miercuri, 7 martie 2012

Volumul "Comunitatea românească din estul Serbiei" - un prim pas spre cunoașterea românilor din Valea Timocului

Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a găzduit, miercuri, lansarea cărţii "Comunitatea românească din estul Serbiei", de Ionelia Toarcă, apărută sub egida Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (IEH). În deschiderea evenimentului, directorul general al IEH, Cristi Dumitru, a declarat că această lucrare, care este prima dintr-o colecţie ce urmează să apară la IEH, "își propune să atragă atenţia asupra unei probleme mai vechi, care nu a fost rezolvată nici până în ziua de azi - situaţia comunităţilor românești din jurul graniţelor țării".

Printre invitații la lansare s-a numărat și secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, care, referindu-se la protocolul privind minorităţile semnat, la Bruxelles, între România şi Serbia, a subliniat că, după 14 ani de efort constant pentru a introduce pe agenda bilaterală acest subiect sensibil, partea română a reuşit să obţină ceva mai mult decât obținuse până acum. "Românitatea nu se termină în actualele granițe ale sale sau în cel de-al doilea stat românesc, numit Republica Moldova. Cei din Timoc nu sunt singurii români care nu se bucură de drepturi elementare. Semnalul dat de România Serbiei se adresează și altor state unde există români" - a declarat Eugen Tomac. Secretarul de stat a dat asigurări că Bucureștiul va utiliza toate mecanismele pe care le are la dispoziție pentru asigurarea protecției românilor din afara țării și a amintit că în Strategia Națională de Apărare a României, printre primele priorități se numără relațiile cu românii care locuiesc în afara granițelor țării.

La finalul evenimentului, președintele Asociației Studenților Timoceni din Craiova, Aleksandar Najdanovic, a ținut să mulțumească autoarei pentru faptul că a decis să studieze un teren despre care nu se cunosc foarte multe lucruri și i-a îndemnat pe românii din țară să viziteze comunitatea românească din Valea Timocului.

Sergiu Dan

Niciun comentariu: