marți, 3 iulie 2012

Eşti floare de dor

Material realizat de Ion Luca, înscris în concursul "Proiect România", organizat de Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români (FIJR)
Eşti floare de dor,Basarabie,
eşti lacrima neamului meu.
,,…Basarabia,Basarabia...
Scumpă icoană, în inimi purtată…’
Dumitru Matchovshi


Nimic nu e mai scump şi mai sfînt pe acest pămînt decât locul unde ai vazut lumina zilei şi ţi-ai petrecut copilăria,afirmă semenii mei ce locuesc peste hotarele ţării, accentuînd cu fermitate , ca nici soarele nu-i soare şi nici stelele nu-s stele, ca la noi în Moldova.

Cu dragoste şi respect îşi slavesc tradiţiile şi limba deoarece este tezaurul cel mai preţuit pe care-l moştenesc copii de la părinţi, depozitul cel mai sacru, lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrate cu sfinţenie de generaţiile trecute și care merită să fie păstrate cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc.

Prea dur i-a fost destinul acestui coltişor de rai, vechi pământ românesc, stropit cu sângele mai multor generaţii de moldoveni care ţineau piept puhoaielor de invadatori ce năvăleau de secole asupra acestui popor harnic şi ospitalier.

Plaiul meu scump, plaiul meu drag, plaiul meu sfânt, plaiul meu plin de dor şi jale, amar și chinuit ţi-a fost trecutul.

"Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plânge iarăși neamul românesc".
(Adrian Păunescu)

Ocuparea țărilor române de catre ruşi în anii 1806-1812 s-a încheiat cu pacea de la Bucureşti. În rezultatul tratatului de pace de la Bucureşti, Imperiul Rus în mod fraudulos anexează Moldova de Est , cu o denumire locală Basarabia în amintirea voievodului Basarab. Autorii cronicilor false ticluite în cei 200 de ani trecuţi au ştiut, dacă vor reuşi, să ne posede trecutul, vor avea şanse reale de a ne stăpâni şi prezentul.

Bietul popor moldovenesc suferea moraliceşte, suportând tot felul de umilinţe: suferea moraliceşte, fiindcă trebuia să aprovizioneze armatele ruseşti cu tot necesarul. Sufereau, dar tăceau, deaoarece ruşii spuneau că vin cu gând curat, pentru a feri poporul de păgânismul turcesc.

În primii ani de ocupaţie ţaristă mii de familii de nobili și țărani moldoveni au părăsit meleagurile basarabene, găsindu-şi refugiul în România din cauza comportamentului antiuman al ocupanţilor ruşi. Moscalii ruşi îşi băteau joc de baştinaşi. Legile erau dure, pedepsele excesiv de severe. Localnicii îngenuncheau cu lacrimi pe obraji, rugându-se în fața autoritaţilor ruşesti să se îndure de ei , ca să le permita să-și respecte stramoşeştile obiceiuri , în biserici să se oficieze
slujbele în limba română. Nobilimea basarabeană de viță românească se împotrivea tentativelor de rusificare, întreprinse de noua guvernare.

Acest plai mioritic, plămădit din osemintele strămoşilor a avut un trecut îndurerat, de aceea și migraţia nu înceta. Pentru a opri procesul migraţionist, a fost fortificat hotarul peste Prut.
Suferinţele ţăranilor de prin judeţe erau insuportabile. Moldova dintre Prut și Nistru devenise un câmp de exploatare. Populatia era exploatată si sărăcită, mii de barbaţi şi femei umblau flămânzi și desculţi. Generalii ruşi nu se îngrozeau, când sute de care încărcate cu alimente şi furaje pentru armată erau trase de oameni. Oameni fără de vină erau băgaţi în închisori, bătuţi, jefuiţi şi arşi. Limba română a fost interzisă în şcoli, biserici, administraţie și justiţie. Nu era mai dulce nici situaţia tinerilor moldoveni care făceau serviciul militar, erau supuşi celor mai umilitoare înjosiri, ofense şi maltratări.

Cu toate intenţiile autorităţile ruseşti de a-i rusifica pe basarabeni, marea masă a populaţiei dintre Prut și Nistru au păstrat în inimile şi sufletele lor sentimentele naţionale ale neamului românesc. În faţa tuturor basarabenilor încătuşati, problema originii, denumirii corecte a limbii a fost o axă, o coloană infinită, acumulându-şi de-a lungul a două veacuri strădania, dar şi încrederea în dreptate, că stramoşii noştri au avut aceeaşi limbă, acelaşi dar şi aceleaşi suferinţe.

Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat porunca să te uit.
...Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
Uite-mă pre mine Dumnezeu!’’
(Nicolae Dabija)

Viaţa ne-a demonstrat răbufnirea firească a acestei părţi de neam că a obtinut independenţa, limba şi alfabet român. În sfârşit, avem şansa de a ne argumenta identitatea, ca să înţelegem cu luciditate ziua pe care o trăim, avem obligaţia de a restabili adevărul, să deprindem curajul de a ne asuma trecutul, ascultându-i chemarea şi descifrindu-i mesajul.

Sper ca viitorul ne va ajuta ca scumpa noastră Basarabie, trecută prin foc şi sabie, plină de aromă, de dragoste, cu oameni buni şi harnici se va întoarce acasă, în sânul Patriei, în graniţele ei fireşti de la Nistru până la Tisa.

"Uniti-vă, români, cu toţii,
Pe sfântul strămoşesc meleag
Muntenii, Moldovenii, Moţii,
O inimă s-avem și-un steag".
( Mircea Radulescu)

Niciun comentariu: