miercuri, 27 mai 2009

Festivalul creaţiei populare româneşti din Transcarpatia


Chiar dacă a purtat şi altă denumire, Festivalul regional al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia a ajuns la a XIX-a ediţie se mîndrea primarul oraşului Slatina, din dreapta Tisei, gazda din acest an a festivalului itinerant. După lăsarea Cortinei de Fier, prin 1945, inginerul constructor Gheorghe Uhali a reuşit acum 3 ani să devină primul primar român din Slatina, deşi etnicii români sar demult peste 60 la sută din populaţia vechiului oraş salin. Atîta doar că la fiecare alegeri românii au venit nu cu un candidat ci cu 4 !Abia tîrziu şi-au dat seama că astfel nu au nici o şansă, primarul fiind mereu ales din rîndul etnicilor ucraineni sau maghiari.
Dar nu ştiu de ce am început aşa, întrucît în fruntea unei primării contează omul, gospodarul nu naţionalitatea.

Primarul dinainte era…femeie O cheamă Ildiko Sokolan şi e domnişoară şi nu ştie româneşte, deşi are rădăcini la Ocna Şugatag şi Coştiui.

Ea n-a mai candidat pentru al doilea mandat, fiind convinsă că această funcţie , prin denumire, este de genul masculin. Aveam să aflu aceste amănunte în timpul dansului de seară, cînd am învîrtit-o şi mi-am dat seama că încă vorbesc bine limba maghiară, pe care m învăţat-o în stînga Tisei, de la o fetiţă născută la Moscova. De altfel, în maghiară, am conversat şi cu viceprimarul Ianoş Kocserha, cu care am vorbit despre magnatul presei Robert Maxwell, născut la Slatina.

Chiar dacă nu ştiu limba ucraineană, m-am înţeles foarte bine şi cu şeful Secţiei Regionale de Cultură Ujgorod, Ivan Kaniuka , cu care am citit în Şcoala românească din Slatina, după ce directorul prof. Mihai Opriş a prezentat-o oficialităţilor române şi ucrainene prezente la Festival. Şcoala de gradul 1- 3 are 47 cadre didactice şi 511 copii. Majoritatea continuă studiile postliceale în Ucraina, iar din 1990 şi în România sau Republica Moldova. Din 28 de olimpici proveniţi din 82 unităţi de învăţămînt la nivelul raionului Teaciv, 8 sunt de la această şcoală românească – se mîndrea directorul, căruia abia acum i-am spus că suntem neamuri prin alianţă, prin mătuşa Mărie, Dumnezeu să o odihnească, născută în Satina şi căsătorită la Sighet cu fratele bunicii mele. Neamuri înainte de a ne fi născut noi. Interesant este că noi ne-am întîlnit în copilărie, cu Mihai şi cu fratele său Gheorghe, pe vremea cînd treceam pe jos, „cu chemare”, peste podul de la Cămara . Da, legăturile dintre românii şi ucrainenii despărţiţi peste noapte de sîrma ghimpată întinsă pe Tisa au existat şi rezistat mereu , chiar şi în regimul comunist cînd am putut trece graniţa şi în 1962, de exemplu, la Cămara-Sighet, dar şi după 1986, pe la Cîmpulung la Tisa, săptămînal.

În urmă cu doar cîţiva ani, cînd a decedat dl L., din Sighet, cunoscut sub porecla Piticu, personaj important în romanul „Apa” al lui Alexandru Ivasiuc, s-a întîmplat ceva fenomenal, zic eu. Anume, rubedeniile răposatului din dreapta Tisei, de unde era originar, au fost anunţate peste apă, peste Tisa,rîul de frontieră cu ţara vecină.: A murit Piticu. Vestea s-a răspîndit în localităţile româneşti din dreapta Tisei mai repede decît ar putea-o face azi Internetul în Transcarpatia, unde nu e ca …la noi! Adică o legătură la 5 mii pauză!

Aş tot ţine-o aşa, pe arătură, dacă nu ar trebui să amintesc faptul că oficial, Festivalul este organizat de autorităţile regionale, şi ale celor două raioane, la care se adaugă primăriile din localităţile româneşti, 7 la număr, în frunte cu gazda din cest an, Slatina. Neoficial, festivalul este organizat pe „banii de la piept” în proporţie de 90, adică sponsorizări nu numai din partea românilor din dreapta, dar şi a unora din stînga Tisei.

Ca „abonat” al acestui festival, pot afirma că ediţia din acest an s-a bucurat de prezenţa celor mai mulţi oficiali din Transcarpatia,din Maramureş, dar şi ai diplomaţiei din România şi Ucraina.

Pe scena în aer liber din pacul oraşului, unde lumea sta la soare şi la umbră savurînd un şaşlîc,o măslină sau un plev au urcat primarul gazdă, prefectul de Maramureş, Sandu Pocol, preşedintele CJ Maramureş, Mircea Man, proaspăt cetăţean de Onoare al oraşului Slatina, („Aveţi un primar de nota 10. Vin aici cu mare plăcere de vreo 9 ani, de cînd eram deputat în Parlamentul României. Şi atunci şi acum susţin ideea construirii acelui pod rutier numit economic, pe care să poată circula autovehicule de mare tonaj întrucît schimbul de mărfuri stă la baza economiei fiecărei ţări. În Maramureş, mă ocup în egală măsură şi de minoritatea ucraineană în mijlocul căreia mă duc ca la mine acasă. Sper că şi autorităţile din Ucraina procedează la fel faţă de minoritatea română din cele două raioane. Sunt convins că prin proiectele comune transfrotaliere dar nu numai, relaţiile de prietenie şi bună vecinătate dintre Maramureş şi Transcarpatia vor străluci”), Gheorghe Mihai Bârlea, senator, cetăţean de onoare al oraşului Slatina din 1996. („De aproape 20 de ani sunt alături de dumneavoastră, care faceţi parte din marea familie a românilor , care nu şi-au uitat limba, portul şi tradiţiile. Vin aici cu marea bucurie de a mă reîntîlni cu prietenii cu care am închegat astfel de relaţii de acum două decenii. Azi, în calitate de senator, mă consider şi reprezentant al românilor din Transcarpatia dar şi al ucrainenilor din Maramureş în Parlamentul României. În Comisia parlamentară de prietenie România Ucraina, dar nu numai, militez pentru consolidarea relaţiilor de prietenie între ele două ţări”, Gheorghe Rus, consilier local, reprezentant al delegaţiei din Sighetu Marmaţiei, localitate înfrăţită cu Slatina, preşedinţii Asociaţiilor culturale a românilor din Transcarpatia, prof. Gheorghe Opriş, dr. Vasile Iovdi şi dr. Ion M. Botoş,

Stepan Revak, şeful Secţiei Minorităţi din cadrul administraţiei regionale de la Ujgorod, Ivan Paş, locţiitorul şefului administraţiei raionului Teaciv, Iuri Tcaciuc, guvernator adjunct Rahiv, Vasile Iovdi, primul român ajuns în fruntea administraţiei raionale Teaciv, guvernator, Dorin Popescu, consul general interimar al României la Cernăuţi („ Încercăm cu partenerii noştri ucraineni să punem în picioare o relaţie foarte bună. Nu presa extremistă şi naţionalistă să ne facă nouă agenda relaţiilor bilaterale. D.na Tatiana Popa va deveni noul consul general la Cernăuţi, care va imprima un nou dinamism al relaţiei interculturale . Suntem foarte aproape de deschiderea Consulatului general al României la Ujgorod cu filială la Slatina. Dumneavoastră, românii de aici, aveţi obligaţia civică de a participa la tot ceea ce este frumos în relaţiile dintre România şi Ucraina”), Iuri Verbiţki, consulul general al Ucrainei la Suceava, şeful culturii de la Ujgorod ş.a. care s-au adresat norodului. În alocuţiunile oficialilor ucraineni, netraduse în română, s-au adresat felicitări comunităţii româneşti şi liderilor lor, pentru buna convieţuire între toate minorităţile din Transcarpatia, vreo 45. Totodată, s-a amintit de proiectele transfrontaliere aflate în derulare între regiunea Transcarpatia şi judeţele vecine din România, Maramureş şi Satu Mare, despre susţinerea şi promovarea bunelor relaţii între noi, Ucraina şi România.

Programul artistic a fost susţinut de Ştefan şi Andrei Petreuş, Ileana Bumbar, Pătru Bârlea )cu piese de suflet despre podul istoric, despre sîrma ghimpată şi „Mărţişor”, festivalul besermenilor, Ansamblurile Transilvania” din Baia Mare şi „Lisorub” din Bocicoi , grupurile artistice din Plăiuţ, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Slatina, Biserica Albă, Strîmtura, Bouţu Mic, Topcina.

Din Slatina au prezentat pe scenă excelente grupaje artistice elevii celor 3 şcoli din localitate:ucraineană, română şi maghiară. Primarul Uhali a primit o diplomă semnată de guvernatorul regiunii, Oleg Cavaşi pentru meritul de a cultiva limba română şi tradiţiile populare româneşti.

După spectacol, oaspeţii, o parte din ei , au participat la cina festivă în localul lui Vasile Mihalca Huciu, un om deosebit care nu ne-a lăsat să plecăm pînă nu servim din şaşlîcul care tocmai se frigea. Cum era trecut de miezul nopţii, am tăiat-o spre pod, cu „inventatatorul „acestuia, Ion Bledea, fost birău de Sighet, cu lectorul universitar de la Cluj, dr. Nicolae Hodor şi părinţii săi îmbrăcaţi în straie ţărăneşti din Slătioara, dar şi cu meteorologul din Cluj,

Gheorghe Petrovay. „Văd că în seara asta toată lumea se sărută: Nu e bai că se sărută/azi, în public, slut cu slută/baiu-i că după sărut /se mai naşte înc-un slut!"

Florentin NĂSUI

Graiul Maramuresului

luni, 4 mai 2009

Biografia lui Mihai MARINA - fiu distins al Maramureșului

Notă biografică de Vasile BOLOGA

Mihai Marina s-a născut în localitatea Apșa de Jos din dreapta Tisei (Ucraina), la 4 octombrie 1907, într-o familie de țărani. Tatăl său, Mihai, a fost țăranul-cărturar, diacul bisericii din localitate, iar pe mama sa a chemat-o Ileana. A avut doi frați și o soră: Alexandru, Victor și Maria. După terminarea școlii primare în comuna natală, în anul 1919, se înscrie la nou-înființatul liceu românesc „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației. De la început s-a remarcat ca un elev silitor, ajungând bibliotecar al Societății de lectură „Dragoș Vodă” a elevilor de la liceu, iar apoi secretar și președinte al acesteia. A îndeplinit de asemenila internatul liceului funcția de instructor (pedagog). În perioada liceului publică primele încercări literare în revista intitulată „Zări senine”, precum și în „Anuarul” liceului.

Întreaga viață și activitate a juristului, diplomatului și publicistului maramureșean, Dr.Mihai Marina, poate fi caracterizată succint prin: demnitate, înaltă probitate profesională morală, și un profund atașament față de plaiurile natale.

În anul 1926 termină cursurile liceale, ca șef de promoție, având ca președinte al comisiei de examinare pe prof. N.Cartojan. În toamn se înscrie la Facultatea de drept a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. Ca student colaborează cu publicațiile „Gazeta Maramureșeană” (Sighet), „Chemarea” și „Patria” (Cluj) și este ales președinte al Clubului studențesc maramureșean. În anul 1930 obține licența în drept, cu diploma nr.794/26 iunie 1930, semnată în calitate de rector de prof.Emil Racoviță și de decan de prof.Romulus Boilă. După terminarea facultății, în anii 1930-1931, își face stagiul ca avocat la Prefectura județului Cluj. Se căsătorește cu Elena Mălaiu, profesoară de istorie, fiică de țărani din Mohu, jud.Sibiu.

Este numit, în anul 1931, secretar al Prefecturii județului Maramureș. În același an este ales secretar al Astrei, Despărțământul Sighet, localitate în care editează revista „Astra maramureșeană” și colaborează cu publicațiile „Gazeta Maramureșului” (Sighet) și „Societatea de mâine” (Cluj) condusă de I.Clopoțel.

La 1 martie 1932 scoate la Sighet primul număr al gazetei „Graiul Maramureșului” (publicație independentă), pe care o conduce până la 15 august 1932, când aceasta este cedată nou-înființate „Asociații a presei din Maramureș”. La Sighet, în cursul anului 1932, îndeplinește succesiv următoarele funcții administrative: juristconsult al prefecturii, șef de serviciu la prefectură și primpretor al plasei Sighet.

După reorganizarea „Asociației presei din Maramureș”, în anul 1934, revine la conducerea redacției „Graiului Maramureșului”. Organizează biblioteca „Asociației presei din Maramureș” și conduce cercul de studii al acesteia. În anul 1935 reprezintă presa maramureșeană la Congresul ziariștilor români. Gazeta „Graiul Maramureșului” și „Asociația presei din Maramureș”, care grupa, în cadrul său, toate forțele intelectuale existente au avut rol important în emanciparea culturală a Maramureșului în perioada interbelică.

După reforma administrativă instituită de dictatira regală, în anul 1938, este numit la Rezidența regală a ținutului Someș-Cluj, ca șef al Oficiului de studii și documentare. În această calitate, în anul 1939, publică lucrarea: „Maramureșul – Necesități și remedii”, un valoros studiu interdisciplinar economico-sociologic privind problemele dificile cu care se confruntă societatea maramureșeană, în care propune în final o serie de soluții de remediere, dintre care unele au rămas valabile și astăzi. Pentru scurt timp, în luna iulie a anului 1940, îndeplinește înalta funcție de prefect al județului Maramureș.

După diktatul de la Viena, în august 1940, se refugiază la București, unde este numit subdirector în Ministerul de Interne, pentru problemele privind evidența și plasarea refugiaților. Peste puțin timp, în ianuarie 1941, este detașat la Ministerul de Externe ca membru al Comisiei pentru tratative cu Ungaria.

Datorită bunului renume pe care și l-a câștigat, cunoașterii limbilor germană și maghiară și a faptului că s-a dovedit a fi un bun patriot, care nu s-a amestecat în luptele politice, în iunie 1941 este numit consul la Consulatul Regatului României de la Oradea. Peste un an, ca o confirmare a calității depuse, este numit consul general I, calitate în care lucrează până la închiderea Consulatului și arestarea sa și a celor diplomați, de către autoritățile maghiare, în septembrie 1944.

În perioada 1941-1944, cât a fost diplomat la Consulatul Român din Oradea, a desfășurat o activitate neobosită pentru apărarea și ajutorarea populației românești din teritoriul ocupat, bucurându-se de stima și respectul tuturor celor care l-au cunoscut. De asemeni a intervenit la autoritățile maghiare oentru îmbunătășirea condițiilor din ghetorurile în care era internată populația evreiască. În anul 1944, împreună cu Gh.Tite și M.Bologa urmărește trenurile cu deportații evrei până la Auschwitz, sesizând prin intermediul ambasadorului român Vaspanian Pella, Crucea Roșie internațională asupra genocidului la care era supusă populația evreiască, fapt care a contrbuit la salvarea avieții a zeci de mii de evrei. Dr.Mihai Marina și soția sa au contribuit personal la salvarea câtorva zeci de evrei ardeleni, pe care, uneori chiar cu mașina consulatului, au reușit să-i treacă granița în România. Acțiunile umanitare ale dr.Mihai Marina pentru ajutorarea și salvarea evreilor transilvăneni s-au bucurat ulterior de rencunoașterea fruntașilor comunităților evreiești din țară și straăinătate, fiind consemnate într-o serie de lucrări consacrate ocupației hortyste a nordului Transilvaniei și holocaustului.

După ruperea relaților diplomatice dintre România și Ungaria în septembrie 1944, dr. Mihai Marina împreună cu personalul consulatului de la Oradea este arestat de autoritățile maghiare și predat ulterior celor germane, care îi internează până la eliberarea lor de către trupele americane, în aprilie 1945, la Hofbruck în Bavaria.

În noiembrie 1945 se întoarce în țară și este încadrat la Ministerul de Externe, în funcția de consilier la Biroul pentru lucrările pregătitoare ale Conferinței de pace. Din octombrie 1946, până în noiembrie 1947, lucreză tot în cadrul Ministerului de Externe, ca director la Direcția consulară, când este comprimat (suspendat) urmare venirii la conducerea ministerului a Anei Pauker.

Lucrează apoi ca juristconsult la diferite întreprinderi și instituții din București, până este descoperit ca fost „diplomat fascist” și trebuie să-și caute de lucru în altă parte. Astfel a lucrat ca juristconsult la Întreprinderea de locuințe și localuri, Direcția poștelor și telecomunicațiilor, Ferma 30 Decembrie și Ministerul Agriculturii, de unde se pensionează în anul 1967.

În anul 1977 se mută în orașul Cluj, unde decedează la 15 martie 1980 fiind înmormântat în Cimitirul Central.

Ca o recunoaștere postumă a meritelor sale de „bărbat de seamă al Maramureșului”, în toamna anului 1995, Consiliul local Sighetu Marmației atribuie numelui său unei străzi din municipiu, în cartierul Cămara. Manuscrisele rămase de la el au fost achiziționate de Biblioteca județeană Maramureș din Baia Mare.

Sursa: cartea "MARAMUREȘENI, PORTRETE ȘI MEDALIOANE" ; editura "DRAGOS VODA", CLUJ NAPOCA 1998

Deosebite multumiri conducerii editurii "DRAGOS VODA", in special domnului Vasile Iuga de Saliste, care a fost de acord ca acest material sa apara aici, pe blog-ul romanilor de peste Tisa.

vineri, 1 mai 2009

PS Justinian a participat la târnosirea Mănăstirii Peri din Ucraina


*Această vatră de spiritualitate românească a fost reînfiinţată după mai bine de 300 de ani
Prea Sfinţitul Justinian Chira, episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, a participat la târnosirea bisericii Mănăstirii Peri din Ucraina. Acest eveniment de o însemnătate istorică aparte a fost fixat în Duminica Tomii. Încă de la trecerea frontierei, pe teritoriul Ucrainei, delegaţia Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului a fost întâmpinată de credincioşii români din localitatea Slatina, în frunte cu părintele Benedict. Cu toţii s-au îndreptat spre localitatea Grusevo, situată pe cealaltă parte a Tisei, în dreptul localităţii Săpânţa. Delegaţia maramureşeană, care l-a avut în frunte pe Prea Sfinţia Sa Justinian, a fost completată de pr. dr. Cristian Ştefan, consilier cultural, pr. Vasile Pop, protopop de Sighet, pr. Nicolae Dutca, Parohia Tisa (translator), arhidiacon Nicolae Thira, diacon Andrei Pop şi colegul Octavian Butuza. Întregii delegaţii i s-a făcut o primire frăţească, începând cu PS Sa Marc al Hustului şi Vinogradovului şi continuând cu părinţi monahi de la mănăstire, cu preoţii şi credincioşii ortodocşi atât români, cât şi ucraineni. “Prin prezenţa şi slujirea unui ierarh ortodox român la acest eveniment s-a marcat o noua pagină de istorie de o însemnătate deosebită, o pagină căreia nădăjduim ca Dumnezeu să-i rânduiască un statut de continuitate spre folosul duhovnicesc al fraţilor întru credinţă români şi ucraineni”, mărturiseşte preotul Cristian Ştefan.

A fost centru de cultură şi spiritualitate românească

Mănăstirea Peri a fost atestată documentar în anul 1391. Ea devenea stavropighie, adică pusă direct sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol. În scurt timp, a devenit un însemnat centru de cultură şi spiritualitate românească, fiind şi reşedinţa câtorva episcopi ce i-au păstorit pe credincioşii ortodocşi români din părţile Maramureşului. După câteva secole de existenţă, mănăstirea a fost distrusă în chip samavolnic de Mihail Apafi şi mai bine de 300 de ani generaţiile următoare de români ortodocşi din Maramureş au fost privaţi de această sursă de cultură şi atmosferă duhovnicească. Cu toate acestea, românii din stânga şi dreapta Tisei nu au încetat să se roage lui Dumnezeu pentru reînfiinţarea acestei vetre de spiritualitate românească. În cele din urmă, Prea Bunul Dumnezeu a rânduit ca în urmă cu doi ani să înceapă rezidirea mănăstirii. Meritul realizării acestei lucrări se datorează câtorva călugări ucraineni, în frunte cu părintele stareţ Stratonic şi cu părintele econom Benedict. Desăvârşirea acestei lucrări nu era posibilă fără aportul substanţial al românilor ortodocşi ce vieţuiesc dincolo de Tisa.
Sursa: Informatia Zilei