luni, 31 octombrie 2011

Spectacolul „Natură moartă cu nepot obez", pe scena teatrului din Cernăuți

În perioada 21-30 octombrie, pe scena impresionantului Teatru muzical dramatic academic „Olga Kobylianska” din Cernăuţi, s-a desfăşurat cel de-al VII-lea Festival de comedie „Aplauzele de aur ale Bucovinei”. Oaspete şi participant al festivalului a fost Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, prezent la Cernăuţi cu spectacolul modern semnat de Ion Sapdaru „Natură moartă cu nepot obez”. Este o poveste tragicomică despre o iubire imposibilă dintre Pompiliu ‒ un bărbat supraponderal care devine principalul erou într-o tabără matriarhală şi care, în urma unor intrigi pe care le organizează mătuşile sale, suferă un fiasco – și o prostituată, care îi aduce în scenă pe: Volin Costin, Irina Răduţu Codreanu, Georgeta Burdujan, Anne Marie Chertic, Catinca Tudose.

După spectacol, pe canapelele roșii ale Teatrului din Cernăuți, a avut loc, într-o atmosferă neformală, o discuție între spectatori și jurnaliști cu regizorul, membrii juriului și actorii Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași.
Actorul Volin Costin, care l-a jucat pe Pompiliu – băiatul obez, ne-a împărtășit emoțiile trăite pe scena Teatrului din Cernăuți. „În primul rând este o emoție specială pe care o am față de Cernăuți ca istorie. În al doilea rând, am emoția întâlnirii cu publicul românesc din această zonă și evident că emoția mea este dublă pentru că spectatorii de aici pentru mine sunt foarte scumpi când joc. Ceea ce s-a întâmplat în seara aceasta, emoția în ochii lor a fost mult-mult mai mare. E o emoție mai specială, sinceră!” – a relatat el. Volin Costin joacă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, dar reprezintă un teatru care se află mai aproape de Cernăuți – Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. În acest spirit, direcția Teatrului muzical dramatic regional academic „Olga Kobylianska” din Cernăuţi și-a arătat disponibilitatea de a invita cu spectacole Teatrul din Botoșani, iar Teatrul din Cernăuți, de asemenea, va avea posibilitatea să joace pe scena Teatrului din Botoșani.

Liderul Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, Vasile Bâcu, a ținut să mulțumească regizorului spectacolului pentru scenariul bine conceput – „Mulțumesc autorului scenariului pentru filosofia poveștii tragicomice bazată pe eclectică, pe contrast, pusă într-un spațiu foarte restrâns și care atinge foarte multe probleme sociale, de fapt, această tragicomedie este la fel ca viața noastră” - a spus el. Într-adevăr, regizorul spectacolului, Ion Sapdaru, a ridicat două probleme sociale chiar foarte serioase și importante: în primul rând, viața persoanelor supraponderale, care nu se bucură întotdeauna de o susținere din partea celorlalți și de posibilitatea de a se realiza. Cea de-a doua constă în grija exagerată, în implicarea părinților în viața copiilor, ceea ce influențează grav viața acestora și îi face să devină infantili în viitor. Datorită acestui moment, spectacolul are și o morală extaordinar de mare pentru părinți.

Piesa Natură moartă cu nepot obez a fost analizată și de Galina Kanarskaia, cronicar teatral, redactor-șef la revista „Convorbiri teatrale”, care a opinat: „Este o piesă dureroasă și este prima la acest festival, în care nu prea contează textul, ci mai mult ceea ce se întâmplă acolo, pe scenă, în general. Pentru mine, conținutul piesei este o poveste dureroasă în care se arată cum poți să distrugi viața omului prin abuz de iubire. Mi-a plăcut foarte mult faptul că regizorul a arătat cu atâta străduință această ‘lume’, începând cu scenografia, pentru că este redată toată istoria acestei familii. Este nu numai povestea lui Pompiliu, ci povestea întregii familii, a mătușilor lui, cu speranța lor de a iubi, cu dragostea lor pe care n-au avut-o și, de accea au ‘prăbușit’ toată iubirea lor pe el. Mulțumesc regizorului pentru puritatea și curățenia gustului, deoarece toate personajele, chiar și prostituata în spectacol nu au impurități. Este o poveste despre durerea din viața oamenilor simpli, despre care teatrul, din păcate, vorbește tot mai rar. Este un spectacol bine articulat și frumos. Îmi pare bine că de fiecare dată acest teatru aduce cвte un spectacol deosebit ca formă sau ca propunere”.

Președintele juriului la Festival, regizorul Teatrului Național „Maria Zankovețka” din Lviv, Vadim Sikorskii, a relatat: „Într-o oarecare măsură, am abosit de formele exagerate, de prea multe forme, și cred că teatrul, totuși, începe să se întoarcă la esență. Mă închin în fața actorilor de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi pentru că sunt adevărați profesioniști. Eu n-aș simplifica sensul specatacolului doar la diferențele exterioare dintre oameni, fiindcă problema este mult mai complexă și prevede atât umanitatea, cât și relațiile dintre oameni. Recunoștință pentru faptul că regizorul a provocat publicul să vină la această piesă, că ei n-au rămas acasă în singurătatea lor, cum are loc în spectacol cu eroul pincipal – Pompiliu. Are un mare merit teatrul de la Iași prin faptul că provoacă publicul să-l admire”.
Spectatorii români din Nordul Bucovinei și-au exprimat dorința ca anul viitor Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi să vină cu o pieasă clasică, de exemplu de Alecsandri sau Cargiale. Această solicitare poate fi argumentată prin faptul că la spectacol erau foarte mulți copii, care nu au posibilitatea să vină la un teatru în limba română. Ei sunt născuți aici, încă mai studiază în școlile românești și au o mare nevoie de așa ceva.

Adi Carauleanu, actor, director artistic al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, pe marginea cerințelor spectatorilor cernăuțeni a ținut să menționeze: „Mă simt extraordinar de bine aici, am câștigat premii de fiecare dată, ceea ce este un lucru foarte important. Din discuțiile din seara asta au rezultat niște idei pe care unii oameni le-au înțeles, iar alții nu. De ce zic asta? Pentru că nu alegem în mod special repertoriul Teatrului din Iași pentru a ne deplasa la un festival. Din repertoriul pe care-l facem, noi fiind bugetari și subordonați Ministerului Culturii din România, din ceea ce facem pentru țară alegem texte, românești evident, să venim aici. Este foarte adevărat că întotdeauna am adus ca structură dramatică, ca structură regizorală texte pe spectacole diferite”.

Mai mult decât atât, domnul Carauleanu a împărtășit câte ceva și din planurile Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi: „Cred că e un anunț important, cel puțin pentru noi, cei din Iași, este un lucru extraordinar că am reușit să punem la cale un festival, care se vrea în timp cel mai mare festival din Europa de Est, cu titlul provizoriu ‚Europa – Est de tot’. Este ideea directorului general al Teatrului Național ‚Vasile Alecsandri’’, regizorul Hagi Culea. Am primit finanțare de la Ministerul Culturii din România pentru prima ediție, la care vor fi invitate trupe de teatru din Bălți, Chișinău (Republica Moldova), Cernăuți (Ucraina), Piatra-Neamț, Botoșani, Galați (România)”. Denumirea festivalului va fi „Europa – Est de tot”, de ce anume „Est de tot”? „Pentru că, geografic vorbind, este granița Uniunii Europene, dar noi vrem să deschidem această graniță prin cultură, prin teatru și să ajungem până la Moscova, Sankt-Petersburg”, – a comunicat el.

Ion Sapdaru, regizorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a relatat că după piesele jucate pe scenele teatrelor din oraşele ucrainene Cerkasi, Lviv sau Kiev, a observat că trupa Tearului din Cernăuți joacă extraordinar de bine atât în limba ucraineană, cât și în rusă. Ar fi genial dacă pe lângă Teatrul „Olga Kobylianska” din Cernăuți ar fi creată o trupă românească. Mai ales că actorii de origne română de la Teatrul „Olga Kobylianska” din Cernăuți vorbesc absolut senzațional limba română.

Limba română rostită de actorii de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi pe scena teatrului din Cernăuți a ridicat sala în picioare, cei patru actori ieșeni reuşind să îi impresioneze pe sutele de români care au venit special pentru o seară desprinsă, parcă, din literatura română. De pe scenă, actorii români au reuşit să vadă ceea ce numai dincolo de graniţele ţării se întâmplă – spectatorii cernăuțeni trăiau, alături de ei lmba română, creând o punte de suflet între Cernăuți și Iași, aducându-se aminte de rădăcinile lor strămoşeşti.

Material realizat de George BODNARAȘ, apărut în ziarul Libertatea Cuvântului din Cernăuți, Nr.43 (450), 2011
Fotografii de Nicolae HAUCA

Manifestări jubiliare la Târnauca


E sfârşit de octombrie, rodul muncii unui an e deja în hambare şi în multe din satele noastre, după cum e primit din moşi-strămoşi, încep hramurile. Iar odată cu ele – diverse manifestări culturale, sărbătorirea unor date importante din istoria comunităţilor, unele din ele devenind tradiţie, ca, de exemplu, la Târnauca (raionul Herța, regiunea Cernăuți), unde au fost marcate aniversările a 426 de ani de la prima atestare documentară a satului şi 200 de ani ai Bisericii Sfântul Dumitru din localitate.

Miercuri, 26 octombrie, de Ziua Sfântului Dumitru, serviciul divin de sărbătoare a fost oficiat de un sobor de şapte preoţi, veniţi la invitaţia părintelui Dumitru Balan, parohul sfântului lăcaş.
Iar în după amiaza zilei de joi, 27 octombrie, începând cu ora 14.00, Casa de cultură i-a adunat pe târnăuceni la momentul festiv, devenit tradiţie datorită energicului primar Ion Pantea, ce s-a desfăşurat cu participarea Ansamblului de cântece şi dansuri „Mugurelul” din cadrul asociaţiei cu acelaşi nume şi Clubului Copiilor şi Elevilor Dorohoi (România), renumit colectiv condus de dl profesor Marcel Dupu.

Din partea conducerii raionului cuvinte de felicitare au rostit domnii Ion Ciornei, preşedintele Consiliului Raional, şi Vasile Ivanescu, prim-locţiitor al şefului Administraţiei Raionale de Stat. Dl Iacob Posteucă, directorul şcolii, a vorbit despre personalităţile marcante ale satului, în special despre preotul Nicolae Sandovici, numele lui fiind păstrat şi acum, peste multe decenii după trecerea în eternitate, deoarece a fost un adevărat model de slujire Bunului Dumnezeu şi oamenilor. Cu momente din istoria Bisericii Sfântul Dumitru a venit tânărul preot Vasile Molodeanu, şi dumnealui fiu al satului, iar dl primar Ion Pantea le-a mulţumit tuturor celor care contribuie după posibilităţi la prosperarea vetrei natale, întreprinzătorilor locali, care şi-au asumat şi ei rolul de gazdă primitoare.
În continuare firul sărbătorii a fost preluat de oaspeţi. Tinerii artişti din Dorohoi au ieşit în scenă cu cel mai frumos dar – talentele lor adunate într-un splendid buchet sub genericul "Cânt şi joc în plai de dor”, răsplătit generos cu aplauzele târnăucenilor încântaţi.

Autor: Vasile BÂCU

Sursa: Gazeta de Herța

joi, 27 octombrie 2011

Consulul general al României la Cernăuţi, despre românii din Transcarpatia


Zeci de jurnalişti din România şi din ţările vecine au discutat, săptămâna trecută, la Cernăuţi, despre problemele cu care se confruntă etnicii români din ţări precum Ucraina, Serbia sau Republica Moldova, propunând soluţii şi idei de proiecte pentru comunităţile româneşti din afara ţării. Dezbaterile au avut loc în perioada 20-23 octombrie, în cadrul celui de-al treilea Congres Internaţional al Jurnaliştilor Români, organizat de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, prezentă la eveniment, a declarat, în discursul susţinut în Sala Roşie a fostei reşedinţe a Mitropoliei Bucovinei, că şi-ar dori ca presa din România să se aplece mai mult asupra problemelor românilor din Ucraina. “Lucrez de 20 de ani în diplomaţie, dar trebuie să recunosc că, în ultimii doi ani, de când ocup acest post, mi-ar fi placut să fiu căutată mai mult de reprezentanţii presei. Aici, puteţi cunoaşte români care vă pot spune o adevarată istorie, români care vă vor interesa” – a afirmat doâmna consul.
Deşi destul de puţin, presa din România a abordat de-a lungul timpului problemele românilor din regiunile Cernăuţi şi Odesa, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre comunitatea românească din Maramureşul Istoric (Transcarpatia), care, coform ultimului recensământ din Ucraina, desfăşurat în 2001, este alcătuită din 32.152 de persoane, adică 2,6 % din populaţia regiunii. Am discutat despre românii din această zonă cu doamna consul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, care ne-a mărturisit că este foarte ataşată de maramureşenii din dreapta Tisei.

Reporter: Doamna consul general, vă aflaţi de mai bine de doi ani la conducerea Consulatului României la Cernăuţi. Ce ne puteţi spune despre activitatea dumneavoastră în toată această perioadă, dar şi despre românii din Maramureşul Istoric (Transcarpatia), care trebuie să parcurgă o distanţă destul de mare pentru a veni la Consulatul de la Cernăuţi?

Tatiana Popa: Mi-am început activitatea în 2009, în calitate de consul general al României la Cernăuţi şi activitatea tehnică concretă, ca să zic aşa, m-a reţinut destul de mult în Cernăuţi, dar aceasta nu înseamnă că nu am dat curs invitaţiilor multiple pe care românii din Transcarpatia mi le-au adresat şi vă mărturisesc că de fiecare dată, emoţia simţită în Transcarpatia parcă este cu mult mai intensă decât ceea ce am întâlnit la Cernăuţi. Aş enumera printre activităţile care mi-au rămas înscrise în suflet şi în inimă deschiderea unei şcoli în localitatea Bouţu Mic, în care, copii de la trei-patru ani, îmbrăcaţi în costume maramureşene, cântau cântece româneşti, în cea mai frumoasă şi mai curată limbă – limba română. Am încercat în activitatea mea să acord în egală măsură atenţie şi comunităţii româneşti din Transcarpatia, chiar dacă ea numeric este mai mică decât cea din regiunea Cernăuţi, cunosc problemele cu care se confruntă etnicii noştri din această regiune, una din ele, cea mai dureroasă, fiind faptul că, pentru obţinerea vizei de România, ei trebuie să se deplaseze la Consulatul General al României de la Cernăuţi. Ceea ce vă pot spune este că, în mod constant, din anul 2006, autorităţile române, la toate întâlnirile pe care le-au avut cu reprezentanţii Ucrainei, au solicitat părţii ucrainene acordul pentru deschiderea unui consulat general al României în Transcarpatia sau a unui birou consular, tocmai din dorinţa noastră de a facilita acestor oameni obţinerea vizelor pentru România. În ceea ce mă priveşte, am încercat să soluţionez această problemă a comunităţii româneşti din Transcarpatia prin aceea că am încercat să acordăm vizele celor care vin din această regiune pe cât posibil în aceeaşi zi, tocmai pentru a nu-i mai obliga să vină la un interval de timp pentru ridicarea paşapoartelor, mă refer în special la persoanele mai în vârstă, pentru care acest drum, din Apşa, din Slatina până la Cernăuţi, este totuşi o greutate. Evident, discutăm de acordarea vizelor în condiţii depline de legalitate şi în care aceste persoane prezintă toate documentele necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru acordarea vizei. Sperăm ca această problemă să se deblocheze şi ca în viitoarele întâlniri pe care partea română le va avea cu partea ucraineană, să se soluţioneze şi această veche dorinţă a comunităţii româneşti din Transcarpatia, de înfiinţare a unui birou consular, fie la Teacevo (Teceu), fie la Slatina. Acest lucru ar uşura mult în viaţa acestor oameni.

Reporter: Ţinând cont de faptul că acest demers depinde şi de partea ucraineană, care a fost poziţia acesteia în timpul consultărilor, de ce durează atât de mult acest proces, cine refuză să dea acceptul pentru deschiderea unui birou consular în Transcarpatia?

Tatiana Popa: Nu am participat personal la consultări şi nu este vorba de o eventuală invocare a unui motiv, ci mai mult de o tragere de timp în a da un răspuns tranşant. Uneori, se invocă principiul reciprocităţii, al parităţii, iar partea română a fost întotdeauna deschisă în ceea ce priveşte posibilitatea deschiderii şi a altor misiuni diplomatice pe teritoriul României, dacă partea ucraineană va dori acest lucru. Această problematică se rezolvă de regulă în conformitate deplină cu prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice şi consulare. Repet, sper ca această problemă să se soluţioneze pe viitor. Am intrat şi într-o criză economică, ţările noastre se confruntă cu aceleaşi dificultăţi din punct de vedere economic şi s-ar putea ca şi criteriul economic să fi stat puţin la baza acestei temporizări a deciziei de înfiinţare a unui birou consular în Transcarpatia. Sperăm să se rezolve.

Reporter: La Forumul Românilor de Pretutindeni, desfăşurat cu câteva săptămâni în urmă la Bucureşti, deşi nu a fost prezent niciun reprezentant al Transcarpatiei, s-a discutat despre posibilitatea înfiinţării unui consulat itinerant la Slatina. Ce părere aveţi faţă de această alternativă?

Tatiana Popa: Convenţia privind relaţiile diplomatice şi consulare ne permite şi această variantă, de consulat itinerant. Partea română este deschisă pentru orice variantă care poate fi acceptată şi care ar putea să ne faciliteze soluţionarea acestei probleme. Există şi această posibilitate şi menţionez că, în ceea ce ne priveşte, am încercat ca în aceşti doi ani de zile să facilităm obţinerea vizelor, în sensul acordării în regim de urgenţă şi în condiţii de deplină legalitate a trata prioritar toată populaţia din Transcarpatia care ni se adresează pentru aceste servicii consulare, tocmai din dorinţa de a diminua efortul pe care ei îl fac venind la Cernăuţi, la această distanţă de câteva sute de kilometri, pentru a obţine viza românească.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre Comisia mixtă româno-ucraineană? Nu există informaţii privind reluarea discuţiilor.
Tatiana Popa: În discuţiile oficialilor români, la nivelul secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României cu omologul său ucrainean, precum şi la toate viitoarele întâlniri preconizate la nivelul Ministerelor de Externe, aceste probleme vor fi clarificate şi, fără îndoială, va fi analizat tot spectrul de probleme care vizează relaţiile bilaterale.

Reporter: Să revenim la comunitatea românească din Transcarpatia, regiune unde, în afară de etnicii români declaraţi şi recunoscuţi oficial, mai există câteva mii de români, care îşi spun volohi şi despre care nu se cunosc foarte multe lucruri. Ce ne puteţi spune despre aceşti oameni?
Tatiana Popa: Vă mărturisesc cu sinceritate că nu am vizitat comunitatea respectivă, dar mi-am dorit foarte mult să fac acest lucru. Cred, însă, că în viitorul apropiat, cu sprijinul domnului Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, voi face o vizită acolo, la Poroşcovo. De altfel, în discursul pe care l-a susţinut la Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români de la Cernăuţi, domnul Botoş a făcut o referire la această comunitate românească. Promit să merg să-i vizitez, pentru că sunt nişte probleme şi realităţi care trebuie cunoscute şi pe care mă bucur că presa din România le-a semnalat şi a atras atenţia asupra necesităţii ca autorităţile române să se îndrepte în a cunoaşte, în primul rând, şi în a încerca să soluţioneze şi problemele acestei comunităţi de volohi din zona Transcarpatiei.


Interviu realizat de Sergiu Dan pentru Agenţia de presă RADOR

Tineri români din Ucraina, participanți la programul „VATRA TOLERANŢEI”


Tinerii români din regiunea Cernăuţi, membri ai Ligii tineretului român „Junimea”, împreună cu etnici maghiari, polonezi, ruşi, tătari, armeni, evrei, greci şi ucraineni, au participat, pe data de 24 octombrie 2011, la Cernăuţi, la o conferinţă de presă în cadrul căreia organizaţia publică „Mişcarea Tinerilor” din Ucraina a făcut un bilanţ al proiectelor derulate în vederea dezvoltării unei societăţi tolerante în spirit european pe teritoriul ucrainean. Evenimentul, organizat în cadrul unui proiect sprijinit de Fundaţia Internaţională „Vidrodjennia”, a reunit experţi remarcabili în domeniul toleranţei şi psihologiei.

În cele patru zile ale cursurilor desfășurate în cadrul programului „VATRA TOLERANŢEI”, au fost desfăşurate următoarele acţiuni: „Fă un pas înainte în întâmpinarea toleranţei” – training moderat de Olga Paraşciuk; „Vindecarea trecutului: dialogul istoriilor sovietice” – lecţie realizată de coordonatoarea programului internaţional „Ucraina activă: vindecarea trecutului”, Olga Gudz-Sakuma; „Stereotipurile şi imaginile duşmanului” – training moderat de preşedintele organizaţiei obşteşti „Tihi Dim” (Rusia) pentru adaptarea socială a femeilor refugiate, psihologul Natalia Nelidova; „Limbajul duşmanilor: Crearea materialelor informative evitând „limbajul duşmanilor” – lecţie realizată de coordonatoarea proiectului „Vatra toleranţei”, jurnalistă la Biroul pentru Investigații Jurnalistice „Svidomo”, Hrystyna Zanyk, precum şi jocuri interactive „PRO” - „CONTRA”.

La prima dezbatere interactivă, participanților le-au fost adresate mai multe întrebări, cum ar fi: „Toleranţa”, atât „inter-etnică”, cât şi cea „generală” - ce înseamnă acest concept pentru dumneavoastră? Coordonatoarea acestui proiect, Hristina Zanik, consideră că „noţiunea de „toleranţă” nu prevede neapărat convingerea că o altă persoană este corectă în proporţie de sută la sută. Toleranţa prevede acceptarea opiniei altei persoane, incontestabilitatea egalităţii tuturor oamenilor şi o atitudine indulgentă cu privire la poziţia luată de o altă persoană. Cred că în Ucraina nu mai trebuie să-i convingi pe oameni de ceva anume, pur şi simplu trebuie de avut o atitudine tolerantă faţă de alte culturi şi naţionalităţi. Am decis să invităm aici 50 de persoane, care reprezintă cele mai numeroase minorităţi naţionale din diferite regiuni ale Ucrainei, cu scopul de a iniţia o colaborare fructuoasă fără a ţine cont de originea lor naţională, precum şi pentru a elimina barierele şi graniţele culturale, de a demonstra că toţi suntem cetăţeni ucraineni şi avem un scop comun – dezvoltare şi prosperitate pentru tineri. Deci, scopul acestei tabere este unirea acestor tineri printr-o idee comună, să le demonstrăm că diversitatea existentă între culturile noastre este un avantaj şi nu un obstacol. Proiectul îşi propune să depăşească stereotipurile şi prejudecăţile în domeniul relaţiilor inter-etnice”. Într-adevăr, la acest proiect s-au prezentat multe etnii din Ucraina, însă, cu toate acestea, nu au participat reprezentanţii tuturor minorităţilor naţionale. Hristina Zanik: „Scopul nostru nu a fost de a invita la tabără reprezentanţi ai tuturor minorităţilor naţionale din Ucraina, ci doar cele mai numeroase şi cele care şi-au exprimat dorinţa de a participa la un astfel de proiect. Deci tocmai 10 minorităţi naţionale au fost de acord să-și trimită reprezentanţii la această acţiune inter-culturală. Şi cred că este suficient”.

Organizaţia Publică „Mişcarea Tinerilor” din Ucraina, cu sprijinul instituţiei National Endowment for Democracy (NED), a mai organizat seminarii cu genericul „Toleranţa tinerilor din Ucraina – o premisă pentru democraţie” în trei oraşe ucrainene: Kolomia (regiunea Ivano-Frankivsk), Berdicev (regiunea Jitomir), Luhansk şi în regiunea Herson. Obiectivele acestei acţiuni sunt promovarea dezvoltării calităţilor de lider a tinerilor de diferite etnii din societatea ucraineană, formarea valorilor, principiilor democratice şi dezvoltarea societăţii civile în Ucraina, căutarea adevărului şi compromisului în problemele istorice şi social-politice cu ajutorul cărora politicienii încearcă să împartă societatea ucraineană în două tabere (limba, Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni, NATO, etc). De asemenea, un scop important este armonizarea relaţiei dintre comunităţile etno-lingvistice din diferite zone ale Ucrainei, toleranţa şi compromisul cu privire la aspectele controversate ale patrimoniului istoric şi realizarea politicii publice în ţară. În special, un istoric celebru, academicianul Volodimir Serghiiciuk, a participat la toate proiectele derulate de această organizaţie şi a avut ocazia de a le spune participanţilor despre foametea din 1932-1933 din Ucraina şi din istoria Armatei Insurecționale Ucrainene, bazându-se pe documente din arhivă şi fapte istorice. În plus faţă de aceste subiecte, organizatorii au implicat experţi locali în domeniul integrării europene şi euro-atlantice. Participanţii au avut ocazia de a discuta despre filmul “Viața celorlalți” (The Lives of Others), care se referă la experienţa unificării Germaniei în jurul valorilor umane într-o țară integrată.

Realizarea proiectelor a fost susținută de Academia Naţională de Administraţie Publică din Ucraina, Liga politologilor internaţionali „Corpul Diplomatic”, Institutul pentru Educaţie Politică, Centrul Tătarilor din Crimeea, Liga Tineretului Român „Junimea” din Cernăuţi, Uniunea Ucrainenilor din Polonia şi organizaţia KLANZA.

Experții au făcut schimb de idei privind dezvoltarea în continuare a unei societăţi tolerante în Ucraina şi și-au îmbunătăţit, de asemenea, cunoştinţele de management pentru elaborarea unor proiecte de importanţă socială. În timpul prezentării oraşelor şi regiunilor lor de origine, participanţii au avut posibilitatea să se prezinte nu numai ca oameni activi, toleranţi şi ambiţioşi, dar, de asemenea, ca nişte persoane creative. Manageruul de proiect Liubomyr Hriţak este convins că această tabără comună i-a permis să-și găsească prieteni în vestul, estul, nordul şi sudul Ucrainei. „În cadrul seminarului am realizat o prezentare a oraşului meu natal” – spune el. „Fiecare dintre participanţi au avut de spus ceva despre meleagurile în care s-au născut, să prezinte cultura lor naţională. Este îmbucurător faptul că proiectul nostru a devenit un fel de platformă de unitate în Ucraina.

Din păcate, statul ucrainean se antrenează mai puţin în proiectele care au ca scop interacţiunea inter-etnică, deşi este evident că societatea ucraineană este o societate pluralistă, eterogenă şi compusă din grupuri atât cultural-religioase, cât şi etno-naţionale. Societăţile pluraliste se legitimează prin participarea civică, printr-o reciprocitate între orgnizaţii publice, partide şi opinia publică. Este greu să realizezi şi să menţii o guvernare democratică stabilă într-o astfel de societate. Funcţionarea unei societăţi pluraliste, cum este societatea ucraineană, depinde în mare măsură de activitatea şi dezvoltarea grupurilor etno-naţionale şi de integrarea acestora într-o societate tolerantă şi dezvoltată, adică de existenţa societăţii civile. Societatea civilă în Ucraina poate fi dezvoltată prin elaborarea unei Strategii naţionale pentru dezvoltare, cum se întâmplă în alte state europene, elaborată cu participarea minorităţilor naţionale, inclusiv cu comunitatea românească din Ucraina.

Putem să evidenţiem două direcţii în dezvoltarea acestor proiecte. Prima este organizarea unor întâlniri asemanatoare cu reprezentanţii altor minorităţi naţionale din Ucraina, sau chiar şi perfecţionarea proiectului „VATRA TOLERANŢEI”, adică a metodelor de realizarea a training-ului şi a dezbaterilor interactive. O altă direcţie este intensificarea colaborării între participanţii la aceste proiecte, elaborarea unor exerciţii mai complicate şi, de ce nu, extinderea spaţiului de realizare a acestui proiect.

George BODNARAŞ, Radio Ucraina-Internaţional, Cernăuți

miercuri, 26 octombrie 2011

Crasna, satul din timpul domnitorului Alexandru cel Bun


Orășelul Crasna este situat într-o zonă deosebit de pitorească din nordul Bucovinei, la o distanță de 40 de kilometri de fosta capitală a Bucovinei istorice – Cernăuți și la 8 kilometri de granița Ucrainei cu România. Crasna se numără printre cele mai mari și mândre localități de la poalele Carpaților.

Prima atestare documentară are loc într-un document al domnitorului Alexandru cel Bun din 15 iunie 1431. Dar, după cum remarca renumitul etnograf și antropolog cultural român Henri H. Stahl, reprezentant de frunte al Școlii monografice, autor prestigios în sociologia rurală, istorie socială, teorie etnografică și memorialistică, majoritatea dintre cele 755 de sate menționate în documentele de până la anul 1449, printre care și Crasna, au hotare străvechi de dinainte de întemeierea Principatului Moldovei.

De remarcat este și faptul că, potrivit unui document din 15 ianuarie 1488, , pe la Crasna Putnei a trecut domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în anul 1871, aici a poposit marele nostru poet Mihai Eminescu, în drumurile lui legate de pregătirea sărbătorii de la Putna din același an. În perioada intrării localității în componența Imperiului Habsburgic, potrivit actelor de evidență ale Oficiului Cadastral cezaro-crăiesc, mai bine de jumătate din satul Crasna a aparținut mănăstirii Putna.

După unirea Bucovinei cu România, la 27 noiembrie 1918, satele Crasna-Ilschi și Crasna Putnei au făcut parte din Plasa Flondoreni a județului Storojineț, România, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, din regiunea Cernăuți, Ucraina. În 1968, aceste două sate sunt comasate, obțin statutul de orășel cu denumirea de Crasnoilsc.

În prezent, populația de aici numără peste 10.000 de locuitori, dintre care majoritatea sunt români. Aceștia au trei biserici, dintre care una este mănăstire, patru școli, o casă de cultură, un muzeu al satului, un combinat de prelucrare a lemnului, diverse instituții de deservire socială, magazine, restaurante.

În Crasna funcționează patru școli, una cu predare în limba ucraineană și trei în limba română, dintre care două sunt medii incomplete, iar cea de-a treia are statut de gimnaziu. Cea mai bine dotată dintre ele este școala din centru, adică gimnaziul, care a fost construit cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, dar și al Consiliului județean Suceava.

Școala românească din Crasna și-a început activitatea în anul 1904 cu doar patru clase. Astăzi, gimnaziul, de exemplu, are 28 de clase și 618 elevi. În comună sunt 1.500 de copii de vârstă școlară.

Cu credința strămoșească-n suflet

După destrămarea Imperiului Roșu, crăsnenii, oameni harnici și evlavioși, și-au îndeplinit visul nutrit de mai mulți ani – de a construi o biserică nouă, mare, pe măsura vredniciei lor. Și fără a tărăgăna lucrurile, și-au suflecat mânecile și, într-un termen restrâns, în 18 luni, au ridicat în centrul satului o adevărată catedrală, în imediata apropiere a vechii biserici construite în 1792. La sfințirea ei, pe 14 octombrie 1991, au participat câteva mii de enoriași sosiți din satele învecinate, din România și din Republica Moldova. Lucrările s-au desfășurat sub conducerea vrednicului paroh, părintele Vasile Paulencu, cel care știe să păstorească spre adevărata credință.

Sursa: Românii din Ucraina, buletin al comunității românești din Ucraina

luni, 24 octombrie 2011

Cernăuți: Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români şi-a încheiat lucrările


Cea de-a III-a ediţie a Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, care a avut loc în perioada 20-23 octombrie, la Cernăuţi, şi-a încheiat lucrările, cu propuneri de proiecte şi posibile soluţii la problemele cu care se confruntă românii din străinătate.

Evenimentul, care a reunit în capitala Bucovinei de Nord aproximativ o sută de reprezentanţi ai presei de limba română şi ai societăţii civile din România şi din statele vecine, cum ar fi Ucraina, Serbia sau Republica Moldova, a fost organizat de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Congresul s-a desfăşurat sub genericul “Identitate – Cultură – Mass-Media” şi a oferit participanţilor posibilitatea să dezbată probleme precum finanţarea presei de limba română din ţările vecine României, accesul tinerilor la învăţământul în limba română şi respectarea drepturilor etnicilor români. Lucrările au fost deschise de preşedintele FIJR, Romeo Couţi, şi de Vasile Tărâţeanu, redactor-şef al publicaţiei cernăuţene "Arcaşul", care au subliniat importanţa desfăşurării Congresului la Cernăuţi. Din partea autorităţilor locale, la deschiderea evenimentului a participat viceprimarul oraşului Cernăuţi, Petru Rotari, care a salutat ziariştii prezenţi în Sala Roşie a Universităţii Iuri Fedkovici din Cernăuţi, fosta reşedinţă a Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei, iar din partea statului român, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.

În discursul susţinut în faţa participanţilor la Congres, oficialul român a declarat că DRP va depune eforturi pentru ca românii din jurul graniţelor şi publicaţiile lor să poată exista şi funcţiona în condiţii civilizate. Secretarul de stat a reiterat că presa de limba română reprezintă o prioritate pentru DRP şi că instituţia îşi va respecta angajamentele în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă etnicii români. “Sunt unul dintre românii născuţi în regiunea Odesa şi cunosc foarte bine realităţile din Ucraina. Experienţa scurtă pe care am avut-o aici (în Ucraina, n.red) mă ajută enorm pentru a înţelege mult mai bine realităţile de astăzi şi pentru a lua deciziile cele mai corecte şi mai potrivite în relaţia cu românii, nu numai din Ucraina, dar şi din alte comunităţi” – a menţionat Eugen Tomac, subliniind necesitatea existenţei unui dialog între ziariştii de limbă română din ţară şi din străinătate. “De foarte multe ori, întâlnim cazuri în care există excese, inclusiv în ceea ce priveşte terminologia. Noi ştim foarte bine cine sunt românii şi unde se află aceştia. Suntem conştienţi că procesul recunoaşterii şi al regăsirii identităţii este unul de durată. Nu este o perioadă uşoară, a traversat această etapă inclusiv populaţia majoritară din Ucraina, care a trecut prin momente dificile, prin perioade de asimilare” – a adăugat secretarul de stat.
Consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, prezentă, de asemenea, la eveniment, a declarat că şi-ar dori ca ziariştii din România să se aplece mai mult asupra problemelor românilor din Ucraina: “Lucrez de 20 de ani în diplomaţie, dar trebuie să recunosc că, în ultimii doi ani, de când ocup acest post, mi-ar fi placut să fiu căutată mai mult de reprezentanţii presei. Aici, la Cernăuţi, puteţi cunoaşte români care vă pot spune o adevarată istorie, români care vă vor interesa” – a declarat doamna consul.

Printre invitaţii la Congres s-a numărat şi ziaristul Val Butnaru, preşedintele Jurnal Trust Media din Republica Moldova, care a anunţat că la 1 decembrie 2011, va avea loc lansarea portalului de ştiri pan-românesc www.union.md, o platformă în care ziarişti români din întreaga lume vor putea discuta despre problemele cu care se confruntă. “Portalul va oferi informaţii multimedia şi, în plus, va avea o reţea de socializare, un fel de Facebook romanesc” – a explicat Val Butnaru.

Una dintre temele abordate la lucrările Congresului a fost presa pentru minorităţi în spaţiul Uniunii Europene, participanţii analizând situaţia României. Raico Cornea, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, ca reprezentant al minorităţilor naţionale (altele decât cea maghiară), a subliniat că minorităţile naţionale din România nu numai că nu sunt discriminate, “ba chiar se poate spune ca sunt discriminate pozitiv”. “În prezent, TVR realizează peste 700 de ore de emisie pe an pentru minorităţile naţionale. Toate minorităţile din România care pot realiza aceste programe, cu sprijinul logistic al TVR, au asemenea emisiuni” – a afirmat Cornea.

În ceea ce priveşte problemele comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României, o problemă specială a fost sesizată de Dusan Prvulovic, directorul Agenţiei Timoc Press. Acesta a atras atenţia că în Serbia nu mai există o comunitate românească unită şi că, în ciuda iniţativelor de înfiinţare a şcolilor particulare sau de ridicare a bisericilor, lipsa presei este un lucru cumplit pentru românii din Serbia. “Dacă cei de la mine de acasă nu vor citi cu toţii despre acest congres, atunci putem spune că el nici nu a existat” – a remarcat Dusan Prvulovic.
Alexandrina Cernov din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române, a declarat, la rândul său, că, spre deosebire de comunitatea românească din Serbia, situaţia românilor din Ucraina este mai bună, însă a subliniat că există încă multe neajunsuri. “Avem şcoli în limba română, catedră de filologie la Cernăuţi, dar toate acestea sunt doar cifre. Prin şcoli putem fi ucrainizaţi foarte uşor. În realitate, chiar şi cei care vor să devină studenţi ai catedrei de filologie română trebuie să dea dictare în limba ucraineană. Presa de aici (din Cernăuţi, n.red) a scris foarte puţin despre acest fenomen. Peste tot se spune că există secţii de limba română, însă la aceste secţii se vorbeşte şi se învaţă în limba ucraineană. Problema în şcoli este una foarte gravă, dar la fel de gravă este şi situaţia generată de cei care se declară moldoveni şi care rup din procentul necesar unei minorităţi pentru a intra sub incidenţa legii ce le permite să înveţe în limba maternă. Mai mult decât atât, la recensământul din 2012, există pericolul introducerii unei întrebări care ar putea induce oamenii în eroare: ’Care este limba pe care o folosiţi?’ în loc de ’Care este limba dumneavoastră maternă?’. Trebuie să fim foarte atenţi la toate aceste detalii” - a subliniat Alexandrina Cernov.

În cadrul dezbaterilor, au fost propuse o serie de proiecte pentru românii din afara ţării, precum stabilirea unor parteneriate între instituţiile de presă din România şi mass-media de limba română de peste hotare, desfăşurarea unor cursuri de perfecţionare şi pregătire a tinerilor jurnalişti din comunităţile româneşti, stabilirea unor relaţii între organizaţiile nonvernamentale din România şi cele din afara ei. S-a decis, printre altele, crearea unui site pentru ziarul cernăuţean Zorile Bucovinei şi înfiinţarea unei filiale a Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români la Cernăuţi. Participanţii la eveniment au stabilit că următorul Congres Internaţional al Jurnaliştilor Români se va desfăşura anul viitor, la Jula, în Ungaria.

Articol realizat de Sergiu Dan pentru Agenţia de presă RADOR

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Vasile Dan din Apşa de Mijloc, diacul care transformă viaţa omului în poveste versificată


Vasile Dan este diac la biserica din Apşa de Mijloc din 1956. Pe vremea când prietenii de o vârstă cu el îşi căutau locuri de muncă pe cât posibil ‘corecte politic’, tânărul de atunci s-a lăsat îndemnat de părinţi şi s-a îndreptat spre biserică. Era biserica pentru care bunica sa făcea prescuri şi căreia, în anul 1948, într-o bună duminică, i se trimisese în locul bătrânului preot greco-catolic local un paroh ortodox.

Apşenii pare să fi avut mai mult noroc decât românii din satele vecine, unde preoţilor uniţi li s-au întins cele mai perfide curse: după edictul de interzicere a bisericilor greco-catolice, preoţii au fost prigoniţi, li s-au inventat vini şi li s-au intentat procese politice ori de drept comun, au fost deposedaţi de bunuri şi deportaţi în Siberia, iar apoi, în locurile lor, au fost aduşi slujbaşi ai Domnului de departe şi de altă credinţă. La Apşa de Jos, bunăoară, în satul vecin, a apărut, într-o bună zi, în biserică, un popă rus despre care s-a aflat doar că se numea Cernejka. După ce a slujit vreo câteva duminici mai mult de unul singur decât în faţa obştei, Cernejka şi-a ras barba şi s-a înfăţişat celor câţiva credincioşi care nu abandonaseră biserica în haine civile, anunţându-le — ca într-o scenă demnă de marea literatură sovietică şi mai ales post-sovietică — decizia sa de a se face activist de partid.

La Apşa de Mijloc nu au stat lucrurile chiar atâtde rău... Ori cel puţin aşa ne face să credm povestea de la 2008 a diacului Vasile, trecut, împreună cu întreaga familie, la ortodoxism, până după 1990. Părintele ortodox era doar din satul vecin, de la Slatina, iar oamenii, printre care şi familia diacului, s-au decis că e mai cumpănit să accepte ideea că Dumnezeu e acelaşi dacă ştii să i te rogi... Iar biserica de care îngrijiseră atâţia din neamul lor nu trebuia lăsată singură ori abandonată pe mâinile ticăloşilor.

Astăzi, diacul Vasile e cunoscut în Apşa de Mijloc, dar şi în celelalte sate româneşti din Transcarpatia pentru talentul său excepţional de a transforma viaţa omului în poveste versificată. Diacul Vasile scrie verşuri, are harul de a potrivi cuvintele astfel încât cei care îl ascultă să se înduioşeze de soarta tristă a mortului, dar şi să admire harul şi inteligenţa celui care a pus-o în forma memorabilă a textului care este actualizat la înmormântări.

Vasile de la Apşa de Mijloc e atât de talentat, încât diecii din satele vecine îl roagă să le împrumute caietele sale cu texte şi tipare pentru a potrivi şi ei, la morţii din parohiile lor, ce se poate pornind de la aceste modele care subînţeleg că reprezintă tocmai canonul de redactare a speciei. Ca un adevărat şef de şcoală, diacul de la Apşa de Mijloc lasă textele sale să circule, fiind convins că ascultătorii ştiu să deosebească originalul de copie şi expresia bine simţită de cea pur şi simplu potrivită. Recunoaşterea diacului Vasile este, în prezent, una indiscutabilă. Într-o regiune în care frecuşurile între ortodocşi şi uniţi nu sunt puţine, Vasile face verşuri şi pentru unii şi pentru alţii, slujind deopotrivă cu preoţii greco-catolici şi cu cei ortodocşi, printr-un gen de ecumenism naiv şi oportun, însă numai în cazul înmormântărilor.

De vreo câteva ori a fost solicitat şi la înmormântări din România... Familia îndoliată a venit, a dat datele importante ale poveştii şi, apoi, lăsându-i diacului o noapte de creaţie la dispoziţie, l-a luat cu maşina şi l-a dus acolo unde era nevoie de el. Ajunsă aici, povestea lui Vasile nu face, de fapt, decât să funcţioneze ca o explicaţie a întâmplărilor noastre din drumul spre casa sa. Puţin încurcate că din tot ce aflasem trebuia să trecem un poduleţ, iar la un moment dat se deschideau două direcţii, ambele pe pod, am deschis portiera maşinii şi am pus întrebări. Da, diacul Vasile locuia în direcţia aceea, ni s-a specificat. Iar apoi, la mulţumirile noastre călduroase: Cine a murit? Cineva de la voi, din România?

În vara lui 2008, când l-am cunoscut, Vasile Dan, diacul din Apşa de Mijloc mi s-a părut a fi unul dintre cei mai atenţi tezaurizatori ai memoriei locale. În zecile de caiete pe care le păstrează e consemnată nu doar povestea elogioasă, aceea care se cuvine să fie rostită în public, a fiecăruia dintre oamenii care au trăit în ultimele decenii în aceste ţinuturi, ci şi principalele repere de viaţă locală. Ce e demn de a fi povestit şi ce anume, neapărând niciodată, rezultă că e lipsit de valoare, care sunt traiectele de succes şi care sunt vieţile socotite risipite, cine nu trebuie decât pomenit pentru ca viaţa sa să se încadreze exact în verşul destinat unei anumite categorii de persoane şi care sunt vieţile a căror punere în text necesită trudă, căci ele scapă mereu modelelor prestabilite — toate aceste lucruri sunt clasificate în caietele de verş de cocon, de bătrân, ori de verş destinat unei personalităţi anume, ţinute frumos, pro memoria, de diac.

Sursa: Populații istorice românești astăzi

vineri, 14 octombrie 2011

Mărie a lu’ Toader, horitoarea românilor din Slatina


Maria Belea sau Mărie a lu’ Toader, cum i se zice de către cei care o cunosc, este o horitoare cunoscută în Slatina (Ucraina, Transcarpatia). Interlocutoare interesantă, Maria Belea ştia să cânte şi să strige la nunţi, după cum cunoştea şi „strigăturile găinii de la nuntă”.

Ne-a condus spre casa ei, într-o zi de septembrie, Mărioara Deiac, iar acest drum a fost şi un bun prilej pentru a vedea peisajul Slatinei. Mărioara ne-a permis să descoperim o lume care îşi spunea încă povestea trecutului, inserată în cea prezentă. Am ascultat povestea unor clădiri din Slatina, multe case obişnuite, dar şi clădiri care au aparţinut comunităţii evreieşti şi care sunt adevărate locuri ale memoriei suferinţelor din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Am înţeles semnificaţia unor expresii care ni s-au părut ciudate, de exemplu, Vine ploaia de la Iapa!, satul care se vede dincolo de Tisa. Am privit Sighetul de dincolo de Tisa şi am ascultat poveşti dramatice sau vesele, oricum, exemplare, ale comunicării peste graniţă.

Pe Maria Belea ─ tanti Mărie ─ nu am găsit-o acasă. Era plecată în vecini, dar Marioara Deiac ştia unde să o strige. Ni s-a arătat o femeie de 75 de ani, dar care nu îşi trăda, în nici un caz, această vârstă. Era mică de statură şi cu o privire tânără, care dădea o expresivitate aparte feţei. A fost măgulită de ideea noastră de a o fotografia, dar a devenit repede neliniştită că este îmbrăcată în hainele de casă. Aşadar a fugit repede în camera alăturată pentru a se schimba, ca să poată fi pingălită (fotografiată).

Maria Belea era o persoană activă, implicată în viaţa comunităţii (mulţi ani a fost dirijoare la corul bisericii, învăţându-i pe corişti diverse cântece: pricesne, dar şi colinde sau chiar romanţe). De asemenea, ne-a mărturisit că a creat şi poezii şi ne-a recitat repede una dintre acestea, apreciată în mod deosebit la un concurs de obiceiuri şi tradiţii desfăşurat în România, în urmă cu câţiva ani.

În urma discuţiilor, am descoperit o palpitantă poveste de viaţă, nelipsită de temele recurente în cazul tuturor familiilor din sat: războiul şi Tisa care a despărţit familia – fratele Mariei a rămas de cealaltă parte a râului, când acesta s-a transformat în graniţă.
Maria şi-a amintit că, în perioada când s-a stabilit graniţa pe Tisa, după al Doilea Război Mondial, mama sa, care săpa într-o grădină la capătul căreia se afla Tisa, se prefăcea că prăşea, iar în timpul acela cânta pentru a-şi înştiinţa fiul, aflat pe celălalt mal al râului, într-un tufiş, unde i-a trimis hainele. Ce se putea face în condiţiile în care graniţa era păzită straşnic, „de nu trecea nici pasărea”? Tot de mama ei îi amintea şi unul din obiectele preţioase din casă, un obiect moştenit: o Biblie învelită într-o copertă de carte pe care scria Stalin. Mama sa învelise Biblia cu acea copertă pentru a nu se şti ce conţinea, citirea de texte religioase fiind deplin interzisă pe vremea „soiuzului”.


Am văzut şi noi Biblia, iar Maria ne-a mărturisit că o păstrează şi astăzi la fel, însă din motive diferite, pentru că a devenit pentru ea un obiect care îi aminteşte de epoca dominaţiei ruseşti.
Maria Belea nu ne-a cântat şi nu ne-a chiuit ca la nuntă. Discuţia cu ea rămâne, însă, una memorabilă tocmai pentru că a participat la reliefarea principalelor teme în jurul cărora se ţes povestirile comunităţii sale.

Sursa: Populații istorice românești astăzi

luni, 3 octombrie 2011

Românii din Serbia, optimiști în privința recensământului populației



În Serbia a început sâmbătă recensământul populației, înregistrare statistică ce va dura 15 zile. Rezultatele recensământului sunt importante nu numai pentru Belgrad, ci și pentru România, deoarece în Serbia există o minoritatea românească importantă. Prezent la deschiderea Forumului Românilor de Pretutindeni, care s-a desfășurat în perioada 30 septembrie – 1 octombrie la București, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a declarat că România este foarte atentă la recensămintele care se organizează în Serbia, Bulgaria sau Ungaria, pentru că aceste țări au comunități românești mari. Potrivit declarațiilor ministrului Baconschi, Bucureștiul nu admite ca un guvern străin să aplice măsuri de descurajare a identității românești. Pentru a afla mai multe despre românii din Serbia, am stat de vorbă cu Zavișa Jurj, președintele Asociației pentru cultură a Românilor-Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, prezent și el la Forum, eveniment organizat de Camera Deputaților și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

R: Ce așteptări aveți de la recensământul demarat recent în Serbia?
Zavișa Jurj: Timp de zece ani de zile, am desfășurat o campanie care includea și acțiuni legate de recensământ. Prin urmare, cred că situația românilor din Serbia s-a schimbat în bine, în sensul că, pentru prima dată în istorie, suntem mai organizați, există activități ale organizațiilor neguvernamentale, iar un partid politic înființat în 2004 a avut un început chiar bun la ultimele alegeri. Așa că tind să cred că membrii comunității noastre se vor identifica drept români. Cu toate acestea, din păcate, după cum bine știți, în limba sârbă “român” se traduce “vlah”, iar oamenii sunt obișnuiți să-și spună și vlahi. În ultimele câteva luni, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, am realizat o campanie axată pe ambele denumiri: vlah și român, deoarece, în momentul de față, este ireal să facem schimbări pentru a ajunge la un număr mare al celor care se declară români. La recensământul din 2002, din zona Timocului, la Sud de Dunăre, dintr-o populație care trăiește în 154 de sate în totalitate românești și 48 de localități mixte, 40.000 s-au declarat vlahi și 4.000 români. Calcule matematice simple ne arată că, în prezent, se poate ajunge la un număr de aproximativ 300.000 de români. Așteptăm ca, în urma acestui recensământ, să se dubleze atât numărul românilor, cât și al vlahilor. Pentru noi, este important ca oamenii să nu se declare sârbi.

R: Ce anume a presupus această campanie de informare a românilor din zona dumneavoastră?
Zavișa Jurj: Vrem ca, prin toate convorbirile pe care le avem cu statul și pe care Serbia le are cu țara-mamă, România, cu instituțiile europene, să se știe că aici (în Serbia - n.red) există o minoritate românească și că “vlah” este un termen istoric. Am avut mai multe evenimente, discursuri ținute la tribune oficiale, am împărțit fluturași, afișe, am realizat un spot video în care apar copii care spun: "Eu sunt român!", sau copii care spun: “Și eu, și eu sunt român!”.

R: Unde ați difuzat acest spot video?
Zavișa Jurj: Din păcate, în Serbia, unde trăim noi, nu există un post de televiziune atât de puternic, dar în orașe există mai multe televiziuni locale mici și am apelat la șapte astfel de posturi, cum ar fi cel din Bor, Kladovo, Kucevo sau Petrovac. Cu sprijinul Institutului Cultural Român, am organizat evenimente mari în cinci orașe, printre care Bolevac, Negotin sau Kladovo, constând în festivaluri cu sute de participanți și spectatori.

R: La aceste evenimente vin și sârbi?
Zavișa Jurj: Da. Chiar recent am avut la Bor Festivalul de Cultură Românească “Serbia - 2011”, care a fost difuzat de televiziunea locală și la care am avut și spectatori sârbi. Pot să vă spun că toți profesorii de la Școala de Muzică, majoritatea sârbi, au fost impresionați de concertul susținut de Orchestra Națională Radio a Societății Române de Radiodifuziune. Repet, nu sunt mulțumit de situația în care se află românii din Serbia, dar dacă facem o comparație între anii 2002 și 2011, constatăm că în prezent este mai bine. Sigur că depinde foarte mult de noi și de acțiunile pe care le va întreprinde țara-mamă în relația cu Serbia. Am înțeles că putem conta pe o vizită oficială a președintelui Traian Băsescu în Timoc, care ar putea avea loc la sfârșitul acestui an. Este foarte important pentru noi, deoarece, pentru prima dată în istorie, Guvernul și oficialii de la București trimit spre Belgrad semnale clare că Serbia nu va fi acceptată în Uniunea Europeană dacă autoritățile sârbe nu vor respecta drepturile minorității române. Sperăm să avem un viitor mai bun.

R: Cred că sunteți la curent cu problemele comunității românești din Ucraina, care este divizată între români și moldoveni, și că aceștia din urmă nu au o părere tocmai bună despre tot ce înseamnă identitate românească. Există această problemă și în rândul minorității românești din Serbia? Cum consideră vlahii România?
Zavișa Jurj: Românii din Serbia - țară care a făcut parte din fosta Iugoslavie, destul de puternică, poate cea mai bogată și mai puternică din Balcani - nu au avut ocazia să cunoască România, Bucureștiul sau oameni din istoria și cultura românească. Prin DRP, am lansat proiectul “Descoperă România”, pentru 150 de români din Serbia, dintre care aproape două treimi au venit pentru prima dată în România și 90% au vizitat prima prima dată Bucureștiul. Nu le-a venit să creadă ce au văzut în România, în capitala țării. Cred că dacă i-am fi legat la ochi când i-am dus să viziteze Palatul Parlamentului, ar fi spus că sunt undeva în Occident, la Londra sau Paris. Ei nu cunosc România, pentru că nu au avut de unde să afle informații despre ea. În presa din Serbia nu există nimic care să facă referire la România. Există reportaje despre toate statele, în timp ce despre România nu scrie nimeni nimic. Un singur anunț a făcut referire la România, când s-a scris despre Forumul Românilor de Pretutindeni, despre care s-a menționat că “are loc în a doua cea mai mare clădire din lume” - Palatul Parlamentului. Pot spune că acesta a fost un text pozitiv. În rest, tot ce auzim despre români și despre România sunt informații din sport.

R: Tinerii români din Serbia vor să vină la studii în România? Care este numărul celor care aleg să-și continue studiile aici și ce fac după terminarea lor, se întorc în Serbia?
Zavișa Jurj: Dintre tinerii care studiază în România, cei mai mulți rămân aici sau pleacă în alte state, însă o bună parte se întorc acasă. În funcție de numărul de locuri pe care ni-l oferă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, număr care în ultimii zece ani a rămas neschimbat, trimitem la studii în România aproximativ 50 de tineri pe an. Anul acesta, am reușit să înființăm Asociația Studenților Timoceni din Craiova, și avem câțiva tineri la Timișoara și București cu care suntem în negocieri privind înființarea unor filiale ale acestei asociații. Avem tineri care participă la tabere organizate la mare prin diferihttp://www.blogger.com/img/blank.gifte programe ale Bucureștiului, copii cărora nu le vine să creadă ce le este dat să vadă în România. Mă refer aici la tradiții, folclor, chiar și muzică pop. Lucrurile se schimbă în bine, însă, din păcate, deși comunitatea românească din Serbia este foarte mare, nu prea are legături cu cei din țară.

R: Există în comunitatea dumneavoastră persoane care și-ar dori să obțină cetățenia română?
Zavișa Jurj: Deși nu am făcut niciodată parte din statul român, avem oameni care vor să devină cetățeni ai României. Sunt depuse câteva zeci de astfel de cereri și vom face o listă cu câteva sute de cereri de dobândire a cetățeniei române. Eu, personal, voi depune o asemenea cerere și nu mă gândesc că pot să folosesc cetățenia română pentru a munci în străinătate, ci vreau să fiu român cu acte în regulă.

Interviu realizat de Sergiu Dan, pentru Agenția de presă RADOR

duminică, 2 octombrie 2011

Concluziile Forumului Românilor de Pretutindeni, desfăşurat la Bucureşti


Palatul Parlamentului din Bucureşti a găzduit, sâmbătă, lucrările ultimei zile a Forumului Românilor de Pretutindeni, eveniment organizat, în perioada 30 septembrie-1 octombrie, de Camera Deputaţilor şi Guvernul României prin Departamentul pentru Românilor de Pretutindeni. Printre cei care au luat cuvântul la evenimentul care a reunit peste 200 de reprezentanţi ai diasporei române şi reprezentanţi ai românilor care locuiesc în zonele istorice din jurul României, s-au numărat şi ministrul muncii, Sulfina Barbu, ministrul educaţiei, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), András István Demeter, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul Romaniei, Viorel Badea, preşedintele Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, William Brânză, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Nicoleta Eucarie.

Pe agenda zilei a doua a Forumului, un loc important l-au ocupat discuţiile privind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării, imaginea românilor în străinătate şi modelarea strategiilor privind comunităţile româneşti de peste hotare. În discursul său, ministrul muncii, Sulfina Barbu, a declarat că instituţia pe care o conduce intenţionează ca, în aproximativ o lună, să publice ghiduri care vor conţine drepturile pe care le au cetăţenii români în domeniul muncii în ţările membre ale Uniunii Europene. Potrivit doamnei ministru, prioritatea Ministerului Muncii este aceea de a elabora ghiduri pentru fiecare ţară. "Vom avea formulare pentru fiecare ţară, în limbile respective. Aceste ghiduri trebuie sa prevadă exact drepturile pe care le au cetăţenii de acolo în domeniul muncii, în special acolo unde există restricţii din partea statelor membre" – a precizat Sulfina Barbu. De asemenea, doamna Barbu a declarat că are în vedere stabilirea unui calendar de întâlniri cu miniştrii omologi, pentru prevenirea situaţiilor dificile şi a încălcării drepturilor cetăţenilor români care muncesc în tările UE. La rândul său, secretatul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, a vorbit despre cazurile de furturi comise de români în străinătate, care afectează imaginea României. Potrivit oficialului român, atunci când aleg să muncească în străinătate, românii trebuie să-şi cunoască drepturile, obligaţiile şi riscurile. “Românii trebuie să fie mai activi în relaţia cu structurile statului, trebuie să stimuleze statul să încheie acorduri de cooperare cu ţările în care se află” – a mai declarat Ioan Dascălu.

Referindu-se la noii cetăţeni români, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANR), Nicoleta Eucarie, a declarat că persoanele care dobândesc sau redobândesc cetăţenia română trebuie să ţină cont de faptul că au atât îndatoriri, cât şi drepturi. “Noii cetăţeni români au posibilitatea să-şi probeze identitatea românească” – a subliniat Nicoleta Eucarie. Potrivit declaraţiilor sale, ANR acţionează în vederea reducerii drastice a birocraţiei şi a eficientizării întregului proces de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române. Totodată, Nicoleta Eucarie a menţionat că noii cetăţeni români trebuie să fie sprijiniţi de comunitate să se integreze şi să îşi găsească un loc de muncă.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a menţionat vizitele efectuate în comunităţile de români din străinătate, mai ales în regiunile ucrainene Cernăuţi şi Transcarpatia şi, de asemenea, a vorbit şi despre situaţia degradantă a cimitirelor din nordul Bucovinei, unde sunt îngropaţi foarte mulţi români. Potrivit lui Titus Corlăţean, chiar dacă mai există probleme în rândul românilor din Ucraina, “odată cu venirea noii conduceri la Kiev, situaţia comunităţii româneşti din această ţară s-a îmbunătăţit”. “Lucrurile se schimbă în bine şi în Republica Moldova” – a subliniat domnul Corlăţean, adăugând că Bucureştiul va continua să susţină integrarea europeană a acestei ţări.
În ce priveşte strategia de informare corectă a cetăţenilor Republicii Moldova, preşedintele-director general al radioului public, András István Demeter, a confirmat declaraţia făcută vineri de premierul Emil Boc, potrivit căruia SRR va deschide un post de radio la Chişinău. Domnul András István Demeter a precizat că noul post, Radio Chişinău, va fi lansat la 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României.

Adresându-se participanţilor la lucrările ultimei zile a Forumului Românilor de Pretutindeni, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, a subliniat necesitatea modelării strategiilor privind comunităţile româneşti din străinătate, menţionând în acest sens decizia de suplimentare a numărului de burse pentru tinerii etnici români care vor să studieze în România. Potrivit lui Daniel Funeriu, “Ministerul Educaţiei are drept obiectiv păstrarea limbii române, oriunde se află aceasta”.

Sergiu DAN