

Gheorghe Țiple. "Viaţa mea, un permanent concurs"


De la muzica populară românească pe care o cânta în copilărie în Maramureşul ucrainean şi până la semnarea contractului cu Opernhaus Zürich pentru stagiunea viitoare, timpul a trecut repede pentru Yuriy Tsiple (Gheorghe Țiple). A studiat la Bucureşti, a câştigat concursuri de canto, a participat la concerte şi înregistrări. In anul 2009 a debutat la Opera din Frankfurt, unde a cântat, între altele, rolul titular din opera „Pimpinone“ de Telemann. La Opéra national du Rhin Strasbourg a interpretat începând cu anul 2010 rolurile Ali Baba (Cherubini), Dr. Malatesta, şi Schaunard. In iulie anul curent, înainte de a se muta la Zürich, a mai avut în agendă spectacole cu „L’Occasione fa il ladro“ de Rossini şi cu „Rosenkavalier“ de Richard Strauss. Locul pe care îl ocupă Opera din Zürich într-o ierarhie mondială este atestat de numele care fac parte din ansamblul acestui teatru: Agnes Baltsa, Cecilia Bartoli, Renato Bruson, Thomas Hampson sau Leo Nucci. Si pentru baritonul român-ucrainean Zürich-ul înseamnă foarte mult.

Cântaţi încă din copilărie. Când anume v-aţi decis pentru operă?

Am cântat de mic, de când mă ştiu, în grădina casei mele. Folclorul autentic românesc îmi este foarte drag, pentru că în doine şi balade e foarte mult suflet. Voi reveni, promit, îmbrăcat în costumul acela frumos maramureşean, aşa cum mă ştie multă lume de acasă. Soarta a făcut ca eu să urmez cursurile de canto ale Conservatorului bucureştean. Meseria aceasta este foarte nobilă, frumoasă, curată, dar şi foarte grea;
însă cu toate greutăţile, care nu se văd, şi care se prepară „în bucătărie“, îţi aduce multe satisfacţii. Este important să te bucuri de reuşite şi de muzică şi să mergi mai departe, lăsând orgoliul la o parte.

Ca artist reprezentaţi România, cu toate că v-aţi născut în Ucraina...

Când am început să cânt muzică populară din zona Maramureşului în locuri importante din Ucraina, am ajuns şi la Kiev în cea mai mare sală de concerte a ţării, Palatul Naţional Ucraina. Era un festival de folclor unde erau prezente toate naţionalităţile din Ucraina. Am interpretat un cântec maramureşean, iar publicul a fost atât de impresionat, încât după concert organizatorii ne-au rugat să bisăm momentul românesc în foaier. După scurt timp, o echipă de la televiziunea naţională a venit la mine şi familia mea, în orăşelul Slatina de pe Tisa, şi a realizat o emisiune despre noi. Ucrainienii au fost cei care au decis ca eu să reprezint România peste tot unde voi cânta – lucru care i-a bucurat pe părinţii mei, pentru că suntem români.

Care sunt concertele sau spectacolele pe care le consideraţi cele mai bune performanţe ale dumneavoastră?

Am amintiri foarte frumoase, atât de la spectacole de operă, cât şi din concerte vocal-simfonice sau recitaluri cu pian - în total peste 200 de prestaţii din 2006 până acum. Unele dintre ele sunt memorabile, de exemplu concertul pentru Majestatea Sa Regele Mihai al României din 25 octombrie 2010, la care am participat invitat fiind de cântăreaţa noastră, doamna Nelly Miricioiu.





Ne dezvăluiţi o întâmplare caraghioasă de pe scenă?

Îmi amintesc cu plăcere o întâmplare din Frankfurt, de care pe moment nu prea se putea râde, dar care s-a transformat în decursul serii într-o adevărată comedie. In timpul unui spectacol cu opera „La finta iardiniera”, aflat deja pe la sfârşit, s-a declanşat alarma. La sosirea pompierilor publicul ,orchestra şi soliştii erau deja afară, în faţa intrării. Publicul a început să aplaude şi noi am decis să cântăm ansamblul final a cappella. Pompierii stăteau cuminţi lângă noi pe scări şi noi cântam în faţa câtorva camere de filmat şi sub hohote de râs.

Cât anume din canto este nativ şi cât este muncă?

Este foarte mare nevoie de talent! Unora, Dumnezeu le-a dat mai mult, altora mai puţin, iar unii care au primit mai puţin au reuşit prin inteligenţa lor să-i depăşească pe cei care au avut totul. Doar unul din zece cântăreţi reuşeşte să găsească impostaţia cu adevărat corectă a vocii. In afară de asta este foarte greu să găseşti profesorul potrivit, dirijori excelenţi şi colegi buni. Concurenţa este mare - dar nu toţi artiştii reuşesc să rămână interesanţi pe termen lung. Este o mare greşeală să faci totul la fel, nedefinit – „uguale”, cum spune italianul – pentru că la un moment dat publicul se plictiseşte. Trebuie să existe diferenţe, tensiune atunci când este cazul, disperare, umor, sensibilitate de frazare. Dacă nu ai toate acestea nativ, atunci le construieşti. Contrastul şi rafinamentul de expresie, dincolo de text, note, de cunoaşterea partiturii orchestrei, definesc marele artist. Trebuie să vii cu ceva special, cu propria ta personalitate, pentru ca publicul să te creadă şi să te îndrăgească. Eu am avut norocul să întâlnesc persoanele potrivite la timpul potrivit.

Cum sunt regizorii şi agenţii de astăzi?

Există regizori care au în vedere până şi cel mai mic detaliu, de exemplu o mai bună utilizare a acusticii. Aşa lucrează Robert Carsen, cu care am pregătit „La Bohème“. Personal, îmi plac experimentele, cu condiţia să fie bine argumentate. In ziua de azi un cântăreţ trebuie să fie în acelaşi timp un bun actor şi să fie dispus să lucreze în echipă. Noi, cântăreţii, ar trebui să fim capabili să coordonăm fiecare mişcare pe scenă cu cântul şi cu acompaniamentul orchestrei, pentru a crea un echilibru şi a umple cu sens eventualele „spaţii goale“. Acest lucru nu este doar responsabilitatea regizorului. Un bun agent este decisiv pentru cariera de artist – fără el nu mai poţi face nimic. Eu sunt bun prieten cu agenta mea din Berlin, doamna Britta Wieland.

Sunteţi câştigatorul mai multor premii, şi totuşi nu mai participaţi la concursuri. Din ce motiv?

Viaţa mea este un permanent concurs, sunt mereu în competiţie cu mine însumi. După fiecare spectacol îmi dau o notă, iar publicul îmi dă prin aplauzele sale încă o notă. In România am câştigat două concursuri naţionale, dar apoi am început munca în teatru şi nu mi-a mai rămas timp pentru alte proiecte. După părerea mea, concursurile câştigate sunt cărţi de vizită binevenite pentru tinerii artişti care încă nu fac parte
dintr-un ansamblu – cu un premiu important ei pot demonstra că sunt pregătiţi să facă faţă cerinţelor unui teatru de operă.

Care sunt rolurile de operă ce vă sunt cel mai aproape?

Iubesc tot ceea ce am cântat până acum. Sunt însă un om care nu face excese din punctul de vedere al repertoriului: vocea este tânără, are nevoie de timp. Cântăreţii tineri ar trebui să evite să cânte prea mult, ca să nu aibă de plătit scump mai târziu. Este bine să visezi la 28 de ani, dar nu trebuie sa faci mereu exact ceea ce ai visat. Pe lângă opera buffa şi Mozart mi-aş dori la un moment dat să pot să cânt rolurile Hamlet de Ambroise Thomas şi Riccardo din „I Puritani“ de Bellini.

Repertoriul dumneavoastră cuprinde muzică italiană, rusă, franceză, germană. Aveţi un favorit?

Am o mare afectivitate pentru belcanto şi opera buffa italiană, care sunt „croite“ pentru vocea mea şi în care publicul mă înţelege pe deplin. La fel de mult îmi place şi muzica franceză, din care doresc să cânt multe roluri de bariton în viitor. Mă armonizez deocamdată mai bine cu liedul german şi cu romanţa rusă decât cu opera. Sunt ca un sportiv de performanţă: nu vreau să mă grăbesc să iau startul şi să alerg doar o sută de metri, când pot să pornesc ceva mai încet, în speranţa de a alerga zece mii de metri înainte să obosesc. Pentru mine este important să cresc calitatea muncii mele şi să gândesc pe termen lung.

Aveţi modele?

Da, multe! Preţuiesc în mod deosebit vocea şi cariera construită cu multă răbdare şi înţelepciune a bunei mele prietene, mezzosoprana Ruxandra Donose. În plus, este mereu modestă - totul ca la carte!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră etapa Frankfurt – experienţa de început?

Opera din Frankfurt m-a educat să devin un adevărat profesionist. Acolo am întâlnit-o şi pe impresara româncă Luisa Petrov care m-a susţinut foarte mult. In general, Germania este un model pentru mine, o ţară care mizează pe calitate.

Opernhaus Zürich este unul dintre teatrele de top din lume. Ce aşteptări aveţi, ce roluri pregătiţi pentru toamnă?

Zürich este un vis care a început în 2004 când am ascultat-o pentru prima dată pe viu pe doamna Elena Moşuc (membră în ansamblul operei din Zürich, n.r.) şi mi-au dat lacrimile. Atunci am înţeles cât trebuie să munceşti ca să ajungi într-un teatru de categoria A. Au trecut ceva ani de muncă şi iată că începând cu stagiunea următoare voi fi solist al Opernhaus Zürich. Sunt recunoscător pentru că de la bun început mi-a fost oferit exact repertoriul care se potriveşte în acest moment vocii mele: Schaunard în „La Bohème“ alãturi de o distribuţie foarte bună şi de maestrul Fabio Luisi de la Metropolitan Opera; Barone Douphol în „La traviata“, cu Diana Damrau în rolul Violettei; Morales în „Carmen“ sub bagheta maestrului Patrick Fournillier.

Interviu realizat de Christine CHIRIAC şi apărut în data de 15 iunie 2012 în Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien

Imagine: www.wieland-weiler-artists.de

Niciun comentariu: