duminică, 14 august 2011

Tineri români la un festival interregional din Kiev


In perioada 2-7 august 2011, prin intermediul Federaţiei YMCA Romania, 37 de tineri români au participat la un festival interregional în Kiev, Ucraina, organizat de YMCA Europe. Acest festival se desfăşoară din doi în doi ani şi până în anul acesta era destinat doar ţărilor balcanice; din acest an, i s-a dat o nouă dimensiune, de festival de programe, tinerii participanţi fiind din 20 de ţări europene.

Tinerii români din Baia Mare, Timişoara şi Constanţa au împărtăşit tuturor celor prezenţi cunoştinţele lor, coordonând workshopurile de TenSing (program de leadership prin muzică, dans şi teatru: coordonator Adela Lakatos), arte marţiale (AIKIDO: coordonator sensei Ion State) şi arta şi pictură (ceramică, vitralii, pictură pe sticlă, origami, brăţări: coordonatori - Alina Coman, Roxana Paşcan). Prezentatorul festivalului a fost vicepreşedintele YMCA România, Dan Carpov.

Tinerii din TenSing România (George Ciurdaş, Sorin Vanciu, Alexandru Erdei, Iulia Grebleş, Balint Botond, Hilda Marton, Roxana Mureşan, Lusine Margaryan, Erdost Alkan, Marco Barcarolo, Amalia Pop, Mihai Dragomir, Adela Lakatos) au făcut senzaţie atât prin atitudinea de pe scenă, prin repertoriul ales, dar mai ales prin spiritul de echipă şi cooperarea dintre ei.

La concursul Y factor – toţi cei prezenţi putându-se înscrie indiferent de talentul lor – juriul format din Szekely Szilard (vocal şi chitară Ultimu` Nivel -România), Kita Boncheva (solistă de operetă – Bulgaria) şi Jan Krizan (vocal şi chitară Lude Krawe - Serbia) au acordat premiul III lui Marco Barcarolo (voluntar EVS al YMCA Baia Mare - România pentru jonglerie), premiul II revenind unei voci remarcabile - George Ciurdaş (YMCA România TenSing).

Concertele formaţiei Ultimu` Nivel au ridicat auditoriul în picioare, băieţii făcând cunoscut tuturor celor 250 de tineri prezenţi la festival atât cel mai recent videoclip - “Alexandra”, cât şi hituri precum: “Sabia lui Zorro”, “Sunt adevărat”, “Minerul”, “Fata care linge îngheţată”, “Ioana”, “Şoapte”, “Janu` Valjanu” etc.

Băieţii de la Ultimu` Nivel (România), alături de formatia agro-punk Lude Krawe (Serbia) au reprezentat punctele de atracţie ale serilor de concerte, punându-se astfel bazele unei colaborări fructuoase între cele două trupe.

A fost o experienţă inedită pentru întreaga echipă a YMCA Romania, care aşteaptă cu interes anul 2013 când, în luna august, în Praga, va avea loc festivalul organizat de YMCA Europe - “Love 2 live” - cu o prezenţă de peste 10.000 de tineri din întreaga Europa şi nu numai.

Niciun comentariu: