marți, 19 iunie 2012

Maramureşenii de peste Tisa: "Ne fură folclorul"

„Asta e «Raţa», «Raţa» noastră, a românilor!”

Indignată de cele văzute şi auzite, Elena Şiman nu îşi poate stăpâni emoţiile şi exclamă: „Acesta nu e cântec maghiar!”. Deşi a trecut ceva timp de la acest incident, Elena, conducătoarea ansamblului folcloric „Speranţa” din Slatina, Teceu, nu-şi poate explica cum copiii de la şcoala maghiară au ieşit pe scenă cu un dans românesc. „«Raţa», gata, e dans maghiar. Atât de tare m-am revoltat. Сhiar şi directorul Сasei de Cultură Teceu, care m-a invitat la concert, nu ştia. Ne fură folclorul!”, constată Elena.

„Nu e chiar bine să v-o spun, dar totuşi v-o spun. Puteţi omite dacă doriţi”, ne spune Ileana, continuând îndrăzneţ să depene firul amintirilor revoltătoare. „La Biserica Albă, la un festival de dansuri populare, un grup de copii a dansat dansuri populare ucrainene. Cânta «Tam. Ta-tam. Tararararam» şi iarăşi «Raţa» noastră, a românilor.”

De ce se fură folclorul? „E simplu, pentru că nu se mai doinește aşa cum se doinea altădată”, consideră dăscăliţa.

Are o voce un pic răgușită. „Nu pot să vă cânt. Ieri, am strigat la copii. Trebuie să mă fac auzită”, explică femeia. Îi struneşte pentru că ţine foarte mult la disciplină. „Nu e uşor. Sunt 30 şi ceva de copii de vârste diferite. Cei mari se plictisesc, cei mici se rătăcesc”, povesteşte Elena.

La repetiţii, care se fac săptămânal, anul întreg, parcă o auzi cum strigă: „Cosmina, tu, începe strofa! Acum mişcare în dreapta. Cosmina, nu în stânga, în dreapta!”.

Rodul muncii artistice se face văzut pe scenele festivalurilor folclorice. „În Arad, nu că aş fi lipsită de modestie, am luat locul doi. Păcat că nu am fost lângă ei.” Elena nu-și poate însoți copiii din simplul motiv că nu are viză de intrare în România. „În acte, în timpul Uniunii Sovietice, am fost cetăţeni români, acum însă suntem ucraineni…”, spune indignată Elena.

Cântecul ce o face să plângă

Cântecul său preferat este… „Rugă pentru părinţi”. „Mi-a plăcut din copilărie. De câte ori o cântă, chiar la repetiţie, îmi dau lacrimile. Îmi place folclorul, nu şi etno. Accept toate genurile de muzică, dar mai mult muzica originală”, menționează Elena.

A avut o copilărie frumoasă. Tatăl său a fost ceteraş (viorist) la nunţi, iar mama… „Doamne, cum ştia mama să doinească cred că nu am mai auzit pe nimeni”, îşi aminteşte femeia. Ce a învăţat de la părinţi le împărtăşeşte astăzi copiilor. „În fiecare duminică şi de sărbătorile religioase, cântăm în corul bisericesc. La biserică, avem bătrâni trecuţi de 80 de ani, copiii cântă alături de ei. Avem patru generaţii de corişti”, spune mândră Elena. „Cântă şi ea. Frumos, foarte frumos”, se grăbește să adauge o consăteancă și prietenă de familie a Elenei.

Îmi place să cântăm cântările care nu se mai cântă”

O doare când vede cum se deviază de la folclorul autentic. „Noi suntem puţini aici, foarte puţini. Dacă nu ne păstrăm limba, cultura, folclorul, tradiţiile, ne vom pierde. Totul este pe cale de dispariție, cineva trebuie să se ocupe şi de această problemă”, consideră Elena. Tot timpul liber îl dedică copiilor. De ce o face? „E un fel de patriotism”, crede corista.

E sâmbătă seara. Sunt câteva minute până la începutul repetiției. Duminică, elevii Elenei urmează să evolueze pe scena din satul Plăiuţ, raionul Rahău, pe care vor urca şi alte ansambluri de copii din toate localităţile româneşti din Transcarpatia. Elena aşteaptă emoționată ca părinţii să-şi aducă de mânuţă copiii. În familiile mixte din Slatina, dacă tatăl e român, copilul e adus la repetiţie de tată, dacă mama e româncă, atunci de mamă. „Să începem. Repetăm ce am făcut la ultima oră. E foarte important. Repetăm, deci nu uităm”, le vorbește Elena elevilor săi, mulțumită că nimeni nu lipsește.

Bravo, Ioncu!”

Un băițaș care o face să zâmbească la toate repetițiile, Ioncu, cel mai mic și cel mai energic. „Să vedeţi, nu-i stau picioarele pe podea. Dansează la orice cântec, deşi nu ar trebui, dar îl las în pace. «Bravo ţie, Ioncu! Tot așa!», îi spun eu”, povestește Elena.

Cântă Maramureșul”

„Vreo 30 de ani în urmă, eram deja căsătorită, un grup de folclorişti de la Chişinău au umblat pe la noi şi au cules folclor. Au editat o carte «Cântă Maramureșul». Dacă găsiţi această carte, mi-aţi face o favoare. Nu contează cât costă. Pentru mine, nu are preţ”, zice hotărâtă Elena.

De 15 ani, Elena este vânzătoare la piaţă. „Aşa e viaţa. Dar de când am început să fac ore cu copiii, am simţit că sunt de folos”

Adi este mândru că e elevul „doamnei Ileana”. „Va primi şi dumneaei o diplomă”, spune mândru tânărul ceteraş care, împreună cu toţi membrii ansamblului „Speranţa”, au venit la Festivalul regional al creaţiei populare româneşti organizat la Plăiuţ.

Svetlana Panța

UNION

Un comentariu:

Akabelle spunea...

Felicitări Elenei pentru tot ce face!

Când ai statutul de minoritar, chiar dacă ești acasă, păstrarea acestor valori înseamnă... supraviețuirea, de fapt.

Dar totuși, mi se pare prea detașat să spui că ”se fură folclorul”. Când popoarele locuiesc atât de aproape și de atât de mult timp împreună, este absolut normal ca melodiile să fie preluate de alte comunități.