sâmbătă, 20 decembrie 2008

Crăciunul faptelor bune


Crăciunul este, înainte de toate, sărbătoarea copiilor. Dar, din nefericire, nu toţi copiii pot să se bucure de venirea pe lume a Mântuitorului, ba mai mult, mulţi nici nu ştiu ce înseamnă naşterea lui Cristos. Priviţi în jur şi veţi vedea şi copii fără adăpost, copii aproape abandonaţi de părinţi şi alţii care duc lipsă de alinare, înţelegere şi atenţie. Unii dintre noi, suntem agitaţi chiar şi în ziua de Crăciun, colindăm magazinele, ne grăbim să pregătim masa de sărbătoare, să cumpărăm cadouri pentru persoane care nici măcar nu au nevoie de ele, iar la sfârşit, uităm că ziua fără facere de bine este trăită în zadar.
Nu este greu să ne oprim din mers şi să vedem cum un copil nu ştie sau se gândeşte unde o să găsească mâncare, unde să doarmă, unde să se ascundă de frigul iernii... Ce fel de Crăciun este acesta pentru el? Dar dacă ochii noştri nu vor privi înspre vitrinele împodobite ale magazinelor, vom putea să-l ajutăm. Ce trebuie să facem? Doar să-i oferim căldura inimii şi cu dragoste să-i povestim despre această sărbătoare, despre oameni buni, să-l îmbrăcăm şi să-i dăm să mănânce.
Cât de bun şi curat ne vom simţi atunci sufletul! Dar oare acestea sunt doar nişte dorinţe greu de îndeplinit? Sărbătoarea ne prinde într-o agitaţie mare, mergem la biserică, însă gândul ne este în afara localului sfânt. Iar apoi, vom fi din nou ca înainte, în fiecare an. Ne vom vizita cunoştinţele, vom mânca şi vom bea.
Dar undeva, cu mii de ani în urmă, se află în iesle un copil uitat, o fiinţă care a venit pe lume ca să ne salveze. Alături îi este mama lui, Maria, care îl priveşte în ochi, vede şi simte durerea pe care fiul ei urmează să o trăiască, iar omenirea, întoarsă cu spatele la copilul din iesle, se distrează.
Cât de puţine fapte bune sunt înfăptuite în numele acestui copil, cât de puţine sentimente curate se nasc în noi cu ocazia venirii lui Isus pe pământ. Dar noi iar vedem sărbătoarea naşterii Domnului în vitrinele magazinelor... Haideţi ca măcar astăzi să încercăm să dăruim copiilor bucuria Naşterii Mântuitorului! Să încercăm să le dăruim faptele noastre bune, atenţia şi dragostea de care duc lipsă.
Haideţi să facem din această zi un Crăciun al faptelor bune!

La Apşa de Mijloc se desfăşoară evenimentul "Săptămâna Naţională"


La Şcoala de gradele I-III din localitatea românească de peste Tisa, Apşa de Mijloc, săptămâna în curs este dedicată Zilei Naţionale a României. Evenimentul a primit numele de "Săptămâna Naţională" şi include o serie de activităţi legate de acest subiect. Luni, de 1 decembrie, a avut loc deschiderea solemnă a Săptămânii Naţionale şi a fost prezentată gazeta de perete "Sunt român, român voi fi, cât pe lume voi trăi". Marţi, 2 decembrie, s-a desfăşurat un concurs de compuneri pe tema "Sunt român, mai mândru nume nu e altul pe pământ". Astăzi, 3 decembrie, elevii din Apşa de Mijloc participă la un concurs de desene, în care vor încerca să arate cum văd ei poporul român. Mâine, 4 decembrie, va avea loc masa rotundă cu tema intitulată "A fi român este o mare onoare", iar vineri, 5 decembrie, în ultima zi a Săptămânii Naţionale, elevii apşeni vor asista la o lecţie educativă deschisă, la care vor învăţa cum trebuie să îşi păstreze tradiţiile şi valorile româneşti şi să le transmită şi celorlalţi.

marți, 2 decembrie 2008

La Bucureşti a avut loc prima ediţie a Serii Maramureşenilor

Maramureşenii din dreapta Tisei, aflaţi în Bucureşti, s-au întâlnit, luni, 1 decembrie, tocmai de Ziua Unirii, la prima ediţie a Serii Maramureşenilor. La evenimentul organizat de Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei, cu sprijinul domnului Mihai Nicolae, directorul Institutului "Fratii Golescu", au fost prezenţi români din Transcarpatia, studenţi sau persoane care şi-au întemeiat o familie şi s-au stabilit în România, prieteni ai acestora din Republica Moldova, dar şi cetăţeni ai patriei-mame. Ca la fiecare întâlnire maramureşeană, sarmalele şi pălnica de prune, adusă tocmai din Slatina, au fost "deliciul" evenimentului. Seara s-a dovedit a fi pe placul tuturor, invitaţii fiind bucuroşi să revadă frumoasele jocuri de Maramureş, în special învârtita. Amintim că şi în alţi ani, Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei a organizat Seara Maramureşeană, dar acuma s-a dorit ca acest eveniment să fie numit "Seara Maramureşenilor", organizată atât pentru ei, cât şi pentru toţi cei care se simt legaţi de minunata zonă a Maramureşului.




luni, 24 noiembrie 2008

La 200 km de Sighet, la granita vechiului Comitat al Maramuresului, traiesc, la limita saraciei, 1600 de romani, porecliti „volohi”


Despre « volohii » din Ucraina a relatat pentru prima data, la Radio Sighet, intr-o emisiune din 11 noiembrie 2008, Presedintele Asociatiei Culturale a Romanilor din Transcarpatia , dr. Ioan Mihai Botoş care impreuna cu Adrian Marchis de la Radio Romania şi reporterii de la de la GAZETA de Maramures a vizitat, la doar 200 de kilometri de Maramures, o comunitate de romani care nu apare in niciun document oficial, nici din Romania, nici din Ucraina, si despre care nu stie nimeni nimic.

Aceştia traiesc, la limita saraciei, sunt porecliti „volohi”, fara legatura cu tara sau alte comunitati de romani din Ucraina . Fara scoala si biserica, „volohii” din Poroscovo au pastrat, aproape inexplicabil, un dialect ce seamana cu limba vorbita in evul mediu Despre „insulita de volohi” complet izolati se spune ca s-a auzit prin anii ’90, cand un barbat intors din armata le-a adus un radio cu tranzistori si, astfel, au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor . Niciunul dintre ei n-a fost niciodata in Romania, nu-si imagineaza unde este situata „Tara Mama” si nu stie nimic despre neamul din care face parte.

Cele mai multe familii traiesc la limita saraciei si, pana la destramarea URSS, isi paraseau locuintele si plecau cu tot cu copii la munca, in Kazakhstan. Se spune ca satele Mircea si Poroscovo au fost descoperite de o delegatie care a ajuns in zona prin anii ’90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeasi origine cu fratii pe care ii auzeau la radio. Frecventa ascultata de romani era cea de la Radio Bucuresti. Altii au aflat ca sunt romani de la parinti si abia pe „stroica” (santier, n.red.), in Kazakhstan, au aflat ca exista si altii care vorbesc aceeasi limba cu ei.

Romanii din Poroscovo spun ca, pana la vizita grpului insotit de dr. Maihai Botoş, n-au vazut in carne si oase niciun roman din Romania şi nu au fost cautati de nicio publicatie romaneasca! Mai mult, nu stiau nici de comunitatile de romani din dreapta Tisei sau din alte regiuni ale Ucrainei!

Documentele istorice din zona arata ca, pe la 1364, in zona Munkacevo, ar fi fost infiintate 10 puncte de graniceri, la care au fost adusi militari volohi. Tot in acea perioada, se spune ca si in zona Poroscovo au fost infiintate 7 puncte de graniceri, unde lucrau tot volohi. Pornind de la aceste date istorice putin cunoscute, s-a dezvoltat teoria ca „volohii” din Poroscovo ar fi urmasii militarilor adusi la aceste puncte. Potrivit altui scenariu, romanii de la baza Carpatilor Padurosi s-ar trage din ciobanii volohi veniti in zona.

La manifestarile dedicate aniversarii a 90 de ani de la Marea Unire, organizate de Asociaţia culturală « Dacia » (din iniţiativa şi cu sprijinul dr. Mihai Botoş) un grup de „volohi” au participat pentru prima oara la o întâlnire de acest fel, descoperind informaţii despre Patria Mama, trăind un adevărat şoc, simţindu-se integraţi într-o colectivitate despre care nu ştiau nimic, dar care i-a primit cu simpatie şi căldură frăţească. Cei prezenţi le-au promis că vor face demersurile necesare pentru ca o delegaţie a volohilor să obţină paşapoarte pentru a putea vizita România !
I.D. MARIS

Sursa: www.sighet-online.ro

duminică, 23 noiembrie 2008

Vernisajul expozitiei „Cernauti in carti postale ilustrate”


Institutul “Fratii Golescu” va invita Marti, 25 noiembrie 2008, ora 18.00, cu ocazia implinirii a 600 de ani de la prima atestare documentara a orasului Cernauti si a 90 de ani de la Unirea Bucovinei cu Romania, la vernisajul expozitiei „Cernauti in carti postale ilustrate” – colectia Corneliu Beda, care se va desfasura in perioada 25 noiembrie – 2 decembrie 2008 la Centrul Cultural al M.I.R.A. (Ministerul Internelor si al Reformei Administrative) din Bucuresti.

Adresa: Str. Mihai Voda Nr. 17, sector 5, Bucuresti. Tel: 0721242932.

Sursa: tudorcojocari.wordpress.com

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

"Centrul geografic al Europei", de Florentin Nasui


Mărul de lângă drumul spre Centrul Europei

Duminica trecută i-am însoţit spre centrul geografic al Europei pe Ionică, Vio şi Pino, 3 prieteni din copilărie care s-au născut la Sighet. Au fost colegi de generală şi de liceu . De 3 decenii unul , locuieşte în Franţa, altul în Baia Mare. Numai unul a rămas de strajă la graniţa cu Ucraina, în amintirea anilor cînd toţi 3 se scăldau clandestin în Tisa şi se jucau hentoff, prin fizeş.

Pe malul rîului de frontieră, mărginit de o fîşie de pămînt arat şi de un gard amărît din sîrmă ghimpată. Prin găurile lui, te puteai strecura uşor la scăldat sau la pescuit cu băţul de alun.

Chiar dacă din loc în loc erau poteci de acces spre apă, copiii îşi legau de picioare potcoave de cal şi treceau peste fîşie cu ele îndreptate spre Ucraina, şi la dus şi la întors, apoi se ascundeau printre tufe şi rîdeau în pumn de soldaţii nevoiţi să caute animalele care nu-s şi să are din nou fîşia.

Davai mahorka

Tot de pe malul stîng , în zilele lungi de vară, pruncii pîndeau pînă seara tîrziu gardul ghimpat de dincolo, din Uniunea Sovietică. Gard înalt de 3 metri , greu de trecut fără să-l atingi. Dacă-l atingi , din stîlpii metalici ţîşnesc rachete de semnalizare, se zicea. Şi stăteau bieţii coconi flămînzi aşteptînd să treacă vre-un fugar, aşa cum auziseră ei că trec românii pe la iugoslavi.

Să vadă barem o rachetă zburînd. Dar ani şi ani de zile, pe acolo , peste gardul aceluiaşi lagăr zburau numai păsările.

Supăraţi că ţara vecină nu le-a oferit nimic în ziua respectivă, de cum auzeau duda aparte a marfarelor ruseşti, care treceau zilnic pe lîngă fizeş copiii alergau după tren. În limba rusă cereau din mers mecanicilor de locomotivă sau frînarului din ultimul vagon ţigări. Şi nu primeau nimic, pentru că ei strigau: davai mahorca (alcool) în loc de davai ţeharke(ţigări). Trei dintre copiii de atunci au aflat după aproape 5 decenii de ce n-au căpătat ţigări de la feroviarii din ţara vecină.

Ţară în care, imediat lîngă aceeaşi Tisa, trăiau nevăzuţi români, maghiari, ucraineni, evrei, ţigani, care toţi vorbeau pe înţelesul lor, exact ca în Sighet, orăşelul în care se născuseră. Asta a constatat Vio, singurul dintre ei, care prin anii 1960 a trecut cu „chemare” la neamuri peste podul de cale ferată de la Cămara Sighet-Biserica Albă.

Umbra lui Stalin pe Tisa

Duminică, deci, cînd la amiază au fost 24 de grade C la soare , am trecut podul istoric Sighet- Slatina pentru ca Vio să le arate prietenilor pe unde a umblat el pe jos, între micuţul orăşel din dreapta Tisei , care are azi 60 procente populaţie românească şi comuna Biserica Albă, locuită 99 la sută de români.

După ce francezul s-a cam supărat puţin pe tinerii grăniceri ucraineni, care într-o română aproximativă i-au explicat că poza sa din paşaport s-a dezlipit puţin „din întîmplare” (adică au verificat documentul la sînge), am ajuns cu maşina la „Maramureşul” din Slatina. Aici ne-a aşteptat ghidul nostru, prof. Gheorghe Opriş, preşedintele Asociaţiei culturale „George Coşbuc” a românilor din Transcarpatia.

După ce francezul a făcut cunoştinţă cu un „cinci” din vodka ucraineană, i-a trecut acestuia supărarea .

Pentru că în copilărie am mîncat la Slatina prima dată gustosul knedle (tocăniţă cu aluat fiert), mîncare evreiască, aveam să aflu de la Pino, i-am propus gazdei să găsim pe traseu un local cu un asemenea preparat în meniu. Dar cum ne-am luat cu poveştile şi amintirile , după ce am văzut Sighetul de pe deal, am ajuns la vreo 30 de kilometri spre est, la borna care marchează din 1875 centrul geografic al Europei. Centru situat aproape de graniţa terestră cu România, pe acelaşi meridian cu localităţile Bistra sau Petrova de la noi.

Aici, aproape de Rahău, centru de raion, se află pe şosea un punct fix de control grăniceresc rămas în activitate de pe vremea lui Stalin. Tot în apropiere se află şi o păstrăvărie.

Lîngă centrul geografic am găsit vînzători ambulanţi cu diverse suveniruri cumpărate atît de turiştii străini, care caută acest loc, dar şi de ucrainenii veniţii de departe. Am găsit aici şi hribe uscate de vînzare, la 300 griveni kilul (180 lei).

Ne-am lins pe bot şi am intrat în rusticul han „Koliba. Specialitatea casei, pe lîngă şaşlîk, păstrăv prăjit sau alte gustări este mîncarea huţulească cu koleşa, o combinaţie de cîrnaţi, tocană de porc, kaizer şi tobă cu mămăliguţă, musai arsă cu o vodka siberiană din cedru şi un vin roşu din celebrele podgorii ale Ucrainei de sud-est. Comparînd preţurile din Franţa şi România, am ajuns la concluzia că nota de plată a fost cu mult mai mică decît în UE şi că merită să treci graniţa şi să mănînci în Ucraina. Gheorghe însă spunea că ei, ucrainenii, preferă invers, să vină la localurile din Sighet.

Ospitalitatea fără frontiere

Pe drumul de întoarcere, între localităţi, am oprit pentru cîteva clipe pe marginea şoselei, acolo unde frontiera de stat trece de pe uscat, din zona alpină, pe firul Tisei, în dreptul satului Valea Vişeului din România.

Cum după masa copioasă nu am comandat nimic la desert, cei 3 prieteni au pus ochii pe cîteva mere roşii rămase în vîrful unui pom înalt de pe marginea şanţului. Cu un alt fruct căzut, ei au vrut să doboare cele două poame, dar după cîteva încercări au renunţat. Dinspre ogradă, spre ei se îndreapta cu paşi repezi o femeie zdravănă, cu braţele îndreptate înainte. În pălmi ucraineanca ţinea capetele şorţului . În şorţ , erau o grămadă de mere şi pere. Dobre deni a zis femeia ţinînd capetele şorţului cu o mînă iar cu cealaltă împărţindu-ne din poală mult rîvnitele fructe, cîte două din fiecare pentru fiecare. Nici n-am apucat bine să-i mulţumim, că gospodina a făcut cale întoarsă zîmbind.

Cine sunt ospitalieri? Numai românii sau toţi cei care se nasc într-o anumită zonă geografică a planetei şi trăiesc sau au trăit sub aceleaşi Imperii!

Florentin Nasui

Sursa: Graiul Maramuresului

La Apsa de Jos s-au desfasurat manifestari dedicate aniversarii a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembriei 1918


Asociatia Culturala a Romanilor din Transcarpatia „DACIA”-presedinte dr. Ioan Mihai Bototş , a organizat la Apsa de Jos , Ucraina, un program de manifestari dedicat aniversarii a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. La Scoala de arte din Apsa de Jos a fost vernista o expozitie documentara despre participarea maramuresenilor din drepta si din stanga Tisei la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din decembrie 1918 si o expozitie de carti , ziare si reviste care oglindesc viata romanilor din dreapra Tisei. Organizatorii au inmanat diplome aniversative unor personalitai locale si din Patria Mama, pentru contribitia adusa la pastrarea idealului de unitate a romanilor din Transcarpatia. Au fost prezenti reprezentanti ai judetelor Maramures, Satu Mare, Bihor si Cluj , ai asociatiilor culturale ale romanilor din Transcarpatia, jurnalisti de la Axa TV- Mia Telman, Radio-Televizinea din Ujgorod- Elvita Chelaru, Radio Romania - Adrian Marchis , Graiul Maramuresului- Florentin Nasui si Radio Sighet- Dorel Todea. Am nominalizat reprezentantii presei, pentru ca organizatorii si cei prezenti au apreciat in mod special contributia acestora la pastrarea identitatii nationale a romanilor care traiesc in Ucraina.

Un moment de mare emotie a constituit prezenta unui grup de romani care traiesc intr-o completa izolare in zona Ujgorodului, la aproximativ 200 de km. de granita cu Romania, care vorbesc limba romana fara a cunoaste aproape nimic despre Romania sau despre romanii din Transcarpatia.

A urmat sustinerea comunicarilor stiintifice dedicate aniversarii a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Despre participarea maramuresenilor la infaptuirea Marii Uniri a vorbit prof. dr. Mihai Dancus , comunicarea prezentata de prof. drd. Dorel Todea s-a referit la rolul avut de Regele Ferdinad I si Regina Maria la desavarsirea Marii Uniri, Ioana Dragota a prezentat modul in care s-a reflectat marele eveniment in presa vremii , iar prof. Ioan Huzau a facut o sinteza a contextului intern si international in care

s-a infaptuit Marea Unire. Cei prezenti , reprezentanti ai judetelor din Nordul Romaniei si din Transcarpatia au trait impreuna momente de inalt patriotism , exprimandu-si unitatea „ in cuget si simtiri” angajandu-se sa-si aduca fiecare contributia la pastrerea identitatii nationale, a mandriei de a fi roman !

Iata ca in timp ce politicienii romani, isi vad de campania electorala, institutiile de cultura din tara au alte preocupari, romanii din Transcarpatia, despre care guvernul Romaniei nu prea stie multe lucruri si nici nu face nimic pentru ei, nici macar sa le inlesneasca vizitarea patriei mama ( in timp ce Ungaria creaza tot felul de facilitati pentru libera circulatie a cetatenilor maghiari ), romanii reuniti sub egida Asociatiei „Dacia” au organizat o manifestare deosebita inchinata

aniversarii a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

In zilele urmatoare o delegatie din acesta zona va pleca la Alba Iulia, iar in ziua de 1 Decembrie romanii din Transcarpatia se vor intalni pentru a sarbatori asa cum se cuvine Ziua Nationala a Romaniei.

I.D. Maris
Sursa: www.sighet-online.ro

marți, 18 noiembrie 2008

La finele saptamanii, romanii din Ucraina sarbatoresc Marea Unire


In organizarea Uniunii Regionale a Romanilor din Transcarpatia "Dacia", in zilele de 22 si 23 noiembrie, in localitatea Apsa de Jos se desfasoara lucrarile Conferintei Internationale dedicate celor 90 de ani de la Marea Unire din 1918. Din partea judetului nostru vor participa cu referate si comunicari: prof. dr. Mihai Dancus, directorul Muzeului Maramuresului din Sighet, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene "Petre Dulfu" din Baia Mare, si prof. drd. Ioan Dorel Todea, redactor coordonator al postului Radio Sighet. Pe langa sesiunea de referate si comunicari, in cadrul conferintei vor avea loc momente artistice in interpretarea unor formatii si interpreti de muzica populara romaneasca din dreapta si din stanga Tisei si o expozitie de documente si fotografii privind participarea romanilor la evenimentele din 1918. Va avea loc si lansarea cartii "Amintiri din Primul Razboi Mondial", autor Mihai Dan (1884-1968), participant delegat la Marea Unire, volum prezentat de Viorel Ciubota, directorul Muzeului Judetean Satu Mare.

sursa: Informatia Zilei

miercuri, 3 septembrie 2008

Comunitatea romaneasca din Ucraina trage inca un semnal de alarma privind scoala in limba romana


Scoala cu predeare in limba romana,Apsa de Mijloc, Transcarpatia, Ucraina (foto)

Pe fondul procesului de la Haga privind Insula Serpilor si a lucrarilor canalui Bastroe, autoritatile ucrainiene continua masurile agresive de asimilare a numeroasei comunitati romanesti din Ucraina(Transcarpatia, Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, zona de la est de Bug), transmite Romanian Global News. Cea mai eficienta metoda a autoritatilor de la Kiev este eliminarea limbii romane din scoli. Reactiile comunitatii romanesti au fost pe masura, insa Ministerul de Externe roman tace ca si alte institutii ale statului roman. Ba mai mult Ministrul Educatiei de la Bucuresti se duce la Kiev si semneaza un protocol care avantajeaza net partea ucraineana in procesul de stopare a venirii tinerilor romani din Ucraina, la studii in Romania.

Intr-o scrisoare deschisa preluata de Romanian Global News, „Comunitatea romaneasca din Ucraina”, face apel la Preseintii Ucrinei si Romaniei pentru stoparea masurilor discriminatorii care urmeaza au inceput a fi aplicate in scolile si clasele romanesti din Ucraina de la 1 septembrie 2008.

« Ne adresam organelor puterii locale, reprezentantilor organizatiilor obstesti, parintilor, organele de presa, catre intreaga opinie publica.
La conducerea Uniunii Interregionale „Comunitatea romaneasca din Ucraina” se adreseaza profesori, parinti, directorii scolilor cu predare in limba romana nemultumiti de deciziile Ministerului invatamantului si stiintei al Ucrainei, care urmeaza sa fie aplicate de la 1 septembrie 2008. Din cauza acestor dispozitii, situatia in scoli s-a complicat in preajma noului an de invatamant. Mai mult, in unele colective pedagogice, au aparut chiar conflicte.
Ne-am adresat nu odata presedintelui Ucrainei Viktor Iuscenko, presedintelui Radei Supreme a Ucrainei Arsenii Iateniuk, Primului Ministru al Ucrainei Iulia Tymosenko, imputernicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului Nina Karpaciova, presedintelui Romaniei, d-lui Traian Basescu.
in legislatia in vigoare a Ucrainei, in primul rand in Constitutie, este fixat dreptul reprezentantilor minoritatilor nationale de a obtine studii in limba materna (de la invatamantul prescolar pana la cel cel universitar). in pofida acestui adevar asupra scolilor cu predare in limba romana se exercita asemenea incercari cum n-au avut loc niciodata de-a lungul a peste 200 de ani de invatamant in limba materna. La prima vedere se pare ca „inovatiile” Ministerului invatamantului si stiintei au o motivatie serioasa – obligativitatea sustinerii testelor in limba ucraineana. in realitate are loc o campanie de destabilizare a colectivelor pedagogice, a comunitatilor de parinti, scopul final fiind eliminarea limbii romane din sfera invatamantului, asimilarea fortata a populatiei romanesti prin invatamant.
Nu demult domnul Ivan Vakarciuk, ministrul invatamantului s-a exprimat, ca dreptul de a invata in acea limba in care comunici in familie, in limba poporului tau e un lucru sfant. Dar omul matur, care intra in viata publica, trebuie de asemenea sa cunoasca si limba de stat.
Cine sa nu fie de acord cu aceasta afirmatie?
In realitate insa este vorba de standarde duble. si mai inainte in scrisorile Ministerului catre directiile regionale de invatamant, si respectiv de la structurile regionale catre cele raionale, mai departe catre scoli cuprindeau diverse recomandari privind trecerea scolilor cu predare in limba romana la studierea disciplinelor de baza in limba ucraineana. Acum insa Ministrul invatamantului si stiintei, Ivan Vacarciuk a emis Dispozitia nr. 461 din 26 mai 2008 „ Cu privire la intarirea programului privind imbunatatirea studierii limbii ucrainene in scolile de cultura generala cu predare in limba minoritatilor nationale pe anii 2008-2011” si a ordinului cu numarul 496 din 3 iunie 2008 „Cu privire la confirmarea Instructiunii privind completarea jurnalelor de clasa pentru clasele 5-11 ale institutiilor de invatamant”
Inovatiile Ministerului invatamantului si stiintei constau in urmatoarele:
– De la 1 septembrie 2008 se va mari numarul de ore la studierea limbii ucrainene pe contul partii variative a planurilor de invatamant, adica pe contul reducerii numarului de ore la alte obiecte in clasele 2 – 4 si respectiv 10-11;
– in clasele a 10-a din scolile cu predare in limba romana se introduce studierea istoriei Ucrainei si matematicii in limba ucraineana;
– in clasele de a 5-a se va introduce predarea in doua limbi a Istoriei Ucrainei, iar din anii viitori si predarea geografiei, matematicii, muncii fizice, educatiei fizice s.a.
– Conform Ordinului nr. 496 al Ministerului inscrierile in jurnalul de clasa se fac in mod obligatoriu in limba ucraineana.
La ultima sedinta prin selector cu directorii scolilor din 22 august 2008 Ministerul invatamantului sublinia: „... cu scopul luarii in considerare a specificului regional, noi am obligat organele locale de conducere a invatamantului sa elaboreze programe regionale de imbunatatitre a studierii limbii ucrainene in institutiile de invatamant in limba minoritatilor nationale, prin care sa fie concretizati termenii de aplicare a masurilor prevazute de programul ministerial in fiecare scoala aparte. Trebuie de urgenta sa fie desfasurata o munca de lamurire printre elevi si parinti referitor la acest Program. Pentru realizarea lui este necesar sa fie create conditii pentru a deschide in scoli clase paralele, unde o parte din obiecte sa fie studiate in limba ucraineana”.
Noi suntem pentru ca in scolile cu predare in limba romana sa se sudieze limba ucraineana la cel mai inalt nivel, dupa cele mai bune programe si manuale, ca profesorrii de limba ucraineana sa fie instruiti in permanenta, sa aiba posibilitati reale de a-si perfectiona nivelul profesional si sa-i invete cat mai bine pe elevi.
Dar aceste documente incalca in mod brutal legislatia existenta: p.3 art.22 al Constitutiei Ucrainei, conform caruia „la adoptarea unor noi legi, sau la introducerea unor amendamente la legile existente nu se permite de a ingusta continutul si volumul drepturilor si libertatilor existente”, art. 10 p.3 al Constitutiei Ucrainei, precum si art.7 al Legii Ucrainei „ Cu privire la invatamantul mediu, art.3, p.1, art.25 p.3 ale „Legii Ucrainei” Cu privire la limbi in RSS Ucraineana”.
Mai mult decat atat, noile dispozitii ale Ministerului ruineaza planurile de invatamant pe anul de invatamant 2008-2009.
O astfel de politica in domeniul invatamantului vine in contradictie cu valorile europene si de fapt prevede masuri pentru trecerea in scolile minoritatilor nationale la predarea obiectelor de baza in limba ucraineana, fapt ce vine in contradictie cu legislatia Ucrainei, precum si cu prevederile Cartilor europene si a Conventiei cadru privind apararea drepturilor minoritatilor nationale.
Consideram, ca intentiile de schimbare treptata a limbii de predare a obiectelor de baza din romana in ucraineana in scolile minoritatii romanesti nu are nic un temei legal si logic.
Ce se va intampla cu sistemul de invatamant in limba minoritatiilor nationale din Ucraina?
Unde vor duce toate aceste inovatii ministeriale nu se stie.
Este cunoscut doar faptul ca acei care discrimineaza comunitatile minoritare, limba lor, dau societatii exemple negative si de fapt provoaca fenomene sociale de intoleranta, nationalism sovin si, la urma urmei, la aparitia unor atitudini rasiale vizavi de reprezentantii oricaror minoritati din Ucraina.
Prin aceasta se si complica integrarea Ucrainei in comunitatea europeana si mondiala.
Iata de ce declaram un protest ferm impotriva declansarii procesului de asimilare prin scoli.
Cerem sa fie suspendate orice actiuni, orientate spre asimilarea artificiala lingvistica, spre limitarea drepturilor si libertatilor constitutionale ale minoritatilor nationale”, se arata in comunictul semnat de Reprezentantii Comunitatii romanesti din Ucraina, Deputatii Consiliului regional Cernauti: Aurica BOJESCU, secretar responsabil al Uniunii interregionale „Comunitatea romaneasca din Ucraina”, Vasile TaRatEANU, Presedinte al senatului Uniunii Interregionale „Comunitatea Romaneasca din Ucraina”, Deputatul Consiliului regional Transcarpatia Ion Botos, presedintele Asociatiei regionale „Dacia” din Transcarpatia.

Sursa:Romanian Global News-Agentia de presa a romanilor de pretutindeni

marți, 2 septembrie 2008

Cărţi pentru românii din Slatina


Clubul Rotary alături de Sighet Online vine în sprijinul comunităţii române din Slatina la solicitarea acesteia. Spre ruşinea noastră, a trebuit să aşteptăm ca românii de dincolo de Tisa să ne ceară ajutorul, comunitatea sigheteană mult prea preocupată de propriile ei probleme (care au rămas tot nerezolvate in cea mai mare parte a lor), a uitat complet de românii pe care i-a pierdut în 1922. Am uitat că o civilizaţie şi o cultură se păstrează prin educaţie, cartea fiind elementul de bază în acest scop. Uitând de carte, uităm de propria identitate, iar românii de dincolo de Tisa suferă acut de contactul cu limba maternă, adică limba română, riscând să-şi piardă în scurt timp identitatea românească. De noi depinde în acest moment dacă vor mai exista vorbitori de limbă română in Slatina şi în restul zonelor care au fost până nu demult pământ românesc.
Istoria i-a rupt de patria mamă, însă ei au rămas români cu sufletul. Haideţi să le dovedim că nu a fost în zadar, că a meritat să rămână fideli României şi limbii române. Putem să ajutăm la păstrarea limbii române în Maramureşul de dincolo de Tisa. E de datoria noastră să îi ajutăm. Acum e momentul să le dovedim că nu i-am uitat.

Setea de lectură a scăzut simţitor în ultimii 18 ani în România. Chiar dacă se mai cumpără cărţi, puţini le mai şi citesc, majoritatea fiind folosite de mulţi pe post de elemente decorative în bibliotecă. Mai există şi persoane care încă mai iubesc cu adevărat cărţile şi care le citesc cu mare pasiune, iar plăcerea de a vedea satisfacţia provocată de o carte primită spre lectură e ştiută doar de cei care au trăit-o. Suntem convinşi că sunt mulţi cei care deţin cărţi in bibliotecă de care numai au nevoie sau pe care le-ar face cadou oricui ar dori să le citească. În prezent, in Slatina nu există o bibliotecă cu cărţi româneşti, intenţia fiind de a se infiinţa una. În acest scop, vă anunţăm că se doreşte trimiterea unui camion de 3 tone de cărţi pentru comunitatea română din Slatina, fond de carte ce se speră a fi suficient pentru o mică bibliotecă. Cei care doresc să doneze cărţi o pot face la Banca Tisa, persoană de contact: director Marina Alexandru.

Sighet Online mulţumeşte domnului Horia Scubli pentru invitatia facută de a colabora cu Clubul Rotary în această acţiune caritabilă. Mai multe detalii despre acest proiect o sa publicăm zilele următoare.

Sursa: www.sighet-online.ro

Bijuterii dacice descoperite în Ucraina


Arheologii au găsit la Malaia Kopania cele mai reprezentative bijuterii dacice, după brăţările din Munţii Orăştiei
Arheologii sătmăreni au descoperit cea mai mare şi reprezentativă cantitate de bijuterii dacice după vestitele brăţări din aur, cu ocazia săpăturilor făcute la şantierul arheologic de la Malaia Kopania din Ucraina, aflat la 20 de kilometri de graniţa cu România.

Cea mai mare descoperire dacică

Directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Viorel Ciubotă, a declarat că arheologii sătmăreni şi ucraineni care fac săpături la şantierul arheologic de la Malaia Kopania, din Ucraina, au descoperit mai multe obiecte din aur, fiind cea mai mare descoperire de bijuterii dacice, după vestitele brăţări din aur. "În cimitirul dacic de la Malaia Kopania au fost descoperite, în aceste zile, mai multe obiecte din aur, un torques (colan) şi o brăţară. Torques-ul a fost purtat la gât, fiind confecţionat din trei sârme groase din aur şi capete de îmbinare lucrate minuţios, ornamentate printr-o reţea de sârmuliţe. Obiectul a fost descoperit în stare fragmentară, având o greutate de peste 400 de grame. În forma completă avea o greutate de peste un kilogram. Foarte probabil că torques-ul a fost purtat de un aristrocat dac de rang înalt. Brăţara este ornamentată prin şiruri de globule şi are o greutate de peste 70 de grame", a precizat Viorel Ciubotă.

Obiecte deosebit de rare

Acesta a precizat că obiectele confecţionate din aur sunt deosebit de rare în arealul culturii dacice, situaţia aceasta fiind explicată prin existenţa unui "monopol regal" al exploatării aurului. În cursul campaniei de săpături din acest an, la Malaia Kopania au mai fost descoperite piese de podoabă din argint, bronz şi fier, unsprezece spade îndoite ritual, trei săbii curbe dacice (sica), mai multe vârfuri de lance şi pinteni. Directorul Muzeului Judeţean a spus că descoperirea de la Malaia Kopania este cea mai nordică descoperire de podoabă din aur din tot arealul dacic.

Cel mai mare cimitir dacic

Descoperirea vine după ce, în cursul lunii iulie, arheologii au găsit, la Malaia Kopania, cel mai mare cimitir din arealul dacic, reprezentând cea mai mare descoperire dacică de până acum. Descoperirile din cimitir reflectă o elită războinică, din timpul lui Burebista, a precizat Viorel Ciubotă. Podoabe dacice din aur au mai fost descoperite în ţară la Pecica, Poiana-Galaţi, Cugir, Popeşti, Remetea Mare, Mediaş.

Sursa:www.hunedoreanul.ro

duminică, 31 august 2008

Gheorghe Opriş, preşedintele Asociaţiei "George Coşbuc" din Transcarpatia: "Ne mândrim că suntem români!"

Românii din Maramureşul Istoric de peste Tisa au fost, în ultimul timp, în vizorul fraţilor lor din România. Înainte de deschiderea podului istoric, după deschidere, după închidere şi, din nou, după redeschidere. Pare ciudat, dar, după cum bine ştiţi, românilor din Transcarpatia li s-au tot închis, din motive mai mult sau mai puţin cunoscute, porţile de la intrarea în Romînia. Mulţi nici nu mai ştiu care este situaţia fraţilor „de peste apă”. Ca să aflăm mai multe despre modul în care au evoluat sau nu relaţiile transfrontaliere din această zonă, am apelat la preşedintele Asociaţiei Culturale „George Coşbuc”, domnul Gheorghe Opriş din Slatina.


Sergiu Dan: Domnule Opriş, care mai este situaţia românilor de peste Tisa? Cum evoluează viaţa culturală în această zonă, cu ce se mai laudă maramureşenii noştri?


Gheorghe Opriş: Românii din dreapta Tisei o duc binişor la ora actuală. Continuăm şi mai departe să facem tot ce depinde de noi pentru păstrarea obiceiurilor, tradiţiilor şi a limbii române. În Ucraina, începând cu anul de învăţământ 2008-2009, este posibil ca în şcolile cu predarea în limba maternă să fie introdusă studierea unor obiecte în limba ucraineană şi se propune ca unele discipline predate în limba maternă să primească ore în plus. Totuşi, trebuie să fim foarte atenţi ca nu cumva această programă să ne pună să studiem mai multe materii doar în limba ucraineană. Anual se organizează Festivalul Regional al Creaţiei Populare a românilor din dreapta Tisei. Asociaţia „G.Coşbuc”, împreună cu primăriile satelor Strâmtura şi Apşa de Jos participă la implementarea unor proiecte transfrontaliere. De asemenea, colaborăm cu Centrul Ocupării Forţei de Muncă al judeţului Maramureş şi, în acelaşi timp şi cu cel din raionul Teaciv (Ucraina).


Sergiu Dan: Ştim că, odată cu închiderea podului istoric, românii din Transcarpatia şi-au pierdut, într-un fel, speranţele că relaţiile lor cu România se vor consolida. Acum, că podul a fost redeschis, le-a revenit optimismul? Ce fac oamenii din zonă pentru a nu lăsa să se piardă sângele românesc?


"Am fost, suntem şi vom fi români, indiferent dacă podul de legătură cu România va fi închis sau deschis".

Gheorghe Opriş: Măcar că s-a închis podul, românii noştri tot români au rămas. Noi am trăit sub cinci state (România, Austro-Ungaria, Cehoslovacia, Ungaria, Uniunea Sovietică, iar acum în componenţa Ucrainei) şi tot am avut şcoli cu predare în limba română, în familii se vorbea numai româna, la biserică slujba se făcea în română, la nunţi se păstrau absolut toate obiceiurile vechi, se ascultau şi se vizionau emisiuni la radio şi la televiziune în limba română, se citea presa din România. După cum vedeţi, noi, tot români am fost, suntem şi vom fi, indiferent dacă podul de legătură va fi închis sau deschis. Copiii noştri îşi continuă studiile în România, multe familii îşi petrec concediul în România.


"Nu am permis să fim numiţi altcumva decât români"


Sergiu Dan: Este cunoscut faptul că în Ucraina există multe regiuni în care trăiesc români şi cred că aţi vizitat multe localităţi româneşti din aceste zone. Aţi putea să-mi spuneţi în care parte a Ucrainei s-a păstrat românismul cel mai bine?



Gheorghe Opriş: Eu cred că cei mai români am fost, suntem şi vom fi NOI, românii din dreapta Tisei. Noi ne-am mândrit întotdeauna de acest lucru. N-am permis nimănui să ne numească altcumva, cum era în Bucovina şi în regiunea Odesei pe timpurile comuniştilor şi chiar se întâmplă şi azi.


Sergiu Dan: Într-o ţară care are minorităţi, există şi reprezentanţi ai acestora, organizaţii care ajută la păstrarea valorilor şi evidenţierea lor. Ce fac asociaţiile românilor pentru minoritatea românească din Transcarpatia? Aş dori, dacă îmi permiteţi, să vă rog să prezentaţi realizările pe care le-a avut asociaţia „George Coşbuc” în încercarea de a păstra românismul în această regiune.


Gheorghe Opriş: Asociaţia ”G.Coşbuc” a sprijinit introducerea grafiei latine în şcolile cu predare în limba română din regiunea Transcarpatia, a fost partenerul numărul unu al Primăriei Sighetu Marmaţiei în reconstruirea Podului Istoric Solotvino(Ucraina)-Sighet(România) prin Programul PHARE CREDO.

Datorită demersurilor Asociaţiei, absolvenţii şcolilor româneşti din Transcarpatia au posibilitatea să susţină admiterea în limba română la Universitatea de Stat din Ujgorod, iar liceul românesc din Slatina a fost deschis în urma demersurilor făcute de noi. Ziarul „Maramureşenii” a fost înfiinţat tot datorită asociaţiei noastre. ”G.Coşbuc” se preocupă de pregătirea preselecţiei candidaţilor care vor să-şi continue studiile în România. Cu regularitate, această asociaţie s-a ocupat şi de trimiterea copiilor la odihnă pe litoralul românesc.

Începând cu anul 2007, noi, membrii asociaţiei, împreună cu primăriile româneşti din dreapta Tisei şi cu alte instituţii din regiunea Transcarpatică, participăm la diferite proiecte transfrontaliere. Anual susţinem desfăşurarea olimpiadelor şcolare de limba română la diferite nivele. Împreună cu Consulatul General al României la Cernăuţi sărbătorim Ziua Naţională a României şi participăm la aproape toate manifestările care se organizează în Ucraina şi în România.


Biblioteca Petre Dulfu din Baia Mare a deschis o bibliotecă de carte românească la Biserica Albă şi a donat 5000 de cărţi

Sergiu Dan: Ce face România pentru oamenii de aici, prin ce se implică? Ce ar dori maramureşenii de la statul român?


Gheorghe Opriş: După cum am mai spus, România organizează diferite tabere de odihnă pentru etnicii români din zona noastră la Năvodari, Eforie Sud, Eforie Nord, Tuzla, Costineşti, Sulina, Braşov, Baia Mare şi Izvoarele. Unii profesori participă şi la diferite cursuri de pregătire profesională în România, iar Biblioteca Naţională „Petre Dulfu” din Baia Mare a deschis o bibliotecă de carte românească la Biserica Albă, făcând o donaţie de cinci mii (!) de cărţi. Anual sunt acordate burse de studiu în România pentru absolvenţii şcolilor noastre. Absolut toate şcolile româneşti au primit donaţie de carte de la Guvernul României, iar liceul românesc din Slatina a primit mobilier şi calculatoare din partea statului român.

Autorităţile din România ar trebui să revizuiască regulile de obţinere a vizelor, măcar pentu cetăţenii ucraineni de etnie română, care locuiesc în jurul graniţelor. Cred că toată lumea ştie câte documente ni se cer în prezent când solicităm o viză pentru România şi la ce preţ este aceasta.

Am dori ca declaraţia facută de un demnitar de stat din România- „Noi vom merge în Europa împreună cu românii din jurul graniţelor”- să fie realitate.


Sergiu Dan: Guvernul României a aprobat, de curând, varianta finală revizuită a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013. Cum ar putea maramureşenii din zona dumneavoastră să participle la acest program? Care credeţi că ar fi cel mai potrivit domeniu în care s-ar putea investi?


Gheorghe Opriş: Noi suntem deja împlicaţi în aceste proiecte. Deocamdată, participăm la implementarea proiectelor în următoarele domenii: turismul verde, învăţământ, instruirea cetăţenilor în domeniul confecţiilor, management, administraţie de pensiuni, instruirea meşterilor populari ş.a.m.d.


Sergiu Dan: Ţinând cont de faptul ca s-a redeschis podul, iar accesul în România se face mult mai uşor, tinerii de peste Tisa ar putea face o facultate în nordul României, mai aproape de casă. Totuşi, de ce preferă aceştia să-şi continue studiile de specialitate în cadrul facultăţilor din Ucraina? Ce îi împiedică să studieze şi să se realizeze în România?


Gheorghe Opriş: Ca să se realizeze în România trebuie să fie cetăţeni a României, ori să obţină cetăţenie nu pot toţi cei care au studiat în România. Sunt tot mai puţini doritori care vor să-şi continuie studiile pe teritoriul statului român pentru că există diferite dificultăţi în procesul de nostrificare diplomelor.


"Noi suntem fortăreaţa care apără România"


Sergiu Dan: Ce aţi transmite românilor şi autorităţilor din România?


Gheorghe Opriş: Să nu uite că România este păzită de nişte turnuri, bastioane ale cetăţilor dacice, amplasate în jurul graniţelor Românieie azi, adică de noi, românii din jurul ei, care nu am venit de nicăieri, ci suntem aici pe pământurile strămoşilor srtrămoşilor noştri.


Sergiu Dan: Domnule Gheorghe Opriş, vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă doresc succes în realizarea obiectivelor pentru păstrarea sufletului românesc dincolo de Tisa.

luni, 21 iulie 2008

Puntea Romaniei cu Ucraina

Dupa redeschiderea Podului Istoric care face legatura intre Romania si Ucraina_m-am dus si eu acasa...dupa oproape 4 luni de zile. In sfarsit nu mai trebuia sa ma duc pe la Cernauti sau Halmeu. In drumul meu spre casa, pasind pe podul de lemn, ma cuprindea un sentiment...ciudat si placut in acelasi timp. De fapt, pana sa pasesc pe pod_m-am simtit intr-un fel acasa...
Podul este frumos, curat de aceasta data, cu steguletele Romaniei si Ucrainei_ce sa mai zic, ma bucur foarte mult ca acest pod a fost redeschis.
Parca se trece mai civilizat, in unele zile...
Indreptandu-ne spre pod, eu si inca un prieten, am vazut coada luunga de biciclisti care asteptau sa treaca si ei granit cu Ucraina. Noi, fiind studenti, ne-am gandit ca nu ar trebui sa ne simtim oblogati sa stam la coada biciclistilor, asa ca a trecut pe langa ei si am rugat un functionar al Politiei de Frontiera sa ne dea voie sa trecem in fata. Din spate se auzeau deja nemultumiri, toti se uitau lung la noi de ce "ne bagam in fata". O doamna cu bicicleta s-a trezit ca trebuie sa actioneze si ea si a zis in rusa: "Nazad, nazad", a vazut ca nu reactionam in niciun fel si a tipat si in romana: "Inapoi, inapoi!". Atunci am intrebat-o: "Doamna, de cate ori pe zi treceti frontiera?" "O data", mi-a raspuns ea. 'Dar de cate ori pe saptamana", am intrebat-o eu. "De 7!", a spus femeia raspicat. Astfel, am incercat eu sa-i explic ca trec pe acolo doar de cateva ori pe an, nu ca ea, in fiecare zi, cu tigari. Dar...ce folos, au tipat toti in continuare si, vazandu-ne pasapoartele, au inceput strige: "Apai da, daca sunt rusi ii lasati". Urat din partea lor si jignitor, fiindca le-am explicat ca suntem romani de dincolo de Tisa.
Sper sa se civilizeze lumea cat de cat, cu timpul, mai ales traficantii de tigari care vin cate de 10 ori pana la jumatatea podului si preiau cartusul de tigari pentru a-l vinde la Sighet. Oare de ce nu sunt sanctionati pentru asta?Unde sunt camerele de luat vederi despre care se tot vorbea ca vor fi instalate?!

duminică, 29 iunie 2008

Se redeschide Podul Istoric


După atâtea luni de reparaţii, Punctul de Trecere a Frontierei Sighet-Solotvino(Slatina) va redeschis, mâine, 29 iunie, în jurul orei 12:00. Asadar, se va putea circula din nou pe Podul Istoric!

miercuri, 18 iunie 2008

“Familia română” în Ucraina

În perioada 7-8 iunie 2008 a avut loc la Apşa de Jos - Slatina (Ucraina) un simpozion internaţional, organizat de Uniunea Interregională “Comunitatea românească din Ucraina” şi Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, intitulat “Românii din Transcarpatia în oglinda mass-media Ucrainei independente”. Acest eveniment a avut oaspeţi din România (Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Satu-Mare) şi reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Ucraina (Transcarpatia, regiunile Cernăuţi şi Odessa).

Sîmbătă, informare “pe teren”
Programul simpozionului a cuprins o vizită la Muzeul de istorie şi etnografie “Dacia liberă”, muzeu privat organizat de dr. Ion Botoş, preşedintele Uniunii “Dacia”, fervent promotor al culturii şi tradiţiilor româneşti în Ucraina, corespondent al postului Radio Sighet pentru românii din dreapta Tisei, redactor al săptămânalului “Maramureşenii”. Muzeul conţine patru secţiuni: o bibliotecă de carte, ziare şi reviste, cu publicaţii cu şi despre românii din Transcarpatia şi Maramureşul istoric, o colecţie de numismatică şi una de ceramică tradiţională.
Următorul moment în cadrul manifestărilor a fost vizita efectuată la mănăstirea Uglea, lăcaş de cult gospodărit de măicuţe ortodoxe, unde este înmormântat ultimul episcop ortodox al maramureşenilor din dreapta Tisei, Dosifei, mort în 1735.
Cu această ocazie participanţii au ţinut o adevărată lecţie de istorie, urmărind traseul românilor din afara graniţelor de-a lungul timpului. Am aflat multe date despre comunităţile româneşti care alcătuiesc “coroana de aur” a României, de la vlahii din Valea Timocului, la volohii din îndepărtatele sate Mircea şi Poroşkovo, aflate la graniţa Ucrainei cu Polonia şi Slovacia, sau la românii din Cantemirov sau Cantacuzinca, localităţi din Ucraina, denumiri care provin de la domnitorii Dimitrie Cantemir, respectiv Ştefan Cantacuzino, exilaţi de otomani în acele părţi, în secolul al XVIII-lea.

Donaţie de cărţi şi reviste

Ziua următoare a început cu vernisajul unei expoziţii documentare la Şcoala de Artă din Apşa de Jos, care a cuprins cărţi şi reviste româneşti, publicaţii periodice din Satu Mare şi Maramureş ce reflectă activitatea românilor din dreapta Tisei. Cu această ocazie, reprezentanţilor comunităţii româneşti din Crimeea, conduşi de preşedintele “Asociaţiei Moldo-Române din Crimeea”, domnul Nicolae Untilă, le-au fost dăruite, cu titlu de donaţie, de către filiala din Ujgorod a Bibliotecii “Petre Dulfu”, cărţi şi o sută de exemplare din revista “Familia română”.

Apel pentru îmbogăţirea muzeului privat Ioan Botoş

A urmat deschiderea lucrărilor simpozionului cu cuvinte de salut şi mesaje din partea participanţilor. Pentru început, domnul consul general-ministru, consilier al Consulatului General al României la Cernăuţi, Romeo Săndulescu, a salutat iniţiativa organizării simpozionului şi a înmânat diplome de excelenţă primarilor şi profesorilor localităţilor în care se vorbeşte şi se învaţă în limba română în Ucraina. Domnia sa a mai vorbit şi despre valoarea şi importanţa muzeului “Dacia liberă” care înglobează elemente de istorie, cultură şi tradiţie românească, apreciind bunăvoinţa şi migala de care a dat dovadă organizatorul acestuia şi făcînd totodată un apel către participanţi pentru completarea şi îmbogăţirea fondului muzeului.

Lansarea revistei “Familia română”

Un moment important al simpozionului l-a constituit lansarea primului număr al revistei “Familia română” în cadrul comunităţii româneşti din Ucraina. Lansată oficial la Baia Mare, revista a trezit interesul românilor din dreapta Tisei, care s-au bucurat la auzul veştii că această publicaţie va reflecta în paginile ei viaţa şi frământările comunităţii lor şi a românilor de pretutindeni. Cu această ocazie a luat cuvântul domnul director al Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, redactor-şef al revistei, Teodor Ardelean, care a vorbit despre istoricul editării acesteia şi împrejurările care au dus la tipărirea ei la Baia Mare, ecourile pe care revista le-a trezit în toate colţurile lumii, fiind disponibilă şi în variantă electronică pe Internet. Despre oportunitatea revistei s-au mai pronunţat şi Tiberiu Moraru, preşedintele Asociaţiei “Morăriţa”, care a salutat iniţiativa domnului Teodor Ardelean de a prelua ştafeta editării revistei de la domnul Constantin Mălinaş, directorul fondator şi Vasile Ilica, membru al Asociaţiei “Pro Basarabia şi Bucovina”, care a vorbit despre însemnătatea aniversării celor 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu ţara.
Alocuţiunile şi comunicările au continuat, luând cuvântul, rând pe rând, prof. Mihai Dăncuş, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, Ion Mihalca, jurnalist din Apşa de Jos, prof. Ion Huzău, jurnalist din Slatina, dr. Ion Botoş, prof. drd. Ioan Dorel Todea, director Radio Sighet, dr. Vasile Iovdi, preşedintele Asociaţiei “Ioan Mihalyi de Apşa”, Elvira Chelaru, jurnalist, şefa secţiei în limba română a Televiziunii de stat din Transcarpatia, Ujgorod, Adrian Marchiş, jurnalist la Radio România Actualităţi şi alţii.

România trebuie să îi sprijine pe fraţii de peste Tisa

În ce priveşte problemele de comunicare mediatică s-a apreciat ca imperios necesară sprijinirea pe plan local a unor posturi de radio şi televiziune şi presă scrisă, apreciindu-se că această comunitate trebuie să aibă o conştiinţă comună a istoriei şi culturii româneşti. S-a vorbit, de asemenea, despre necesitatea organizării unei arhive pentru păstrarea memoriei colective a etnicilor români din Ucraina şi de organizarea celor 24 de asociaţii româneşti într-o singură uniune.
S-a adus în discuţie şi problema lipsei fondurilor pentru asigurarea bunei funcţionări a mijloacelor de informare în masă, presă scrisă şi audiovizual dintre care menţionăm săptămânalul “Maramureşenii”, redactor şef Ion Huzău, revista “Concordia” de la Cernăuţi, condusă de Simion Gociu, Apşa, gazeta românilor din Transcarpatia condusă de Ion Botoş, postul de televiziune în limba română de la Ujgorod, redactor Elvira Chelaru.
S-a amintit şi activitatea posturilor Radio Sighet, redactor Ion Dorel Todea şi Radio România, corespondent Adrian Marchiş, în difuzarea de emisiuni cu şi despre românii din dreapta Tisei.
Ştefan SELEK

“Graiul” - primul ziar maramureşean citit de românii de peste Tisa

În ceea ce priveşte oglindirea în presa scrisă din România a vieţii şi activităţii românilor din dreapta Tisei, „Graiul” a fost primul ziar din Maramureş citit de românii din Transcarpatia.
La invitaţia primului preşedinte al Asociaţiei Culturale ”George Coşbuc” a românilor din Transcarpatia, istoricul Vasile Marina, azi prorector al Universităţii din Ujgorod, un echipaj al cotidianului nostru a făcut în februarie 1990 prima descindere în regiunea vecină Transcarpatia. Reportaje emoţionante de la Hust, Peri, Dibrova (Apşa de Jos), Apşa de Mijloc, Slatina sau Biserica Albă au scris atunci Gheorghe Pârja, Gheorghe Peter, Andrei Fărcaş sau Spiridon Pralea, directorul de atunci al Casei Municipale de Cultură din Sighetu Marmaţiei. Apoi periodic (săptămînal sau lunar), „Graiul Maramureşului” a publicat pagini scrise împreună cu oamenii de cultură din dreapta rîului de frontieră şi cu ziariştii locali Ion Huzău şi Ion Mihalca. Din 1993, Florentin Năsui are în responsabilităţile sale redacţionale şi Maramureşul din dreapta Tisei, unde a participat la aproape toate manifestările culturale organizate la Slatina, Biserica Albă, Strîmtura, Apşa de Mijloc sau Apşa de Jos ori a scris nenumărate interviuri sau reportaje din zonă. Pentru toate acestea, anul trecut, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România i-a acordat prin Ordinul Ziariştilor „Diploma de Excelenţă” pentru promovarea ideii de românitate în textele despre confraţii din afara graniţei. Graiul Maramureşului a fost şi rămîne ziarul de suflet al românilor din Transcarpatia, alături de care am fost, suntem şi vom fi mereu.
Pe unde herţiene, vechime mare are şi Radio România Actualităţi, care, prin Adrian Marchiş, aduce frecvent „România Mică” în casele noastre, dar şi Radio Sighet, care de doi ani realizează săptămînal emisiuni în direct Sighet-Apşa de Jos prin Dorel Todea, redactor responsabil şi Ion M. Botoş, preşedintele „Dacia”.
Florentin NĂSUI

Sursa:www.graiul.ro

joi, 12 iunie 2008

Apşa de Mijloc - un sat în creierul munţilor

video
Apşa de Mijloc - satul din creierul munţilor, aşa cum spunea Ion Şiman, un maramureşean adevărat care a plecat din această localitate şi s-a stabilit la Bucureşti, pe vremuri...
Apşa de Mijloc...sat cu de toate, lucruri frumoase şi mai puţin frumoase. Oricum ar fi el, rămâne leagănul copilăriei mele, un sat frumos cum nu mai este altul. Păduri, case mici şi mari, biserici vechi şi noi, oameni frumoşi şi harnici...

duminică, 8 iunie 2008

Legendele satului Apşa de Mijloc

Cui nu-i plac poveştile, legendele? Îmi aduc aminte de perioada copilăriei mele nu prea îndepărtată, dar nici foarte de aproape. De mic copil, fiecare dintre noi a auzit măcar o poveste interesantă de la părinţi sau bunici.

Nu putem să „trecem cu privirea” pe lângă cele mai frumoase legende ale Apşei de Mijloc. Apşenii, la fel ca şi ceilalţi români din Transcarpatia, au avut un interes deosebit pentru urmaşii lor, prin faptul că le-au lăsat un tezaur – legendele, povestioarele. În zilele friguroase de iarnă bunicii satelor le povesteau nepoţeilor unele şi aceleaşi legende, astfel încât acestea să se memorizeze în minţile fragede ale copilaşilor. Nu erau cărţi atunci pe meleagurile maramureşene. Foarte puţini oameni ştiau carte la acea vreme, dar şi-au păstrat cum au ştiut ei mai bine legende ca „Balaurul din Pleşcă”, „Fata Pădurii” precum şi altele mai puţin semnificative.

Legenda Balaurului din Pleşcă

Pleşca, locul în care se afla tăul(lacul) şi unde trăia balaurul

Legenda spune că a fost odată un balaur care băga lumea-n spaimă sau spaima-n lume. El se afla în Apşa de Mijloc, în locul numit Pleşca, loc care mai există şi astăzi în sat. Se spune că balaurul mare şi înfricoşător a venit într-un nor negru de ploaie, într-o zi de vară. Norul s-a scuturat pe Pleşcă provocând tunete şi fulgere toată ziua. Un om din Apşa de Mijloc, aflat în acel timp în apropiere, văzu cum cade din cer un monstru gigantic de vreo 35-40 de metri lungime.

Deasupra dealulu Pleşca se afla un tău (lac) foarte adânc, iar oamenii din sat i-au pus numele Balaur, deoarece nu au ştiut sigur ce fel de dihanie este monstrul care s-a aciuat acolo. Mare nefericire a căzut atunci peste Apşa de Mijloc, nicio fiinţă vie nu se apropia de dealul Pleşca, deoarece balaurul îi înghiţea într-o clipită.

Pe drumul de la Tilie, care ducea spre cătunul Dobric, au fost cazuri când oamenii dispăreau fără urme. Locul cu pricina era blestemat de toţi localnicii. Când se porneau din sat spre Dobric, oamenii călătoreau cu mai multe care cu boi, iar în caz de nevoie se ajutau unii pe alţii.
Drumul care duce spre cătunul Dobric (în stânga, Apşa de Mijloc)

Un regiment mare de soldaţi a fost trimis în Pleşcă, toţi erau înarmaţi până-n dinţi, fără să-şi imagineze cât de periculos era balaurul pentru satele din apropiere. Din neglijenţă, toţi soldaţii au fost înghiţiţi de monstru.

Împăratul roman Rudolf al II-lea (*8 ianuarie 1552-†20 ianuarie 1612) dat un ordin prin care cerea, ca acela care va ucide balaurul din Pleşcă să fie eloberat din închisoare, scutit de impozite şi premiat cu lucruri scumpe şi sume mari de bani.

Legenda mai spune că pe acele vremuri, trăia un ţigan, întemniţat la Sighet, condamnat la 10 ani de închisoare pentru furt de sare.

Auzind că în Pleşcă se află un balaur şi că toată lumea e speriată din cauza acestuia, ţiganul a spus: „Nu o să-mi fie mai greu în pântecele (stomacul) balaurului decât în temniţa împăratului”. Înainte de a rosti aceste cuvinte, ţiganul vroia să se sinucidă, dar nu era lăsat de paznici.

A primit o puşcă cu două ţevi şi multe cartuşe şi a luat-o spre tăul care ocupa 1 hectar şi în care dăinuia balaurul. Ţiganul ajunsese în Pleşcă pe vremea când balaurul dormea. Atunci, văzând că apa tăului era liniştită s-a urcat într-un stejar înalt şi frunzoz. S-a legat bine cu funii groase, ca să nu-l înghită monstrul, apoi s-a acoperit cu multe crengi de stejar, astfel încât să poată fi văzut printre ele. A trecut o zi şi o noapte, iar ţiganul stătea cu ochii-n patru şi pândea. Deodată tăul se cutremură şi din adâncurile lui se ridică încet un cap de dimensiuni colosale, cu nări largi şi o faţă foarte urâtă. Omul, cuprins de spaimă, pe neaşteptate a leşinat. Însă balaurul nu l-a observat. El a ţipat de câteva ori atât de tare încât ecoul s-a împrăştiat peste toate satele din apropiere. Balaurul simţea prezenţa omului, dar nu-l putea vedea.

După vreo două ore ţiganul şi-a revenit. Dragonul era însă tot la suprafaţa lacului. Atunci omul şi-a luat puşca şi a apăsat pe ambele trăgace, nimerindu-l pe balaur între ochi. Acesta a lăsat capul în jos şi s-a cufundat în apă. Peste câteva ore, apa lacului se colora în roşu. Ţiganul nu s-a dat jos din stejar până nu au venit mai mulţi oameni înarmaţi lângă tău. Ciorile se adunau deasupra lacului şi ciupeau din trupul balaurului pe jumătate cufundat în apă.

-Dă-te jos, măi ţigane, au zis oamenii, că balaurul s-a dus pe lumea cealaltă. Atunci ţiganul s-a dat jos, dar nu se uita în partea tăului în care se afla balaurul mort. Omul s-a întors la Sighet şi le-a povestit soldaţilor despre cele întâmplate, dar ei nu vroiau să se ducă la Pleşcă, pentru că încă le mai era frică. La faţa locului s-a deplasat o comisie alcătuită din câţiva oameni. Comisia a dat ordin să se adune mai mulţi localnici din Apşa de Mijloc şi Dobric şi să sape un canal în vârful dealului Pleşca, pentru scurgerea apei din tău. La acea vreme, toţi se gândeau că pot să fie şi pui mici de balaur în Pleşcă. În timp ce oamenii săpau în deal, un grup de soldaţi din Dobric ţineau puştile aţintite spre lac şi erau gata să deschidă focul în cazul în care ar mai fi apărut vreun balaur.

Ţiganul a fost eliberat din închisoare în urma ordinului dat de Împăratul Rudolf al II-lea. Ani la rând, apşenii de pe uliţa Joseni se râdeau de cei de pe uliţa Susani, spunând că „susănarii umblă cu grebla la pescuit în Pleşcă”. Se spune că cei de pe Joseni a alcătuit legenda Balaurului din Pleşcă.