vineri, 25 noiembrie 2011

În România crește interesul pentru tot ce este legat de cultura ucraineanã

Într-un articol dedicat recensământului de anul acesta din România, Ion Robciuc, redactor șef al Curierului Ucrainean, ziar care apare sub egida Uniunii Ucrainenilor din România, prezintă situația minorității ucrainene de la noi din țară. Redau mai jos câteva pasaje din articolul lui Ion Robciuc, publicat înainte de plebiscit, pentru a putea face o comparație între situația ucrainenilor din România, care se bucură de toate drepturile, și românii din Ucraina, despre care nu putem spune același lucru.

"Pe pãmântul patriei lor, România, trãiesc, în prezent, 61.353 de ucraineni, reprezentând 0.3% din totalul populației. Au fost, înaintea celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, neoficial, aproape un milion. Au prins zorii comunismului românesc, conform recensãmântului din 1977, aproximativ 55.000. Dupã Revoluția din Decembrie, în 1992, ucrainenii numãrau 67.000 de persoane pentru ca apoi, în 2002, numãrul lor sã scadã din nou.

Dinamica demograficã a ucrainenilor din România, variabilã de la o etapã la alta, trimite la un nex de „cauze“ pe care nu dorim sã le discutãm acum. Vrem doar sã remarcãm faptul cã de-a lungul timpului ei au încercat o integrare onestã și sârguincioasã în realitãțile țãrii, fiind nevoiți, uneori, sã facã concesii politice.

Schimbarea de regim produsã de cãderea comunismului a determinat ieșirea multor oameni din anonimat care pânã atunci, din diverse motive, au preferat sã-și ascundã identitatea etnicã. Oare acest lucru înseamnã cã ucrainenii din România au vreun viitor? Este greu sã rãspunzi fãrã ezitare la aceastã întrebare. Mulți copii și nepoți care ar trebui sã asigure dãinuirea noastrã au parte doar de învãțãmânt în limba românã. Nu este mai puțin adevãrat cã și tinerii etnici ucraineni, doritori de orizonturi noi, nu mai sunt interesați în foarte mare mãsurã sã-și studieze limba maternã. În plus, în multe cazuri, numai subzistã, în zilele noastre, un dialog autentic între generații, experiențe de viațã. Și atunci ne întrebãm câți ucraineni cu o etnicitate asumatã real vor mai fi, aici, peste 20, 30 sau 50 de ani?

Dar de când România a devenit o țarã democraticã, a crescut interesul pentru tot ce este legat de cultura ucraineanã. Cu sprijinul finaciar al Guvernului României, UUR editeazã cu regularitate patru reviste în limba ucraineanã și una în limba românã. În fiecare an, apar, în medie, zece cãrți consacrate beletristicii, criticii literare, folclorului, lingvisticii, istoriei, muzicii, relațiilor româno-ucrainene. Au loc simpozioane, conferințe, mese rotunde, festivaluri, unele dintre ele devenite tradiționale. Poți sã ai senzația cã pe mãsurã ce ucrainenii sunt în descreștere demograficã în România, interesul pentru ei este tot mai mare, fenomen strâns legat de redescoperirea de cãtre români a istoriei multiseculare, comune cu a ucrainenilor, istorie despre care nu s-a vorbit în timpul regimului comunist. Am spune cã trebuie sã muncim și sã depunem eforturi pentru ca, în pas cu vremurile, cu globalizarea și democratizarea lumii, sã ne manifestãm identitatea etnicã în toatã complexitatea sa, sã dezvoltãm viața comunitarã, dialogul între generații, sã acționãm pentru menținerea pe termen lung a vieții ucrainene în România. Sã colaborãm și sã ne aflãm mereu aproape de toți ucrainenii din țara noastrã.

Credem cã nu greșim afirmând cã rezultatele viitorului recensãmânt, cele referitoare la structura pe naționalitãți a populației, constituie punctul de interes central pentru ucrainenii din România. Aceasta deoarece ultimele recensãminte nu au reflectat numãrul exact al ucrainenilor din țara noastrã care, în realitate, este mult mai mare. În sprijinul afirmației fãcute, dorim sã arãtãm cã mulți respondenți ai noștri nu fac deosebire între cetãțenie și naționalitate, deși în dreptul românesc distincția între aceste douã noțiuni este clarã: cetãțenia exprimã apartenența la o țarã, fiind automat românã, în timp ce naționalitatea se referã la un grup etnic, fãrã legãturã neapãratã cu cetãțenia. Așadar, fãrã a uita țara în care s-au nãscut, România, ucrainenii sunt o naționalitate aparte, caracterizându-se prin limbã, obiceiuri, culturã, mentalitate specifice.

În altã ordine de idei, se observã cã, așa cum îi prezintã informațiile ultimelor recensãminte, ucrainenii sunt de fapt fragmentați sub numele de ucraineni, ruteni și ruși, ceea ce face ca numãrul lor sã fie mai mic. Trebuie precizat însã cã rutenii nu sunt o naționalitate aparte, cum se afirmã, ci aparțin aceluiași neam ucrainean. Limba vorbitã de ei, de exemplu, nu conține nicio trãsãturã caracteristicã strãinã ucrainenei. Prin urmare, termenul rutean (nume dat ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie dupã vechea denumire latineascã Rutheni pentru rusini, adicã ucraineni) nu are nici un suport în vreo realitate având numai o semnificație istoricã. El se cere, deci, abandonat în favoarea sinonimului ucrainean. Tot așa, prin termenul rus, la noi, trebuie sã se înþeleagã uneori (ca la cronicari, în textele populare sau în unele graiuri românești) ucrainean. Așa se explicã de ce în unele localitãți cu populație neaoșã ucraineanã apar și reprezentanți de naționalitate rusã (rusy, ruski). Termenul rus pentru ucrainean se justificã istoric. Îl mai pãstreazã o mare parte din vorbitorii de limbã ucraineanã încã din perioada de comunitate a slavilor estici (secolele VIII-XII), când poporul slav de rãsãrit se numea rus, iar limba vorbitã de el era rusa.

În ultimii 20 de ani, am obținut rezultate importante în domeniul asigurãrii drepturilor minoritãților naționale, dar exercitarea acestor drepturi depinde în mare mãsurã de procentul etnic al ucrainenilor din diferite localitãți ale României."

Ion Robciuc, redactor-șef Curierul Ucrainean, revistă a Uniunii Ucrainenilor din România

Sursa: Curierul Ucrainean

Niciun comentariu: