marți, 28 august 2012

Eudoxiu Hurmuzachi va avea o placă memorială la Cernăuți

Comitetul Executiv al Consiliului local Cernăuți a decis amplasarea unei plăci memoriale în cinstea istoricului și omului politic bucovinean Eudoxiu Hurmuzachi - se arată într-un comunicat al Consiliului local Cernăuți. La solicitarea Fundației culturale cernăuțene "Casa Limbii Române", placa va fi amplasată pe fațada casei în care a locuit Eudoxiu Hurmuzachi, situată pe strada Holovna 15, fostă Ștefan cel Mare. Dezvelirea plăcii memoriale va avea loc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi. Potrivit autorităților, atât instalarea, cât și întreținerea plăcuței vor fi finanțate din fonduri caritabile.

Eudoxiu Hurmuzachi (Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), născut la 29 septembrie 1812, la Cernăuca, în Cernăuți, a fost un istoric, politician și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic. S-a stins din viață la 29 ianuarie/10 februarie 1874, la Cernăuți.

LANSARE “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812″

În Salonul European al Bibliotecii Naţionale din Chişinău va avea loc, la 3 septembrie, ora 10:00, lansarea volumului “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812″, îngrijită de istoricul și jurnalistul George Damian.

"Este o carte la care am lucrat cu drag de la începutul acestui an împreună cu Ion Gaidău şi Elena Tacu. Este dedicată împlinirii a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist şi nu în ultimul rând este un omagiu adus academicianului Florin Constantiniu, istoric român care a avut toată viaţa lui un gând pentru Basarabia" - scrie George Damian pe blogul său.

Unul din primele documente din volumul care urmează să fie lansat la Chișinău este un memoriu al diplomaţiei ruse imediat după înfrângerea de la Friedland – ruşii îşi propuneau după ce fuseseră zdrobiţi de Napoleon să ocupe şi mai multe teritorii.

luni, 27 august 2012

15 tineri funcţionari din Parlamentul R.Moldova, în vizită la Parlamentul României

15 tineri funcţionari din Parlamentul R.Moldova au efectuat o vizită de studiu la Bucureşti, în cadrul proiectului Experiența de integrare europeană a României. Modulul Parlamentar, organizat, în perioada 23-26 august, de Asociația Convergențe Europene (ACE), în colaborare cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB) și susținut de compania Kapsch. Pe parcursul vizitei, invitaţii de peste Prut au asistat la dezbateri referitoare la integrarea europeană a R.Moldova și funcționarea Parlamentului și s-au întâlnit cu reprezentanți ai legislativului României. Totodată, participanții la eveniment au avut o înâlnire cu senatorul Viorel Badea, secretar al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, care i-a asigurat că Bucureștiul va continua să sprijine parcursul european al republicii, mai ales în ceea ce privește promovarea în cancelariile europene a progreselor înregistrate în ultimii ani de către conducerea de la Chișinău. Viorel Badea a accentuat necesitatea unei deschideri totale a R.Moldova față de Uniunea Europeană, în special privind investițiile străine și a subliniat că apreciază aportul adus de tineri în dezvoltarea statului, accentând că ei sunt cei care vor contribui cel mai mult la integrarea europeană a țării. În ceea ce privește relațiile dintre Chișinău și București, Viorel Badea a ținut să precizeze că acestea sunt și vor rămâne speciale, frățești, mai ales datorită faptului că întreaga clasă politică din România susține extinderea inițiativelor referitoare la R.Moldova.

Pe parcursul celei de a doua zile, participanții au avut parte de câteva prezentări și discuții tehnice. Prima a fost susținută de către
Iuliana Iliescu, coordonator de proiecte în cadrul Asociației Pro Democrația. Aceasta s-a referit la procesul legislativ românesc, la atribuțiile și rolurile celor 2 camere ale Parlamentului (Senatul și Camera deputaților), subtilitățile mecanismelor de adoptare a legilor, dar și impactul societății civile asupra procesului. Au fost relevate împreună cu participanții, o serie de diferențe majore dintre sistemul legislativ din RM și cel din România, evidențiindu-se avantajele și dezavantajele fiecăruia.

Rolul consilierilor parlamentari a fost prezentat în cadrul unei discuții cu Alexandra Bogdan, șefa cabinetului Cabinetului Parlamentar al Alinei Gorghiu. Aceasta a prezentat principalele detalii tehnice privind atribuțiile, activitățile și agenda unui consilier sau asistent de parlamentar. Participanții s-au implicat activ în discuții și au identificat o serie de bune practici și modele demne de implementat în propria lor activitate.

Funcționarii au participat și la o dezbatere axată pe mecanismele de funcționare a Uniunii Europene și la o prezentare interactivă făcută de Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene, în cadrul căreia, au fost analizate politicile UE, cu precădere cele în raport cu statele din vecinătate și diferențele existente între țările membre în ceea ce privește funcționarea instituțiilor statului. De asemenea, au fost dezbătute actualele probleme ale țărilor din UE, proiectele Bruxelles-ului pentru statele din afara comunității, precum și realizările înregistrate de R.Moldova în procesul de integrare europeană.

Prin organizarea acestei vizite de studiu, inițiatorii și-au propus să contribuie la consolidarea relațiilor dintre funcționarii din Parlamentul R.Moldova și colegii lor din Legislativul României, precum și să valorifice potențialul tinerilor participanți. Vizita de studiu Experiența de integrare europeană a României. Modulul Parlamentar se înscrie în seria demersurilor întreprinse de organizatori în vederea cunoașterii reciproce a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, a schimbului de experiență și de opinii dintre aceștia, precum și a promovării unei mai bune înțelegeri a procesului de integrare europeană a R.Moldova.

miercuri, 22 august 2012

Vizită de studiu a funcţionarilor din Parlamentul R.Moldova în România

Asociația Convergențe Europene (ACE), în colaborare cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), organizează, în perioada 23-26 august 2012, o vizită de studiu la București pentru 15 funcționari din Parlamentul Republicii Moldova, printre aceștia numărându-se consultanți în comisii parlamentare și consilieri ai deputaților de la Chișinău. Pe parcursul vizitei la București, participanții la proiectul intitulat “Experiența de integrare europeană a României – modulul parlamentar” vor asista la dezbateri referitoare la integrarea europeană a Republicii Moldova, funcționarea Parlamentului, reforma sistemului legislativ și stimularea parteneriatelor profesionale şi se vor întâlni cu colegi din Parlamentul României.

Prin desfășurarea acestui proiect, organizatorii mizează pe consolidarea relațiilor dintre participanți și persoanele-resursă prin valorificarea intereselor comune de ordin profesional și cultural. Interacțiunea invitaților din RM cu mediul istoric și cultural al Bucureștiului, dar și cu omologii lor din Parlamentul României, vor genera o atmosferă constructivă de natură să favorizeze crearea de parteneriate și valorificarea potențialului participanților de pe ambele maluri ale Prutului. Totodată, prin acțiunile prevăzute în proiect, vor fi aduse contribuții în ceea ce privește premisele racordării beneficiarilor la circuitul cultural românesc, ca parte a celui european actual.

Vizita de studiu „Experiența de integrare europeană a României - modulul parlamentar” se înscrie în seria demersurilor întreprinse de organizatori în vederea cunoașterii reciproce a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, a schimbului de experiență și de opinii dintre aceștia, precum și a promovării unei mai bune înțelegeri a procesului de integrare europeană a R.Moldova.

marți, 21 august 2012

Anatol Popescu: Prin adoptarea noii legi, limbii române îi revin drepturi egale cu limba rusă (prima parte)

Despre soarta limbii române în Basarabia Istorică, cu Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”

Domnule Popescu, ce părere aveți despre legea privind politica lingvistică adoptată recent în Ucraina?

În principiu este un act normativ modern, care pune în aplicare câteva angajamente asumate de Ucraina, în calitate de stat cu aspiraţii oficiale de integrare europeană. Totuşi încă este prematur să vorbim despre modalităţile şi mecanismele, adesea complexe şi costisitoare, de punere în aplicare a noii legi.

În calitatea Dvs. de reprezentant al unei minorități entice din Ucraina, credeți că societatea ucraineană avea nevoie de această lege sau face parte din scenariul electoral al Partidului Regiunilor?

Societatea ucraineană este una destul de divizată, din punctul de vedere al viziunilor din teritoriu asupra mai multor aspecte, inclusiv istorice şi geopolitice, de constituire a tânărului stat ucrainean, precum şi la nivel de conştiiţă naţională a populaţiei ţării, care, asemeni mai multor state post-sovietice, este constituită dintr-o considerabilă societate polietnică. Până la adoptarea noii legi, în Ucraina funcţiona actul normativ din 1989: „Legea privind limbile în RSS Ucraineană”, cu vădite lacune mai ales în ce priveşte modalităţile de transpunere a dispoziţiilor legale în viaţă. Din punctul meu de vedere, în calitate de reprezentant al minorităţii naţionale române, noua lege va fi inutilă dacă prin „modificările şi îmbunătăţirile” care urmează să fie aduse în următoarele luni, nu va fi garantată îndeplinirea anumitor dispoziţii exprese din acest act. Referitor la scenariul electoral – de adoptarea de către parlament şi semnarea legii de către preşedinte în campania electorală prezentă, profită ambele tabere – atât partidele naţionaliste ucrainene, cât şi cele aflate la putere, în egală măsură. În orice caz, pe acest subiect au mizat ambele tabere, pentru activizarea propriului electorat.

Regiunea Odesa a fost prima care a oficializat limba rusă la nivel regional. Cum ați descrie utilizarea limbii ruse până în prezent în regiune și după oficializarea ei?

Vorbim de majoritatea teritoriului actualei regiuni Odesa, care cuprinde în prezent sudul Basarabiei Istorice şi Transnistria „ucraineană”, până în apropiere de Bugul de Sud. În acest areal s-a instituit preponderent limba de circulaţie rusă, şi mai puţin limba ucraineană. Excepţie face Basarabia Istorică, în care încă mai avem raioanele de pe malul stâng al Dunării – Reni, Ismail, Chilia, Tatarbunar şi Sărata – cu importantă comunitate românofonă, unde, pe acelaşi nivel cu rusa este vorbită limba română. În raionul Bolgrad, vorbitorii de limbă bulgară sunt peste 80% din populaţie. Asta în ceea ce priveşte limba vorbită. Mult mai prost stau lucrurile atunci când vorbim de dreptul la învăţământ în limba maternă, la identitate culturală, de pleiada de drepturi înscrise atât în legea veche cât şi în cea nouă, în ce priveşte corespondenţa, actele, denumirile şi toponimele oficiale, mass-media în limba noastră, în calitate de popor băştinaş. Comunitatea rusă, în toate aceste domenii, a avut desigur de pătimit în ultimii ani, mai ales după ce a început ucrainizarea treptată şi sigură a instituţiilor de învăţământ, începând de la grădiniţele de copii şi terminând cu marile centre universitare din Odesa. Cât despre noi – nici nu am avut, după al doilea război mondial, aceleaşi facilităţi ca și ruşii.

Ce impact are această lege asupra românilor din regiune?

Comunităţile româneşti din regiunea Odesa au rămas, cu părere de rău, nişte enclave latine în marea slavă, fiind reprezentate de câteva zeci de sate dispersate prin stepa Bugeacului. „Moldovenii”, cum îşi spun majoritatea românilor de pe aici, nu sunt foarte bine organizaţi din punct de vedere al reprezentării şi activităţilor din societatea civilă naţională. În mare majoritate, lumea se bucură de facilităţile oferite limbii ruse, întrucât populaţia adultă cunoaşte această limbă, fără de care nu aveai viitor în colosul sovietic. În afară de tineri, care învaţă (în) limba ucraineană de vreo 15 ani de zile, românii vârstnici nu cunosc limba de stat. Cu părere de rău, şi probabil nu întâmplător, nu este destul de mediatizat faptul că în urma adoptării noii legi, inclusiv limbii române, sub formula oficială de „moldovenească”, i-ar reveni drepturi egale cu limba rusă.

Ce părere are societatea civilă românofonă despre această lege?

Urmează să constatăm poziţia societăţii civile românofone în ce priveşte punerea în aplicarea dispoziţiilor legii la nivel de raioane, lucru care se va întâmpla, cel mai probabil, până la finele lunii august. Menţionăm că la nivelul regiunii Odesa nu se pune problema unei a treia limbi oficiale, în afară de limba de stat şi limba rusă. Limbile altor popoare convieţuitoare nu ating pragul de 10%, necesar pentru înaintarea demersurilor în acest sens. Celelalte naţionalităţi, printre care şi românii/moldovenii, au opţiunea nivelului raional sau local de circulaţie a limbii materne, cu valoare de limbă de circulaţie regională.

Care este numărul românilor din regiunea Odesa?

La recensământul din 2001, identitatea română şi-au asumat-o 724 pesoane (0,029%), pe când „moldoveni”s-au declarat 123.800 de persoane (5%).

Intenționați să pledați pentru ca și limba română să obțină statutul de limbă oficială?

Cu siguranţă, vom pleda, în raioanele şi localităţile care îndeplinesc cele 10% stabilite de lege, însă problema constă în altceva. Şi anume – dacă autorităţile şi populaţia românofonă din zona respectivă vor insista pe glotonimul de „limbă moldovenească”, nu avem decât să ne conformăm şi să ne exprimăm dreptul moral la denumirea ştiinţifică de limbă română. În Ucraina, asemeni Republicii Moldova, denumirea limbii derivă de la denumirea oficială a naţionalităţii „moldoveneşti” – deci, „din punctul de vedere politic”, ca să-l citez pe Marian Lupu (președintele Parlamentului din Republica Moldova – n. red.). Din alt punct de vedere, ar fi să boicotăm instituirea limbii „moldoveneşti” în favoarea denumirii sale ştiinţifice de limbă română, ceea ce evident va da apă la moară „moldoveniştilor” şi „stataliştilor”, lucru care atrage imediat de partea acestora din urmă simpatia autorităţilor ucrainene. Astfel, din punctul de vedere al instrumentelor legale existente în Ucraina, suntem prinşi într-un meci, din care cu scor egal putem ieşi doar militând pentru respectarea prevederilor legale, chiar şi cu denumire „politizată” a limbii noastre. Fiindcă, într-un final – mai important e ca tânăra generaţie să aibă acces la informaţie, să poată învăţa în limba străbunilor, să beneficieze efectiv de facilităţile normelor europene în materia minorităţilor naţionale, pentru a deveni cetăţeni conştienţi, capabili peste timp să-şi asume benevol şi nesiliţi de nimeni identitatea naţională şi apartenenţa la neamul basarabean al poporului român.

Sunteți membru al Consiliului reprezentanţilor societăţilor naţional-culturale din Odesa. Cum este abordat subiectul în acest organ consultativ? Ce intenții au alte etnii din regiune (bulgarii, găgăuzii, inclusiv „moldovenii”)?

O dezbatere în acest sens este sistematic evitată în cadrul acestui consiliu, autorităţile de la Odesa punând în permanenţă accent pe faptul că în regiune ar trăi peste 133 de naţionalităţi (multe dintre ele, probabil, reprezentate de câte un individ). Niciodată, nimeni nu a vorbit despre populaţia românească din Sudul Basarabiei ca fiind unicul popor băştinaş din zonă. Până şi reprezentanţii asociaţiilor moldoveneşti se identifica drept „diasporă” moldovenească în regiunea Odesa.

(Va continua)

Interviu realizat de Tatiana Bernevec

pentru InfoPrut

Sursa foto: intersectii.eu

luni, 20 august 2012

Cooperare transfrontalieră pentru sprijinirea românilor din Ucraina

Problemele şi lipsurile cu care se confruntă minoritatea românească din Transcarpatia, proiectul Legii limbilor regionale, subiect de actualitate în Ucaina – prin care limba română ar putea deveni limbă oficială regională – precum şi căutarea unor soluţii eficiente de sprijinire a românismului din bazinul superior al Tisei au fost subiectele dezbătute împreună de oficialităţi naţionale, judeţene şi reprezentanţi ai minorităţii româneşti din Transcarpatia, în cadrul unui simpozion organizat sâmbătă la Negreşti-Oaş. La eveniment au participat senatorul Valer Marian, preşedintele de onoare al comunităţii româneşti din Transcarpatia, deputatul Gheorghe Ciocan, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, şi fostul primar Nicolae Bura, directorul Casei de cultură din Negreşti-Oaş, Natalia Lazăr, alături de numeroşi reprezentanţi ai instituţilor publice locale şi judeţene. Partea ucraineană a fost reprezentată de o delegaţie condusă de Ioan Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, şi Gheorghe Berinde, primarul localităţii ucrainene Biserica Albă.

Limba română, limbă regională
Ajuns la cea de-a IV-a ediţie, simpozionul internaţional “Educaţia şi Cultura – punţi de comunicare în vederea îmbunătăţirii colaborării în context transfrontalier România-Ucraina” a adus o abordare nouă faţă de precedentele întâlniri, oficialii români şi reprezentanţii comunităţii româneşti din Ucraina căzând de acord că românii de dincolo de Tisa au nevoie de mai mult sprijin concret. În discursul pe care l-a susţinut în debutul simpozionului, senatorul Valer Marian a salutat apariţia proiectului de lege a limbilor regionale în Ucraina, fapt care ar putea genera o extindere a utilizării limbii române spre justiţie şi administraţie, în localităţile cu comunităţi româneşti importante . “Trebuie salutat faptul că Ucraina propune folosirea limbii române în administraţie şi justiţie. Este foarte important ca, beneficiind de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, să sprijinim implementarea cât mai rapidă a acestei legi”, a afirmat senatorul. În acest sens, Marian a cerut şi sprijinul Ministerului Educaţiei, dar a propus şi intensificarea relaţiilor româno-ucrainene la nivel local, printr-o coordonare a acţiunilor pro-româneşti care au drept ţintă comunităţile izolate de români din bazinul Tisei, realizate de autorităţile locale şi judeţene din Satu Mare şi Maramureş.

Sprijin concret
Ioan Botoş a propus reluarea discuţiilor privind intensificarea înfrăţirilor localităţilor româneşti cu localităţile ucrainene locuite de români. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi vicepreşedintele CJ Mircea Govor i-au asigurat pe oaspeţii ucraineni că instituţia pe care o reprezintă va continua să sprijine românii din Ucraina şi au promis că vor depune eforturi pentru a suplimenta sprijinul financiar acordat partenerilor de la nord, din fonduri judeţene sau guvernamentale. Preşedintele CJ a propus completarea bibliotecilor româneşti de dincolo de graniţă, cu sprijinul instituţiilor publice şi administraţiilor locale din judeţul Satu Mare, făcând un apel către directori în vederea sprijinirii acestui demers. “Completarea bibliotecilor din Ucraina se poate realiza relativ simplu cu eforturi bugetare din partea judeţului”, a afirmat Ştef.


Nicolae Bura, fostul primar al Negreştiului, iniţiator şi promotor al simpozionului, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat în mandatul său, şi-a asigurat oaspeţii că va continua să rămână un liant între românii aflaţi de o parte şi de alta a graniţei nordului. Bura a mai apreciat că redeschiderea de noi puncte de trecere a frontierei între România şi Ucraina ar constitui un plus în sensul dezvoltării relaţiilor transfrontaliere.

Partea a doua a simpozionului a fost dedicată exclusiv discuţiilor. Reprezentanţii românilor din Ucraina le-au prezentat oficialilor români problemele de zi cu zi cu care se confruntă în diferite domenii de activitate. Lipsa manualelor şi a materialelor didactice din grădiniţele şi şcolile cu predare în limba română a fost una dintre principalele probleme amintite de oaspeţii ucraineni. Simpozionul s-a încheiat cu lansarea unui DVD care adună “danţuri” şi cântece populare oşeneşti interpretate de Maria Tripon, care a celebrat 25 de ani de activitate artistică.

Aurelia Fedorca, gazda simpozionului organizat la Negreşti-Oaş, le-a mulţumit invitaţilor pentru participare şi a promis că va continua anual tradiţia întâlnirilor româno-ucrainene. În final participanţii au fost invitaţi la un dineu, unde au tras concluziile discuţiilor la o cupă de şampanie.

Mihai Bledea, Gazeta de Nord-Vest

miercuri, 15 august 2012

65 de ani de la deportările apşenilor în Siberia

Românii din dreapta Tisei au ajuns să-i întreacă în manifestări pe cei din stânga ei. „Axioma” este perfect valabilă şi a fost demonstrată de evenimentul organizat la finele săptămânii trecute de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, a cărui preşedinte este Ion Botoş. Simpozionul internaţional organizat anual aici a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, iar în acest an evenimentul a coincis cu comemorarea a 65 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos în gulagurile Siberiei.


La eveniment au participat autorităţi, ziarişti, oameni de cultură din Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Bucureşti, Bucovina şi consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa. Din delegaţia maramureşeană au făcut parte subprefectul, Pamfil Bercean, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” şi primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, toţi prieteni vechi şi devotaţi ai românilor de pretudindeni şi mai ales din dreapta Tisei. Primarul Nemeş i-a dăruit lui Botoş cheia oraşului Sighetu Marmaţiei, în semn de respect şi preţuire.


Programul a început cu un parastas în memoria celor deportaţi, a urmat deschiderea oficială, un prânz-pomană, vernisajul expoziţiei „65 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos în gulagurile Siberiei" şi lansarea revistei „Familia Română”.

Cea de-a doua zi a fost dedicată vizitei la comunitatea de români din Poroşcovo.


Gazeta de Maramureş

sâmbătă, 11 august 2012

Itinerar turistic comun Hliboca-Suceava

Conducerea raionului Hliboca (Adâncata) din Cernăuţi (Ucraina) a avut recent o întâlnire cu reprezentanţii primăriei oraşului Siret (România). În timpul întrevederii, desfăşurată în cadrul colaborării transfrontaliere, părţile au discutat despre realizarea proiectului "Sporirea valorii potenţialului turistic între oraşul Siret şi raionul Hliboca", în cadrul programului operaţional comun "România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013".


Cei prezenţi la întâlnire au analizat macheta elaborată a ghidului turistic, cu indicarea
catedralelor, bisericilor ortodoxe şi a altor edificii de cult pe itinerarul turistic comun al judeţului Suceava şi al raionului Hliboca. De asemenea, a fost remarcată activitatea dinamică a proiectului, părţile exprimându-şi speranţa privind consolidarea relaţiilor de bună vecinătate între Ucraina şi România.
Sursa: Libertatea Cuvântului, Euromedia Bucovina - Cernăuţi

vineri, 10 august 2012

[UN TUR ÎN JURUL ROMÂNIEI: BULGARIA] România este şi acolo unde e un singur român

Românii din Bulgaria susţin că guvernul de la Sofia le încalcă drepturile în mod fragrant. Politica de deznaţionalizare a românilor, manifestată activ de către statul bulgar, este mult mai accentuată decât lupta pe care o duc românii din sudul Dunării pentru păstrarea şi promovarea limbii şi culturii româneşti.

Bulgaria a aderat la Uniunea Europeană în 2007 fără a acorda drepturi depline comunităţii româneşti din acest stat. Constituţia nu recunoaşte minorităţile naţionale, astfel, românii din Bulgaria sunt incluşi doar în categoria grupurilor etnice. Conform datelor oficiale de la recensământul din anul 2011, numărul vorbitorilor de limbă română nu depăşeşte cifra de 6 mii («vlahi» – 1964, romi – 1837, români – 822, bulgari – 733).

De cealaltă parte, reprezentanţii românilor din Bulgaria susţin că ultimul recensământ a fost falsificat şi că cifra reală a românilor ar fi de peste 50 de mii doar în regiunea Vidinului. Totodată, pe pagina web a instituţiei guvernamentale române, Departamentul Românilor de Pretutindeni, se arată că în Bulgaria trăiesc în jur de 150.000 de vorbitori de limbă română, localizaţi mai ales în valea Dunării, Varna, Veliko Târnovo, Burgas, Silistra şi în regiunea Rodopi.

Fobia faţă de români

«La recensământ m-au întrebat ce naţionalitate am? Le-am răspuns: român. M-au întrebat – cum român? şi a notat cu un creion, ca ulterior să se poată de făcut modificări. I-am zis: nu, doamnă, cu pixul însemnaţi, pentru că e uşor de şters român şi de scris bulgar», spune Nicolay Marinov Patchev, membru al Uniunii Scriitorilor Liberi din Bulgaria.

Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria – AVE, afirmă că în Bulgaria există o fobie faţă de români, mai ales faţă de termenul de – român. «Se duce o politică de deznaţionalizare şi în special chestia cu «vlahii» e băgată aşa cum este introdus în mod intenţionat şi termenul de «moldoveni şi limbă moldovenească» în R. Moldova. Acum nu ştiu R. Moldova ce orientare are, dar aici, noi toţi suntem români sută la sută. Numai că unii se recunosc ca fiind români. Alţii, sub influenţa unor structuri de stat şi în special cu susţinerea unor organizaţii antiromâneşti, se denumesc vlahi». Reprezentantul românilor din Bulgaria a mai spus că se creează această confuzie între român şi «vlah» pentru că se vrea neamul dezbinat, să nu fie uniţi toţi sub denumirea de român.

Sofia. Diplomaţie de faţadă

Guvernul de la Sofia îi lipseşte pe români de dreptul de a învăţa în limba maternă. Astăzi, în Bulgaria mai există o singură şcoală românească. În anul 1999 Liceul «Mihai Eminescu» de la Sofia şi-a reluat activitatea după o întrerupere de 51 de ani. Această instituţie de învăţământ românesc, care funcţionează mai mult pe bază de reciprocitate între statul bulgar şi român, este un «liceu de faţadă», susţin mai mulţi români din Bulgaria. «Liceul a fost deschis la Sofia, acolo unde sunt 100 de români, în loc să fie amplasat în regiunea Vidinului, unde este o masă compactă de români, în număr de 50 de mii».


Pe 13 iulie curent am efectuat o vizită la liceul românesc din Sofia. Sediul se află în aceeaşi clădire cu o şcoală bulgară. Astfel, din cele patru etaje ale instituţiei, liceul românesc activează pe un singur etaj. La etajul 4. Am încercat să discut cu directoarea liceului, care mi-a răspuns în limba bulgară că am nevoie de permisiunea Inspectoratului şcolar de la Sofia pentru a purta orice discuţie cu ea.

Nicolay Marinov Patchev, din oraşul Kozloduy, profesor de limba română, spune că la liceul «Mihai Eminescu» din Sofia se duc mai mult copii bulgari care vor să înveţe cât de cât limba română, ca ulterior, să obţină o bursă de studii în România. «Locul acestui liceu trebuie să fie în regiunea Vidin. Acolo se află cuibul românismului din Bulgaria. şi aşa am avea posibilitatea să trimitem la un liceu românesc şi copii din satele mai îndepărtate, unde nu există nicio şcoală românească».

Dacă vreţi să învăţaţi româneşte, duceţi-vă la Sofia

De aceeaşi părere este şi Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, care afirmă că amplasarea liceului român la Sofia a fost o politică intenţionată a statului bulgar şi, totodată, este vorba de slăbiciunea politicianului român. Liceul român de la Sofia s-a făcut mai mult în baza orgoliilor din spatele biroului şi în niciun caz nu a fost făcut pe bază de reciprocitate.

«Dacă în Bucureşti există o comunitate bulgară prin care Liceul bulgar «Hristov Botev» serveşte această comunitate, la Sofia nu există comunitate românească. La Sofia sunt câţiva aromâni. Pe noi ne deranjează că există acest liceu la Sofia, pentru că oricând statul bulgar ne scoate ochii cu acest liceu. Ne spune: «Dacă vreţi să învăţaţi româneşte, duceţi-vă la Sofia». Lucru imposibil. Masa compactă de români este aici, la Vidin. Noi vrem liceu românesc la Vidin».

Fără şcoală românească, merge în clasa I la un liceu bulgar

Oficial, la Vidin nu există şcoală românească. Lucica Gheorghiev, profesoară de limba română, în mod voluntar mai ţine cursuri de limba română la o bibliotecă din Vidin. Cursurile de limba română sunt frecventate de 12 — 15 tineri. «Am început să ţinem cursuri de limba română în regiunea Vidinului atât timp cât s-a desfăşurat un proiect susţinut din partea guvernului României. Acum nu ne mai finanţează. S-a stopat totul. De un an am început să ţin cursurile în mod voluntar, ca să nu se piardă ceea ce am început».

Luni, 16 iulie, am asistat la cursurile de limba română. Cea mai tânără elevă se numeşte Ioanna şi are 7 ani. Acasă a învăţat să vorbească în română. «Nu ştiu să scriu româneşte şi am venit la cursuri. Am început cu abecedarul. Deja pot să scriu puţin. Mă uit după litere şi le unesc ca să obţin un cuvânt. Din toamnă merg la şcoală. Aş vrea la un liceu românesc. Şi pentru că nu avem, trebuie să merg la o şcoală bulgară», spune Ioanna, care în timp ce vorbeşte cu noi îşi scrie numele în limba română.

Daria are 19 ani şi este din localitatea Kapitanovtsi (Căpitănuţ), situată la 6 km de Vidin. În fiecare zi de luni şi miercuri vine la cursurile de limba română. «Sunt din familie vlahă şi nu vorbesc bine româneşte. Aici la fiecare lecţie avem gramatică. Facem dialog şi avem teme pentru acasă», spune Daria, care deja a învăţat să scrie şi să citească în limba română.

La poliţie i-au cerut listele cu elevii care învaţă în limba română

Florin este elev în clasa VI la şcoala bulgară nr. 8 din Vidin. Ştie să vorbească în română de la părinţi şi bunici. «Eu sunt român din Bulgaria. Ştiu să citesc şi să scriu în limba română. Vreau să mă fac arheolog şi să învăţ în România».

Nicolay Marinov Patchev, 72 de ani, din oraşul Kozloduy, a început să ţină cursuri de istorie încă din anul 1983. «Noi, românii din Bulgaria, am văzut că ne topim şi am început să ţin ore de istorie cu 17 copii. Le predam istoria graiului matern». În anul 2007–2009 profesorul de istorie a organizat şi cursuri de limba română la casa de cultură din oraşul Kozloduy, dar şi în satul vecin Harlets. Au fost grupe de copii şi de adulţi, inclusiv un bătrân de 74 de ani, care vrea să scrie în limba străbunilor.

«După 2009 nu am avut posibilitatea să mai facem nimic. Suntem persecutaţi. Aici există naţionalismul balcanic. Pentru că am predat limba română, nu sunt alungat. Sunt azvârlit cu copitele. M-au lăsat fără lucru şi sunt invitat cu degetul la poliţie. Mi-au cerut listele elevilor care veneau la cursurile de limba română. M-am adresat la ambasada României de la Sofia cu problema dată şi mi-au răspuns să nu le dau nicio listă nimic. Se vorbeşte de mine că sunt românizator. Eu nu sunt românizator. Eu sunt român».

Profesorul de română a fost chemat la inspectoratul şcolar din regiune şi i s-a spus «nicio limbă română să nu se mai studieze». Nicolay Marinov Patchev spune că limba sa maternă este – limba română. «Mie mama mi-a cântat în română: nani-nani, puiul mamei, şi nu în bulgăreşte. Aşa că, acolo unde este scânteie de românism, noi trebuie să o facem flacără, şi nu să o lăsăm să piară».

În instituţii se vorbeşte bulgara, la piaţă – româneşte

În zona Vidinului nu contează că sunt 50 de mii de români sau 100 de mii, pentru că în instituţii oricum se vorbeşte bulgăreşte, îmi spune un trecător pe care l-am întâlnit lângă gara de trenuri din Vidin. Acesta mi-a spus că, dacă vreau să aud vorbindu-se româneşte, să merg la piaţa agricolă. «La bazar toţi vorbesc româneşte».

Slaviana Neofidova este din localitatea Slanotran, situată la 15 km de Vidin. Zilnic, vinde la piaţă pepeni galbeni. Ea spune că în localitate toţi vorbesc româna. «De aici, de la Dunăre, şi până la Marea Neagră numai româneşte se vorbeşte. Vorbim româna, cântăm în română. Bătrânii mei n-au ştiut niciunul bulgăreşte. Vorbesc doar pe româneşte. Copiii deja vorbesc româna mai greu, pentru că învaţă la şcoală bulgărească».

Violeta Traianova din localitatea Kapitanovtsi susţine că în toate satele din jurul Vidinului se vorbeşte româneşte. «Limba română am pomenit de la moşi-strămoşi. La recensământ, mai sunt unii care vorbesc pe româneşte, dar se declară bulgari pentru că aici s-au născut. Dar una este etnia şi alta cetăţenia», explică bătrâna, care a împlinit vârsta de 70 de ani.

«Eu vorbesc română. Nu pot să spun ce etnie am pentru că lucrez la primărie şi să nu fie probleme», mi-a spus un bărbat la piaţă, care mi-a cerut să nu-i public numele.

O singură biserică românească – tot la Sofia

Reprezentanţii românilor din Bulgaria spun că după anii 2000 au primit un sprijin din partea României. S-au ţinut cursuri de română printr-un proiect pilot. Au fost deschise câteva ziare româneşti. Apoi acest sprijin a devenit tot mai vag, pentru că românii din Bulgaria nu au şi cetăţenie română, iar astfel, «noi nu aducem voturi României. Am primit mesaje clare din România. Banii vor fi redirecţionaţi către cei care dau voturi. Până în acest an, tot ce a venit ca sprijin din partea României a fost atât de vag şi atât de puţin, încât cei care ni l-au acordat au vrut să-şi spele faţa şi să spună doar că ni-l dau. Până la momentul actual, noi considerăm că nu am primit sprijinul necesar. Din partea Bulgariei cu atât mai mult. Bulgaria sprijină «vlahii», pentru că ei sunt puntea de dezbinare şi de rupere a românilor», afirmă Ivo Gheorghiev.

Dacă comunitatea românească din Bulgaria nu are parte de şcoli româneşti, în ceea ce priveşte presa şi biserica românească – e jale, îmi spune un român din Vidin. «Biserica este încă la etapa în care se salvează pe ea însăşi. Am avut o biserică într-o localitate aflată la 20 km de Vidin unde părintele a slujit în limba română. Acum nu mai slujeşte. O face uneori doar la cerere».

Biserica ortodoxă română «Sfânta Treime» din Sofia este singura biserică românească din Bulgaria care ţine de Patriarhia Română. Preotul Neluţ Oprea spune că această biserică este frecventată atât de români, cât şi de bulgari. Slujba se ţine în două limbi. «În mod normal şi principial este să se ţină slujba în limba română. Dar în varianta în care la ora nouă dimineaţa, când începe Sfânta Liturghie, sunt numai bulgari în biserică, mi se pare absolut normal să încep în limba bulgară şi după aceea, când vin românii noştri de la Ambasada României sau de la Ambasada R. Moldova la Sofia, să continui în limba română».

La Biserica «Sfânta Treime» se oficiază anual în jur de cinci cununii. «Când avem o cununie mixtă între bulgari şi români mai chemăm câte un preot bulgar, bineînţeles la voinţa mirilor». Părintele Oprea mai spune că românii din satele româneşti vin mai rar pe la biserică, doar când sunt în trecere prin Sofia.

Vizita ministrului de Externe la Sofia şi memorandumul

Pe 13 iulie curent, Andrei Marga, ministrul de Externe al României, a efectuat o vizită de lucru la Sofia, la invitaţia omologului bulgar, Nickolay Mladenov. Marga s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai oamenilor de afaceri români şi ai comunităţii româneşti din Bulgaria. La dorinţa ministrului de Externe al României, presa nu a fost prezentă la această întâlnire. Însă, imediat după vizita la Sofia, presa românească a titrat: «În timpul vizitei în Bulgaria, Marga a uitat de românii din ţara vecină». Asta am auzit şi de la alţi români din Bulgaria. «Politicienii vin, ne salută şi ne spun la revedere. Dar problemele rămân aceleaşi», mi-a spus un participant român la întâlnirea cu ministrul de Externe.

Tot la 13 iulie curent, Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, i-a transmis la Sofia un memorandum ministrului de Externe, Andrei Marga. În acest memorandum privind drepturile românilor din Bulgaria, conform convenţiei-cadru pentru apărarea drepturilor minorităţilor, ratificată de ţările membre, se solicită implicarea urgentă şi un sprijin acordat de guvernul României în domeniul învăţământului şi al culturii româneşti din Bulgaria.

«Limba română să fie studiată în şcoli ca limbă maternă. Oficierea slujbei religioase să se facă în limba maternă în parohiile cu populaţie majoritar românească. Un liceu cu predare în limba română şi engleză la Vidin. Presă în limba română. Un ansamblu folcloric reprezentativ» – sunt doar câteva dintre punctele din memorandumul adresat ministrului Afacerilor Externe, Andrei Marga.

Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, susţine că nu este posibil să se păstreze un neam fără istorie, fără învăţământ, fără limbă, fără tradiţii. «Ne-am păstrat până acum pentru că am avut tradiţii, muzicieni buni care cântau istoria neamului românesc. Aşa ne-am păstrat ca neam. Însă nu-i mai avem nici pe aceştia. Au murit. Acum am rămas orfani, din orice punct de vedere. Şcoală nu avem. Copiii noştri nu mai vorbesc româneşte, tocmai de aceea că niciodată n-au învăţat corect să vorbească. Bulgarii spun despre noi că românii sunt ţigani, românii sunt mămăligari, şi asta creează o jenă într-o persoană», afirmă Ivo, care a ţinut să mai sublinieze că România este şi acolo unde e un singur român. Dacă e pe lună, şi acolo e România.

Iurie SANDUŢA
Sursa: Ziarul de Gardă

joi, 9 august 2012

Români, chiar dacă dincolo de Tisa

Material realizat de Anuța Șiman, din Maramureșul Istoric, înscris în concursul "Proiect România", organizat de Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români (FIJR).

Ce bine e acasă! De câte ori plec de acasă mă întorc aici cu și mai mare bucurie, încrezută că nu există în lumea întreagă loc mai frumos și mai scump sufletului meu ca satul natal, Apșa de Mijloc, așezat la poalele minunaților Carpați, care primăvara erup de verdeață, ademenesc și vrăjesc cu haina lor multicoloră, îngână și te adorm cu susurul izvoarelor cu apă cristalină ce fug repejor spre vale. Îmi spun că nu întâmplător locuim pe aceste meleaguri mioritice, demne de penița celui mai renumit pictor și mă bucur să-mi știu rădăcinile aici, în Maramurășul istoric, chiar dacă dincoace sau dincolo de Tisa, aici, unde a binevoit Dumnezeu să ne aflăm - pe același pământ strămoșesc, dar în altă țară.

M-am născut pe tărâmuri de basm, unde istoria se înfrățește cu legenda ,legenda celor șapte păstori, ce-au pus temelia satului, începând cu ulița „Heli”, ce înseamnă „loc bun de sat”, denumire păstrată până în prezent de locuitorii satului. Heliul cu ciuroiul lui de apă fermecată, care i-a atras pe păstorii din legendă să se statornicească aici, сu legenda balaurului din Pleșca, cu povestea construirii bisericii din Stâjărăt, loc ce și-a primit denumirea de la pădurea de stejar, ce creștea pe vremuri acolo. Câte și mai câte – lucruri care afirmă că noi, românii, aici suntem acasă.

Bisericile vechi din sat sunt dovadă vie a existenței noastre pe aceste meleaguri. Biserica din Stâjărăt, de exemplu, monument istoric de-o însemnătate deosebită, construită totalmente din lemn, cu părere de rău și-a pierdut adevărata dată a zidirii sale sub stratul gros de beton al întăriturilor sau poate sub haina indiferenței (1309, după spusele locuitorilor vârstnici), însă a primit o altă dată (1406), care și ea afirmă istoric existența noastră pe aceste locuri.

Pornind din vremuri străvechi și păstrându-și frumoasa așezare geografică, Apșa de Mijloc pare o poiană cu flori, umbrită și apărătă de dealurile ce-o înconjoară și răcorită de apa râulețului de munte Apșița, care curge alături. Cel mai frumos loc din lume! Cum aș putea să-l uit? Să-mi uit satul ar însemna să-mi uit rădăcinile, s-o uit pe străbunica, care-mi povestea cu atâta drag de horele de altă dat, de șezătorile și clăcile la care se adunau tinerii satului, de prinsul la oaste a flăcăilor... Auzind toate povestirile ei, ,,Amintirile lui Ion Creangă” prind și mai multă viață, par și mai verosimile și-mi afirmă încă o dată că am fost aici din vremuri de demult.

Că suntem aici români ne spune și școala cu predare în limba română, tradițiile, obiceiurile ce le păstrăm cu sfințenie și ne luptăm pentru existența lor, concursul de poezie românească ,,Limba maternă ca floarea eternă”, care, deși tânăr, aflându-se doar la a II-a ediție, este promovat cu pasiune și dragoste de profesoarele de română din școala noastră Anuța Moiș și Anuța Șiman. Că suntem români la noi acasă ne arată și dorința de a povesti despre trecut prin organizarea unor săli de muzeu la primărie și la școala din sat, prin Festivalul Creației Populare Românești, care are loc în fiecare an, prin rotație, în fiecare localitate românească. Ne demonstrează că suntem români dragostea față de limba maternă întâlnită în rândul tinerilor ce-și continuă studiile la secția de limbă română de la Universitatea de Stat din Ujgorod și a intuziaștilor care predau acolo și se luptă pentru existența limbii române, dând tinerilor posibilitatea să-și cunoască cât mai bine limba maternă, să o dezvolte și să o îmbogățească.

Aș vrea să spun, cu siguranță, că vom exista în continuare. Cred că atâta timp cât limba română va domni în casele și sufletele noastre, nu-i vom dezamăgi pe moșii și strămoșii noștri. Se vor odihni în pace, cu credința într-un viitor mai bun pentru nepoții și strănepoții lor. Oare suntem demni de truda lor? Oare este suficientă străduința noastră? Limba, istoria, credința strămoșească ar trebui să ne orânduiască sufletele, iar dragostea să ne îndrume faptele. Doar astfel vom supravețui, vom rămâne cine suntem - Români, oameni puternici și mândri ca munții Carpați, viteji și curajoși ca dacii, harnici ca albinele, cu sufletele înmuiate în versurile lui Eminescu și în cuvintele culese din graiul dulce al mamei.

Un adevăr vechi spune că un popor există atâta timp cât există și limba sa. Când limba moare, și o națiune încetează să mai. Deci, trebuie să păstrăm cu sfințenie Limba Română, pentru că ea și numai ea este biletul nostru spre viitor. Aici, în Maramurășul istoric, limba română a supravețuit atâtor regimuri politice și va supravețui în continuare, dacă nu vom uita că suntem Români și că limba, așa cum spune Nichita Stănescu, este Patria noastră.


Să nu uităm cine suntem și de unde pornim, căci fără de rădăcină, pomul se usucă. Având rădăcinile bine înfipte-n pământ, să ne înălțăm privirile spre viitor, așa cum pomul se înalță spre soare. Să nu uităm, să muncim, să credem și să ocrotim limba maternă și astfel vom continua să fim, să existăm!

Anuța Șiman, din satul Apșa de Mijloc, Maramureșul Istoric din dreapta Tisei (Ucraina)

Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români(FIJR)

Foto: Sergiu Dan

marți, 7 august 2012

Cernăuți – „Mica Viena”

Material realizat de Cornelia Gorea, înscris în concursul "Proiect România", organizat de Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români (FIJR).

„La Cernăuți, când cântă ciocârlia,
La București, ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuți, mi-i dor de România,
La București, de Bucuvina-mi este dor”
( Nicolae Mătiaș)

Un oraș cu parfum de secol XVIII-XIX, Cernăuțiul a fost atestat pentru prima dată în anul 1408, într-un hristov de-al lui Alexandru cel Bun. Povestea sa fascinantă rămâne un mister pentru românii de pretutindeni. Puțini sunt cei care știu că „Micul Paris” a făcut parte din Imperiul Habsburgic 143 de ani, că din 1944 se află sub ocupația URSS și, desigur, a Ucrainei. Timp de numai 25 de ani, orașul din Nordul Bucuvinei a aparținut Țării, fiind unul din cele mai importante centre urbane ale României monarhice.

Târg și loc de vamă pe râul Prut, situat pe drumul comercial ce leagă nordul Europei de Marea Neagră, Cernăuțiul, în perioada interbelică, era al treilea oraș ca mărime din România după București și Chișinău. În umă cu șapte decenii, acest centru cultural înflorea. Săli de spectacol, cinematografe, publicații săptămânale și reviste de cultură, biblioteci, Concervator de Muzică, Universitate, un tablou ce schițează nivelul ridicat de viață al românilor ce-și duceau traiul atunci. Aici rulau în premieră în România producțiile cinematografice internaționale. La Teatrul Național, trupele românești veneau în turnee periodice.

Arhitectura bizantină și cea în stil baroc, monumentele sculpate, clădirile vechi și străzile pavate creaază tabloul unui oraș cosmopolitan, central european. Marele Parc, Piața Teatrului unde se află aleea starurilor, Universitatea, fosta reședință a Metropoliei Ortodoxe Bucovine, Catedrala Ortodoxă sunt obiective turistice ce merită a fi vizitate.

O plimbare prin „Mica Vienă” îți bucură ochii și sufletul. Fiecare loc din Cernăuți este un monument de istorie atins de Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, frații Hurmuzaki, personalități ce au trăit și activat aici în perioada austriacă. Bulevardul pietonal Olga Kobeleanska, înțesat de cafenele și restaurante, troleibuzele și autobuzele care circulă pe străzi, din negura vremurilor, contribuie la aerul boem al „Micului Paris”.


Un oraș, o provincie, o rană deschisă... Deși se află dincolo de Siret, la 30 de km de vamă, 31 de litere ale unui alfabet sunt aproape uitate, fagii Codrii Cosminului sunt tăcuți, crucile pe care stau nume românești sunt ruginite. Românii sunt tot mai puțini. Orașului de suflet al „românului absolut”, Mihai Eminescu, i s-a schimbat peisajul demografic odată cu ocuparea de către trupele sovietice a regiunii carpato-nistrene. Reclamele, panourile și numele de străzi sunt în limba ucraineană. Mergi pe stradă și auzi cum toți vorbesc limba ucraineană.

Se mai întâmplă să întâlnești și vorbitori de limbă română, dar aceștia sunt puțini și sunt veniți din satele din jur pentru studii. Monumentul Unirii din Piața Centrală a fost înlocuit cu statuia lui Taras Șevcenko, poetul național al Ucrainei. Treptat se șterge orice urmă de românism.

Un destin tragic, o istorie scrisă de alții, o oglindă pentru soarta vitregă a românilor din Nordul Bucovinei.