miercuri, 15 august 2012

65 de ani de la deportările apşenilor în Siberia

Românii din dreapta Tisei au ajuns să-i întreacă în manifestări pe cei din stânga ei. „Axioma” este perfect valabilă şi a fost demonstrată de evenimentul organizat la finele săptămânii trecute de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, a cărui preşedinte este Ion Botoş. Simpozionul internaţional organizat anual aici a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, iar în acest an evenimentul a coincis cu comemorarea a 65 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos în gulagurile Siberiei.


La eveniment au participat autorităţi, ziarişti, oameni de cultură din Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Bucureşti, Bucovina şi consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa. Din delegaţia maramureşeană au făcut parte subprefectul, Pamfil Bercean, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” şi primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, toţi prieteni vechi şi devotaţi ai românilor de pretudindeni şi mai ales din dreapta Tisei. Primarul Nemeş i-a dăruit lui Botoş cheia oraşului Sighetu Marmaţiei, în semn de respect şi preţuire.


Programul a început cu un parastas în memoria celor deportaţi, a urmat deschiderea oficială, un prânz-pomană, vernisajul expoziţiei „65 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos în gulagurile Siberiei" şi lansarea revistei „Familia Română”.

Cea de-a doua zi a fost dedicată vizitei la comunitatea de români din Poroşcovo.


Gazeta de Maramureş

Niciun comentariu: