marți, 17 noiembrie 2009

Cum s-a încercat ruperea Maramureşului istoric de România


Administraţia militară sovietică era exercitată în teritoriu ardelean, după 25 octombrie 1944, prin intermediul Comitetului Executiv pentru Nordul Ardealului al FND (Frontul Naţional Democrat), constituit din reprezentanţii FND din cele 11 judeţe ale regiunii. Preşedinte a fost ales Teofil Vescan, iar co preşedinte Jordáky Lajos; ponderea locală cea mai mare o aveau maghiarii. Comandamentul sovietic exercita coordonarea şi decizia politică, asigurând şi protecţia organelor administrative civile ale FND În decembrie 1944 se preciza într-un buletin contrainformativ că „în Ardeal toate organele administrative şi poliţieneşti sunt de origine maghiară sau semită, nu români”. La 28 decembrie 1944 se constituie Consiliul FND pentru partea de nord a Transilvaniei. Între 12 14 februarie 1945 s-a ţinut la Cluj Conferinţa Consiliilor FND din judeţele părţii de nord a Transilvaniei, la care au participat prefecţii şi subprefecţii din cele 11 judeţe, care adoptă Programul de guvernare al FND.

Din cauza opoziţiei sovietice exercitate de mareşalul Rodion Malinovski, preşedintele Comisiei Aliate de Control pentru România, „comisariatul nu a putut să se instaleze la sediul proiectat, la Cluj, şi a vegetat chinuit, la Bucureşti, în continua nădejde a posibilităţii unei activităţi pe teren, efective” – cum mărturiseşte Dr. Ionel Pop, şeful Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate, înfiinţat conform Legii nr. 487/10 octombrie 1944. Mai mult, autorităţile politice române sunt silite să recunoască, prin Decretul Regal din 24 octombrie 1944, că teritoriul Transilvaniei eliberate intră în „măsura recuririi”, sub autoritatea Comandamentului general al etapelor, adică introducerea administraţiei militare sovietice. Astfel, toţi prefecţii şi primarii numiţi de Guvernul Român sunt înlăturaţi şi puşi în locul lor prefecţi şi primari de orientare comunistă. Administraţia militară sovietică s a exercitat din 24 octombrie 1944 până la 13 martie 1945, prin intermediul Comitetului Central Consultativ al FND, de orientare comunistă. Autorităţile române au început să fie înlăturate de către comunişti, în ciuda legislaţiei româneşti.


Practic conducerea Transilvaniei de Nord a trecut în mâinile maghiarilor, organele administrative fiind încadrate cu unguri din „gărzile patriotice”, mulţi rămaşi de la fosta administraţie. Prezenţe administrative româneşti (ale celei centrale neevacuate sau locale) trebuie înţelese doar ca şi excepţii temporare. Multe mărturii contemporane atestă faptul că, în manifestările naţionaliste, noul regim local FND-ist era asemănător celui horthyst: limba maghiară redevine limba oficială, manifestările naţionale româneşti sunt interzise, circulaţia monedei româneşti, Leul, este oprită, singura monedă permisă este Pengö ul. Este înfiinţată în toate localităţile Poliţia populară maghiară. După 13 noiembrie 1944 nu mai exista nici o autoritate (jandarmerie, poliţie, armată) românească! Membrii Uniunii Populare Maghiare s au înscris în Partidul Comunist pentru a atrage simpatia sovieticilor, în vederea obţinerii unui statut al Transilvaniei de Nord – autonom sau ca parte a Ungariei comuniste.“

Practic, prezenţa în Transilvania a sovieticilor (exclusiv militari) se limita la comandamentele militare din principalele localităţi şi din gări (unde se găseau şi mulţi care cunoşteau limba româna, probabil basarabeni); administraţia locală FND istă, maghiară în fapt, parţial rămasă din regimul horthyst, parţial sosită cu scop precis din Ungaria.

Românii, repliaţi în rezistenţa naţională în faţa unei ciudate coaliţii între comuniştii ruşi şi foştii hortyşti „convertiţi sub flamurile FND ului”. Ocazional şi temporar, românii au avut şi zone de auto administrare (Maramureş, Năsăud, Bistriţa), toate aparent limitate la luna ianuarie 1945. Puterea centrală de la Bucureşti a administrat şase judeţe (prin Prefecturi şi Jandarmerie) şi câteva instituţii (CFR, Poşta,…) pentru perioade cuprinse între câteva zile şi ceva peste o lună, persistenţa unor entităţi administrative româneşti (poştale) după 13 noiembrie 1944 fiind excepţională, dar documentată.

Au existat şi excepţii. Singurul judeţ din cele 11 în care administraţia militară rusească nu a putut fi instalată este Maramureşul. Oraşul Sighet a fost eliberat la data de 17 octombrie 1944 de către Armata 40 Sovietică. În aceeaşi zi comandantul sovietic a îndrumat pe unii dintre românii care suferiseră persecuţii în timpul administraţiei ungare, să preia administraţia locală, „până la venirea autorităţilor de la Bucureşti”, fiind organizat un Mare Sfat Naţional, cu delegaţi din partea fiecărei comune. Se constituie cu acea ocazie un Consiliu Naţional Român (C.N.R.), preşedinte fiind ales Dr. Ioan Bilţiu Dăncuş (ce primeşte şi delegaţie de primar al oraşului Sighet). C.N.R v a lua masuri de organizare democratică a întregului judeţ, sub conducerea prefectului dr. Petru Mihali şi va intra în scurt timp în divergenţă cu Consiliul Ruteno Maghiar din Maramureş. La 28 ianuarie 1945 aventurierul Ion Odoviciuc, şeful parchetului în C.N.R., proclama „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică”, iar de a doua zi, 29 ianuarie 1945 administraţia locală este preluată de la români de către Comitetul Poporului din Sighet, propus de FND, condus de Odoviciuc ca prefect. Ca urmare primarul Bilţiu fuge şi se refugiază la Bucureşti. Ceilalţi români sunt arestaţi de I. Odoviciuc şi duşi la Ujgorod (vor fi eliberaţi de abia în octombrie 1945!). Insurecţia comunistă reuşise aşadar şi aici (pe filiera ucraineano maghiară), chiar dacă nu existau autorităţi militare sovietice de ocupaţie.

În 4 februarie 1945, Comitetul Poporului, condus de Odoviciuc, hotărăşte eliminarea limbii române ca limbă oficială, înlocuind o cu ce ucraineană. Se hotărăşte dizolvarea Comitetului Naţional Român. Paradoxal moneda locală rămâne cea a statului maghiar: pengõ.

La 5 martie 1945 este semnalat un atac nereuşit al românilor din comunele învecinate asupra Sighetului ucrainean, soldat cu morţi şi răniţi. Instalarea administraţiei româneşti centrale în Maramureş a avut loc oficial doar la 9 aprilie 1945 (în urma ordinului Mareşalului Stalin). În împrejurările create, Consiliul Naţional Român a hotărât ţinerea unei adunări a românilor la Sighet, pe data de 5 martie 1945. La Borşa, primarul Gavrilă Mihăilă Strifundă (reprezenta comuna, împreună cu preotul Eugen Botoş, în Consiliul Naţional Român) şi-a îmbărbătat oamenii să plece în număr mare la Sighet. S-au adunat oameni pe traseu, circa 10.000, din comune. Oamenii lui Ion Odoviuciuc, îmbrăcaţi în uniforme sovietice, au tras în mulţime de pe malul Văii Izei. Au căzut multe victime. Totuşi, după această mişcare, sovieticii nu l mai sprijină pe Odoniuciuc, care fuge după 7 aprilie 1945 în Ucraina. Fostul primar Ştrifundă este arestat de securitate şi moare în 1961, în închisoarea Botoşani. La Conferinţa administrativă din 17 octombrie 1945, noul prefect al guvernului, Iulian Chitta afirma, pentru a combate zvonurile „alarmante” ce încă circulau cu privire la situaţia judeţului: „Maramureşul a fost încadrat definitiv în statul român, la Patria Mama”.

Ionuţ Ţene

Articol preluat de pe www.EternulMaramures.ro

Niciun comentariu: