luni, 24 august 2009

Cum ne iubesc "fratii" sarbi: Romanii, injurati in cimitir, in Timoc; Tricolorul romanesc, ars in Voivodina


Biserica Ortodoxa Romana din Timoc continua sa fie victima presiunilor exercitate de diferite grupari extremiste incurajate de clerul sarb, a declarat luni, pentru Agerpres, protopopul de Dacia Ripensis, preotul Boian Alexandrovici. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe ia atitudine fata de incendierea Drapelului National arborat la Festivalul de folclor al romanilor, incident produs vineri noaptea, in localitatea Seleus, provincia Voivodina, transmite Agerpres.

Potrivit preotului Alexandrovici, la sfarsitul saptamanii trecute, mai multe persoane in frunte cu preotul sarb al satului Raiat s-au impotrivit cu violenta intrarii unui cortegiu funerar in cimitir si a savarsirii ceremonialului inmormantarii unei batrane romance in limba romana.
"Asa zisii credinciosi care il insoteau pe preotul sarb au proferat injurii la adresa BOR si a mea, din cauza ca am construit la Malainita primul asezamant de cult pentru romanii din nord-estul Serbiei. La un moment dat am fost amenintati sa parasim Serbia si, daca suntem romani, sa plecam in Romania", a precizat preotul Boian Alexandrovici.
Romanii prezenti la inmormantare au protestat vehement impotriva actului de intimidare sustinut de episcopul sarb al Timocului, Iustin. Dupa inmormantare, parintele Boian Alexandrovici a sesizat autoritatile politienesti ale orasului Negotin care au luat nota de fapta incriminata si au promis ca vor face lumina in acest caz.

La randul sau, Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin a inceput demersurile pentru a informa institutiile nationale sarbesti si internationale in legatura cu amenintarile la care este supusa sistematic BOR din Timocul Sarbesc.
Presedintele acestui organism, Dusan Parvulovici, a aratat ca autoritatile bisericesti sarbe ignora concluziile Rezolutiei 1632 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din 1 octombrie 2008, precum si raportul parlamentarului Jurgen Herrmann care confirma descriminarea BOR in Timoc si nu tine seama de recomandarile facute de acesta.
"Fara indoiala Patriarhia Romana trebuie sa intervina imediat astfel incat sa grabeasca intalnirea Comisiei mixte de dialog bisericesc romano-sarb pentru clarificarea urgenta a statutului BOR in nord-estul Serbiei unde, din anul 2005, de cand, dupa 170 de ani, romanii din zona au pentru prima oara o biserica romaneasca la Malainita, in satele romanesti se slujeste in limba materna - limba romana", a spus Parvulovici.
El a adaugat ca autoritatile administrative si bisericesti sarbe ar trebui determinate sa recunoasca si sa inscrie in Registrul bisericilor romanesti si Protopopiatul de Dacia Ripensis, cu sediul in Malainita, entitate a Episcopiei de Dacia Felix din Varset.
MAE spera in clarificarea neintarziata a incidentului de la Seleus
Ministerul Afacerilor Externe isi exprima increderea ca ancheta initiata de autoritatile sarbe in legatura cu incidentul produs in localitatea Seleus, provincia Voivodina, unde un drapel al Romaniei arborat la Festivalul de folclor al romanilor a fost incendiat vineri noaptea, la o ora de la incheierea celei de a doua zi a manifestarii, va conduce in cel mai scurt timp la rezultate concrete.
Dupa cum a precizat luni MAE la solicitarea Agerpres, ambasadorul Romaniei la Belgrad, Ion Macovei, s-a deplasat la fata locului si a semnalat de urgenta incidentul autoritatilor sarbe - atat organelor de politie, cat si MAE sarb.
"Clarificarea neintarziata a circumstantelor producerii acestui incident va contribui la promovarea unui climat sigur, in beneficiul intregii comunitati romanesti din Serbia", subliniaza MAE.
Autoritatile de politie sarbe au demarat o ancheta pentru identificarea persoanelor care au dat foc drapelului Romaniei arborat in perioada 20-23 august pe scena amplasata in parcul central al localitatii Seleus, unde s-a desfasurat editia a 49-a a Festivalului de folclor si muzica romaneasca, a declarat lunipresedintele Comunitatii Romanilor din Serbia, Ion Cizmas.
In opinia presedintelui Festivalului de folclor si muzica romaneasca de la Seleus, parlamentarul sarb Ion Magda, autoritatile de stat au datoria de a-i depista pe vandali si de a-i sanctiona in conformitate cu legile Serbiei.

Articolul si fotografia au fost preluate de pe www.ZIUA.ro

2 comentarii:

spartacus spunea...

cred că întotdeauna a existat prietenia româno-sârbă şi mai puţin spre deloc prietenia sârbo-română. cum treci vama pe la Portile de fier 2, in Serbia, 99% din cei pe care îi întâneşti vorbesc româneşte, dar sârbii nu vor să accepte aceasta realitate şi falsifică recensamintele de apropae 200 de ani. în plus, au inventat o identitate nouă pentru românii de acolo - aceea de vlah....

Sergiu Dan spunea...

La fel s-a intamplat si in Ucraina, cu romanii din regiunea Odesei, nu isi mai spun romani, ci moldoveni, iar asta din cauza faptului ca, ani la rand, li s-a tot bagat pe gat ca nu sunt un neam cu cei din Tara.