duminică, 10 februarie 2008

FRONTIERA > Drama unui sexagenar mort de dor, care a trecut peste graniţa închisă!

   "Chiar dacă acum unii promit marea cu sarea că Punctele de Trecere a Frontierei cu Ucraina vor fi redeschise, că vin alegerile în România… drama despărţirii de rudenii a redevenit la fel de cruntă , ca în 1945 cînd între fraţii români sau ucraineni de pe Tisa s-a tras pentru prima dată sîrma ghimpată, mii de familii trezindu-se despărţite de o apă, de o frontieră de stat. După aproape 5 decenii cortina de fier a căzut, dar ea s-a ridicat din nou recent, pentru că iată, din octombrie anul trecut nici unul dintre cele 3 PTF-uri din Maramureş, prin care se putea trece legal din România în Ucraina şi invers, nu este funcţional!

    Iată de ce , uicu T. Mihailovici în vîrstă de 66 de ani din Dilovoe, localitate din Ucraina situată dincolo de Tisa, în dreptul satului Valea Vişeului, unde PTF este închis de mai bine de un an, şi-a luat inima-n dinţi şi a venit să le-o arate neamurilor din România!
Adică, pentru a fi sigur că nu dă colţul fără a-şi revedea rubedeniile rămase dincoace de apă pînă se va deschide iarăşi frontiera, sexagenarul a luat Tisa la picior şi a trecut pe malul stîng, unde, fireşte, grănicerii români l-au prins.

    Asta a fost în seara zilei de 7 februarie, cînd lucrători ai Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Sighet au reţinut la Valea Vişeului, în imediata apropiere a frontierei de stat, la aproximativ 5 metri de malul rîului Tisa spre interior, un cetăţean ucrainean, adică pe T. Mihailovici , care a trecut fraudulos frontiera, din Ucraina în România, pentru a-şi vizita rudeniile din ţara noastră. Ucraineanului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 70, alin. 1 din OUG 105/2001.
    Ieri, 8 februarie 2008, poliţiştii de frontieră maramureşeni l-au predat pe bătrînel autorităţilor ucrainene."
Florentin NĂSUI- Graiul Maramureşului

Articol preluat de pe http://www.graiul.ro/?p=5510

    Iată că,aşa cum am scris şi în articolul de ieri, România riscă să fie "acuzată" de către comunitatea de români din dreapta Tisei de "lipsă de voinţă în ceea ce priveşte primirea românilor de peste Tisa acolo unde aceştia au fost cândva, adică în România".

Niciun comentariu: