duminică, 30 septembrie 2012

Dezvelirea bustului Aniţăi-Nandriş-Cudla, la Mahala, în Cernăuţi

În localitatea Mahala din regiunea Cernăuţi a avut loc, duminică, dezvelirea bustului Aniţăi Nandriş-Cudla, o ţărancă din Nordul Bucovinei, deportată în 1941 de KGB în îndepărtata Siberie. 







La Cernăuţi a fost dezvelită o placă în memoria familiei Hurmuzachi


În ziua de 29 septembrie 2012 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea renumitului istoric şi om politic Eudoxiu Hurmuzachi, unul dintre cele mai viguroase mădulare ale ilustrei familii Hurmuzăkeşti, care a jucat un rol deosebit de important în istoria Bucovinei nu numai prin faptul că a fost căpitan al Ţării Bucovinei.

 Alături de alte personalităţi de marcă ale neamului nostru el a participat la Revoluţia din 1848, iar în 1849 a făcut parte din delegaţia care a prezentat împăratului un Memoriu, în urma căruia Bucovina a fost recunoscută că entitate distinctă, cu drepturi egale cu ale celorlalte ducate ale Monarhiei austriece, fiind ruptă de Galiţia. 

Eudoxiu Hurmuzaki a fost şi rămâne primul român care a făcut diverse cercetări în arhivele de la Viena, Pesta şi Lemberg, concretizându-şi marea sa pasiune pentru originea şi trecutul nostru în cele peste 6000 de documente deosebit de importante din istoria neamului românesc, pe care le-a adunat din diverse locuri ale Europei, ca un ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne.


După moartea sa, aceste documente au intrat în posesia Academiei Române, formând renumita „Colecţie Hurmuzaki”. La 2 august 1872 Eudoxiu Hurmuzaki a fost ales membru titular al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 29 ianuarie 1874 la Cernăuţi. Este înmormântat în curtea bisericii din Cernauca. Cu prilejul acestui jubileu preşedintele Fundaţiei Culturale de Binefacere „Casa Limbii Române” din Cernăuţi, scriitorul academician Vasile Tărâţeanu, a reuşit în pofida diverselor oprelişti neîntemeiate, după o luptă de peste 10 ani, să instaleze pe faţada imobilului cu numărul 15 de pe Strada Principală a oraşului Cernăuţi, vizavi de biserica Sfânta Parascheva, o deosebit de frumoasă placă memorială, având incrustate în granit chipurile bătrânului Doxache şi a soţiei lui Ilinca, precum şi a celor trei feciori ai lor mai mari – Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru, – distinse personalităţi ale vieţii culturale, politice şi ştiinţifice ale Bucovinei, care au locuit în casa cumpărată de Hurmuzăkeşti de la Familia Logothetti. 


Trebuie să spunem că manifestarea din 29 septembrie a fost o frumoasă continuare a Colocviului ştiinţific internaţional „Personalităţi bucovinene”, organizat recent de Editura „Alexandru cel Bun”, în cadrul căruia profesori universitari din diverse centre ştiinţifice din România, Moldova şi Polonia au vorbit despre rolul Hurmuzăkeştilor în istoria poporului român de pretutindeni şi în special, din Ţara Fagilor. Dezvelirea plăcii memoriale a început cu un Te-Deum, oficiat de preotul Cristian Gabor, la care au participat nu numai reprezentanţi ai intelectualităţii cernăuţene, ci şi invitaţi de peste hotare, din România şi din Republica Moldova, au luat cuvântul, vorbind despre semnificaţia şi importanţa evenimentului, academicienii Anatolie Hurmuzaki de la Chişinău şi Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, scriitorii Mircea Lutic şi Ilie T. Zegrea din Cernăuţi, Ştefan Hostiuc de la Bucureşti, profesorul veteran Octavian Voronca din Mahala, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor omului Arcadie Opaiţ din Cernăuţi.



Agenţia de presă Euromedia din Cernăuţi 

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Bustul Aniţăi Nandriş-Cudla va fi dezvelit la Mahala, în Nordul Bucovinei

Foto: www.stiriploiesti.ro


În localitatea Mahala din regiunea Cernăuţi va avea loc, duminică, dezvelirea bustului Aniţăi Nandriş-Cudla, o ţărancă din Nordul Bucovinei, ridicată în 1941 de KGB, împreună cu cei trei copii mici ai săi, separată de soţ şi deportată în Siberia - scrie MAX MEDIA. Bustul a fost prezentat recent la Ploieşti, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, în timpul lansării cărţii "20 de ani în Siberia", un volum ce reîmprospătează memoria victimelor Gulagului sovietic. În "20 de ani în Siberia", autoarea, Aniţa Nandriş-Cudla, îşi povesteşte anii trăiţi dincolo de Cercul Polar.

Foto: www.stiriploiesti.ro
"Îşi poate închipui orişicine că păsările, cocostârcul, rândunica şi multe altele, când să întorc primăvara, îşi caută cuibul pe care l-au lăsat. Cât sunt de bucuroase, dacă nu l-a fărmat nime şi îl găsesc, îl mai tocmesc oliacă şi trăiesc în el. Dar cu cât este mai amărâtă o fiinţă ominiască, cum am fost noi, care ne-am întors după optsprezece ani de pribegie de prin meliaguri atât de pustii şi geroase, şi când ai ajuns pe locurile unde te-ai născut, unde ai muncit din tinereţe, în loc să-ţi alini durerile din urmă, a trebuit din nou să mai suferi" - Aniţa Nandriş-Cudla


De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă după 20 de ani, Aniţa Nandriş – Cudla a scris în cuvinte simple povestea acestei suprevieţuiri. Este o mărturie unică, care s-a păstrat printr-o minune timp de două decenii până a fost publicată. În 1992, cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul "Lucian Blaga" -  ŞtiriPloieşti

miercuri, 19 septembrie 2012

La Cernăuţi va avea loc spectacolul de gală al Festivalului "Alese perle pentru mama"

Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi şi Studioul vocal folcloric "Perla" organizează, duminică, 23 septembrie 2012, Spectacolul de Gală al celei de-a V-a ediţii a Festivalului Muzical "Alese perle pentru mama".

Evenimentul va începe la ora 13:00 şi se va desfăşura în sala de spectacole a Palatului Academic al Universităţii de Medicină din Cernăuţi, situat pe str. Schiller, nr. 11. Intrarea este liberă.

La spectacol vor participa membri ai Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi şi oaspeţi din România.






joi, 13 septembrie 2012

Cernăuțiul va găzdui colocviul “Personalităţi bucovinene - Eudoxiu Hurmuzachi şi epoca sa”

Cu prilejul bicentenarului Eudoxiu Hurmuzachi (200 de ani de la naştere), Editura „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi organizează, în perioada 22 - 24 septembrie, la Cernăuţi şi Cernauca, Colocviul “Personalităţi bucovinene: Eudoxiu Hurmuzachi şi epoca sa”.

Manifestările, care vor debuta sâmbătă, 22 septembrie, la ora 10:00, cu un Te Deum oficiat la Biserica “Sf. Mihail şi Gavriil” din Cernauca, fosta moşie a Hurmuzăcheştilor, vor cuprinde deschiderea lucrărilor colocviului (ora 12:00), urmate (ora 16:00) de o excursie la Cetatea Hotin.
Duminică, 23 septembrie, la Cernăuţi se va desfăşura o sesiune de comunicări (cu lansare de carte) şi va fi dezvelită o placă omagială pe casa Hurmuzachi.
Luni, 24 septembrie, sesiunea de comunicări va continua la Universitatea din Cernăuţi (atât la Secţia de filologie, cât şi la Secţia de istorie).

Participanţii vor lua legătura cu membrii comitetului de organizare (telefoane de contact 0038-0372-90.30.43 şi 0038-0372-55.25.60, e-mail: alex_cernoff@yahoo.com) şi vor trimite titlul comunicării în vederea definitivării programului până pe data de 15 septembrie.
Textele comunicărilor, care nu trebuie să depăşească 15-20 de pagini, vor fi publicate ulterior în revista „Glasul Bucovinei”.

Cea mai veche biserică din Maramureş

۞ Mândru de MARAMUREŞ ۞ Biserica din Ieud, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, deal datează din 1364, dar a fost reconstruită în secolul XVIII. În 1999, a fost inclusă în patrimoniul mondial NESCO, alături de alte şapte biserici maramureşene de lemn. Aici s-a găsit în 1921 codicele de la Ieud, o foarte veche scriere în limba română. Manuscrisul a fost datat de unii cercetători în secolul al XVI-lea. Alţii consideră că manuscrisul este din 1391, fiind anterior scrisorii boierului Neacşu din Câmpulung. Tot din secolul al XIV-lea datează bisericile maramureşene de la Peri, Cuhea, Apşa de Mijloc, Sarasău, Bîrsana şi altele.

Biserica bătrână din Ieud Deal a fost construită de familia nobilă locală Balea, la începutul secolului XVII. Aceasta este cu un secol mai veche decât biserica de lemn din şes, a doua biserică de lemn din sat, şi una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureş. În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor şi de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei şi tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureş. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi.

Biserica cea bătrână din deal din Ieud a intrat în centrul atenţiei încă de la începuturile cercetării româneşti în Maramureş, în urmă cu un secol. Ioan Mihalyi de Apşa a remarcat-o în 1900 printre cele mai frumoase din Maramureş. În 1909, Ioan Bîrlea a adunat inscripţiile din biserică în valoroasa sa colecţie de însemnări din bisericile maramureşene. Doi ani mai târziu, Tit Bud a datat biserica din 1364, considerând-o cea mai veche biserică din Maramureş.

Binecunoscutul etnograf Tache Papahagi a remarcat biserica din Ieud Deal în cercetarea sa în Maramureş, în primii ani după primul război mondial, pentru picturile murale bine conservate, pe care le-a ilustrat în unul din puţinele clişee apărute în cartea sa. Structura şi mai ales pictura au fost descrise mai pe larg de Victor Brătulescu în 1941, care a publicat şi 18 imagini şi 8 schiţe. Tot atunci au fost făcute primele relevee ale bisericii, de arhitectul N. Chioreanu. Mult mai târziu, în 1968, I. D. Ştefănescu a reluat descrierea temelor principale din pictura bisericii. Tot de pictura murală, dar mult mai sistematizat, s-a ocupat şi Anca Pop Bratu în 1982. Biserica a fost documentată, studiată şi datată dendrocronologic în 1997, în timpul ultimei restaurări. În prezent, pictura bisericii trece printr-un necesar proces de restaurare şi conservare.

marți, 11 septembrie 2012

Donaţii de carte pentru românii din Nordul Bucovinei

Peste o mie de volume vor fi donate către trei biblioteci din Regiunea Cernăuţi, în urma demersului Bibliotecii Bucovinei ‘I. G. Sbiera’ Suceava de strângere, printr-o campanie publică, a unui număr de cărţi în limba română, a declarat presei, luni, directorul bibliotecii sucevene Gabriel Cărăbuş, informează Agerpres.

Prima locaţie în care vor ajunge parte din volume va fi Biblioteca raionului Herţa, unde cărţile vor fi transportate în perioada imediat următoare, după care va urma cea din Crasna şi cea din Mahala.

‘"Mulţumim pe această cale tuturor sucevenilor care ne-au sprijinit în această iniţiativă, cu menţiunea că cei care au donat cărţi au făcut-o cu o mare deschidere şi bucuria că pot ajuta românii de la nord de graniţă, contribuind la satisfacerea cerinţelor de lectură în limba română ale acestora. Amintim aici faptul că în acelaşi scop a fost constituită şi o bibliotecă mobilă, cu un fond de carte în limba română de o mie de volume, în cadrul proiectului Bibliotecile Porţi deschise spre cunoaştere, implementat de către Biblioteca Bucovinei, în parteneriat cu Biblioteca Ştiinţifică Universală Regională M. Ivasiuk Cernăuţi, Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, care s-a bucurat de un mare succes în rândul membrilor celor patru comunităţi româneşti unde a poposit câte 30 de zile, şi anume Herţa, Crasna, Storojineţ şi Mahala. De asemenea, în acelaşi sens, mulţumim şi donatorului anonim care a dăruit Bibliotecii Bucovinei un fond de carte de peste 300 de volume, constituit în colecţia Mihaela”, a spus Cărăbuş.

duminică, 9 septembrie 2012

Cernăuţi: Îndemn la deşteptare

NE-AR TREBUI CLOPOTUL ''BUGA'' DE LA PUTNA CA SĂ BATEM ALARMA ŞI SĂ FIM AUZIŢI

Nu o dată ziaristele Maria Toacă şi Felicia Nichita-Toma au abordat în paginile „Zorilor Bucovinei” problemele grave ale limbii române. Acest subiect alarmant este pus în discuţie şi în articolul „Dar pe noi nici în cot nu ne doare”, semnat de M. Toacă (vineri, 13 iulie 2012), în care autoarea parcă m
i-a ghicit gândurile mele şi, probabil, ale multor alţi cititori. Citind materialul, mi-am adus aminte de primul
Congres al intelectualităţii române din regiunea Cernăuţi
, la care s-a atras atenţia la situaţia învăţământului în şcolile cu predarea în limba română. Au trecut
13 ani
de atunci. În loc să simţim unele ameliorări, ne ciocnim numai de probleme tot mai dureroase. Parcă am fi sortiţi blestemului de a merge mereu înapoi ca racul.

Dar să operăm cu cifre, care redau situaţia reală. În raionul
Noua Suliţă
, în anii
2009-201
0 existau
35 de şcoli
:
13 ucrainene
,
15 cu predarea în limba română
şi
7 mixte
, acestea fiind la o populaţie de
29.703 ucraineni, 56.233 români şi 'moldoveni', 1.235 ruşi, 290 alte naţionalităţi
. Cifrele vorbesc de la sine, mai ales că cele 7 şcoli mixte nu pot fi socotite româneşti, deoarece 2/3 din obiecte se predau în limba ucraineană.

Ce să mai vorbim, când toată vina e de la Catrina, cum spun bătrânii la noi în sat. Ba conducerea şcolii e de vină, ba a grădiniţei, ba părinţii. Iar dacă ne gândim mai bine, nu e greu să înţelegem că sforile vin de mai departe, de la o înălţime mai mare. Nu demult am stat de vorbă cu o tânără mamă, care are un fiu în clasa a II-a cu predarea în limba ucraineană. Are şi o fetiţă, pe care, de asemenea o pregăteşte pentru clasa ucraineană. După o lungă discuţie, ea mi-a reproşat: „Ce vreţi de la mine? Mă tem ca soţul să nu-şi piardă serviciul. Cu ce voi întreţine copiii…”. Aşadar, ca tinerii părinţi să-şi poată câştiga bucăţica de pâine trebuie să-şi înscrie copiii în clase ucrainene.

Oare această politică nu vine de la conducerea statului, de la ordonanţele Ministerului Învăţământului, prin care sunt constrânse drepturile minorităţilor naţionale? Astfel se înfăptuieşte trecerea treptată a învăţământului minorităţilor la limba ucraineană. Bune zile am ajuns. Dar cum rămâne cu drepturile garantate de Constituţie? Ori legile sunt numai pentru cei aleşi? La drept vorbind, instruirea, în exclusivitate, în limba de stat e pentru cei de-alde noi. Marii demnitari şi oligarhii îşi dau copiii la şcoli cu predarea în limba engleză, ca apoi să-i trimită la studii în străinătate. Şi cei mai mulţi dintre ai noştri pleacă peste graniţă, însă la munci negre.

Oameni buni, deşteptaţi-vă şi priviţi adevărul în faţă! Nu vă lăsaţi pradă intimidării că limba română n-are perspectivă. Copilul care cunoaşte bine limba mamei va însuşi uşor orice limbă. N-ar strica să luăm exemplu de la evrei. Ei se acomodează la orice mediu, vorbesc mai multe limbi, dar nu uită de limba lor. În această ordine de idei, mi-a venit în minte o paralelă. Ca să-i oblige pe ţărani să intre în colhoz, în anii 1946-1947, sovieticii i-au supus foametei. Colhozurile, care păreau veşnice, totuşi, s-au distrus. Astăzi, prin diferite metode camuflate, suntem dezmoşteniţi de ce avem mai scump – de limba mamei. Ucrainenii fac greve şi ies în stradă în apărarea limbii lor. Poate, într-adevăr, ar trebui să le urmăm exemplul, să nu stăm cu mâinile în sân. Ce-ar fi să ieşim cu un sicriu, pe care să scriem: „Nu îngropaţi limba noastră!”. Posibil, am fi învinuiţi de naţionalism, însă, cred că nu-i nici o încălcare a legii un astfel de naţionalism, orientat spre apărarea valorilor spirituale.

Din păcate, n-are cine să ne scoată în stradă în apărarea limbii şi demnităţii naţionale. Societăţile noastre au „îmbătrânit” (la figurat), deşi în fruntea unora sunt oameni tineri. La manifestările de respiraţie românească nu vedem elevi, profesori, feţe bisericeşti. Suntem tot mai puţini şi lipsiţi de viitor, fără de tineret. Ca să batem alarma şi să fim auziţi, ne-ar trebui clopotul Buga de la Putna.

Se spune că un sat care se respectă şi cu frica de Dumnezeu trebuie să aibă o şcoală arătoasă şi o biserică frumoasă. Biserică, Slavă Domnului, avem şi ascultăm slujbele în dulcea limbă românească, dar şcoala boincenii au pierdut-o. Şi e mare păcat, în faţa viitorului şi a lui Dumnezeu.

Eleonora BIZOVI, satul Boian, raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi
Zorile Bucovinei

vineri, 7 septembrie 2012

Patriotul maramureşean Ioan Mihaly de Apşa

Ioan Mihaly de Apşa s-a născut la 25 ianuarie 1844, în satul Apşa de Mijloc (azi în Ucraina) şi a fost unul dintre cei patru fii ai lui Gavrilă Mihalyi - deputat în Parlamentul de la Budapesta, iar după revoluţia din 1848, Comisar regesc peste 13 comitate şi un luptător înverşunat pentru drepturile românilor din Maramureş şi Transilvania. Fraţii lui Ioan au fost: Petru Mihalyi – deputat în Dieta de la Budapesta, unde îi reprezenta pe români şi preşedinte al Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş; Iuliu Mihalyi – colonel şi comandant al Gărzii Imperiale la Curtea de la Viena; Victor Mihalyi de Apşa – mitropolit unit al Transilvaniei cu reşedinta la Blaj, membru de onoare al Academiei Române.

Ioan Mihalyi a urmat studiile gimnaziale şi liceale la Sighet, Casovia (Slovacia) şi la Pesta, iar apoi, între anii 1862-1866, şi-a continuat studiile la Facultatea de drept a Universităţii din Pesta, obţinând diploma de avocat.

A devenit membru corespondent al Academiei Regale Române prin lucrarea sa "Diplomele Maramureşene din secolele al XIV-lea şi al XV-lea", publicată în 1900). Ioan Mihaliy a fost fondator al "Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş", ale cărei şedinţe se desfăşurau în casa acestuia, fondatorul departamentului Sighet al ASTREI, luptător pentru drepturile limbii române în comitat, primul doctor între juriştii maramureşeni, colecţionar de numismatică şi de obiecte vechi (pe care le-a cules de la ţăranii din zonă) şi unul dintre finanţatorii construcţiei singurei biserici româneşti în Sighet - Biserica Adormirea Maicii Domnului.

În 1914, Ioan a pornit la fratele său, Mitropolitul Victor Mihaliy, care locuia la Blaj, pentru a-şi adăposti soţia, cei 12 copii (patru băieţi şi opt fete). Ajuns la Gherla, cel care a fost distinsul om de cultură Dr. Ioan Mihaliy de Apşa a decedat, în urma unei duble pneumonii, la 12 octombrie 1914, în etate de 70 de ani, după o luptă continuă pentru cultura şi limba poporului român.



Corul bisericesc din Slatina, un nou succes pe meleaguri sătmărene

Toată suflarea românească din dreapta Tisei cunoaşte faptul că atât corul de copii, cât şi cel de adulţi de la Biserica ortodoxă din Slatina sunt nişte colective artistice foarte bine cotate, nu numai în Transcarpatia. Sunt cunoscute şi în România şi, nu degeaba, odată cu derularea Proiectului transfrontalier „Pre Tine Te Lăudăm”, coriştii noştri au fost pe primul plan... Ambele colective sunt conduse magistral de foarte sufletista doamnă Elena Şiman.
Vineri, 10 august, anul curent, 48 de persoane de la Slatina au trecut punctul de trecere transfrontalier Podul Istoric cu genţi încărcate nu cu ţigări, ci cu ţoale naţionale, pentru a pleca la Satu Mare. Am fost preluaţi de un autocar modern de 50 de locuri, drumul fiind foarte bun, practic nesimţindu-l, căci pricesnele, cântecele laice nu au încetat de loc. De fapt, în autocar a continuat o repetiţie generală.

Ajungând la Satu Mare, municipiul în care am fost cazaţi la hotelul ”Dora”, am plecat la Biserica ”Sfântul Ilie Tesviteanul” din Păuleşti, o localitate, practic, din suburbia municipiului Satu Mare. Acolo, am participat la un Paraclis al Maicii Domnului, condus de părintele Cristian Chindriş, o faţă bisericească de mare viitor... Domnia sa este aplicantul Proiectului transfrontalier amintit mai sus.

După Paraclisul de acolo, am fost serviţi chiar cu plăcinte, evident, de post. Sâmbătă, 11 august, am purces cu toţii la Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului”, loc în care ambele coruri slătinene urmau să prezinte numerele pentru concurs. Pe lângă colectivele noastre, ţin să remarc, au mai participat încă 18 coruri bisericeşti valoroase.
Primul cor care a intrat în concurs a fost unul deosebit de cunoscut chiar peste hotarele României. E vorba de corul ”Solemnis”, evident, al catedralei sus menţionate. Am urmat noi, la început copiii, care au prezentat şi câteva cântece patriotice, fapt care a avut un efect nemaipomenit, căci ortodocşii de la Satu Mare sunt şi mari români...

A urmat corul adulţilor, cu numere deosebit de bine alese, inclusiv în limba ucraineană. Nu ne-am aşteptat la aşa un succes! Ambele coruri, chiar după concurs, au fost invitate la mai multe biserici şi mănăstiri. A fost imposibil de a pleca la toate, dar pe unele dintre ele, totuşi, am fost de acord să le vizităm şi să participăm la slujbele religioase de acolo. Aşa, către seară, am participat activ la Cinstitul Paraclis al Maicii Domnului la Biserica Ortodoxă Română ”Naşterea Domnului”-Satu Mare, în imediata apropiere de hotelul în care am fost cazaţi.
Pe 12 august, am plecat în pelerinaj la Mănăstirea ”Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Scărişoara Nouă, participând chiar la Sfânta Liturghie. Un nou succes, deşi coriştii noştri au fost foarte obosiţi... La Scărişoara am mai vizitat muzeul ”Avram Iancu”, căci localitatea este una formată din moţi, mari patrioţi ai neamulului românesc. La întoarcere, am primit mult aşteptatele premii, cinci la număr! Primele două le-au primit corul de copii şi cel de adulţi. Premiul pentru cadetul de vârsă al corului bisericesc a fost decernat domnului Vasile Bota, în etate de 84 de ani. Premiul celui mai tânăr corist de la corul ”Speranţa” a fost primit de elevul Ion Tomaneţ. Premiul celei mai tinere soliste de la ansamblul ”Speranţa”a fost decernat domnişoarei Cosmina Vlad, copilă iubită la acest Festival de toată lumea...
Obosiţi, dar bine dispuşi, am purces spre casă, dar mulţi dintre noi au dorit să viziteze şi Mănăstirea de la Bixad, mănăstire unde, secole de-a rândul, românii din dreapta Tisei plecau în pelerinaj, pe jos sau cu căruţe ca să se roage, căci Mănăstirea Peri a fost deja distrusă de către reformaţi şi alţi duşmani ai neamului românesc.., plecau pe un traseu destul de anevoios, adică de la Biserica Albă, Slatina, cele trei Apşe până la Teceu, trecând podul de peste Tisa, pentru ca pe urmă prin munţii Oaşului ajungeau la Bixad pentru ca în ajunul Sfinţilor Petru şi Pavel să se odihneasă în locuri amenajate, pe saltele de paie, iar odată cu zorii zilei acestor Apostoli să fie de faţă la minunatul hram de acolo. Deci înaintaşii noştri au fost obligaţi să parcurgă un drum de aproape 50 de km, timp de cel puţin 250 de ani, dar ei fiind creştini adevăraţi, o făceau cu plăcere, dar din tată în fiu cunoşteau faptul că Periul Maramureşului a fost în Evul Mediu centrul de pelerinaj al tuturor românilor maramureşeni, ugoceni, oşeni sau chiar din alte zone ale Ardealului de Nord-Vest.
Pentru toţi participanţii la acest mare Festival de muzică religioasă, zilele petrecute pe meleagurile sătmărene au fost de neuitat şi suntem siguri că ai noştri copii şi-au dat seama încă odată că secolul în care trăim este unul religios. Altfel nu mai avem nici o şansă...

Prof. Ion Huzău
prof. Mihai Tocar
SLATINA

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Sub semnul întrebării * LIMBA ROMÂNĂ POATE SĂ MAI AŞTEPTE?

Nu s-a uscat bine cerneala semnăturii preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, pe proaspăta şi controversata lege a limbilor în Ucraina, adoptată recent de Parlament, căci consiliile locale ale multor regiuni s-au grăbit să-i acorde limbii ruse drepturi egale, în toate domeniile, cu limba de stat. Alături de alţi români din ţinutul nostru, care am aşteptat de ani buni ca Ucraina să ratifice Carta europeană a limbilor regionale şi minoritare, am crezut sincer că respectiva Lege a limbilor, votată cu atâta scandal în Rada Supremă, va fi un panaceu pentru româna noastră tot mai strâmtorată în ultimul timp. Dar, pe zi ce trece, speranţa mi se subţiază, risipindu-se ca un nor de fum, trimis să ne închidă ochii, iar încrederea că limba română va avea vreun folos din această lege se duce pe apa sâmbetei.

Un surplus de deznădejde mi-a adăugat şi o informaţie accesată întâmplător pe Internet, în care, de fapt, am şi găsit un posibil răspuns la întrebarea de ce limbii române încă nu i s-a acordat statutul de limbă regională în localităţile populate de români. Aşadar, la 17 august, pe Internet a fost postat un material oferit de o oarecare publicaţie „Levyi bereg”, în care deputatul din partea Partidului Regiunilor şi preşedintele Uniunii interregionale „Comunitatea românilor din Ucraina”, Ion Popescu, afirmă că „în regiunea Cernăuţi nu există probleme în privinţa funcţionării limbilor şi că hotărârea despre statutul limbii române, în ţinutul unde trăiesc mulţi români, va fi adoptată peste trei luni”. Potrivit cuvintelor deputatului, „noi vom aştepta până guvernul va elabora mecanismul realizării în practică a legii. De exemplu, pe contul căror mijloace bugetare va fi legea aplicată? Din bugetele raionale, regionale sau bugetul de stat? Aceasta trebuie să clarifice Cabinetul de Miniştri”. Deputatul împărtăşeşte încrederea că „pe parcursul a trei luni, toate recomandările necesare vor fi elaborate, şi atunci noi vom adopta hotărârea despre statutul limbii române”. Totodată, I. Popescu argumentează inutilitatea şi lipsa de sens a oricăror precipitări în această privinţă prin faptul că „ în regiune nu există probleme în privinţa limbilor. În regiunea Cernăuţi, de exemplu, în raionul Herţa, unde 97% din populaţie sunt români, în toate satele funcţionează şcoli cu predarea în limba română, lucrătorii consiliilor locale şi ale organelor de drept cunosc limba română. În principiu, limba română funcţionează în baza Legii limbilor din 1989, nu se confruntă cu nici un fel de probleme”. De aceea, deputatul stă pe poziţia că „n-are rost să se grăbească aplicarea statutului conform noii legi”.

Mare minune e să te pricepi cât de cât a naviga pe Internet. Puteam să-mi frământ mult şi bine mintea şi tot nu găseam răspuns la întrebarea de ce numai limba rusă beneficiază de respectiva lege. De unde aveam să ştiu de publicaţia „Levyi bereg” şi să aflu de părerile unui deputat român de naţionalitate că limba noastră „n-are probleme”! Numai limba rusă în ţara asta a fost până acum nelegiuită, mai ales prin Lugansk, Odesa, Doneţk, Dnepropetrovsk, Harkiv, Herson şi multe alte regiuni care i-au sărit în apărare, punând în aplicare noua lege.

Ce fericire că în raionul Herţa sunt şcoli româneşti şi toată lumea vorbeşte nestingherit limba română! Dar am vrea să ne spună profesorii din şcolile herţene (de cei din alte raioane cu populaţie românească nici nu poate fi vorba) în ce limbă îşi încep festivităţile, cum scriu în cataloage… Face oare să ne întrebăm pe câte primării din raionul Herţa flutură simbolul naţional sau există inscripţii în limba română? Câte localităţi din acest raion, spre deosebire de raioanele Hliboca şi Storojineţ, au revenit la denumirile istorice, în baza referendumului desfăşurat cu mulţi ani în urmă?

În acest context aş vrea să amintesc de o recentă declaraţie a ex-preşedintelui Viktor Iuşcenko, care, ca fost bancher, este o persoană iniţiată în calcule şi gestionarea finanţelor. El a estimat că pentru realizarea Legii limbilor în Ucraina sunt necesare câte 13-17 miliarde de grivne pe an. Va reveni măcar o grivnă din aceste enorme cheltuieli şi limbii române? Trei luni nu-i chiar o veşnicie, putem să aşteptăm şi să vedem cât se va repartiza din bugetul de stat sau regional pentru funcţionarea drepturilor limbii române şi cum vor vorbi cinovnicii când vor trece prin localităţile româneşti, sau măcar nu vor face mutre acre dacă băştinaşii vor îndrăzni să-i salute în limba maternă. Poate ar merita şi ziarul nostru un mic beneficiu de la această lege pentru a-şi ameliora condiţiile de supravieţuire, slujind limbii române cu mai multe forţe creatoare. Putem să aşteptăm, căci mare ni-i răbdarea. Dar mai are rost să aşteptăm, dacă „nu există probleme”!

De fapt, s-ar putea întâmpla să ne fie mai scurtă răbdarea, căci s-a ivit un apărător de unde nici nu ne aşteptam. Spre deosebire de alţi deputaţi în Rada Supremă din partea opoziţiei, Ghenadi Moskal nu protestează vehement contra Legii limbilor, ci insistă cu abnegaţie ca aceasta să fie respectată fără abatere, aşa cum prevede Constituţia. Adică, fără a acorda prioritate numai unei singure minorităţi (celei ruse). Or, potrivit Constituţiei Ucrainei, nu pot fi admise privilegii sau constrângeri faţă de cetăţeni în baza rasei, naţionalităţii, convingerilor politice sau religioase, provenienţei sociale, limbii ori altor particularităţi. „Dacă a fost adoptată legea, apoi să fie respectată pentru toţi”, insistă G. Moskal, declarând că Administraţia Preşedintelui a ordonat cu toată severitatea ca în regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia, până la alegerile parlamentare, să nu se convoace sesiuni privind problema limbilor. Aceeaşi situaţie e şi în Republica Autonomă Crimeea, unde tătarii au tot dreptul de a obţine pentru limba lor maternă statutul de limbă regională.

G. Moskal a adresat demersuri conducerii RA Crimeea (în limba tătarilor din Crimeea), Consiliului Regional Cernăuţi (în română) şi celui din Transcarpatia (în maghiară), cerând să fie convocate sesiuni la care să fie pusă în dezbatere problema acordării acestor limbi a statutului de limbi regionale. În demersul către preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi se specifică: „Cu luarea în consideraţie a faptului că numărul românilor din regiunea Cernăuţi constituie peste 13%, înaintez demersul ca la următoarea sesiune să fie pusă în dezbatere problema acordării limbii române a statutului de limbă regională şi adoptarea hotărârii de a o utiliza în documentaţie şi în domeniile sociale”.

Deputatul este decis să ajungă până la Consiliul Europei şi alte organizaţii care se preocupă de apărarea drepturilor minorităţilor, dacă în Crimeea şi în aceste două regiuni nu vor fi convocate sesiuni şi nu se va acorda limbilor respective statutul garantat de lege.

Ca oameni care am trecut prin multe încercări şi am auzit destule vorbe plăcute urechilor, nu face să nutrim speranţa că demersul acestui deputat va schimba starea jalnică a limbii noastre. Doar până la urmă, tot deputaţii noştri trebuie să decidă şi să voteze. Şi numai de românii noştri, de sentimentele lor naţionale depind viitorul şcolilor româneşti şi vitalitatea limbii materne.

Maria TOACĂ
Zorile Bucovinei, Cernăuţi
Foto: romanism.net