miercuri, 6 februarie 2008

Ştiri din Maramureş

Treziţi-vă, fraţilor, nu mai dormiţi în papuci!

Chiar dacă de mai bine de 4 luni, frontiera României cu Ucraina este închisă incredibil şi inadmisibil pe toată lungimea graniţei de nord a Maramureşului cu ţara vecină, traficul cu ţigări sau comerţul ilicit cu produse din Ucraina a rămas în floare în judeţul nostru. Asta se poate deduce şi din informaţiile publicate mai jos, furnizate de purtătorul de cuvînt al IJPF Maramureş, Iuliana Utan.

Ceea ce nu pot totuşi să înţeleg este somnul din care nici dracu nu-i trezeşte pe cei care ar fi avut obligaţia să păstreze funcţionale cele 3 puncte de trecere a frontierei în regim de trafic internaţional: Cîmpulung la Tisa-Teresva, Valea Vişeului –Dilovoe şi Sighetu Marmaţiei-Solotvino! Unde mai pun şi dezinteresul de a deschide noi puncte, dacă autorităţile judeţene şi regionale de-o parte şi de alta a graniţei nu parcă, ci chiar dorm în papuci!(Nu-i nominalizez, încă!

În ăst timp, (nu mă refer doar la comercianţii iliciţi) maramureşeni şi fraţii din Transcarpatia trebuie să facă un ocol de sute de kilometri, prin PTF Halmeu, judeţul Satu Mare, punct supra aglomerat!

Treziţi-vă, fraţilor, nu mai dormiţi în papuci!

Florentin NĂSUI

FRONTIERA

Ţigări sub roata de rezervă!

Sîmbăta, trecută, poliţiştii de frontieră maramureşeni din cadrul Sectorului Sarasău au oprit în trafic, pe DN 19, pe raza localităţii Sarasău, un autoturism marca Ford Mondeo, cu numere specifice Spaniei. La volanul maşinii se afla C. Petrică de 32 de ani din localitatea Cîmpulung la Tisa. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-au găsit în bagajele personale ale conducătorului auto şi în lăcaşul roţii de rezervă cantitatea de 680 pachete ţigarete cu timbru ucrainean si 68 cutii cafea pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. Bărbatul a declarat că a cumpărat ţigările de pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, pentru comercializare. Cîmpulungeanul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 12/1990, cu 1.000 lei, iar marfa în valoare de 3.460 lei a fost ridicată în vederea confiscării şi depusă la camera de corpuri delicte a IJPF Maramures.

Prins cu 20 de cartuşe din Ucraina!

Tot sîmbăta trecută, lucrători ai Inspectoratului Judeţean al Politiei de Frontieră Maramureş au oprit în trafic, pe DN 18, pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, o Dacia 1310, înmatriculată în Cluj. Maşina era condusă de C. Gratina de 23 ani, din Sat Şugatag. La controlul efectuat de către poliţiştii de frontieră asupra autoturismului, s-au găsit în bagajele personale ale şoferului 20 cartuşe cu ţigări de provenienţă ucraineană, fără documente justificative. Maramureşeanul a declarat că a cumpărat ţigările de la persoane necunoscute de pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, pentru consum propriu. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 1.500 lei. Cantitatea de ţigări în valoare de 900 lei a fost ridicată în vederea confiscării şi depusă la camera de corpuri delicte a IJPF Maramures.

Alte amenzi în valoare de 3000 lei

În zilele de 2 şi 3 februarie 2008, lucrătorii Poliţiei de Frontieră Maramureş au mai aplicat un număr de 6 contravenţii în valoare de 30 milioane lei vechi. Amenzile au fost aplicate la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, H.G. 427/2004 privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora, precum şi la O.U.G. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Articol preluat de pe http://www.graiul.ro/?p=5473

Pentru mai multe articole interesante despre/din Maramureş accesaţi site-ul Graiului Maramureşului www.graiul.ro

PS:
 Mulţumiri deosebite domnului Florentin NĂSUI_care,prin articolele sale, scoate la lumină Maramureşul.

2 comentarii:

Group Hug spunea...

http://14februariehug.blogspot.com/

Anonim spunea...

Buna ziua!
Va scriu acest mail pentru a-mi exprima indignarea cu privire la situatia din teatrul din baia mare. acest teatru a cunoscut o traiectorie ascendenta in ultmii 3 ani, iar in acest moment tot efortul acestor oameni se naruie datorita atitudinii discriminatorii si a managementului defectuos a conducerii teatrului. actorii au inceput sa fie persecutati, si, mai rau, dati afara. exista actori angajati ai teatrului care nu am mai jucat de ani de zile nimik si primesc salariul din banii publici fara sa joace, in timp ce altii care joaca sunt dati afara. actorul care a fost dat afara se numeste Vlad Muresan, care a jucat anul acesta si de abia ce fusese angajat, pe motiv ca nu i se justifica salariul de 400 de lei pe luna, cu un singur rol jucat in 6 luni. asta in timp ce, repet, sunt altii care nu au jucat de 2 ani si care, au salarii maxime!! va rog mult sa ajutati teatrul din Baia Mare si sa va ocupati de acest caz, pentru ca merita!! sunt spectacole extraordinar d e frumoase, iar conducerea actual a distruge munca acestor tineri actori si ii alunga, incurajand mediocritatea si cheltuind banii publici in mod gresit. Va multumesc si sper sa dati atentie acestui mesaj!