marți, 30 octombrie 2007

Anul 1919...

În 9 decembrie 1919 senatorii şi deputaţii din Maramureş, Ugocea, şi Sătmar adresează un memoriu guvernului român în legătură cu fixarea graniţei de nord a României ,,conform liniei de demarcaţiune stabilită la 1919, iunie, de către Comandamentul trupelor române, de comun acord cu comandamentul trupelor cehoslovace” - linie ce dădea întreg Maramureşul istoric, României. Se invoca faptul că în cazul unei partajări a Maramureşului s-ar pierde comunele curat româneşti de pe malul drept al Tisei (Slatina, Biserica Albă, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Lunca, etc.) şi comune cu populaţie semiromânească (Bedeu, Nereşniţa, Apşa de Sus etc.). ,,Notăm că şi celelalte comune ruseşti care cad în zona noastră au fost şi ele tot româneşti dar în decursul timpului s-au rutenizat, n-au uitat originea lor şi insistă toate să li se dea preoţi şi şcoli româneşti” spunea memoriul.
Se mai invoca şi pierderea salinelor renumite de la Slatina şi Hust, a pădurilor de peste Tisa, proprietate a comunelor româneşti din stânga Tisei, calea ferată ce lega Maramureşul prin Hust cu Satu-Mare şi păşunile a 12 comune româneşti de la sud de Tisa.
De caracterul românesc al Maramureşului au ţinut cont chiar şi ungurii. El a fost singurul judeţ în întreaga Transilvanie, în care erau prefecţi, subprefecţi şi pretori de naţionalitate română şi în regiunile rutene până înainte de asta cu 25-30 ani.

Niciun comentariu: