Postări
În satele din Lăpuş, Chioar şi Maramureş era îndătinat spălatul ritual, avînd funcţie de purificare. Dimineaţa se aducea de regulă apă neîncepută care se punea într-un blid sau alt vas. În ea se punea un ban de argint şi busuioc. Toţi ai casei se spălau de pe ou, ban şi busuioc, ca să fie tari ca banul, frumoşi ca oul şi căutaţi ca busuiocul.
La Moisei tradiţia îmbracă forme mai aparte. Practica se oficiază înainte de răsăritul soarelui. După spălare se ştergeau toţi cu un ştergar curat cu care nu a umblat nimeni în ziua aceea. Apa de pe care
s-au spălat se arunca peste casă ca să le meargă bine în tot anul la toţi din familie şi să aibă noroc la treburile gospodăreşti.
Piezăritul, adică umblatul în piez, era performat de copii în cete mixte de pînă la 15 persoane. De cum se apropiau de casa gospodarului strigau:
- Hristos o-nviet! Astfel gazdele erau prevestite că vin piezarii. Cînd ajungeau la prispa casei rosteau:
- Hristos o-nviet, la care li se răspundea:
- Adevărat c-o-nviet! Toţi primeau cîte un ou roşu şi în Ţara Lăpuşului şi un pahar de mursă, o băutură obţinută din fermentarea fagurilor de albine. În Maramureşul istoric se umbla în piez la Joia mare. Se avea grijă ca să nu se apropie prima dată de casă o fată, care era aducătoare de sărăcie, ci un băiat era bine să se apropie primul care era aducător de noroc.
Fuga cu bucatele sfinţite
Maramureşul istoric este unica zonă în care s-a conservat o datină pe cît de interesantă, pe atît de veche, fuga cu bucatele sfinţite. Datina are statutul de unicat, deoarece nu se practică nicăieri în ţară.
Aşa cum se ştie este îndătinat ca fiecare familie să ducă la Paşti bucatele rituale la sfinţit. În Ţara lui Bogdan ducerea lor cade în sarcina bărbaţilor care pun în desagă bucatele care trebuiesc sfinţite. Pască, cozonac, miel, cîrnaţ de porc, şold de porc, slănină etc. Sînt duse în desagă, mai rar în traistă. În unele sate bucatele sînt duse de către femei, iar bărbaţii stau lîngă desagă şi imediat ce preotul a terminat de oficiat sfinţirea şi stropirea bucatelor cu ageasmă, iau desaga pe umăr şi fug cît pot de tare, către casă pe drumul cel mai drept, trecînd prin văi, sărind peste garduri pentru a scurta drumul şi a ajunge cît mai repede acasă.
Ritualul nu a fost studiat. Potrivit cercetărilor noastre, fuga este una rituală de esenţă magică. Bărbaţii care fugeau credeau că pe cale magică pot obţine energia pentru trecerea la starea de iniţiat necesară înaintea unui început esenţial cum este noul ciclu vegetaţional care începe. De altfel, performerii noştri ne-au certificat această părere prin cele relatate. “Fug cît pot de tare că zîceau bătrînii că cel care ajunge mai rapid a si primu la spor în tăte trebuirile şi a umbla cînd le face aşe de repide după cum o fujit”. Rezultă că ritul are la bază analogia.
Practica ne aminteşte de fuga sărbătoritului din obiceiul Tînjelei, care nu poate avea altă semnificaţie decît cea de care am amintit.
Credinţe şi superstiţii de Paşti
În Ţara Lăpuşului şi Maramureşului este îndătinat ca în noaptea de Paşti să se zărească comorile. Cineva din familie, la orele zero, stă în şatră sau la fereastră spre a vedea locul în care arde o flacără albastră. Se crede că acolo ard comorile. A doua zi toţi, care au observat locul unde arde flacăra, se duc şi sapă pentru a descoperi comorile care s-ar afla în acel loc ascunse şi care sînt nişte căldări cu bani de aur. Cele puse cu blestem nu se pot lua, la fel nici cele păzite de diavol. Un cetăţean din Ieud a săpat pînă a auzit cum sună căldarea şi banii din ea. Cînd a dat s-o ridice, căldarea s-a scufundat cine ştie cît de adînc. Boreasa l-a prevenit:
- Las-o, că-i blăstăm şi nu se poate lua.
În Maramureş fetele se scaldă ritual în vale tocmai cînd bate toaca la biserică, în noaptea de Paşti. Se crede că cine se scaldă va fi ferită de boli în tot anul.
La Paşti, în Maramureş, se crede că trebuie să-ţi reînnoieşti hainele. Dacă nu le poţi pe toate să ai măcar un lecric, un clop, căput, că “şi Hristos a înnoit lumea şi noi trebuie să ne înnoim”.
În Maramureş se crede că fierul plugului e bine să fie pus sub pragul casei şi toţi din casă să treacă peste el ca familia să aibă parte de bogăţie şi prosperitate.
În prima zi de Paşti nu-i slobod să mergi în vizită ca să nu conturbi pe cel care petrece. A doua zi e numai bine să meargă finii la naşi cu pască şi cozonac şi ţuică.
În Ţara Lăpuşului se crede că cei ce cuprind fărtăţi de Paşti au parte de cea mai bună înţelegere, întrajutorare reciprocă şi mult spor cînd se ajută între ei la treburile gospodăreşti.
Sărbătoarea Paştilor şi caracterul ei agrar
Ca sărbătoare a primăverii Paştile au conservat anumite tradiţii care aparţin unor straturi mai vechi, precreştine ca urmare a suprapunerii sărbătorii creştine peste sărbători mai vechi. În Maramureş, de cum se ajunge acasă cu bucatele de la sfinţit se taie din ornamentul păştii, se merge la grajdul vitelor şi se dau bucăţi la animale pentru sporul manei şi sănătatea lor.
Cojile de ouă în unele sate din Ţara Lăpuşului şi Maramureş se aruncă în drumul ţării ca să fie cu spor la ouat, aşa cum umblă pe drum trecătorii. În unele sate cojile de ouă înroşite se aruncă pe apă ca să fie cu spor găinile la ouat cum umblă apa pe vale de cu spor. Stimularea ouatului pe cale magică are la bază analogia ca şi în descîntec.
În Ţara Lăpuşului, colacul ceremonial preparat de către un grup asociat după prescripţii ritualice străvechi, după ce a fost aşezat la masa moşilor se împarte între membrii grupului. Parţial se consumă de către familie, iar părţi din colac se dau la animale pentru a li se stimula înmulţirea, mana şi a fi ferite de boli.
În sate din Lăpuş, dar practica se întîlneşte şi în Maramureş, dintr-un număr destul de mare de ouă roşii se scoate albuşul şi gălbenuşul cu o unealtă în formă de linguriţă, dar mică, apoi cojile se pun în pomii din grădină pentru sporul rodului lor, ceea ce ne argumentează funcţiile fertilizatoare ale oului.
O formă arhaică de colac ceremonial de Paşti “Pupul cu două coarne”
Unele sate din Ţara Lăpuşului au conservat pînă astăzi o formă de colac ceremonial care capătă, prin vechimea lui, un interes aparte “pupul cu două coarne”, care face parte din masa de pomană a moşilor de Paşti.
Acest colac ceremonial capătă importanţă pe linia multor rosturi cu care ar putea fi investit pe linia semnficaţiei lui. Luat în sens religios, el ar putea semnifica începutul şi sfîrşitul, dar ar putea semnifica şi întunericul şi lumina, dacă avem în vedere că face parte dintre colacii ceremoniali din cultul morţilor. Colacul ar putea semnifica şi dualitatea lumii, ambiguitatea ei. Două dintre rosturile cu care l-am mai putea învesti ni se par mai plauzibile, dar nu putem face decît simple supoziţii. Considerăm că cele două coarne ar fi coarnele de consacraţie, care ne aduc aminte de motivul furcii cu două coarne din arta populară pe care o întîlnim în ornamentica porţilor şi care reprezintă coarnele consacrate unor zeităţi. Nu ar fi exclus ca cele două coarne ale colacului să semnifice eterna luptă bine rău, care ţine de lupta contrariilor din gîndirea arhaică.
Sursa: www.graiul.ro
+si+mersul+lor+comun+spre+Dunare+si+Marea+Neagra.JPG)
La Peri.Locul unde a fost candva si va mai fi curand Mănăstirea Peri
