marți, 25 martie 2008

Din manuscrisul lui MIHAI DAN

FOAMEA în Apşa de Mijloc

Satul nostru au suferit mare foame, pământul n-au rodit din pricina pădurilor. Şi nici nu era saţi, oricât mânca tot era flămând. Foamea au ţinut mai mulţi ani şi în toate ţările din prejurimi. Pe aceste vremi nu era tren, das ă strânja mai multe cară laolaltă şi merjiau după mălai la Colomeia ori Debreţăn. La luna soseau cu mălaiu acasă. Drumurile erau rele, cu mare greutate să aducea pita în sat. Odată să zîce că i-au apucat noaptea la vârvu dealului la Huta, acolo au făcut foc mare în drum. Pe acele vremi erau mulţi tălhari că nu puteai călători unu sîngur nici zîua. Acolo s-au strâns peste 30 de cară încărcate cu mălai şi boi(i) i-au hrănit la cară, că atunci nu erau cai, şi focu era între cară. Odată au venit un oşan din pădure, s-au dăcut bat şi au prins a juca lângă foc.

Aşa juca că sărea şi peste foc, deşi era focu mare. Oameni(i) râdeau de el. Şi care era mai în depărtare cu caru, lăsa caru şi mereau la foc. Alţi oşeni să furişau prin pădure la cară şi luau saci(i) cu mălai şi-i duceau în pădure. De jocul lui şi de strâgătele oşanului în joc tăşi râdeau şi să uitau la el. Ceilalţi oşeni furau furau sacii din cară şi la o strîgătură a oşanului jucător oamenii s-au trezît că sunt cu jocu înşelat. El au strigau în joc aşa: „Chitilini şi tu, măi bre, /Că te-or zări de colţ”. Atunci oamenii au aruncat ochi(i) la cară şi au văzut cum i-au furat tălharii sacii cu mălaiu. Oamenii au fujit cu săcurile după tălhari, da nu i-au putut găsi prin pădure, pe când au venit la foc, au fujit jucătorul. Apoi tălhari mulţi erau şi la noi că porcul trebuia să-l bagi în casă peste noapte, că, de era în coteţ, venia noaptea 4-5 inşi şi-l luau. Omul pă fereastră să ruga:”Lăsaţî-m porcul că am 5 coconi, fie-vă milă de mine”, da afară nu eşia că se temea, a-i ponoslui nu cuteza şi dacă-i cunoştea, că în ceie noapte i aprindea casa. Şi la moară n-au putut mere sara, că-i lua măcinişu de-a umăr, la moară când să măcina şi noaptea trebuia să steie 10-15 oameni până în zâuă şi apoi venia acasă…

Cei ce au avut pită nu putea mânca de sărăcime fără decât numai noaptea. Să rugau: ”Dă-m numai o dată să îmbuc c-apoi mor”. Foamea s-au întins pe toată ţara că de la o vreme nu putea cumpăra nici de bani./… /

2 comentarii:

Perfumes spunea...

Hello. This post is likeable, and your blog is very interesting, congratulations :-). I will add in my blogroll =). If possible gives a last there on my blog, it is about the Perfume, I hope you enjoy. The address is http://perfumes-brasil.blogspot.com. A hug.

chinezu spunea...

offtopic:
Intalnirea bloggerilor maramureseni cu bloggeri satmareni
http://maramureseni.ablog.ro/2008-04-21/blognord-meets-nordblog-nt-lnire-de-bloggeri-cu-bloggeri.html