marți, 7 august 2012

Cernăuți – „Mica Viena”

Material realizat de Cornelia Gorea, înscris în concursul "Proiect România", organizat de Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români (FIJR).

„La Cernăuți, când cântă ciocârlia,
La București, ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuți, mi-i dor de România,
La București, de Bucuvina-mi este dor”
( Nicolae Mătiaș)

Un oraș cu parfum de secol XVIII-XIX, Cernăuțiul a fost atestat pentru prima dată în anul 1408, într-un hristov de-al lui Alexandru cel Bun. Povestea sa fascinantă rămâne un mister pentru românii de pretutindeni. Puțini sunt cei care știu că „Micul Paris” a făcut parte din Imperiul Habsburgic 143 de ani, că din 1944 se află sub ocupația URSS și, desigur, a Ucrainei. Timp de numai 25 de ani, orașul din Nordul Bucuvinei a aparținut Țării, fiind unul din cele mai importante centre urbane ale României monarhice.

Târg și loc de vamă pe râul Prut, situat pe drumul comercial ce leagă nordul Europei de Marea Neagră, Cernăuțiul, în perioada interbelică, era al treilea oraș ca mărime din România după București și Chișinău. În umă cu șapte decenii, acest centru cultural înflorea. Săli de spectacol, cinematografe, publicații săptămânale și reviste de cultură, biblioteci, Concervator de Muzică, Universitate, un tablou ce schițează nivelul ridicat de viață al românilor ce-și duceau traiul atunci. Aici rulau în premieră în România producțiile cinematografice internaționale. La Teatrul Național, trupele românești veneau în turnee periodice.

Arhitectura bizantină și cea în stil baroc, monumentele sculpate, clădirile vechi și străzile pavate creaază tabloul unui oraș cosmopolitan, central european. Marele Parc, Piața Teatrului unde se află aleea starurilor, Universitatea, fosta reședință a Metropoliei Ortodoxe Bucovine, Catedrala Ortodoxă sunt obiective turistice ce merită a fi vizitate.

O plimbare prin „Mica Vienă” îți bucură ochii și sufletul. Fiecare loc din Cernăuți este un monument de istorie atins de Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, frații Hurmuzaki, personalități ce au trăit și activat aici în perioada austriacă. Bulevardul pietonal Olga Kobeleanska, înțesat de cafenele și restaurante, troleibuzele și autobuzele care circulă pe străzi, din negura vremurilor, contribuie la aerul boem al „Micului Paris”.


Un oraș, o provincie, o rană deschisă... Deși se află dincolo de Siret, la 30 de km de vamă, 31 de litere ale unui alfabet sunt aproape uitate, fagii Codrii Cosminului sunt tăcuți, crucile pe care stau nume românești sunt ruginite. Românii sunt tot mai puțini. Orașului de suflet al „românului absolut”, Mihai Eminescu, i s-a schimbat peisajul demografic odată cu ocuparea de către trupele sovietice a regiunii carpato-nistrene. Reclamele, panourile și numele de străzi sunt în limba ucraineană. Mergi pe stradă și auzi cum toți vorbesc limba ucraineană.

Se mai întâmplă să întâlnești și vorbitori de limbă română, dar aceștia sunt puțini și sunt veniți din satele din jur pentru studii. Monumentul Unirii din Piața Centrală a fost înlocuit cu statuia lui Taras Șevcenko, poetul național al Ucrainei. Treptat se șterge orice urmă de românism.

Un destin tragic, o istorie scrisă de alții, o oglindă pentru soarta vitregă a românilor din Nordul Bucovinei.

Niciun comentariu: